Să ne împrietenim cu Eminescu sărutându-i versul
iar nu slăvindu-l de neînţeles
căci ce-a fost el, n-a fost eres
şi sărutare de pământ îi fuse mersul.
Să-l punem între vii căci este viu
bolnav de frumuseţea mamei mele
de cerurile numai cu mare stele
de ierburile ce cuprind nisipul din pustiu.
Să-l întrebăm pe Eminescu dacă doarme bine
în patul inimilor noastre
Şi dacă vinul sângelui are vechime
şi dacă mările ne sunt albastre
şi dacă peştii-s umbra stelelor cu coadă
şi dacă inima e-o stea cu coadă
şi coada umbrei plopilor înalţi
ne-a adunat pe noi, ceilalţi
în jurul verbului curat
rostit de el şi murmurat
de noi, ai lui