Autor: Mioara BACIU
Cunoscutul jurnalist Sebastian Zachmann a prezentat în cadrul emisiunii Insider Politic un interviu cu celebrul, îndrăgitul, controversatul Mircea Dinescu ( poet, scriitor și publicist român, născut în Slobozia, județul Ialomița, la data de 11 noiembrie 1950) despre relația sa cu Marin Preda.
Pentru a înțelege de ce este importantă mărturia lui Mircea Dinescu despre Marin Preda, se cuvin câteva aprecieri despre activitatea literară a lui Mircea Dinescu:
Debutează în revista Luceafărul (revista la care devine redactor în perioada 1976-1982), cu poezia Destin de familie, în 1967, și cu editorialul Invocație nimănui, (1971), pentru care a obținut Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Debut.
În perioada 1982-1989 este redactor la România literară .
Este absolvent al Facultății de Ziaristică a Academiei „Ștefan Gheorghiu”, București.
Peste 20 (cap)opere în limba română și 15 în limbi străine (franceză, maghiară, germană), precum și noiane de premii obținute, stau mărturie monumentalei sale treceri prin viața literară.
Dând dovadă de un talent literar remarcabil, a obținut numeroase premii, dintre care amintim: de mai multe ori, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Poezie, Premiul Herder pentru literatură (1999), Premiul Academiei Române pentru Literatură, Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut (1971), Premiul Internațional de Poezie, Rotterdam (1989), Premiul Internațional CET (Central European Time, Budapesta, 1998), Premiul național de poezie „Mihai Eminescu” (Botoșani, 2008), 1991 – Membru de onoare al Universității din Augsburg.
Premiul Herder [în germană Herder-Preis, premiu cultural al Fundației Alfred Toepfer (Alfred Toepfer Stiftung F. V. S.), decernat între 1963 și 2006] a mai fost obținut și de alte personalități marcante ale vieții culturale românești, precum: poetul Tudor Arghezi, scriitorul Zaharia Stancu, poetul Nichita Stănescu, scriitorul Eugen Barbu, poeta Ana Blandiana, scriitorul Marin Sorescu, eseistul și filozoful Constantin Noica, istoricul de artă Răzvan Theodorescu și mulți alții.
Au scris despre “autenticitatea demersului liric” al lui Mircea Dinescu, poetul și criticul Ștefan Augustin Doinaș, despre faptul că „Poezia sa este tulburătoare prin sinceritatea mesajului, a sentimentului, prin tonul frust cu care pendulează între imprecația activă și elegia sentimentală”, criticul literar Eugen Simion, despre faptul că este „Bântuit de talent, un extraordinar talent, cuvintele-șoc și metaforele percutante îi vin în cascadă, proaspete și nepăsătoare, cu încărcătură afectuoasă și cinică, brutal repezite și tandre, proletare și nobile, înscriindu-se laolaltă pe un traseu totuși bine determinat, spunând exact ce li s-a menit să spună, fără ezitări, fără ambiguități…Darul acestei poezii este de a canaliza nemijlocit spre frumusețe și distincție expresivă tot ce ar părea sortit să se exprime altfel, în limbajul mai curând al unui moralist exasperat de urâtul vieții”, criticul literar și eseistul Lucian Raicu și multe alte personalități marcante.
Având în vedere succinta prezentare de mai sus a activității literare desfășurate de către Mircea Dinescu, mărturiile acestuia despre Marin Preda sunt valoroase pentru posteritate, pentru cei care au îndrăgit și trăit cu “Moromeții”, cu “Cel mai iubit dintre pământeni”.
Am aflat cu acest prilej faptul ca Marin Preda a fost casatorit de trei ori: cu Aurora Cornu, cu evreica Eta Vexler, critic literar cu care sta casatorit opt ani, iar in 1966 se despart Eta emigrează), (Elena Mitev, cu care s-a căsătorit în 1968 si au avut doi fii: Nicolae si Alexandru.),
Femeile din viata lui l-au adorat, dar a fost greu de inteles.
Prima poveste de dragoste (si marea sa iubire) a început la malul mării, pe vremea cand Aurora avea 20 ani, iar Marin Preda 32 ani. Tot atunci, scriitorul ii adreseaza prima scrisoare de dragoste pe malul marii, la numai o zi dupa ce a cunoscut-o.
Marea sa iubire se spune că a fost Aurora Cornu, pe care a cunoscut-o când el avea 32 de ani, iar ea, 20. Povestea lor de dragoste a început la malul mării. S-au văzut prima dată la vila Uniunii Scriitorilor în 1952. Peste doi ani, s-au revăzut la mare, unde ea a ocupat o cameră care trebuia să îi revină scriitorului. El i-a cedat camera, dar ea şi-a făcut bagajul şi a plecat. Se pare că Marin Preda s-a îndrăgostit nebuneşte de ea pe când Aurora îşi făcea bagajul. Prima scrisoare de dragoste i-a scris-o chiar a doua zi, pe malul mării.
Am fost curioasă s-o gasesc şi redau aici o părticică din ea, pentru că mi s-a părut cutremurătoare, sublimă:
„Dar iată că o adiere de durere, de părere de rău, de mâhnire izvorăşte din inima mea. Te-am făcut să suferi (nu ştiu unde, când şi de ce), dar simt că acest lucru s-a întâmplat şi mi-e greu să îndur asta acum, singur, cu gândul la tine, scriindu-ţi întâia mea scrisoare de dragoste. (…) Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta şi sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspiraţiile tale, somnul tău… Vanitatea şi cochetăria ta distilată, neliniştile tale profunde, gândul tău puţin îngheţat, categoric şi fără ascunzişuri, atât de temut de către amatorii de compromisuri“.
La fel de impresionantă este si mărturisirea primei lui soţii, care suna cam asa: „Mă simţeam regină, nimic nu era prea bun pentru mine. Vântul care bătea trebuia să bată aşa, încât să nu mă supere… Marin era în stare să sărute pământul pe care călcam”
S-au despărțit însă în 1957, întrucât această dorea să evolueze ca artist și să călătorească, ceea ce i-a provocat lui Marin Preda o mare suferință, făcându-l să intre în depresie.
Mircea Dinescu ne-a deconspirat, de asemenea, faptul că femeile din viață lui Marin Preda au fost catalogate de către scriitor drept: ”femeie frumoasă și deșteaptă” “femeie urâtă și deșteaptă”, “frumoasă, dar nu prea deșteaptă”. În afară de cele trei căsătorii, Marin Preda a mai fost implicat anterior căsătoriilor menționate mai sus, dar și ulterior acestora, și în alte povești de dragoste, dintre care Dinescu a amintit-o pe poeta, eseista, traducătoarea și compozitoarea română, de origine evreiască, Nina Cassian (care era căsătorităla acea dată cu Alin Ștefănescu), născută la Galați, pe data de 27 noiembrie 1924, dar și pe o poetesă care este încă în viață, dar al cărei nume, Dinescu nu l-a precizat.
Tot Dinescu ne-a divulgat că Marin Preda a conchis că, după experiențele trăite cu cele trei categorii de femei, este de preferat să trăiești alături de o “femeie frumoasă și deșteaptă”.
Se adresa lui Dinescu cu “mon cher”, iar apropierea lor a fost marcată odată pentru totdeauna de momentul în care, atunci când între Preda și Fănuș Neagu a izbucnit un conflict urât, la una dintre discuțiile afrodisiace, purtate la o întâlnire a acestora, Dinescu i-a luat partea lui Marin Preda și l-a susținut, atrăgându-și oprobriul lui Fănuș Neagu.
Marin Preda a fost director la editura Cartea Românească (situată pe undeva pe lângă Catedrala Catolică Sf. Iosif de pe calea Victoriei, ne precizează Dinescu).
În cercul lor de prieteni de condei, Dinescu amintește pe Eugen Jebeleanu, academician, poet, publicist și traducător român, născut la Câmpina pe 24 aprilie 1911, care a devenit cunoscut la nivel internațional odată cu apariția volumului „Surâsul Hiroshimei”, poem care a fost tradus în numeroase limbi, recitat ori cântat și acum în amfiteatrele din America Latină și Europa.
Întâlnirile cu scriitorii aveau loc la Casa de Creaţie de la Mogoşoaia, unde Marin Preda obișnuia în ultimul timp, să doarmă.
Dinescu a povestit, totodată, ce s-a întâmplat înainte de fatidica seară a morții lui Marin Preda și anume că urmau să se întâlnească să meargă împreună la poetul Ion Roșu, la ziua sa de naștere, unde tăierea porcului și vinul din belșug ar fi fost ingredientele perfecte ale unei distracții pe cinste între colegi de condei. Însă, din motive obiective, Dinescu a refuzat participarea și nu s-a mai dus nici Marin Preda.
Petrecându-și ultima zi din viaţă, 15 mai 1980, la Editura ”Cartea Românească” (locul în care petrecuse cel mai mult timp în ultimele luni), Marin Preda a primit vizite în biroul său de director, a scris şi, într-un târziu, a rămas singur. Vetuța, femeia de serviciu i-a adus o sticlă de băutură (cel mai probabil rom cubanez), iar Preda a băut singur, până târziu, în noapte. Apoi, în jurul orei 23:00, femeia de serviciu i-a chemat un taxi și a plecat la vila de creaţie de la Mogoşoaia, în stare avansată de ebrietate. A fost ajutat să urce în camera sa la nr. 6 și i s-a adus o omletă. În jurul orei 1:30 a coborât în sala de mese, unde erau adunați mai mulți scriitori sărbătorind o zi de naștere și s-a așezat la masa lui Lucian Raicu. A cerut apă și i s-a adus un pahar cu apă și unul cu vodka și, după ce a băut vodka, a căzut cu capul pe masă, motiv pentru care, în jurul orei 2:00 dimineață a fost urcat, pe brațe, în camera sa, de către poetul Virgil Mazilescu și de către portar și a fost așezat în pat, așa îmbrăcat cum era, cu paltonul greoi, negru. A doua zi, Preda trebuia să plece la Focşani la o întâlnire cu cititorii, însă, din nefericire, în noaptea de 15 spre 16 mai 1980, în camera cu numărul 6 de la Casă de Creaţie de la Mogoşoaia a fost găsit decedat, înecat în propria vomă.
Moartea lui Marin Preda a născut controverse. Mircea Dinescu a afirmat că și el însuși a fost unul dintre suspecți, deși în noaptea fatidică el nu s-a aflat acolo. Alte variante care s-au vehiculat au fost că moartea scriitorului a fost ordonată, fie de către securitate (având în romanul său „Cel mai iubit dintre pământeni”, a fost perceput ca o critică îndrăzneață la adresa regimului comunist, ceea ce echivala cu discreditarea regimului prosovietic), fie de către KGB (serviciul sovietic de securitate), întrucât prin romanul “Delirul” se consideră că reabilitat pe mareșalul Ion Antonescu, reabilitare care servea antisovietismului cultivat aluziv de N. Ceaușescu.
Aceleași suspiciuni privind moartea subită/asasinarea a scriitorului le-au exprimat și fratele acestuia (Alexandru Preda –Saie), precum și Aurora Cornea, marea iubire a scriitorului.
Daca asupra mortii autorului planeaza incertitudini, este incontestabilă dragostea lui pentru oameni (care constituie elementul central al operei sale), dragostea lui pentru literatură, pentru scris, dragostea, “obsesia” sa pentru istorie, opera sa ocupând un loc important și de necontestat în literatura română și universală.