Compania olandeză Mars One, organizatoarea primului zbor privat către Marte, la care s-au înscris deja peste 200.000 de voluntari și-a propus peste patru ani lansarea unui satelit în jurul planetei Marte şi amartizarea unei capsule pe planeta roşie.

Mars One, o companie non-profit déjà a încheiat contracte cu  companiile Lockheed Martin Space Systems şi Surrey Satellite Technology pentru a construi satelitul şi capsula din acest îndrăzneț proiect.

 

Prima misiune a Companiei olandeze Mars One va fi robotizată și va fi lansată spre Marte în ianuarie 2018. Contractul cu Lockheed Martin pentru construirea unei capsule care să coboare pe Marte – asemănătoare cu capsula Phoenix creată de NASA în 2007 – a fost încheiat pentru suma de 250.000 de dolari.

Mars One a plătit companiei Surrey Satellite circa 60.000 de dolari pentru a crea primul satelit “geostaţionar” al planetei roşii, care va fi lansat tot în timpul aceluiaşi zbor inaugural.

 

Finanțarea proiectului

Pentru a contribui la finanţarea acestui proiect, Mars One a lansat şi o campanie de crowdfunding pe platforma IndieGoGo.

Din cei 200.000 de voluntary la final vor fi aleși 40, iar cei rămași vor fi incluşi într-un program de antrenament intensive.

 

Notă: Crowdfundingul este o tehnică de finanțare a proiectelor media (în general) folosind resurse online (forumuri, platforme de socializare etc.) desprinsă din crowdsourcing. La baza ei stă ideea a apela la o comunitate ca un potențial finanțator pentru a dezvolta un produs.

{gallery}primiipemarte{/gallery} 

Opt ani de antrenament

Până în 2015, candidaţii selecţionaţi vor începe un regim de antrenament de opt ani, în timpul căruia vor învăţa tehnicile care să îi ajute să reziste la perioadele îndelungate de izolare.

Majoritatea aplicanţilor pentru această călătorie pe Marte provin din Statele Unite. În topul ţărilor cu cei mai numeroşi aplicanţi locurile următoare au fost ocupate de China şi India.

Proiect de 4 miliarde de dolari

Pentru acest proiect de 4 miliarde de dolari, înfiinţat în 2010 de inginerul Bas Lansdorp, Mars One doreşte să îşi recupereze investiţia prin scoaterea la vânzare a drepturilor de televizare a acestei misiuni spaţiale.

Participanţii şi-au dat acordul să rămână pe Marte până la sfârşitul vieţilor lor şi să fie filmaţi pentru un reality show realizat după modelul emisiunii “Big Brother”.

 

În anul 2021 vor fi trimise șase module

Compania olandeză vrea să lanseze primul modul cu provizii care va coborî pe Marte cel mai devreme în octombrie 2016. Un “rover de instalare” va ajunge pe Marte în 2018. Acest rover va avea misiunea de a alege cel mai bun loc de pe Marte în care vor coborî viitoarele module.

În 2021, toate componentele viitoarei colonii umane vor ajunge la destinaţie, în şase module separate – două module pentru traiul zilnic, două unităţi cu instalaţii pentru întreţinerea vieţii, o a doua unitate cu provizii şi un al doilea rover.

Reprezentanţii olandezi spun că acele capsule vor fi testate de opt ori înainte de a fi utilizate pentru a transporta oameni – o metodă despre care directorii de la Mars One spun că va face călătoria spre Marte “mult mai sigură decât misiunile spre Lună”.

 

În zece ani prima colonie pe Marte

A doua etapă a misiunii va include interviuri cu membrii din comitetul director al companiei Mars One, iar candidaţii care vor avansa în etapa a treia vor concura între ei.

Etapa a treia va include o serie de probe şi teste concepute pentru a-i pregăti pe voluntari pentru misiune. Ele vor fi transmise la televiziune şi pe internet.

Grupul olandez spune că vizează amenajarea primei colonii umane pe Marte peste cel mult un deceniu.

Călătoria spre Marte, care se află la o distanţă de circa 64,3 milioane de kilometri de Terra, în funcţie de poziţionarea pe orbită, durează aproximativ 200 de zile.

Bugetul misiunii, de 4 miliarde de dolari, este mult mai mare decât suma de 1,8 miliarde de dolari cheltuită de NASA pentru roverul Curiosity, cel mai avansat robot trimis de pământeni pe Marte.

 

Telespectatorii vor alege echipa

Mars One vrea să finanţeze proiectul prin intermediul unui reality-show TV, în cadrul căruia vor fi aleşi cei 24 participanţi şi care va prezenta pregătirea acestora.

Telespectatorii vor vota şi vor alege prima echipă, alcătuită din patru voluntari, care va decola de pe Terra peste cel mult 10 ani. Până în anul 2033, colonia umană de pe Marte va include 20 de voluntari.

 

Ce riscuri implică o călătorie spre Marte

Drumul ar dura, în total 501 zile, iar astronauţii ar fi supuşi unui număr mare de riscuri, care le-ar putea afecta atât sănătate mintală, dar şi cea fizică.

Oamenii de ştiinţă fac fel de fel de experimente în laboratoare iar NASA se foloseşte de Staţia Spaţială Internaţională pentru a afla cum sunt afectaţi oamenii de viaţa în spaţiu. Factorii cei mai importanţi care trebuie luaţi în calcul sunt lipsa gravitaţiei şi lipsa unui ciclu zi-noapte.

Mediul lipsit de gravitaţie poate afecta organismul uman, obişnuit cu atracţia exercitată de Pământ, dar lipsa luminii şi a unui ciclu zi-noapte afectează mai mult eficacitatea echipajului. Cercetătorii au studiat rezultatele unui test efectuat pe şase voluntari care au stat închişi 520 de zile într-o capsulă care simula condiţiile din spaţiu. Astfel, ei au descoperit că activităţile pot fi organizate astfel încât eficacitatea astronauţilor să nu fie afectată. De asemenea, oamenii de ştiinţă au dezvoltat contra-măsuri pentru răul de mişcare dar şi pentru pierderea masei musculare, însă acestea se aplică numai în cazul unei misiuni între 9 şi 12 luni. Mai există o problemă importantă. În timpul zborului, unele persoane au suferit de acumulări de lichide în creier şi în coloana vertebrală, lucru care le-a afectat temporar vederea. Aproximativ 25% dintre bărbaţii care au ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională au simţit aceste efcte. Radiaţiile cosmice şi vântul solar, cele mai mari probleme Radiaţiile reprezintă cel mai mare risc pentru sănătatea astronauţilor care plănuiesc să treacă de protecţia câmpului magnetic al Pământului. Razele cosmice vin din toate direcţiile şi particulele provenite de la Soare sub forma vântului solar sau a furtunilor solare pot avea efecte fatale asupra echipajului. Jonathan Clark, profesor neurologie la Universitatea Baylor din SUA şi fost chirurg al NASA, estimează că cei care vor zbura spre Marte sunt expuși unui risc de cancer cu 3% mai mare decât limita permisă de NASA. De asta misiunea trebuie să dureze cât mai puţin iar între „scutul” dintre astronauţi şi radiaţii trebuie să fie cât mai gros.

NASA: Calatoriile spre Marte sunt un pericol pentru om

În condițiile actuale, călătoriile spre Mare reprezintă un pericol pentru om din cauza nivelului foarte ridicat al radiațiilor din spațiul extraterestru, au declarat experții NASA.

În opina specialiștilor Agenției spațiale americane, în timpul zborului către Planeta roșie și care, în condițiile actuale, ar dura aproximativ 360 de zile, astronauții aflați la bordul navei vor primi aproape 600 milisieverti de radiații (Sievert, o unitate de măsură derivată a sistemului SI, folosită în măsurarea diferitelor doze echivalente de radiații absorbite).

De menționat că pentru astronauții care petrec șase luni la bordul Stației Spatiale Internaționale, doza de radiații este de 100 de milisieverti. Aceste cifre nu țin cont de nivelul de radiații de la suprafața planetei Marte, care s-a dovedit suficient de ridicat pentru a perturba buna funcționare a computerului de bord al sondei Curiosity.

„În condițiile actuale, să trimiți un om pe Marte este mult prea periculos”, a subliniat un expert al centrului spațial Johnson din Huston. El a adăugat că, în momentul de față, NASA analizează mai multe variante de modicare a instalațiilor motoarelor cu reacție, care vor spori viteaza de deplasare a navelor care vor porni spre Marte. De asemenea, experții gândesc un sistem suplimentar de protecție a aparatelor.

Concluzii

În istoria omenirii oamenii de știință adesea au greșit, dar până la urmă cei care au îndrăznit să ne arate că lumea e altfel au câștigat întotdeauna. Viitorul este clar, peste câteva decenii vor fi colonii umane pe alte planete și de ce nu, în alte galaxii. Viitorul omenirii este în spațiul cosmic.

 

Crowdfunding

Crowdfundinguleste o tehnică de finanțare a proiectelor media (în general) folosind resurse online (forumuri, platforme de socializare etc.) desprinsă din crowdsourcing. La baza ei stă ideea a apela la o comunitate ca un potențial finanțator pentru a dezvolta un produs.

Crowdsourcing-ul reprezintă una dintre cele mai accesibile metode de a crea un produs în urma utilizării sprijinului dintr-o comunitate. Practic această tehnică pune la dispoziția unui inițiator, un întreg arsenal de resursă umane și materiale pentru a-și duce la capăt proiectul.

Spre exemplu dacă un utilizator vrea să realizeze un desen animat, folosindu-se de crowdsourcing va avea acces la artiști grafici și animatori care și-au făcut publică dorința de a se implica într-un astfel de proiect, dar și la scenariști, finanțatori sau doar simpli oameni care să ofere feedback sau pur și simplu sprijin moral. Lucrurile se leagă cu atât mai bine încât folosind această metodă este aproape sigur că ambele părți implicate sunt interesate de proiect și își pun astfel la dispoziție toate resursele necesare.

De fapt crowdsourcing-ul se bazează pe conceptul de „wisdom of crowds” dezvoltat de James Suowiecki în cartea cu același nume. În cel mai simplu mod, acest concept se explică prin „dacă două capete sunt mai bune decât unul, o sută de capete vor obține rezultate excelente.”

Deosebirea între sourcing și funding este resursa pusă în joc de cei interesați – banul.

De fapt, ideea de crowdfunding (multifinanțare) este mult mai veche decât se crede.

În 1865Frederic-Auguste Bartholdi , un tânăr sculptor francez a avut la Versailles o discuție cu Edouard de Laboulaye, un cunoscut istoric și admirator alStatelor Unite ale Americii. De Laboulaye a menționat că peste 10 ani, în 1875, America urma să împlinească 100 de ani și s-a gândit că un cadou comemorial pentru această ocazie ar fi un gest binevenit din partea Franței. Bartholdi a avut ideea unei statui imense a unei femei numită „Libertatea Iluminatoare a Lumii.” Statuia în sine urma să fie plătită de francezi, iar pediestalul de americani.

Câțiva ani mai târziu Bartholdi a înființat Uniunea Franco-Americană, un grup de suporteri americani și francezi, menit să strângă bani pentru statuie. L-a recrutat apoi peAlexandre-Gustave Eiffel (părinteleTurnului Eiffel) pentru a proiecta statuia. Dar centenarul se apropia, proiectul era în urmă și strângerea fondurilor pentru a construi statuia în Franța mergea din ce în ce mai prost. Dar Bartholdi nu s-a lăsat. În 1880 a venit cu ideea organizării unei loterii a „libertății”. Din fericire legislația franceză permitea organizarea loteriilor pentru cauze artistice sau caritabile, deci proiectul a fost aprobat de guvern. Premiile erau modele miniaturale ale statuii. A durat ceva, dar ideea a dat roade.

În America lucrurile nu stăteau la fel de bine. Statul nu a aprobat finanțarea iar donațiile veneau greu și erau foarte mici. În 1883Pulitzer a avut ideea de a apela la mândria americanilor și le-a cerut donații cât mai mici pentru a putea strânge suma necesară construirii pediestalului pe care urma să fie expusă statuia, explicându-le că e o rușine pentru poporul american să nu fie în stare să se mândrească cu cadoul oferit de francezi. Oamenii au îmbrățișat ideea și banii veneau constant din toată țara, indiferent cât de puțini bani se trimiteau. Adunați, banii au fost suficienți pentru a finaliza construcția.

Tot ce a făcut internetul a fost să ofere o metodă mai ușoară de a împrăștia informația și de a aduna oameni dispuși să ofere bani pentru a susține anumite proiecte. În alte cuvinte, se discută de o abordare la scară diferită. Există un public țintă mult mai larg și mai nișat. În acest context posibilitatea de a crea „comunități de finanțare” devine una foarte mare cât timp abordarea se face la nivel global. Dar această dezvoltare naște problema viabilității tehnicii de crowdfunding. Este vorba de o tehnică viabilă, sigură și productivă sau de o cauză pierdută?

Până acum crowdfunding-ul s-a dezvoltat tacit de prin anul 2000. După zece ani de teste, eșecuri și succese, profitând de puterea din ce în ce mai mare a social media și a mediului online în general, această tehnică va exploda în viitorul apropiat și va fi o parte importantă din bugetele unor proiecte mari. Crowdfunding-ul este în esență o strategie de marketing implementată fie înaintea fie în timpul producției unui produs cultural, social sau politic (acestea sunt cele mai abordate nișe, desigur că această tehnică poate fi adaptată și utilizată în orice domeniu). În mare este vorba despre fundraising, dar o formă evoluată care tinde să elimine sistemul de donație și îl înlocuiește cu o metodologie de tip recompensă.

Sistemul este relativ simplu. Inițiatorii unui proiect creează în jurul lor o rețea socială căreia îi pune la dispoziție câteva servicii legate de proiect. Membrii rețelei oferă bani în schimbul serviciilor la care au acces, ajutând astfel crearea sau dezvoltarea produsului respectiv. În cel mai optimist caz vorbim de un sistem financiar foarte bine gândit, având în vedere că finanțarea nișată asigură în mare parte distribuirea ulterioară a produsului finit, fiind astfel departe de problema cheltuielilor inutile și eșecul proiectului vizat. Problema intervine atunci când detaliile sistemului nu sunt bine puse la punct sau ignorate. Deci înainte de a lua în calcul crowdfunding-ul ca sursă de finanțare trebuie analizate atât punctele tari cât și, mai important, punctele slabe. De această analiză ține succesul financiar al proiectului, cel puțin până la finalizarea produsului principal.

Sursa: adev.ro, yoda.ro, tribuna.ro, timpul.md, realitatea.net, reporterntv.ro, Mediafax, CBS News, aflamtot.ro, descopera.ro, jurnalul.ro, adevarul.ro, wikipedia.org, YouTube , incomemagazine.ro