Autor: Cornel Pulbere
ÎNALT ORDIN DE ZI CĂTRE ARMATĂ
Soldaţi!
Puterile mari europene, prin Tratatul de la Berlin, au unit cu România Dobrogea, această veche posesiune a părinţilor noştri de mai înainte.
Azi veţi pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! Însă acum veţi merge în Dobrogea, nu în calitate de cuceritori, ci amici, ca fraţi ai locuitorilor, care de azi înainte sunt concetăţenii noştri.
Soldaţi!
În această nouă Românie veţi găsi o populaţiune care în cea mai mare parte este deja românescă.Însă veţi găsi şi locuitori de alt neam şi alte credinţe. Toţi aceştia care devin mebri ai statului român, au acelaşi drept la protecţiunea şi la dragostea voastră!
Între ei veţi găsi mahomedani, ale căror obiceiuri se deosebesc de ale noastre.Vă recomand cu deosebire ca să respectaţi credinţa lor.
Fiţi în mijlocul noilor voştri concetăţeni, ceea ce aţi fost atât în timp de pace cât şi pe câmpul de onoare: model de bravură şi de disciplină, apărători ai drepturilor României şi anteluptători ai legalităţii şi civilizaţiei Europei; astfel vă cunoaşte acum întreaga Europă, şi cu mândrie confirmăm aceasta.
Aşadar, drum bun soldaţi şi Dumnezeu să vă apere.
Trăiască România!
Dat la Brăila la 14 noiembrie, anul 1878
Carol I”
În cinstea unirii a fost ridicat la Tulcea un monument.Monumentul a fost ridicat în cinstea militarilor români care au luptat în Războiul de Independenţă (1877-1878) şi pentru a evoca reunirea Dobrogei cu România.Fondurile necesare construirii monumentului au fost adunate prin grija „Ligii pentru propăşirea Dobrogei”. La 17 octombrie 1879, domnitorul Carol I a pus piatra de temelie a monumentului. Finalizat în anul 1899, monumentul a fost inaugurat la 2 mai 1904, tot în prezenţa regelui Carol I.
3.DESPRE MONUMENT
Monumentul Eroilor din Războiul pentru Independență se află pe Colnicul Hora (astăzi dealul Monumentului), în Parcul Monumentului, unde se găsesc și ruinele cetății Aegyssus.
Piatra de temelie a fost pusa la 17 octombrie 1879, în prezența regelui Carol I. Conceptul și execuția Monumentului aparține sculptorului George Vasilescu.
George (Gheorghe) Vasilescu, cunoscut și ca Giorgio Vasilescu, (n. 1864, Goiești, Dolj, România – d. 10 noiembrie 1898,[2] București, România) a fost un sculptor român. Artistul a fost susținut în copilărie de actorul ieșean Theodor Teodorini pentru a urma cursuri de specializare în domeniul sculpturii. A absolvit Școala de meserii din Craiova (în prezent „Grupul Școlar de Arte și Meserii Constantin Brâncuși”) și a obținut o bursă de studii pentru Academia de arte frumoase „San Giorgio degli Schiavoni” din Veneția (în limba italiană – Scuola di San Giorgio degli Schiavoni). Opera sa se află sub imperiul neoclasicismului italian.
George Vasilescu a fost o apariție meteorică în sculptura românească și a murit la o vârstă timpurie, doar la 34 de ani, în plină carieră artistică. El a lăsat posterității destul de puține lucrări, însă cele care au rămas, fac dovada unui sculptor dotat cu calități de portretist dar și cu certe resurse pentru arta monumentală. A realizat câteva monumente de for public – Monumentul Vânătorilor din Ploiești, Monumentul funerar al căpitanului Nae I. Proicea din Slatina, Monumentului marelui duce Vladimir de la Sankt Petersburg și Monumentul Independenței din Tulcea. Au mai rămas posterității câteva portrete din care se remarcă Portretul d-nei N. Blaremberg și mai multe busturi și lucrări funerare. A participat la manifestările expoziționale ale Societății Cercul artistic.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, în anul 1898, aproape toate ziarele bucureștene au anunțat trecerea în neființă a doi dintre cei mai mari sculptori ai acelor timpuri – Ion Georgescu și George Vasilescu. Amândoi realizaseră mai multe monumente publice. Istoricul de artă Petre Oprea a afirmat că opera sculptorului român, de-a lungul timpului, a fost uitată pe nedrept deoarece, aceasta a fost susținută de oficialități și a fost apreciată de amatorii de artă. Lucrările lui Vasilescu au contribuit la răspândirea interesului pentru sculptura din România și același timp, posteritatea a putut cunoaște care au fost tendințele gustului artistic autohton din acea perioadă.
Geroge Vasilescu, Gheorghe, așa cum a fost botezat, s-a născut, după unii biografi, la Goiești[4] în fostul județ Dolj, în anul 1864. După alți autori de monografii locul nașterii ar fi fost în satul Gogoșei de lângă Craiova. Familia sa se ocupa cu agricultura și avea șapte copii, o fată și șase băieți. Artistul a fost remarcat încă din copilărie de actorul Theodor Teodorini,[6] care a văzut îndemânarea cu care George desena și cioplea lemnul, atunci când stătea și păzea oile pe câmp. Teodorini l-a sprijinit să urmeze Școala de meserii din Craiova (în prezent „Grupul Școlar de Arte și Meserii Constantin Brâncuși”), timp de șase ani, unde s-a specializat în sculptura în lemn.
După ce a absolvit Școala de meserii din Craiova, Vasilescu și-a deschis în oraș un mic atelier de sculptură pe Calea Unirii.[8] Vrând să se specializeze, a făcut mai multe demersuri pe lângă Consiliul județea Dolj, pentru a obține o bursă de studii în străinătate. Ca urmare, consiliul i-a acordat o mică subvenție[8] care i-a permis să-și desființeze atelierul și să plece la studii în Veneția. O dată ajuns în Italia, el s-a prezentat la Academia de arte frumoase „San Giorgio degli Schiavoni” din Veneția (în limba italiană – Scuola di San Giorgio degli Schiavoni) unde a dat o probă pentru înscriere la cursuri. Artistul a intrat la academie direct la „… cursul onorariu superior de statue monumentale”.
I-a avut ca profesori pe Luigi Ferrari, Pompeo Molenetti, Nicolo Barozzi și G. Franconi. În 1887 s-a înscris la Școala de Arte Aplicate la Industrie (cursurile acestei școli se întindeau pe o durată de trei ani).
În luna august 1887, George Vasilescu a participat cu trei lucrări la Expoziția cooperatorilor din România, organizată la Craiova. Participarea sa cu Portretul doamnei Stolojan, Micul marinar și Bustul actorului Theodor Teodorini, a fost elogiată de presa locală, fapt care a dus la mărirea subvenției de studii.[13] Artistul a făcut apel prin intermediul ziarului Olteanul ca amatorii de artă să-l sprijine să toarne în bronz bustul lui Teodorini, pentru ca după execuție să-l doneze teatrului din Craiova. În 1890 s-a remarcat la Expoziția „Cercului artistic” din București cu două lucrări – Cap de marinar, care era o transpunere în marmură a sculpturii mai vechi Micul marinar, și Portretul doamnei X. În același an a obținut Medalia de argint clasa I-a la o manifestare expozițională cu basorelieful Venera din Milo, în gips.
În anul 1891, ziarele bucureștene Acțiunea liberală și Adevărul, au reprodus articolul apărut în ziarul Il Veneto din Veneția în care s-a menționat faptul că numai în acel an, Vasilescu a realizat trei sculpturi – Portret după antic, Cap de copilă și Bustul unei femei (basorelief). Cronicarii venețieni au insistat asupra calității unei machete realizate în cretă pentru un proiect al monumentului principelui Știrbei, precum și pentru Monumentul eroilor ploieșteni căzuți în Războiul de Independență.] Articolele din presa românească au precizat faptul că în scurt timp, Vasilescu va realiza un bust în marmură, a unui căpitan care a căzut în luptă în Războiul de Independență al României, ce urma să fie amplasat în Cimitirul Bellu „… într-un monument colosal… în stil gotic”, conceput de arhitectul italian Domenico Rupolo.[18][11]
În luna octombrie a anului 1891, sculptorul s-a întors în România via Berlin, pentru a participa la dezvelirea operei sale – Monumentul căpitanului Nae I. Proicea din Slatina. La București a realizat portretul lui Petru Mavrogheni. Vasilescu a plecat în acea toamnă în Rusia, unde fusese invitat de Júlia Apraxin și de către ministrul de externe rus la București pentru a edifica un monument pentru ducele Vladimir la Sankt Petersburg.
În anul 1892, a apărut în Revista Lumea ilustrată un articol în care s-a elogiat lucrările sculptorului, fiind remarcată mai ales o lucrare în marmură care a fost expusă și premiată la Salonul Venețian din acel an, intitulată Rosa de mai.[21] Statuia premiată înfățișa un nud de femeie care ține în mâna stângă un trandafir pe care-l miroase. Nudul are certe calități artistice, a precizat istoricul de artă Petre Oprea, dar stilul idilico-romantic folosit este deficitar. În același articol s-a precizat că Vasilescu ar fi terminat frontispiciul Muzeului de arheologie din Cividale del Friuli, comandat de statul italian. Au fost menționate și alte lucrări realizate în acel an, așa cum au fost statuia Rodica, o țărancă în costum popular, inspirată de poezia cu același nume scrisă de Vasile Alecsandri. Articolul mai menționează că artistul a întrerupt lucrul la sculpturile comandate de Academia Română pentru cripta lui Vasile Adamachi de la Iași și la Monumentul Batalionului II Vânători de la Ploiești. Comanda academiei a fost terminată în luna noiembrie 1893 și consta dintr-un medalion și câteva bronzuri decorative. Monumentul Batalionului a fost terminat de abia în anul 1897, fiind inaugurat în luna august. Pentru a obține comanda monumentului, Vasilescu a participat la un concurs la care a fost prezent și sculptorul Ștefan Ionescu-Valbudea cu două schițe – Un grup de doi vânători și O coloană.
Cu monumentele pe care le-a făcut în stilul neoclasicismului italian, George Vasilescu a întrunit aprecierile publicului și l-a impus în atenția oficialităților române. Intelectualitatea timpului a fost de partea sa și ca urmare a fost susținut de personalități marcante ca Dimitrie Strurdza, Stolojan etc. A primit o serie de comenzi de portrete, cu predilecție din partea unor șefi de partide politice din România ca Dumitru Brătianu, Ion Brătianu sau Ion Ghica, una din lucrările mult comentate fiind Portretul d-nei N. Blaremberg (Paulina). Prin bogăția podoabelor și a veșmintelor, Vasilescu a măgulit gustul celei care a fost una dintre cele mai influente femei din protipendada bucureșteană, dar și pe cel al anturajului ei, toți acordându-i ulterior tot concursul lor. Lucrarea se află astăzi în posesia Muzeului de Artă al României.
A urmat comanda de realizare a alegoriilor Palatului de Justiție din București împreună cu Ion Georgescu și ulterior Monumentul Independenței din Tulcea. Monumentul a fost conceput ca un obelisc care are la baza soclului – în stânga un vultur cu aripile întinse și în dreapta un soldat. Artistul a sosit la București în ziua de 24 octombrie 1898 pentru ca să plece a doua zi la Tulcea pentru a definitiva soclul monumentului. A fost internat de urgență la Spitalul Colțea, fiind grav bolnav de febră tifoidă. A murit după câteva zile, la 10 noiembrie 1898. Lucrarea propriu-zisă a fost adusă mai târziu de la Veneția și a fost instalată pe amplasamentul de astăzi de către sculptorul Constantin Bălăcescu.
George Vasilescu a fost o apariție meteorică în sculptura românească și a murit la o vârstă timpurie, doar la 34 de ani, în plină carieră artistică. El a lăsat posterității destul de puține lucrări, însă cele care au rămas, fac dovada unui sculptor dotat cu calități de portretist dar și cu certe resurse pentru arta monumentală.
Sculptorul român s-a căsătorit, la Craiova, cu Domnica, cu care a avut doi copii: Ana și Ionel. Ana s-a căsători cu fiul șefului de lucrări din timpul construcției Podului de la Cernavodă al lui Anghel Saligny, Nicolae Davidescu. Fiul lor, Horia Davidescu, a fost nepotul sculptorului George Vasilescu.
Liga pentru propășirea Dobrogei, condusă de poetul Ion Nenițescu, a avut inițiativa ridicării Monumentului ca omagiu adus eroismului și al vitejiei poporului român în războiul pentru eliberarea de sub dominația otomană (1877-1878).
Lucrarea a fost începută de sculptorul George Vasilescu şi terminată de sculptorul Constantin Bălăcescu în 1899, dar inaugurarea oficială a avut loc mult mai târziu, în 1904, în prezenţa regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta.
Constantin Bălăcescu (n. 18 aprilie 1865, Balboși, județul Gorj, d. 3 iulie 1913) a fost un sculptor român. A absolvit Școala de Arte și Meserii din Craiova. Între anii 1892 și 1894 urmează cursurile Academiei de Belle Arte din Veneția, iar între anii 1894 și 1897 studiază la Academia din Milano.
În anul 1888 participă la Expoziția Academiei Române de la București, în rotonda Ateneului împreună cu Oscar Obedeanu.
În anul 1894 obșine medalia de argint la Expoziția Societății Cooperatorilor din România. În 1889 expune la Expoziția artiștilor în viață, iar în anul 1900 participă la Expoziția Universală de la Paris, unde primește medalia de bronz.
A fost profesor de sculptură și modelaj la Școala de Arte Frumoase din Iași din 1906 și la Școala de Belle-Arte din București, începănd cu anul 1911. În același an a început să activeze ca sculptor pe lângă Comisiunea Monumentelor Istorice din România.
Monumentul lui Tudor Vladimirescu din „Parcul Tudor Vladimirescu”,
municipiul Târgu Jiu, opera a sculptorului Constantin Bălăcescu.
Monumentul a fost ridicat în cinstea militarilor români care au luptat în Războiul de Independenţă (1877-1878) şi pentru a evoca reunirea Dobrogei cu România. Fondurile necesare construirii monumentului au fost adunate prin grija „Ligii pentru propăşirea Dobrogei”. La 17 octombrie 1879, domnitorul Carol I a pus piatra de temelie a monumentului. Finalizat în anul 1899, monumentul a fost inaugurat la 2 mai 1904, tot în prezenţa regelui Carol I.
In forma inițiala, monumentul era amplasat pe soclu de plan pătrat, în doua trepte, realizat din granit de Dobrogea, plasat pe un piedestal în formă de două volume paralelipipedice și un trunchi de piramidă, ornate cu brâu și cornișa pe care se înalța maiestuos un obelisc înalt de 22 de metri realizat din granit de Ravena. La baza obeliscului, se aflau 2 elemente sculpturale, un dorobanț cu arma pe umăr și o goarnă în mână și al doilea element sculptural, un vultur uriaș cu aripile deschise.
Pe faţada principală a piedestalului era montată o placă cu textul: „Ridicatu-sa acest monument de cetăţenii tulceni ai ţării, în anul MDCCXCIX (1879) spre vecinica amintire a readucerii Dobrogei la căminul strămoşesc prin vitejia armatei române sub conducerea Regelui Carol I”.
În anii Primului Război Mondial monumentul a fost distrus de trupele bulgare de ocupaţie. Refăcut parţial în 1932, prin grija arhitectului G.T.Ionescu, a fost definitivat în 1977 când, cu prilejul Centenarului Independenţei, cu sprijinul sculptorului Cristea Grosu, au fost repuse la locul lor statuile drobanţului şi vulturului. O nouă placă cu un nou text a fost montată pe monument: „Acest monument a fost ridicat de cetăţenii din oraşul Tulcea în 1879 ca simbol al eroismului şi vitejiei poporului român în lupta pentru eliberarea de sub jugul otoman şi independenţa României”.
Monumentul Independenței a fost refăcut abia în 1932, după distrugerea sa în perioada 1916 – 1918, însă fără statuia dorobanțului și a vulturului.
Meritul existenţei în oraş a Monumen¬tului Independenţei este al locuitorilor judeţului Tulcea, cu sprijinul financiar al tuturor locuitorilor și s-a ridicat acest monument în cinstea armatelor române din Războiul de Independenţă şi a Reunirii Dobrogei cu România. Iar piatra fundamentală a fost pusă de domnitorul Carol I, cu prilejul vizitei la Tulcea, din 17 – 18 octombrie 1879.
Iată actul de fundaţie: „Anul 1879, luna octombrie, în şaptesprezece zile, de către Alteţa sa Regală Carol I, Domnul României, s-a pus această piatră funda¬men¬tală a monumentului erigiat în oraşul Tulcea pe muntele Horei în amintirea anexării Dobrogei către România, dându-se binecuvântarea religioasă de Prea Sfinţia Sa Părintele Iosif – Episcopul Dunării de Jos, faţă fiind domnii Mihail Kogălniceanu – ministrul de interne, colonel D. Leca – ministrul de resbel, George M. Ghica – prefect al Judeţului Tulcea, general Al. Angelescu – coman¬dantul diviziei militare din Dobrogea şi Dimitrie Theodoroff – întâiul primar al oraşului Tulcea” .
Monumentul a fost conceput sub forma unui obelisc de 22 de metri, având la bază so¬clu cu două trepte surmontat de un pie¬destal. La baza obeliscului au fost fixate două elemente sculpturale: un dorobanţ cu arma pe umăr şi o goarnă în mână; cel de-al doilea element este un vultur, element principal al stemei Ţării Româneşti.