O soluție tehnică pentru taxa de mediu: o taxă auto de 150 de lei

Spread the love

Loading

o-solutie-pentru-taxa-de-mediu-o-taxa-auto-de-150-de-leiDoi tineri au inventat un dispozitiv care se montează pe ţeava de eşapament al maşinii având ca rezultat reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Catalizatorul numit „CO2ube” conţine alge obţinute în laborator care rezistă la condiţiile din ţeava de eşapament şi se bazează pe fotosinteză şi reacţii chimice simple pentru a reduce emisiile direct de la sursă.

Preţul unui filtru ar fi de 45 de dolari dacă compania ar reuşi să strângă fondurile necesare prin platforma online Kickstarter pentru a începe producţia în masă. Pe an, ar trebui schimbate 5-6 catalizatoare, ceea ce ar însemna o cheltuială anuală de 900 lei. Pentru un autoturism Dacia Logan din 2005, motor 1,6 benzină, taxa de mediu ar fi 1.500 de euro, conform calculelor ZF.

Param Jaggi, un tânăr în vârstă de 18 ani, fondator al startup-ului Ecoviate, lucrează la acest proiect de la vârsta de13 ani. După ani de experimente în laborator cu bio-combustibili şi bio-reactori.

Invenţia a fost apreciată de companii precum Intel, ExxonMobil şi publicaţii ca Forbes, USA Today, CNN şi Popular Science.

 

Inventatorii încearcă să obţină certificările şi aprobările din partea autorităţilor pentru ca şoferii care folosesc tehnologia să beneficieze de reduceri de taxe de poluare, aşa cum se întâmplă în cazul celor care conduc maşini electrice.

Acum rămâne de vâzut dacă Guvernul va accepta acest sistem. 

Sursa: zf.ro, cnet.com