Lângă Luxor, în Egipt, stau două statui din gresie, înalte de 18 metri, ale faraonului Amenhotep al III-lea. Datând din secolul al XIV-lea î.Cr., ele sunt cunoscute sub denumirea de Coloşii lui Memnon. În 27 î.Cr., nu mult după ce statuia din partea nordică a fost deteriorată în urma unui cutremur, vizitatorii greci au fost uimiţi să audă că statuia emite sunete uşoare, asemănătoare cu sunetele unui clopot, la răsăritul soarelui. Zgomotele au fost repede identificate cu vocea lui Memnon, fiul lui Eos, zeiţa zorilor, pe care se credea că o saluta în fiecare dimineaţă. Statuia a căpătat reputaţia unui oracol, iar nobilii greci şi romani străbăteau distanţe lungi pentru a-i cere sfaturi. Deoarece vocea se auzea doar la răsărit, ei îşi ciopleau numele şi mesajele pe partea estică, pentru a întâmpina soarele. Ei puneau întrebările, iar sunetele care veneau ca răspuns erau interpretate, însă procedura exactă nu este cunoscută. În 130 d.Cr., împăratul Hadrian a trebuit să se întoarcă de câteva ori înainte de a auzi sunetul asemănător unui gong, care a fost considerat aprobarea oracolului. Este posibil ca zgomotul straniu să fi fost produs de vântul care sufla prin fisurile din statuia deteriorată? Sau probabil razele soarelui făceau ca aerul din crăpăturile pietrei să scoată sunete în timp ce se dilata. Unii sugerează că preoţii foloseau un instrument, ca o trestie plasată într-o crăpătură din piatră, pentru a accentua zgomotul.Cercetătorul britanic Paul Devereux face unele speculaţii legate de faptul că, asemenea megaliţilor antici din Marea Britanie, este po-sibil ca statuia să fi emis cândva ultrasunete care s-au transformat în sunete care puteau fi auzite, din cauza deteriorării. Odată ce statuia a fost reparată de împăratul roman Septimius Severus în jurul anului 200 d.Cr., ea nu a mai vorbit niciodată.