Autor: Cornel Pulbere
Monumentul a fost terminat în anul 1899, dar inaugurarea oficială a avut loc mult mai târziu. Pe 2 mai 1904, în prezenţa regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, primarul oraşului, N. Comșa. în alocuțiunea sa acesta afirma:
„O dorinţă a Majestăţii Voastre a fost îndepli¬nită: Falnicul Monument al Reanexării Dobrogei s-a înălţat pe acea stâncă frumoasă desemnată de Majestatea Voastră. El va vorbi posterităţii de vitejia dorobanţului şi a Marelui Căpitan, Gloriosul nostru rege (…)”.
Cu prilejul aniversării centenarului cuceririi Independenței de stat a României, în anul 1977, Monumentul și-a recapatat forma sa inițială, la restaurarea lui aducandu-și contribuția sculptorul Cristea Grosu.
Pe data de 15 (17) octombrie, 1879, sosea la Tulcea, la bordul navei Arpad, Carol I, însoțit de o importantă suită. Cu toate că Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (numele România va fi folosit din 1881) aveau în dotare un yacht princiar-regal, Ștefan Cel Mare, construit în 1867 și folosit ca puitor de mine în timpul Războiului de Independență, delegația regală utilizează pentru deplasare un bastiment închiriat de la societatea austriacă DDSG.
Yachtul „Ştefan cel Mare”
Procesul de dotare al Flotilei de Dunăre continuă, prin Decretul nr. 5812 din 28 octombrie 1864, se comandă la Ş.N. „Mayer” din Linz „Vaporul cel nou”, care soseşte în ţară, la Galaţi, în martie 1867
În prima cursă, sub comanda cpt. Ion Caralea, se ciocneşte cu vasul „Szecheny”. După ranfluare şi reparaţie în Ş.N. Tr. Severin, este amenajat ca yacht regal la Pesta, lansat la apă pe 1 august 1868 şi inaugurat în noiembrie la Giurgiu.
Armată la Arsenalul Marinei Galați, intră în serviciu pe 5 dec. 1868 Dotată cu 2 tunuri prusace Hotchkiss de 80 mm.cu țevi rotative amplasate în borduri. Caracteristici: D = 500 t, L = 58 m, l = 9,8 m, p = 1,1 m, mașină alternativă cu aburi, 2 zbaturi, P = 750 CP, v = 10/18 km/h, punte din lemn, echipaj = 64 marinari. Propulsie mixtă zbaturi şi vele pentru 2 arbori şi bompres, vele randă şi focuri
Primul voiaj spre Austria pe 28 aug. 1869 sub comanda cpt. Fougere, secund – lt. Ioan Murgescu. Face multe deplasări, în special cu familia regală, fiind prima navă militară ce navigă dincolo de Baziaş, sub culorile tricolorului. Din anul 1871, este comandată de cpt. N.D. Maican ( din 1874 cpt. I. Murgescu)
Începând cu 1875, alături de România şi Fulgerul intră în compunerea diviziei de bastimente, pentru pregătirea echipajelor. Participă la conflictul din 1877, detaşat la Marina rusă, transformat în vas „blindat”, cu copastia înălţată şi acoperită cu tablă, va transporta trupe.
La trecerea Armatei române în Dobrogea -noiembrie 1878, de la Brăila la Ghecet, yachtul princiar este în frunte, având la bord pe regele Carol I, prim ministrul I.C. Brătianu, episcopul Dunării de Jos – Melchinsedec şi alte personalităţi. După război și reparații, folosit la exerciții militare și călătorii oficiale. Pare zvelt, dar este greu manevrabil, consumând mult combustibil – motiv pentru care în 1893, este transformat în ponton – cazarmă. Ultimele imagini păstrate cu bastimentul „Ştefan cel Mare”, sunt cele de ponton, inclusiv în „Albumul Armatei din 1902”.Dezmembrat după anul 1908.
La data sosirii suitei, tulcenii încă nu erau prea bine dumiriți ce se întâmplă cu ei, așa că puțin probabil că se gândeau la construirea unui monument. Trecuseră abia câteva luni de la plecarea armatei țariste de la Tulcea (ultimele nave de război părăsiseră portul Tulcei în luna aprilie 1879), împreună cu guvernatorul rus Belțercovici. Unul dintre motivele pentru care începuse Războiul Ruso-Turc fusese independența poporului bulgar și crearea unui stat pentru aceștia. Așa că oricine ar fi pariat sume importante pe ideea că Tulcea, cu întreaga Dobroge, avea să facă parte din Bulgaria, ce urma să se înființeze, conform promisiunii rușilor, sau, în cel mai rău caz, să intre în posesia acestora. Oferta făcută de ruși românilor, adică Dobrogea în schimbul Basarabiei, surprinsese pe toată lumea, inclusiv pe românii care se consideraseră prieteni și aliați cu aceștia. Dar în politică nu există decât aliați vremelnici. Așa că Imperiul Țarist primește Dobrogea de la Imperiul Otoman, ca despăgubire de război, și impune Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești un troc, fără prea multe negocieri, prin care luau Basarabia și ofereau Dobrogea. În urma acestor jocuri politice, tulcenii au fost foarte aproape, pe parcursul unui an de zile, să devină ruși, bulgari, ca în final să ajungă români. Trebuie să recunoașteți că după această adevărată licitație nu prea mai are cum să-ți stea gândul la construirea de monumente. Mai mult ca sigur că cel care a venit cu ideea Monumentului de Independență tulcean a fost unul dintre membrii din suita lui Carol I, Mihail Kogălniceanu, sau poate generalul-doctor Carol Davilla, autorul frumosului gest de a-și așeza propriile decorații alături de piatra de temelie. Cu siguranță însă, aceștia nu aveau nici cea mai mică idee cum avea să arate monumentul sau, chiar dacă făcuseră o schiță a acestuia, puțin probabil ca acesta să fi călătorit în timp, aproape 20 ani, pentru a se materializa. Cu siguranță însă, amplasarea și orientarea monumentului au fost stabilite de acești oameni, existând informația, neverificabilă, că însuși Carol I este acela care a ales locul monumentului pe Colnicul Hora, impresionat de măreția acestuia (pe fostele ruine ale vechii cetăți AEGYSSUS).
Dacă atracția A.R. Carol I pentru stânca de granit a fost ceva natural, având în vedere că de două mii de ani, romani, bizantini și otomani și-au ridicat cetăți și forturi pe aceasta, modul cum au gândit așezarea monumentului este extrem de important. S-a hotărât ca acesta să fie poziționat cu fața către Dunăre, de fapt către Ismail și întreaga Basarabie, astfel încât rușii care intraseră în stăpânirea vremelnică a acesteia să nu uite că românii nu uită acest lucru! Un mesaj simplu, plin de curaj pentru o națiune care abia se cristaliza ca stat. Pe tot timpul petrecut la Tulcea, Regele Carol I a fost găzduit de familia Ellman, în propria casă, proprietarul fiind unul din cei mai bogați tulceni, mare antreprenor de grâne și lemn. Tot de la balconul casei acestuia, situată pe strada Babadag, oficialitățile asistaseră la defilarea armatei române, la sosirea la Tulcea, în 1878.. După slujba religioasă de sfințire a locului, A.R. Carol I a pus piatra de temelie, iar doctorul Carol Davilla propriile decorații. În legătură cu gestul generalului-doctor, există o versiune a poveștii în care se spune că acesta, în timpul desfășurării evenimentului, cuprins de o emoție puternică, și-ar fi smuls din piept decorațiile și cu lacrimi pe obraz, le-ar fi așezat, îngenuncheat, alături de piatra de temelie. Echipa de arheologi care au participat în 1977 la lucrările de reabilitare ale monumentului au căutat aceste decorații, fără a reuși însă să le descopere.
Carol Davila, pe numele de naștere Carlo Antonio Francesco d’Avila (în franceză Charles d’Avila) (n. 1828,[1][2] Parma, Ducatul Parmei(d) – d. 24 august 1884, București, România) a fost un medic și farmacist român, de origine franceză, născut în Italia, cu studii în Germania și Franța. A fost ales post-mortem membru al Academiei Române (2003).
Piatra de temelie a acestui simbol al luptei pentru independență a fost pusă la 17 octombrie 1879, în mai puțin de un an de la intrarea în oras a autoritatilor civile și militare, eveniment consemnat la data de 18 noiembrie 1878.La momentul festiv de pe Colnicul Hora au participat, pe langa Domnitorul României, Alteța Sa Regala Regele Carol I, Ministrul de Interne- M.Kogălniceanu, Ministrul de „Resbel” Col.D.Leca, alături de Gen.Al.Anghelescu- Conducătorul Diviziei Militare din Dobrogea. Binecuvantarea religioasă a așezării pietrei fundamentale, a fost dată de Episcopul Dunării de Jos, Preasființitul parinte Iosif, după cum se precizează în actul de fundație. Deasemenea la baza monumentului a fost așezată într-un cilindru sigilat cu sigiliul regal, „Proclamația către dobrogeni a Principelui României Carol I de Hohenzolern” (citită la 14 noiembrie 1878).