Autor: DR. ONUFRIE (OCTAVIAN) POP,
ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT DE BERGAMO ȘI EUROPA (ITALIA)
De Sfintele Paști există obiceiul să se sacrifice miei. Paștile este o sărbătoare pe care o întâlnim atât la evrei, cât și la creștini. Pentru evrei Paștile semnifică trecerea din robia egipteană la libertate, în vreme ce pentru creștini, Paștile înseamnă trecerea de la moarte la viață.
Mielul de Paști la evrei
Sărbătoarea Sfintelor Paști a fost instituită de Dumnezeu prin Moise, înainte ca poporul evreu să treacă prin Marea Roșie.
Pentru că egiptenii au refuzat să-i elibereze pe iudei din robie, Dumnezeu a trimis asupra lor zece plăgi, cea mai aspră fiind moartea celor întâi născuți. Pentru a-i feri pe iudei de această pedeapsă, le-a poruncit să sacrifice un miel și să ungă cu sângele acestuia pragurile ușilor si ferestrelor. Astfel, în ziua de 14 nissan (aprilie), fiecare familie iudaică a sacrificat un miel, pe care l-a mâncat cu azimă (pâine nedospita, deoarece nu au avut timp să lase aluatul să crească) și ierburi amare. Azima este simbolul robiei, al mizeriei îndurate ca robi, iar ierburile amare semnifică viața petrecută de israeliți în timpul robiei egiptene.
În cartea Exodului ne este relatat modul în care Dumnezeu i-a cerut lui Moise să celebreze Paștile: „Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească și fără meteahnă, și să luați sau un miel sau un ied, să-l țineți până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia și atunci toată adunarea obștii fiilor lui Israel să-l înjunghie către seară. Să ia din sângele lui și să ungă amândoi ușorii și pragul cel de sus al ușii casei unde au sa-l mănânce. Și să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă și cu ierburi amare. Dar să nu-l mâncați nefript deajuns sau fiert în apă, ci să mâncați totul fript bine pe foc, și capul cu picioarele și măruntaiele.
Să nu lăsați din el pe a doua zi și oasele lui să nu le zdrobiți. Ceea ce va rămâne pe a doua zi să ardeți în foc. Să-l mâncați însă așa: să aveți coapsele încinse, încălțămintea în picioare și toiegele în mâinile voastre; și să-l mâncați cu grabă, căci sunt Paștile Domnului, în noaptea aceea voi trece peste pământul Egiptului, și voi lovi pe tot întâi-nascutul în pământul Egiptului” (Exod 12, 1-11).
Sunt persoane care susțin că modul celebrarii este o reminiscență a păstorilor nomazi din Orient, care se mutau dintr-un loc în altul din cauza secetei. Ei sacrificau un miel înainte de plecare, cu credința că vor fi feriți de duhurile rele în timpul călătoriei. Cu sângele mielului ungeau stâlpii și bețele de la corturi.
În timpul regelui Iosia, pe la jumătatea secolului al VII lea i. Hr., Paștile a devenit o sărbătoare care se oficia doar la templul din Ierusalim. Mielul nu mai era sacrificat de capul familiei, ci de un preot, iar cu sângele mielului nu mai erau unse ușile caselor, ci era stropit altarul.
În cartea Misna, în partea care poarta denumirea Pesahim, ne este descris modul în care serbau iudeii Paștile, în ultimele zile ale templului lui Irod. Din această carte aflăm că mieii erau sacrificați în curtea exterioară a templului. Preoții erau aliniați pe două rânduri. Pe un rând preoții aveau un lighean de aur în mână, pe celălalt rând, aveau un lighean din argint. În aceste ligheane era strâns sângele mieilor sacrificați. Ultimul preot din rând avea datoria de a stropi altarul cu sângele adunat (sângele mielului simbolizează eliberarea de păcate).
Dupa ce templul din Ierusalim a fost dărâmat de romani, în anul 70 d.Hr., s-a adoptat celebrarea Paștelui în familie, așa cum se întâmplă și în prezent.
Paștile la evrei se celebrează timp de opt zile, în perioada 15-22 Nisan.
Mielul de Paști la creștini
Pentru creștini, Sfintele Paști este tot o trecere, însă una de la moarte la viață. Prin Paști, noi nu comemorăm eliberarea evreilor din Egipt, ci prăznuim moartea și Învierea lui Hristos. Profetul Isaia, vorbind despre patima Domnului spune: „că un miel spre junghiere s-a adus…“ (Is. 53, 7). Deci, pentru creștini, Hristos devine Mielul care Se jertfește pentru mântuirea neamului omenesc. În Denia Prohodului se spune: „Coasta Ți-au impuns, mâinile Ți-au pironit, Stăpâne și cu rana Ta din coastă ai vindecat neinfrânarea mâinilor strămoșilor”.
Mielul jertfit și mâncat de evrei când serbau Paștile, era o prefigurare a Mielului lui Dumnezeu Care ridică păcatele lumii (Ieșirea 12, 46) și se oferă ca hrană pentru viața veșnică. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să serbăm Paștile într-o nouă perspectivă: „Iată Hristos, Paștile nostru, S-a jertfit pentru noi; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimile curăției și ale adevărului” (I Cor. 5, 7-8).
Așadar, creștinii nu sunt datori să taie miei de Paști, ci să depună tot efortul pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos în cadrul Sfintei Liturghii.
Sursa foto: costachel.ro