Mausoleul de la Mărăști
Autor: Nicolae Toma, membru UZPR,
vicepreședinte Filiala „Mihai eminescu”, Timișoara
Fără nicio îndoială, ziua de 7 decembrie îmi va rămâne întipărită în minte. De altfel această memorabilă zi a fost pregătită încă din 5 decembrie 2024. Mai precis, o mare surpriză cu prietenii noștri, familia Bobocea, Violeta și Marian, din Buzău, cu care am sărbătorit numele de Nicolae, aticipând cu o zi Sfântul Nicolae. Eu și prietenul meu, poetul Nicolae Constantin Gavrilescu am fost răsfățați și prețuiți, iar alături de gazdele noastre am trăit clipe minunate și mi-a întărit convingerea că cei care se aseamănă de multe ori se întâlnesc pentru că dincolo de toate există o atracție universală a oamenilor care iubesc cultura și principala legătură sunt cărțile, după cum bine a spus Miron Costin: „Că nu ieste alta şi mai frumoasă, şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor”.
În după amiaza zilei de 6 decembrie ne-am cazat la Hotelul Orient din Galați și seara am fost sărbătoriți de Sfântu Nicolae. Doamnele Antoaneta Crudu și Mioara Baciu au oferit un dineu special în cinstea noastră. O minunată seară care va fi păstrată în memoria noastră, în special a mea și a poetului Nicolae Constantin Gavrilescu.
În primele două părți am prezentat Mausoleul de la Focșani și Mausoleul de la Mărășești, acum va urma Mausoleul de la Mărăști.
Măreția neamului românesc și vitejia celor care și-au sacrificat viața pentru România o regăsim în aceste construcții unde sunt îngropați o mare parte de eroi necunoscuți, care și-au pus pecetea pe existența neamului românesc.
De menționat că preotul Ionel Rus a ținut slujbe de pomenire a eroilor neamului la mausoleele vizitate.
Mausoleul de la Mărăști
Mausoleul este situat la circa 27 km de orașul Panciu. Mausoleul se află în satul Mărăşti, comuna Răcoasa, județul Vrancea și este poziționat pe locul în care între 9-17 iulie 1917, s-a desfășurat una din marile bătălii ale Primului Război Mondial. Construit din inițiativa Societății „Mărăști”, mausoleul împreună cu complexul aferent, ocupă o suprafață de 1000 km². Mausoleul Eroilor din Mărăști a fost construit între anii 1928-1940.
Monumentul adăpostește rămășițele ostașilor români căzuți în primul război mondial în bătălia de la Mărăști (iulie 1917). În cele 12 cripte-osuar sunt depuse osemintele a 5342 de ostași români, ruși și germani necunoscuți. Decorațiile geamurilor de semicristal ale criptelor au fost realizate după desenele Reginei Maria.
La intrare în sat, pe un portal asemănător unui arc de triumf stă scris Câmpul istoric de la Mărăști. Pentru glorificarea eroismului ostașilor români s-a ridicat un mausoleu la inițiativa unor ofițeri și generali ai Armatei a 2-a române, care au pus bazele Societății Mărășești.
Mausoleul s-a înălțat la cota 536, unde s-au purtat luptele. Construcția este proiectată de arh. Pandele Șerbănescu și decorată cu basoreliefuri de A. Bordenache. Subsolul adăpostește sarcofagele cu osemintele generalilor Alexandru Averescu, Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu și Nicolae Arghirescu. La subsol se află un mic muzeu în care s-au expus obiecte ce au aparținut generalului Văitoianu și arme din primul război mondial. Pe fațada monumentului s-au amplasat 15 plăci de marmură albă pe care s-au inscripționat numele regimentelor și ostașilor participanți la luptele desfășurate pe aceste meleaguri.
Atât mausoleul, cât și poarta de la intrarea în satul Mărăști, au fost realizate după proiectul arhitectului Pandele Șerbănescu și executate în antrepriză de Gavril Petrescu.
Fațadele mausoleului sunt decorate cu două basoreliefuri turnate în bronz, realizate de către sculptorul Aurel Bordenache și înfățișează scene din lupta de la Mărăști din anul 1917. Lucrările de la Mausoleu au fost teminate in anul 1938, reînhumările osemintelor mortilor de război au fost făcute în perioada cuprinsă între 1940-1941.
(Sursa: ro.wikipedia.org, muzeulvrancei.ro, mausoleedinromania.ro)
Emoția plutea în aer și măreția monumentului ne copleșea. De la Revoluția din Decembrie 1989 nu am mai fost cuprins de o așa emoție puternică. Istoria mă privea în ochi și parcă îmi șopteștea o parafrază a marelui Ștefan cel Mare, căreia îi dau o conotație mai generală: „România n-a fost a strămoșilor, n-a fost a mea și nu este a noastră, ci a urmașilor urmașilor noștri în veacul vecilor!”
Ziua s-a încheiat cu un dineu la renumita mănăstire Tudor Vladimirescu, unde am fost serviți cu o cină de post, ciorbă de legume și pește.
Mănăstirea Tudor Vladimirescu
Situată la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu, Mănăstirea Vladimireşti este un loc de pelerinaj şi hrană sufletească pentru cei ce-i cunosc istoricul sau îl află când ajung aici ca vizitatori. Mănăstire de maici cu sobor numeros (aproape 200), în prezent se situează pe locul trei în ţară ca număr de personal după mănăstirile Agapia şi Văratec, dar pe primul loc între mănăstirile cu vieţuire de obşte.
Ca urmare a unor îndepărtări de la rânduielile bisericeşti tradiţionale manifestate în viaţa mănăstirii, dar şi a presiunilor exercitate de regimul comunist totalitar, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act, în 1956, de autodesfiinţarea mănăstirii.
După trecerea la cele veşnice a întemeietoarei mănăstirii, în toamna anului 2005, monahia Daniela Nedelcu a fost numită stareţă a aşezământului monahal, fiind instalată în această funcţie la 16 aprilie 2006.
Construcția Mănăstirii Vladimirești din Galați a început în anul 1938, în urma vedeniilor avute de tânăra Vasilica Barbu Gurău, care mai apoi a devenit maica Veronica, stareță și stavrofora acestei mănăstiri.
Este cunoscut faptul că măicuța și-a condus viața și activitatea după vedeniile pe care le-a avut tot timpul vieții, despre care a scris în nenumărate rânduri în cărțile sale. Prima vedenie a avut loc în ziua de 22 octombrie 1937. S-a întâmplat într-un lan de porumb care aparținea familiei (mamei și unchiului Ionică Barbu din comuna Tudor Vladimirescu), când Vasilica a a văzut o lumină coborând din cer. Pe locul primei vedenii dumnezeiești a fost așezată o cruce de lemn (aflată astăzi în muzeu), potrivit creștinortodox.ro.
La 5 august 1938, tânăra Vasilica are o altă vedenie. În timp ce era împreună cu alte două fete pe dealul Gurgueta, a văzut într-o lumină pe Iisus întinzând mâna dreaptă, din care a căzut o flacără ce a intrat în pământ și i-a spus: „Aici sa fie Altarul Meu! Aici sa ridicați o mănăstire de maici fecioare în cinstea Maicii Mele!” .
Lucrările de construcţie au început în anul 1939, un an mai târziu sfinţindu-se deja paraclisul mănăstirii. Sora Lică a depus votul călugăriei și se numea Maică Veronica. Construcția este definitivată în 1943.
„Regimul comunist, dușman declarat al religiei și credinței de secole a poporului român, neagă contribuția culturală a acesteia. Prima mănăstire desființată a fost Mănăstirea Vladimiresti. În noaptea de 29 martie 1955, maica Veronica, comitetul de conducere și părintele slujitor au fost arestați. Considerate dușmani ai poporului, membrele comunității (în număr de 318) au fost ridicate în noaptea de 14 februarie 1956. Au urmat ani grei de închisoare și domiciliu forțat pentru port ilegal de uniformă. Maică stareță a efectuat șase ani de închisoare din cei 15 ani de condamnare la muncă silnică, reduși apoi la 8 ani de închisoare corecțională”, se arată pe site-ul creștinortodox.ro.
Timp de 10 ani, la mănăstire a funcționat o școală pentru copiii handicapați, iar clădirea bisericii a fost transformată în magazie și s-a deteriorat. Din fericire, Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni a fost păstrată cu evlavie de săteni.
După 1990, mănăstirea este reînfiinţată şi refăcută, stareţa Veronica Gurău şi multe dintre fostele maici întorcându-se în mănăstire. Întemeietoarea mănăstirii, în toamna anului 2005, a trecut la cele veșnice, iar monahia Daniela Nedelcu a fost numită stareţă a aşezământului monahal.
„Crucea din porumb”, încă se mai păstrează la mănăstire.
Biserica mare, construită pe locul primei apariţii dumnezeieşti, în formă de cruce conform tradiţiei ortodoxe, are hramul Adormirea Maicii Domnului. La est de biserica mare este situat paraclisul (biserica mică), iar la sud micul altar de vară.
Poarta de la intrarea pe domeniul mănăstirii este tipic maramureşeană şi a fost lucrată în anul 1992. De aici porneşte drumul spre livadă, vie şi iaz. Intrarea în incintă se face pe o alee străjuită de tei, trecând pe sub clopotniţă. De o parte şi de alta se află stăreţia şi căminul preoţesc.
La sud de biserica mare este mormântul părintelui arhimandrit Visarion Nicolau, ctitorul paraclisului, iar la nord mormântul maicii stareţe Veronica, decedată la 15 septembrie 2005.
Mănăstirea Vladimireşti deţine ateliere de pictură, sculptură de rame şi mobilier bisericesc, de înrămat icoane, croitorie, broderie, tricotaje, flori artificiale şi covoare. Gospodăria are 80 de hectare de pământ arabil, zestrea maicilor, vie, livadă, păsări, animale, o brutărie proprie, o bolniţă şi o mică pădure de salcâmi.
(Surse: adevarul.ro, crestinortodox.ro, biserici.org)
A doua zi, 8 decembrie, împreună cu poetul Constantin Nicolae Gavrilescu, am plecat spre București. La Buzău ne-am reîntâlnit cu prieteni dragi, Violeta și Marian Bobocea și apoi am ajuns în Gara de Nord unde la ora 21 am avut trenu spre Timișoara.
În încheiere mai vreau să spun: Binecuvântează Doamne România și pe români, oriunde ar fi! (Va urma)