Autor: Mioara BACIU
De unde expresia „muncă de SISIF”? De la un personaj de poveste întâlnit în „Legendele Olimpului” ale lui Alexandru Mitru (1914-1989), din care, aflăm că SISIF a fost un muritor înstărit, care și-a permis să înfurie pe Zeus, zeul suprem.
Cum așa? Prin dezvăluirea pe care a făcut-o lui Asopos (din Peloponez), zeu al râurilor, fiu al lui Poseidon, despre faptul că, Zeus i-a răpit fiica (pe Egina).
În schimbul divulgării secretului, Asopos a furnizat apă în Corint (care leagă Peloponezul de Grecia continentală și este situat la aproximativ 78 km de Atena), oraș întemeiat de către Sisif.
Având în vedere că a dezvăluit acest secret lui Asopos, Zeus s-a înfuriat tare și l-a aruncat în Tartar (ţinutul morţilor), de unde a scăpat de două ori, datorită abilităților sale, fiind cunoscut drept unul dintre cei mai vicleni muritori.
Pentru că a îndrăznit să fie mai presus de zei, Zeus l-a condamnat pe veci pe SISIF să urce până în vârful unui deal un bolovan, care era apoi rostogolit înapoi în vale, așa încât, SISIF trebuia să reia munca mereu de la capăt, cu mare trudă și suferință. De aici și expresia „muncă de Sisif”, adică o muncă istovitoare continuă, în zadar, necontabilizată, neprețuită, nesfârșită, cu mult efort, fără a ajunge la un sfârșit.
De câte ori nu am simțit, fiecare dintre noi, că facem „muncă de Sisif”?