Autor: Maria Radu Novac
Maria Radu Novac: Bună ziua, domnule doctor Paul Purea. Dacă ați fi invitat în redacția noastră, ce ne spuneți despre Dvs.?
Paul Purea: La bună ziuă şi bună întâlnire, vă spun şi eu! Noi doi ne cunoaştem de ceva ani… permiteţi-mi înainte de alte cuvinte să exprim pe cele cu încărcătură admirativă pentru tot ceea ce faceţi dumneavoastră în intenţia nobilă ca oamenii să se cunoască mai bine între ei, să afle „noutăţi” unii despre alţii, şi toţi să cunoască mult mai bine arealul istoric-geografico-social în care trăiesc.
În legătură cu îndemnul dvs. de a mă prezenta, sunt şi multe şi puţine lucruri de spus despre mine. Sunt născut într-un sat din Valea Almăjului, în Şopotu Vechi, localitate şi „Vale”, mirifice. Am avut o copilărie cu adevărat de basm, cum toţi copiii de la ţară din vremea mea au avut-o. Şcoala primară, gimnazială, în satul natal şi în Gârbovăţ – reşedinţa de comună de atunci. Am absolvit liceul din Bozovici. Pot spune că am fost un elev bun. Mi-a plăcut foarte mult să citesc. Am terminat apoi cursurile Şcolii Financiare (şef de promoţie) şi cele ale Facultăţii de Medicină din Timişoara. Ulterior am devenit chirurg, trei specialităţi – chirurgie generală, vasculară şi cardiacă. Datorită unei drame familiale a trebuit să plec în Germania. Acolo, vremenic, am condus două clinici de chirurgie – clinici universitare. Am un fiu, doctor în Astrofizică. Prima soţie a decedat acolo în Germania. Târziu m-am recăsătorit cu Alina, pe care o cunoaşteţi foarte bine, o doamnă din Bucureşti, care a făcut parte din echipa postului media Protv. După pensionare am revenit în ţară, aşa după cum bine ştiţi. Cam atât despre mine, se înţelege, în linii generale…
M. R. N. – Ce înseamnă pentru Dvs.Tara Almajului?
Paul Purea: Simplu, aş putea spune ceea ce înseamnă pentru un copac pământul în care îşi are înfipte rădăcinile, din care îşi trage seva energiilor, a fiziologiei vieţii, chiar şi atunci când nu se mai găseşte „înfipt” în acele locuri de obârşie. Valea Almăjului, Ţara Nerei, cum încă este denumită de mulţi, este cu adevărat un loc mirific, întru totul blagoslovit, prin frumuseţile sale naturale, de însuşi Dumnezeu, cred. Mare păcat că satele ei sunt pe an ce trece tot mai depopulate, populaţia tot mai îmbătrânită, semne că ceea ce a fost odată pare să nu mai fie astăzi. Oricum, personal cred încă într-o „conciliere sănătoasă”, pe toate planurile, a acestui loc deosebit în structura social-geografică a Banatului în general, a Banatului Montan în special.
M. R. N. – Ne vorbiți, vă rog, despre primele încercări literare și despre debutul editorial.
Paul Purea: O, da… Aşa cum probabil bănuiţi, despre acest aspect al vieţii şi activităţii mele este foarte mult de spus. Ţin minte că în clasa a treia, am scris trei scenete, care, din pacate, s-au pierdut. Poezie – ca orice elev de liceu când întâlneşte primele sale iubiri – am scris tot timpul acelei vârste… La facultate am iniţiat împreună cu un grup de colegi prima microrevistă studenţească din ţară, „Scalpelu’ ” (am fost redactor-şef adjunct), în care am publicat poezii, reportaje, interviuri şi eseuri. Acolo, la facultate, am condus timp de patru ani cenaclul literar „Syrinx”. În timpul stagiului militar, unitate specială pentru medici şi farmacişti, la Focşani, am înfiinţat microrevista „Traiectoria”, redactor-şef fiind, prima revistă de acest gen a militarilor în termen din ţară (din păcate, un singur număr editorial). Împreună cu Laurenţiu Ulici, am pregătit primul meu volum de poezii, „Anotimpul cuvintelor”, care, cu două luni înainte de publicare a fost retras de la editură (era în 1987) din cauză că îmi depusesem dosarul de emigrare în Germania. Debutul editorial s-a făcut abia după căderea comunismului, în 1993 – volumele de poezie: „Nesomnul iubirii sau timpul dintre mine şi spaţiu” şi „Nesomnul iubirii sau spaţiul dintre mine şi timp”, aşadar „debut dublu”… De atunci am publicat 20 de cărţi: poezie, eseu, roman.
M.R. N. – În 19 septembrie 2019 ați lansat cartea ,,St. Iohannes Hospital- Între cruce și bisturiu”. Cartea reprezintă crezul dumneavoastră? Ce înseamnă cartea pentru Dvs.?
Paul Purea: Asa-i… Este, aş putea spune cu certitudine, cartea mea de căpătâi. De căpătâi şi de suflet totodată, în care mi-am vărsat multe… offuri, de la cele profesionale până la cele zodiacale si de Ursitori, inclusiv pe cele generate de viaţa de „auslander” din Germania. Poate, înainte de toate, este aşa cum s-a exprimat un prieten profesor universitar, „o carte de învăţătură” pentru studenţii de la Medicină, dar şi pentru medicii de orice vârstă. Inclusiv, pentru pacienţi. O carte de mărturisiri, de zbucium profesional, de zbucium al vieţii, în general. Un fel, dacă vreţi, de oglindă a activităţii şi sufletului meu.
Mă întrebaţi ce înseamnă cartea pentru mine… Înseamnă enorm de mult, Înseamnă, ce practic înseamnă pentru toţii oamenii cărora le place să citească. În fapt – trebuie să recunoaştem -, cartea este izvorul culturii, a evoluţiei umane, a deschiderii porţilor, a ajungerii în drumurile care-ţi scot în cale frumuseţile, învăţămintele, obstacolele, într-un cuvânt sensurile vieţii – privite complex şi dihotomic, din toate cele patru puncte cardinale ale trăirii existenţiale. Durerea mea mare este că astăzi nu se mai citeşte, generaţiile tinere actuale nu se uită decât pe i’phone şi tabletă, ori acestea nu sunt altceva decât „ebonită şi plastic, unelte de informare şi distracţie vizuală”, nicidecum posibilităţi de zidire a unei culturi adevărate şi solide, binefacătoare dezvoltării unui spirit şi crez, curate şi dumnezeieşti. Vă spun cu mare durere, am citit de curând un sondaj european privitor la ţări, cărţi şi citit, şi ce credeţi… dacă un cetăţean din Vest citeşte anual 18 cărţi (vă vorbesc de medie), unul din Ungaria vecină cca. 6-7 cărţi, media la noi este de sub o carte/cetăţean/an. O totală dezamăgire! Dumneavoastră, ca fostă profesoară, ştiţi mai bine ca oricine ce înseamnă acest lucru… De fapt înseamnă ultimul loc privitor la „PISA”, înseamnă cele 45% de analfabeţi funcţional, înseamnă stadiul de presupus dezastru economic, social, cultural, politic în care se găseşte România în acest moment. După mine o „râpă” în care nu cred să se fi mai găsit vreodată ţara noastră şi poporul român. Repet: e un mare păcat, o mare durere pentru mine!
M.R. N. – Pandemia, criza globala de sănătate este subiectul cărții ,,Succuba – nopțile pandemiei”. Vorbiti- ne, vă rog, despre această carte.
Paul Purea: Cum aţi aflat din postarea mea de pe facebook, în curând o să-mi apară în librării o nouă carte, „Succuba. Nopţile pandemiei”. Şi cu cartea aceasta e o lungă istorie… Trebuia să apară în urmă cu o jumătate de an, dar pentru că eu sunt înscris într-un anumit partid politic, editura a refuzat s-o mai publice; un fel de inchiziţie modernă, de cenzură comunisto-ceauşistă, nu ştiu cum să-i mai zic. Ceva de necrezut! Ce-are a face beletristica, literatura în general, cu politica? Dar asta e… În legătură cu romanul de care discutăm, naraţiunea lui propriu-zisă este o incursiune în „cadavrul pandemiei” , descrierea multor lucruri şi aspecte ascunse ale flagelului abia trecut, practic lupta marilor naţiuni pentru hegemonia lumii. Sper cartea aceasta să ajungă la câţi mai mulţi cititori.
M.R. N. – Recent ați trăit ca scriitor o experiență unică ,aceea de membru al juriului pentru desemnarea ,,Cărții anului 2023,” alături de scriitori consacrați. Dezvoltați,vă rog.
Paul Purea: Da, este o mare onoare să faci parte dintr-un asemenea Juriu. Onoare zic, dar şi o enormă muncă. Cărţile de premiat au fost selectate dintre câteva rafturi de bibliotecă, mai concret dintr-un număr de peste 50 de volume. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă ca acele cărţi să fie citite (chiar dacă şi numai în parte) într-un anumit timp, să scrii despre ele, să dai un verdict. (Sigur, multe dintre ele au fost citite de mine înainte de a şti că vor fi propuse pentru premiere).
M. R. N. – Ce are scriitorul Paul Purea la ora actuală pe masa de lucru?
Paul Purea: Ce mai am pe masa de lucru? Destul, aş spune… Anul care vine, alături de „Succuba…”, care este deja în tipografie, sunt gata de publicare încă două cărţi: una de eseuri şi alta de poezie. Sper ca amândouă să-mi apară în primăvara anului viitor. Apoi am aproape terminat un volum de proza scurtă, de povestiri autobiografice, şi încă unul de poezie. De curând am început un nou roman, despre caii mei aruncaţi de vii într-o prăpastie adâncă, înspre Clisura Dunării, de către comunişti. Deocamdată atât. Sper ca Dumnezeu să mă ajute să-mi duc proiectele la bun sfârşit…
M.R. N. – Sunteti un cetățean implicat în comunitate. Cum considerați că ar trebui sa fie ajutați tinerii scriitori?
Paul Purea: Da, sunt destul de implicat şi în munca de activist social. Chiar de politician. Sau, mai exact, aş vrea să mă implic, să fiu. Câteodată cu rezultate, alteori fără. Adevărul este că vreau să fac multe lucruri folositoare pentru cetăţeni, în primul rând pentru cărăşeni. De multe ori nu reuşesc, eşecul venind direct, tocmai din partea oamenilor pe care eu vreau să-i ajut. Este ceea ce s-a întâmplat de curând la alegerile parlamentare. Despre acest subiect însă nu vreau să vorbesc acum. Dezamăgirea e prea mare.
Cum pot fi ajutaţi tinerii scriitori? Pot fi ajutaţi în multe planuri şi din multe părţi. Mi-aş dori să pot plămădi o fundaţie în acest sens. Nealegerea mea în Parlament îmi zădărniceşte pe undeva planurile referitoare la un asemenea proiect, Sa vedem ce se poate face, totuşi, în continuare. Esenţial şi decisiv este ca aceşti tineri scriitori să existe. Apoi să vedem cum ne ajută prezentul şi ce ne rezervă viitorul, Cred că ştiţi că la Şopot eu am construit o Casă de creaţie a Uniunii Scriitorilor din România. O să am ceva discuţii cu Varujan Vosganian, noul preşedinte al USR.
M.R. N. – Ce ați dori să transmiteți cititorilor noștri?
Paul Purea: Mă gândesc la un vers scris cândva de mine, practic un gen de motto la o carte pe care încă nu am scris-o… „Unde eşti, scriitorule? La o inimă distanţă de tine, cititorule!”
Mulţumesc! La mulţi ani!