Autor: Mioara BACIU
În Săptămâna Luminată, „Izvorul Tamaduririi” este sărbătoarea din prima vineri de după Paşte, care este așteptată cu nerăbdare de către credincioșii creștini.
Așa cum Iașiul se bucură de minunea numită „Sfânta Paraschiva”, Brăila este faimoasă prin misteriosul Izvor al Tămăduirii, despre care, se spune, că țâșnește în mod miraculos de sub Altarul Bisericii grecești din Brăila, doar în ziua predestinată a sărbătorii anterior menționate.
Sărbătoarea, la care sunt prezenți an de an zecii de mii de pelerini din toată țară, îmbracă oraşul dunărean în straiele Ortodoxiei.
Biserica greacă „Bună Vestire” din Brăila, monument istoric, în care, stilul bizantin se îmbină cu cel gotic-renascentist, a fost ridicată în perioada 1863-1872, fiind unicat și prin aceea că este singurul lăcăş cu trei hramuri şi trei altare din România.
Altarul central este ridicat în cinstea Bunei Vestiri. Deasupra Sfintei Mese se poate admira baldachinul cu șase coloane înalte, care impresionează prin sculpturile dantelate.
Altarul situat în partea de sud a bisericii a fost dedicat Sfântului Nicolae, iar cel de-al treilea, care este poziționat în partea de nord, a fost construit în cinstea Sfântului Gherasim din Kefalonia. Acesta este altarul de sub care, se spune, că a izvorât apa făcătoare de minuni.
Impresionanta pictură a Bisericii Greceşti a fost realizată în trei etape de către Gheorghe Tăttărescu, C. Liochis şi zugravul Belizarie.
Candelabrele sale sunt confecţionate din cristal de Boemia, Catapeteasma este lucrată în foiţă de aur de către artişti aduşi din Constantinopol, iar zidăria este opera unor meşteri italieni.
Clopotnița bisericii impresionează, de asemenea, fiind opera meșterului Constantinos Nicolaou și datează din 13 august 1872.
Cea dintâi clopotniță era, însă, era mai înaltă, dărâmându-se la 18 ianuarie 1868, urmare avariilor cauzate de un cutremur.
Revenind la legendă, se spune că, izvorul care a țâșnit de sub altarul situat în partea de nord a bisericii, pe vremea când se săpa fundaţia acesteia, în anul 1863, la 12 metri adâncime, se transformă în agheazmă de „Izvorul Tămăduirii”, vindecând bolile trupului şi ale sufletului.
Mi-ar plăcea tare mult să fiu martor direct al acestui miracol! Și nu pentru că nu aş crede în minuni! Dimpotrivă!