Autor: Mioara BACIU
La invitația doamnei Stanciu Maria, Președinte al UZPR – Filiala Galați, am participat la o lansare de carte inedită și memorabilă, anul trecut, pe vremea asta.
Cu binecuvântarea IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Galați, la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos (într-o sala arhiplină) a avut loc lansarea volumului MISTUIRE PENTRU DĂINUIRE – RADU MACOVEI (care s-a mutat la Domnu’ acum fix 2 ani).
Am aflat cu acel prilej că domnul Radu Macovei a fost ziaristul suprem al Galațiului, că a fost o persoană fermă, cu coloană vertebrală, care a militat pentru adevăr și dreptate, dar și o persoană evlavioasă , care a ajuns la sufletul Prea fericitului Teoctist, dar și a Înalt Prea Sfintitului Casian.
Am trăit o lecție de viață alături de soția și sora „Apostolului”, alături de colegii de breaslă care l-au iubit și prețuit!
Impresionat de lacrimile care au izvorât tot timpul din fântânile ochilor celor două ființe care l-au adorat (soția Viorica Macovei și sora domnului Radu MACOVEI), Înalt Prea Sfintitul Casian a rostit o maximă, pe care o voi păstra mereu la loc de cinste.
A rostit cu iubire și cu optimism către cele doua doamne: „Nu mai plângeți, vă rog! Așezați lacrimile în căușul sufletului!” Sublim!
Înalt Prea Sfințitul transmite, acolo unde poposește, lumina sufletului său, optimismul și dragostea de viață, dragostea pentru semenii noștri, precum și puterea resemnarii și acceptării cu seninătate a destinului!
Plăcut impresionată de o astfel prezență!