Autor: Mihaela Huțanu
Locul spune multe, ceea ce ascunde pictează caracterul esențial al istoriei.
Câteva clipe, am stat nemiscată în mijlocul ruinelor, eliberată de orice prejudecată, urechile mele mi-au cântat o întreagă simfonie.
M-am eliberat de tot zgomotul lumii murdare, iar liniștea aceea, m-a făcut să mă întorc „acasă”. În glasul tăcerii simțeam mângâierea rugilor pietrelor, și asta m-a făcut să-mi canalizez energia pe tot ce are însemnătate pentru mine.
Dacă pietrele ar vorbi …
Doamne, ce liniște ar fi.
Catedrala Catolică din Baia (Comună din Județul Suceava, situată la șapte km S-V de orașul Fălticeni și străbătută de râul Moldova).
Este una dintre cele mai vechi localități din Moldova medievală.
Cunoscută și ca Biserica Sfânta Fecioară, a fost construită în anul 1410 de către domnitorul Alexandru cel Bun, fiind asemănătoare edificiilor gotice din Transilvania. A fost una dintre cele mai importante construcții de acest gen la vremea respectivă. Ridicarea Catedralei a fost un gest de curtoazie făcut de Alexandru cel Bun față de Regatul Polon.
În prezent nu spune nimic majorității romanilor.
În secolul XVIII, catolicii din Baia au părăsit localitatea, iar Biserica a întrat într-un proces de degradare. Astăzi Sfântul lăcaș supraviețuiește prin ruinile zidurilor, limbajul său gotic și tehnicile sale specifice, nu prea mai impresionează forurile abilitate cu protecția, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor României.
E păcat, mare păcat ca prima capitală a Moldovei și cel mai important centru economic și religios al statului feudal Moldova, să fie lăsată uitării …
Istoria asta v-a tulbura și alte clipe, nu doar pe a mea …
Notă:
Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I Mușat, voievod al Moldovei între anii 1391-1394, și al Anastasiei Mușat.
La 23 aprilie 1400 a devenit domnul Principatului Moldova ca succesorul la tron al lui Iuga (1399–1400), care fusese îndepărtat de către voievodul Țării Românești, Mircea cel Bătrân. La început, Alexandru cel Bun a domnit împreună cu fratele său Bogdan, până în 1407, când a devenit singurul conducător.
Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol.
În 1402 (după alți istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Inițial, moaștele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuți din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. Acest eveniment al aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, are o însemnătate deosebită în conștiința publică a poporului român, fiind zugrăvit în multe din frescele bisericilor și mănăstirilor din Moldova.
Una din ele, cea de la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, înfățișând alaiul domnesc în ultima frescă din suita de patru ce reprezintă martiriul Sfântului, frescele fiind amplasate pe peretele vestic al clisiarniței din incinta mănăstirii.
Același eveniment poate fi văzut și pe peretele sudic al bisericii mănăstirii Voroneț, la finalul narațiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Lunga sa domnie – de 32 de ani – a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello – a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 și 1415 făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman – Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă.
Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de influență. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru și-a onorat întotdeauna obligațiile rezultate din acceptarea suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-maghiare.
În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, unde Ordinul teuton a suferit o mare înfrângere, și la Marienburg, în același an. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere.
Ca domn al Moldovei, Alexandru cel Bun avut un blazon format dintr-un scut și un cap de taur suprapus. Cele 8 fascii orizontale auriu-verde simbolizează apartenența la dinastiile Basarabilor și Asăneștilor iar crinii aurii simbolizau Casa de Anjou, o posibilă descendență provenită de la Petru I Mușat, carea a avut la fel, un blazon cu crini[2]
Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia și Ungaria. În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul. Fiul său Iliaș I l-a succedat ca domn în Principatul Moldovei.
Baia, Suceava
Baia (maghiară Moldvabánya, germană Stadt Molde, latină Civitas Moldaviae) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Suceava, Moldova, România. Prima capitală a Moldovei, în evul mediu a fost unul din principalele centre urbane ale Moldovei, distrus în Bătălia de la Baia (1467). Până în 1950 a fost centru de plasă în județul Baia.
Orașul a fost populat de sașii transilvăneni care au trecut în Moldova înainte și după marea invazie mongolă din 1241. O inscripție latină din 1209 atestă întemeierea săsească a localității. De la această comunitate, precum și de la cea maghiară, au rămas două biserici catolice (Biserica Sf. Petru și Pavel, Catedrala Catolică din Baia), astăzi prima fiind neidentificabilă topografic, iar a doua fiind în ruină. De la Baia, reședința țării se crede că s-a mutat temporar la Siret, apoi a fost atestată la Suceava și apoi la Iași.
Pentru sensul vechi al toponimului Baia, cea mai sugestivă denumire e cea din documentele maghiare, Moldvabánya, tradusă „Mina Moldovei”, fiindcă în maghiară bánya înseamnă „mină” dar și „bănie” centrul administrativ al unui șef local sau ban. Traducerea nu se referă strict la activitatea de minerit subteran, ci și la obținerea metalelor prețioase prin decantare, adică „spălarea” aurului de către „băieși”.
Vestigii din epoca metalelor și din cea prefeudală arată o continuitate neîntreruptă de viețuire. Cercetările arheologice atestă o viață urbană în veacul al XIV-lea. Într-un document din 1339 Baia trecea drept „cel mai mare oraș de la est de Carpați”. Pecetea cetății reprezintă un cerb, precum și imaginea lui Cristos răstignit între coarnele cerbului (evocare a legendei sfântului Eustațiu, preluată în cea a sfântului Hubertus), cu inscripția: „Sigiliul orașului Moldavia, capitala Țării Moldovenești”. În veacurile XIV-XVI Baia a fost unul dintre orășelele medievale cele mai dezvoltate din Principatul Moldovei.
Baia nu a fost doar prima cetate de scaun a Moldovei ci și un foarte important centru religios. În veacul al XIII-lea misionari dominicani au ridicat aici o biserică, iar în 1337 e amintită într-un document și o biserică franciscană, construită de sași. În anul 1410, din porunca voievodului Alexandru cel Bun, s-a început ridicarea catedralei catolice, cea mai mare din Moldova de atunci, ale cărei impresionante ruine se văd și astăzi. Din 1420 Baia a fost și reședința unei episcopii catolice, desființată, poate, după lupta din 14-15 decembrie 1467, unul dintre cele mai însemnate evenimente din viața orașului, Bătălia de la Baia, unde oștile lui Ștefan cel Mare le-au zdrobit pe cele ale lui regelui ungar Matia Corvin. Armata ungară a suferit o cumplită înfrângere. Au pierit peste 12.000 de oameni, și, scrie cronicarul Grigore Ureche, „singur craiul, rănit de săgeată foarte rău, deabea au hălăduit pe poteci, de-au ieșit în Ardeal.” Cu acel prilej orașul a fost distrus. Apoi a fost reclădit casă cu casă, stradă cu stradă, reluându-și întreaga activitate. La leatul (anul) 1561, pentru încurajarea negoțului, voievodul Alexandru Lăpușneanu stabilea aici patru iarmaroace pe an: la 13 martie, 29 iune, 8 septembrie și 14 octombrie.
În afara ruinelor ce amintesc de ctitoria lui Alexandru cel Bun, înălțată pentru doamna lui, Margareta, un monument istoric de primă mână este Biserica Sfântul Gheorghe, ctitorie atribuita lui (a se vedea „Bisericile moldovenești din sec XVI-XVIII” de G. Balș) Ștefan cel Mare, în urma victoriei asupra regelui Ungariei, Matia Corvin. I se spune și Biserica Albă, probabil fiindcă nu a fost zugrăvită niciodată! S-ar zice că e doar o întâmplare, dar nici Putna, cea mai mare ctitorie a lui Ștefan, nu a fost pictată. Despre Putna, cronicarul Ion Neculce scrie, din auzite: „mai mult poleită decât zugrăvită”. În acest sens, enigmele sporesc odată cu cele două deshumări ale lui Ștefan cel Mare, pe vremea ocupației habsburgice, când s-a descoperit că voievodul fusese înmormântat pe 13 drugi de fier, cu capul tăiat, sprijinit pe cărămizi, și fără sicriu!
Baia mai adăpostește un frumos monument istoric, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie a lui Petru Rareș, din 1532. Portretul votiv îl reprezintă pe ctitor, Petru Rareș, împreună cu doamna Elena și un fiu, poate Iliaș.
Sursa: https://ro.wikipedia.org