Autor: Maria Radu Novac
Maria Radu Novac: Te rog sa te prezinți!
Lili Gherle: Sunt un grad mai sus Consilier, juridic definitiv, am intrat cu examen de consilier juridic stagiar și după doi ani am am dat definitivatul fac parte din COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI DIN ROMÂNIA Q1
M.R.N.: Pentru cititorii publicației noastre te rugăm să ne spui câteva cuvinte despre tine.
L.G.: Sunt un om simplu, soție, mamă și voluntar consacrat, iubesc să fiu de ajutor, iubesc oamenii și tot ceea ce mă înconjoară! Sunt un om radical, spun lucrurilor pe nume și uneori prin sinceritatea mea par un om nebun, nu mă deranjează pentru că timpul mereu mi-a dovedit ca am dreptate, nu sunt un om nebun, sunt un om care nu are regim de ,,turmă,, nu răspund la comenzi, cumva sunt eu…
M.R.N.: Care este motto- îl tău! Nu ceea ce suntem ne definește, ceea ce facem ne definește. Trăiești de peste 30 de ani în județul Caraș, ești mândră de originea ta și de faptul că poți și știi să lucrezi de la firul de pătrunjel până la a renova spitale. Vorbește-ne despre perseverență ta.
L.G.: Sunt născută în orașul Dorohoi, județul Botoșani, copilăria, școala primară și gimnazială în satul Vatra, comuna Hudești. Crescând la țară, la sat, am avut privilegiul de a învăța ce înseamnă ,,să lucrezi de la firul de pătrunjel,, de la însămânțat la cules cultura agricolă, de la avea grijă de animalele din curte la tot ce înseamna să contribui la gospodăria din care faci parte. Astfel am învățat să fiu și să rămân un om cu valori, un om care face ceea ce spune nu doar ceea ce vrea să facă. Da sunt mândră de originea mea și de tot ceea ce sunt!
M.R.N.: Eu cunosc motivația proiectului „Un strop de sânge pentru un copil”; vrem sa ne spuneți cu cuvintele Dvs.
L.G.: Dacă privesc în urmă pot spune că voluntar am fost de mic copil, îmi plăcea să am grijă de toate ,,babele,, din sat, ulterior adult fiind îmi plăcea să ajut, să fiu de ajutor celor care aveau nevoie, de la copii la bătrâni. Campania „Un strop de sânge pentru un copil” a fost înființată după o traumă, experiență și multă suferință în spitalele din România. Concret fetița mea de la un abces la ochiul drept a ajuns operată la cap și la nivelul anului 2012 este singura salvată pe tot mapamondul de Scedosporium apiospermum, un fung, o infecție mortală. După 28 de săptămâni de luptă am revenit la Reșița cu fetița, îmi aduc aminte de parcă era ieri, m-am întâlnit cu dumneavoastră și cu doamna Tudorița Nicula pe o terasă în zona Victoria și v-am explicat că vreau să demarez o campanie de sânge în semn de mulțumire pentru Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș București și pentru mamele care sunt în spitale și nu au donatori pentru copii care urmează să fie operați. După care v-am cerut sprijin și ajutor, vă aduceți aminte? Am demarat campania în 4 septembrie 2012, am avut sprijinul și ajutorul domniilor voastre mulți ani, pot afirma că împreună am reușit să aducem contribuția noastră la salvarea de vieți, am reușit o formă de educație a populației în ceea ce privește donarea de sânge și am reușit să fim exemple pozitive. Campania există și la nivelul anului 2023 și îmi doresc să continue an după an, vom vedea!
M.R.N.: Fiecare acțiune a avut alt obiectiv. Ați luptat pentru menținerea circulației pe prima linie ferată montană din România, calea ferată Oravița – Anina.
L.G.: Când am venit în Banatul montan m-am stabilit la Anina, acolo m-am căsătorit, mi-am întemeiat o familie, avem doi copii minunați, o fată și un băiat, în Anina am trăit 21 de ani, este orașul meu de suflet și nu am rămas impasibilă la zbuciumul celor care luptau să mențină traseul feroviar Anina – Oravița în circuit deschis. Mă bucur tare mult că ruta feroviară supranumită Semering-ul Bănățean a rămas deschisă datorită comunității unite.
M.R.N.: O parte din suflet este legată de Anina. Salvarea Căminului de bătrâni a fost alt obiectiv.
L.G.: Îmi aduc aminte prima acțiune de notorietate la Căminul de bătrâni Anina unde și dumneavoastră doamna Maria Radu ați contribuit, acea zi m-a marcat profund, am văzut bătrâni cu fața brăzdată de durere, fără pic de lumină în privire și voi tine minte cuvintele unei doamne ,, Este prima oară în viața mea când primesc o ciocolată și un fruct,, Aceste experiențe te îndeamnă și te motivează să contribui tot mai mult în societate.
După ce ați internat la spital un membru al familiei și ați împărțit cu el suferință degradării pereților ați început prima mare acțiune de reabilitare a secției spitalicești. Da, așa este, în primăvara anului 2019 socrul meu a ajuns internat în secția Cardiologie II Reșița, el a fost cel care s-a revoltat împotriva sistemului care trebuie să facă și nu face nimic. Atunci am discutat cu doamna doctor cardiolog Voinea Ilona și am decis să zugrăvim noi, după acea discuție am cerut ajutor prietenilor și la instituțiile statului, împreună cu comunitatea am reușit în 5 zile renovarea secției de cardiologie.
M.R.N.: Liderii din administrația actuala au propus demolarea spitalului de contagioase din Reșița. Ce a reușit la facă Lili Gherle ajutată de oameni de bine?
L.G.: Este adevărat că Staționar III Reșița care tratează pe trei etaje boli infecțioase, pneumologie și boli venerice a fost implicat într-o denigrare la nivel național și internațional supranumit SPITALUL GROAZEI în anul 2020 ÎN PLINĂ PANDEMIE covid.
În primăvara anului 2021 respectiv luna mai, conducerea SJUR trebuia să igienizeze tot staționaru în nici două săptămâni. Doctorul Emil Bunda în funcția de director medical la acea vreme m-a sunat și a cerut ajutor, nu am stat pe gânduri, am spus da și astfel a fost demarată ediția cu numărul doi a campaniei „Adoptă un Salon la Reșița”. Împreună cu comunitatea respectiv firme, persoane fizice, cultele, instituțiile de forță ale statului, avocatul Mircea Boboșa, instituții administrative, personalul medical și mii de voluntari am reușit într-o 100 de zile să renovăm trei etaje respectiv 124 încăperi. Referitor la declarațiile și propunerile apărute în spațiul public de demolare al acestui staționar, nu trebuie să fii specialist să înțelegi că acest staționar nu poate fi închis până nu există o clădire nouă, izolată de celelalte staționare, o clădire specifică pentru tratarea bolilor specifice acestor secții. Până atunci o parte din noi am înțeles puterea solidarității și puterea societății civile, facem pentru noi toți!
M.R.N.: Aveți și acum un proiect umanitar în desfășurare. Vorbiți- ne!
L.G.: În vara anului 2022 am demarat ediția cu numărul trei a campaniei „Adoptă un Salon la Reșița”. Am început cu renovarea la scara de incendiu cu ajutorul familiei Mirel și Anca Pascu de la Bocșa și a domnului Laurențiu Vîlcu, am terminat de pus tâmplăria nouă la fațada staționar 3 cu finanțare de la Episcopia Caransebeș, Protopopiatul Reșița, Eximtur Reșița, doamna Oana Diță, familia Lusy și Adi Stoicu Bozovici și cu ajutorul firmei SC OVALOR BOZOVICI, reprezentată de Ovidiu Lolea, firmă la care am plătit doar materialul termopan pentru 85% din tot ce a însemnat tâmplărie termopan înlocuită, au fost înlocuite conductele de apă și căldură cu ajutorul domnului doctor Emil Bunda, de către Aquacaraș prin domnul Gheorghe Filipescu și domnul Romeo Duca CJ, farmacia cu două încăperi renovată de către jandarmii de la Inspectoratul de Jandarmi CS, și cu ajutorul farmacistului șef, trei încăperi la laboratorul BK cu ajutorul familiei Lusy și Adi Stoicu, Manu și Sanela Dalea și personalul medical din laborator, opt încăperi la Radiologie, încăperi finanțate integral de Fundația Metropolis București, fundație condusă de domnul Codrin Maticiuc. Fără ajutorul domniei sale nu puteam renova această secție pentru că ea are necesități speciale, pereți de plumb, uși de plumb etc. ceea ce costă zeci de mii de euro, camera ecograf este gata, baia aproape gata, coridorul de la intrare partea stângă este gata, cu ajutorul firmei SC PRED SMY SRL Mehedinți, de la domnul Preduț Valeriu Laurențiu am primit aproximativ 200 metri pătrați de tarket antibacterian și domnul Marius Engelmann de la firma SC IDEAL FLOOR CARPET SRL Timiș cu echipa domniei sale montează tarketul în funcție de cum terminăm noi de renovat încăperile. Am mai primit ajutor de la persoane fizice și juridice, personalul medical, fiecare în funcție de posibilități. Am avut și piedici? Da, chiar foarte multe, începând de la neștiință și terminând cu lipsa de recunoștință am reușit totuși să le depăsim.
M.R.N.: Ce ar dori sa transmită doamna Lili Gherle cititorilor publicației noastre?
L.G.: Nu știu cum pare, cum se vede de afară să zic așa, dar știu că perseverența noastră, a mea și a doctorului Emil Bunda a declanșat enorm de multe speculații. Cândva, cumva se va termina și cu aceste speculații, se va înțelege că atunci când ai exemple concrete, oameni care cred că imposibilul poate deveni posibil doar prin seriozitate, perseverență, generozitate, solidaritate și unitate vom fi cu adevărat o societate unită. Să crezi în tine, în bine și că se poate, noi împreună cu o parte din comunitate am scris o legendă, am reuși împreună! Fiecare om să primească de la divinitate după fapta și sufletul lui, mulțumim tuturor!