*PELERINAJ ÎN ȚARA SFÂNTĂ* GRUPIR

Spread the love

Loading

Autor: Maria ROGOBETE   Membru UZPR  Lugoj  

Nimic nu este întâmplător în această lume,  dar prin câte am trecut…într-adevăr se adeverește că totul este dirijat de o mână invizibilă. Suntem aduși pe acest pământ cu un scop și plecăm spre o ală lume cu un alt scop. Personal, sunt sigură că există Dumnezeu, știți de ce? Pentru că gândurile mele sunt citite în fiecare zi de El, seara EL îmi dă întotdeauna răspuns. Nu am ținut cont niciodată de faptul că există oameni care nu cred în Dumnezeu, e treaba lor, e viața lor, ei trăiesc și se hrănesc cu gândurile lor, însă am ținut cont de fiecare întâmplare din viața mea, fiecare clipă mi-a adus bucurie pentru că am știut că undeva există un înger păzitor trimis de Dumnezeu. Am înțeles că și întâmplările mai puțin frumoase au fost pregătite tocmai pentru a-mi da seama de cât de importantă este trăirea, nu poți să trăiești frumos dacă trăirile tale nu sunt alimentate de armonie, iubire, prietenie, dragoste de viață.

Pelerinajul în ȚARA SFÂNTĂ m-a trimis într-o lume nouă, din momentul în care am pășit pe urmele Mântuitorului am fost introdusă într-o lume în care trecutul, prezentul și viitorul se jucau cu viața mea, dar în același timp pot spune că îmi ofereau oportunitatea de a simți cu adevărat cum a trăit Domnul Nostru Iisus Hristos, până în clipa în care și-a dat viața pentru omenire, apoi a Înviat, pe Golgota a fost o clipă care a făcut să-mi înghețe lacrima și cuvântul, acolo unde a fost răstignit Fiul Domnului. Am pornit din Lugoj cu întrebarea: Cum ar fi să luăm prânzul cu Iisus? De ce spun asta, pentru că înainte de a porni spre Țara Sfântă am ascultat o emisiune cu Părintele Necula care vorbea despre cum a luat el prânzul cu Iisus Hristos în Capernaum, Israel. În acel moment mi-am dorit să ajung în Țara Sfântă. Și am ajuns, și am trăit o poveste, iar această poveste nu este a unui om care a fost opt zile în concediu într-un loc frumos, nu este o întâmplare, aceste zile sunt cele mai importante zile din viața mea, aproximativ opt zile care fac cât o viață, opt zile care au trecut foarte repede ca timp, dar foarte încet ca trăire, cu aceste opt zile pot să mă duc în orice parte a lumii, le pun în geamantan și acolo unde ajung deschid geamantanul, le mângâi, pot să recapitulez tot ce am trăit și ființa mea se încarcă cu liniște, credință și iubire, cele opt zile petrecute pe Pământul Sfânt, Israel, sunt bagajul vieții mele, acestea sunt bogăția mea, mă culc cu ele în gând și mă trezesc cu ele în inimă. Cele opt zile și șapte nopți petrecute în Țara Sfântă mi-au scris încă o dată în cartea vieții că toți suntem egali pe acest pământ, nu avem niciun drept să judecăm, doar să ajutăm. Secretul celor opt zile este să apreciem fiecare secundă a existenței noastre pe pământ, asta însemnând să fim prieteni cu viața, să învățăm ce înseamnă demnitate, onestitate, curaj, să luăm oamenii așa cum sunt, pe cei slabi să-i ajutăm, pe cei puternici să-i admirăm. Am învățat multe lucruri de la aceste zile trăitoare, grăitoare, dar cele mai profunde învățăminte au fost date de cele șapte nopți, în tăcerea lor, în liniștea divină și-au scris în inima mea o carte. Există gândul bun, și acest gând bun te face să te detașezi de situații neplăcute, stai de vorbă cu Dumnezeu.

-În prima zi a pelerinajului, am făcut cunoștință cu aeroportul Ben Gurion, aveam colierele la gât cu numele nostru de pelerin, acestea fiind primite de la părintele Traian Birăescu, era imens aeroportul, modern, aglomerat, un bărbat de la ghișeul unde am prezentat pașaportul mi-a urat: ”Happy Birthday, Maria!

Ce frumos! A urmat apoi zâmbetul șoferului de la autocar, un bărbat chipeș, pedant, ce dimineață divină de februarie, era ziua mea de naștere și primisem cel mai frumos cadou și anume să pășesc în Țara Sfântă.

în ”Biserica Sfântul Gheorghe”, am găsit Liniștea care m-a urmărit pe tot parcursul pelerinajului. Am urcat pe ruinele ”Apeductului Roman din Cezareea Palestina” lângă Marea Mediterană  și am fost uimită de măreția lui, de istoria lui, o cetate ridicată de Irod cel Mare. Am intrat în Biserica ”Stella Maris” din Haifa, era atât de frumos orașul Haifa, am pășit în locul unde au locuit Sfântul Ilie Tezviteanul și urmașul său Elisha, în acest loc se spune că și-a găsit adăpost Sfânta Familie cu Pruncul Iisus la revenirea din Egipt, aici am simțit Bunătatea. Am făcut cunoștință cu Frumusețea în clipa în care am pășit în ”Grădinile Bahai”. În această grădină am stat de vorbă cu un curmal și un palmier,  apoi am vizitat Minunea de la Nazaret, ”Izvorul Sfintei Fecioare Maria”, aici chiar am simțit Minunea. ”Într-o zi, Maria a luat ulciorul și s-a dus la apă. Când iată, o voce îi spune: Binecuvântată ești între femei”. Am intrat în Biserica ”Sfântul Arhanghel Gavril” din Nazaret-Israel, ”Biserica Greco-Catolică Buna Vestire Din Nazaret”, ”Biserica Ortodoxă Sfântul Arhanghel Gavril” din Nazaret, în acest loc am stat de vorbă cu Viața, acolo în interiorul Casei unde a locuit dreptul Iosif, Fecioara Maria și Mântuitorul Iisus Hristos-”Biserica Buna Vestire din Nazaret”. Trecutul mi-a bătut la ușă în clipa în care mi-a revenit ”Mogâldeața” în gând, în prima noapte dormită la hotel Tiberias din orașul Tiberias, visul acela din copilărie cu Mogâldeața a adus un eveniment nefericit din viața mea, aveam pe atunci 15 ani.

-În sfârșit, a doua zi de pelerinaj, am urcat pe Muntele Thabor, am intrat în Mănăstirea ”Schimbarea la Față”, ne-am încărcat de frumusețe. Am făcut cunoștință cu Generozitatea atunci când am ajuns la Cana Galileii. Dar ce bucurie! Am ajuns la Iordan și am intrat în apa Iordanului, am simțit puterea curățirii, stropii Râului Iordan mi-au atins pielea și m-am bucurat nespus că am ajuns în sfârșit în locul în care mi-am dorit de atâta vreme, apa în care a fost botezat Mântuitorul. Mulțumesc Doamne, am spus din nou. Am auzit de ”Muntele Fericirilor” și mi-am imaginat atâtea, iată-mă ajunsă aici, drept mulțumire am scris o scrisoare Fericirii. Rugăciune și ingeniozitate am simțit la ”Biserica Înmulțirii Pâinilor și a Peștilor TAHBGA”, foarte aproape a fost și  ”Biserica Sfântului Petru”, biserica zidită pe locul unde Mântuitorul s-a arătat ucenicilor, după Înviere. Pașii noștri au ajuns pe Malul Mării Galilei, lângă ”Biserica Sfântului Petru”, aici am simțit atâta voioșie la toți pelerinii. În sfârșit! Am ajuns la Capernaum! Doamne! Cu acest gând am pornit în Țara Sfântă, dorința a fost îndeplinită, am luat prânzul cu Iisus Hristos, era un sandwich din care am mâncat amândoi, dar era atât de gustos, Statuia Sfântului Petru o aveam în minte de mic copil, parcă mai fusesem în acel loc, cheia și peștele îmi erau atât de cunoscute.

Printre ruinele orașului lui IiSUS Hristos am văzut parcă niște ochi plini de blândețe, mă încercau momente de blândețe și mă simțeam minunat. În aceeași zi am făcut cunoștință cu ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, dar cel mai important a fost sentimentul de prietenie care pur și simplu mi-a străpuns inima, iar seara când am ajuns la hotelul Tiberias, acolo unde eram cazați, în timpul cinei parcă toți ne cunoșteam de-o viață, era iubire și prietenie peste tot. În seara aceea am avut parte de o surpriză, am primit cadou de ziua mea o oglindă cu diamante de la prietenii noștri Lili și Nelu Teca, fusese ziua mea.

– O altă zi cu semnificații și curiozități, intrasem în a treia zi de pelerinaj și am ajuns la ”Mănăstirea Carantania”, la Ierihon, în Palestina, aici am mângâiat și am stat de vorbă cu o cămilă, am mâncat cele mai bune curmale, dar am avut și o surpriză mai puțin plăcută, cu câteva minute în urmă avusese loc un atentat pe drumul nostru, am avut noroc, nu ne-au spus atunci, dar am aflat seara, important e că ajunsesem cu bine în Ierihon. Din acest loc plin de viață am făcut cumpărături, am urcat pentru prima dată cu o telegondolă și am stat de vorbă cu Revelația, am cunoscut-o în sfârșit cu adevărat, era un fel de deșert amestecat cu vorbe de duh. Nici Mărinimia nu a stat ascunsă pe undeva, ea și-a făcut apariția atunci când am intrat la ”Așezământul Românesc de la Ierihon”, aveam în nări mirosul de rodii, peste tot rodii, în interiorul Așezământului de la Ierihon,  mă uitam cu bucurie la Trupa de pelerini ”Grupir”, minunații pelerini aveau pe față fericirea aceea de a fi român, am simțit acest lucru până în măduva oaselor, nu spuneau, dar se simțea în aer. Iată-ne în ”Biserica Sfântului Elisei din Ierihon”, ciudat, aici își făcuse apariția Cumpătarea, era povestea lui Zaheu, mai-marele vameșilor, bogatul care s-a urcat într-un sicomor ca să-l vadă pe Iisus, bărbatul care a dat jumătate din avere săracilor, în casa căruia a fost găzduit Iisus.

Ca un tablou a fost momentul în care am ajuns la ”Marea Moartă”, miros de sare, istorie, credință, într-un minunat apus de soare, în acel loc parcă se deschideau porțile entuziasmului. Am pornit spre un alt loc, am pornit spre ”Mănăstirea Sfântului Gherasim din Iordan”, îmi amintesc apusul soarelui, pelerinii erau obosiți, dar parcă toți reflectau la ceva anume, părintele Bălăngean ne vorbea la microfon, în autocar era o atmosferă de bună dispoziție, mă simțeam ca un copil care ascultă o poveste, dar uitându-mă pe geam m-am văzut, eram un adult care stătea de vorbă cu Reflectarea. Cât de frumoasă este povestea Sfântului Gherasim de la Iordan și Leul cel recunoscător.

Și iată-ne la Manoly  Platza Hotel, acolo unde m-am simțit atât de îndrăgostită cum nu m-am simțit niciodată, îndrăgostită de viață, oameni buni.

Și pelerinajul și-a continuat drumul, eram deja în ce-a dea patra zi de pelerinaj, am ajuns la ”Biserica Înălțarea Domnului” unde m-am întâlnit cu nimeni alta decât Speranța, o altă prietenă nemuritoare. Acolo, pe Muntele Măslinilor, mi-am bucurat sufletul, acolo m-am simțit atât de aproape de cer, acolo am prins câțiva nori în palmă și i-am frământat după care i-am aruncat pe pământ, în acest Loc Sfânt, unde la 40 de zile de la Răstignirea și Învierea Sa, Mântuitorul Domnului s-a ridicat la cer să șadă de-a dreapta Tatălui.

Rugăciunea din ”Biserica Tatăl Nostru din Ierusalim Pater Noster”, aici Iisus i-a învățat pe apostoli rugăciunea domnească ”Tatăl Nostru”. Despre Rugăciune putem să spunem multe, o avem mereu în gând, Rugăciunea face parte din ființa noastră, se naște odată cu noi, trăiește cu noi și moare odată cu noi.

O scurtă oprire am făcut și la biserica ”Dominus Flevit”, o biserică din Țara Sfântă, zidită pe Muntele Măslinilor, lângă Grădina Ghetsimani, vizavi de zidurile orașului vechi al Ierusalimului. Nu am crezut niciodată că în acest loc voi sta de vorbă cu Devotamentul, trecutul mi-a oferit această stare, iar el apare în viața mea când nu mă aștept.

Și Salvarea și-a făcut apariția în clipa în care am intrat la ”Mormântul Maicii Domnului” care este unul dintre cele mai iubite locuri din Țara Sfântă. Mi-a venit în minte o întâmplare din viața mea, o întâmplare din care am fost salvată în momentul în care m-am gândit la Maica Domnului și l-am rugat în gând pe Mântuitorul Iisus Hristos să mă salveze.

Cu bucurie în inimi, cu avânt, pelerinii lugojeni au ajuns la poarta Grădinii Ghetsimani, cea mai renumită grădină din Țara Sfântă, locul în care Mântuitorul mergea adesea să se roage. Am avut o stare de neputință, m-a cuprins o neliniște și parcă toate mâinile pelerinilor erau neputincioase, am intrat în ”Biserica Tuturor Națiunilor” unde am stat cuminți ca niște copii, l-am ascultat pe părintele Bălăngean povestind despre acel loc Sfânt.

Aici se spune că a fost arestat Iisus de către o gloată mixtă de soldați romani și de gardieni ai Templului Herodian.

Ne-am deplasat  spre Biserica Ortodoxă ”Sfântul Ștefan” care este în apropierea capelei ridicată deasupra locului unde a fost ucis arhidiaconul Ștefan, situată între Muntele Măslinilor  și Poarta Leilor, aici am putut în sfârșit să aduc un omagiu vieții mele și să îi  mulțumesc Tatălui Ceresc pentru existența mea.

De mic copil am văzut pe ecranele televizoarelor  ”Calea Crucii-Via Dolorosa”, pot spune cu inima pe suflet că am avut parte de Trăire și Simțire, iar lacrimile mele au fost amestecate, durere, tristețe, bucurie, iubire. Am pășit în ”Pretoriul –Închisoarea Mântuitorului din Ierusalim”, am văzut locul unde a fost ținut în lanțuri Iisus Hristos, am văzut Capela ”Încoronarea cu Spini”, Locul în care Pilat l-a arătat mulțimii pe Hristos după proces spunând ”Iată Omul”, am intrat în  Capela Condamnării, am trecut pe sub Arcul Ecce Homo în amintirea faimoaselor cuvinte rostite de Iisus lui Pilat când l-a prezentat mulțimii pe Iisus. Ne-am oprit aproape la fiecare popas, am pus palma mea în locul în care a pus palma Fiul Lui Dumnezeu, am fost în locul în care Simon Chirineanul –Simon din Cirene  a fost silit să-l ajute pe Hristos să care Crucea pentru o bucată de drum. Apoi casa Veronicăi unde Iisus cade a doua oară sub povara Crucii, la final am ajuns la ”Biserica Sfântului Mormânt” din Ierusalim.

Am trăit momente unice peste tot, dar ajunsă în locul în care a fost coborât Iisus de pe Cruce a fost cutremurător, am mângâiat ”Piatra Ungerii”, simt și acum răspunsul ei la întrebarea mea, m-a mângâiat și ea, am adulmecat mirosul de mir și a urmat Prima Vizită la ”Mormântul Sfânt”. Peste tot erau Trăirea și Simțirea, mă trăgeau de mânecă, am dus chiar rândul la Mormântul Sfânt cu ele de mână. Ce am trăit lângă Mormântul Sfânt nu se poate explica, sunt trăirile sângelui și vibrează numai pentru suflet, energia din Cetatea Ierusalimului, parcă tot pământul vibrează de atâta energie pozitivă, de sens pur și simplu, chiar și la ieșirea din Cetate, se întunecase, am văzut cerul și l-am salutat, parcă toate ne îmbrățișau și ne sărutau pe frunte, mii de voci ne spuneau într-una: Bine ați venit, pământeni frumoși!

Am pornit spre hotel cu flacăra lumânărilor în ochi, acelea care ardeau la ieșirea din Mormântul Sfânt, parcă dansau și  cântau în același timp.

O nouă zi interesantă pentru noi toți, am pornit spre ”Mânăstirea Sfântul Sava”. În acest loc nu aveau voie să intre femeile, doar bărbații, nicio supărare, regulile sunt reguli. Dar faptul că am așteptat afară a fost nemaipomenit, printre dune de pământ roșiatic, un măslin îmi ținea umbră, în jur ziduri și pietre aranjate frumos pe jos, dintr-o dată toate au prins viață și ce să vezi, un arab foarte prietenos ne-a servit cu cafea și apă, două fetițe din grupul nostru se jucau, avea dreptate Sfântul Sava când spunea că în acest loc este Grădina Maicii Domnului. Un gând mai năstrușnic a dat fuga în trecut și mi-a adus mirosul de ”piciurine” din satul copilăriei mele, simțeam gustul Cernei și parcă atingeam poarta casei mele din Topleț. Sfântul Sava era cu noi.

– Intrasem în ziua a cincea de pelerinaj și următorul obiectiv de vizitat era ”Mânăstirea Sfântului Teodosie”. Am vizitat peștera în care s-au odihnit cei Trei Magi de la Răsărit, precum și ”Mormântul Sfântului Teodosie”. Dar ce bucurie a fost atunci când am ajuns în ”Biserica Nașterii Domnului”, în Betleem, acolo unde urma să vedem singura icoană din lume care este reprezentată zâmbind, avându-l în brațe pe pruncul Iisus și anume Icoana Maicii Domnului ”Betleemița”. Am plecat de la Biserica Nașterii Domnului pe jos, mergând aproximativ 300 de metri spre paraclisul numit ”Grota Laptelui”. Ce poți să simți în acest loc decât ocrotire, îmi era plină inima de ocrotire, auzeam cuvintele mamei mele: ”Maica Domnului să fie cu tine”. Știți ce am făcut aici? Am pus limba pe peretele alb, nu era voie, îmi cer iertare, dar nu am putut să nu simt gustul laptelui, iar acel gust îl am și acum pe limbă. Mai departe pot spune că orele care au urmat s-au numit ”La pas prin Betleem”, apoi ne-am întors la hotel.

-Cât de importantă a fost pentru mine a șasea zi de pelerinaj? Pot spune că această zi a fost foarte grea, obositoare, dar frumoasă și misterioasă. Însuflețiți, am intrat în ”Biserica Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul din Ein Karem”, ”Înainte-Mergătorul Domnului” și ”Biserica Vizitei Maicii Domnului”. De mic copil am considerat că Sfântul Ion este eroul unei națiuni, aproape  toți din familia mea se numesc Ion, Ioan, am crescut cu acest nume, cu bucuria zilei de Sfântul Ioan, iar cel mai iubit bunic al meu, mort în Cel De-al Doilea Război Mondial s-a numit Ioan Mateioviciu, un învingător. Maica Domnului s-a oprit pentru a bea apă în Ein Karim, atunci când s-a întâlnit cu Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul , iată-ne ajunși la ”Izvorul Maicii Domnului”, puțin mai sus de acest izvor am intrat în ”Biserica Vizitei Maicii Domnului”, în acest loc se păstrează piatra în care se presupune că Sfânta Elisabeta l-ar fi ascuns pe pruncul Ioan, în timp ce soldații trimiși de către Irod căutau copii nou născuți pentru a-i ucide.

Cel mai gustos popas din viața mea! A venit și momentul în care fiecare putea să umble pe unde îi dorește sufletul. Am stat la terasa ”FAIRUS-Lebanesse Restaurant Jerusalem” unde am băut din nou o cafea excelentă și ne-am cumpărat dulciuri. Ne-am întors în Ierusalim pentru a ne închina în ”Catedrala Adormirea Maicii Domnului”, situată pe Muntele Sion, locul în care Maica Domnului a trecut la cele veșnice.

Străzile Ierusalimului ne așteptau cu povești, mi-am lipit de câteva ori urechea de ele și am ascultat vuietul celor 2000 de ani trăiți în aceste ziduri, erau hrănite cu speranța pelerinilor, curiozitatea, cu dorința de a afla cât mai multe despre viața Mântuitorului și mai ales cu credință.

Iată-ne pe ”Muntele Sion”, fiind foarte aproape de ”Biserica Adormirea Maicii Domnului”, am trecut prin Foișorul Cinei cele de Taină, în acest loc Iisus a cinat pentru ultima dată cu apostolii, tot aici a avut loc și Pogorârea Duhului Sfânt. În acest foișor, ucenicii au stat la Cina de Taină împreună cu Iisus.

Scurta vizită la ”Mormântul Regelui David” din neamul căruia se trăgea Domnul Iisus Hristos după trup. Aici am înțeles ce este Kipa, căciulița aceea pe care o poartă evreii. Au fost câteva momente comice cu femeile din trupa noastră de pelerini, dar oare nu aceste momente ne fac mai fericiți?

Am scris o scrisoare Mântuitorului Nostru Iisus Hristos și în sfârșit a venit ziua în care m-am bucurat că ating ”Zidul Plângerii” și pot să-i strecor în buzunar scrisoarea mea scrisă cu lacrimi de rugăciune. După ce l-am mângâiat cu amândouă palmele și i-am spus multe lucruri ce îmi stăteau pe suflet am luat scrisoarea vieții mele din buzunarul de la geacă și i-am dat-o Zidului, iar Zidul Plângerii a luat-o repede, dispăruse imediat printre miile de scrisori. Am trecut prin toate stările posibile în acest loc, nu au lipsit nici comicăriile trupei ”Grupir”, nume dat de pelerinul Ioan Groza,  în acel moment m-a abordat Neprevăzutul.

Iată-ne la ”Biserica Sfântului Mormânt”, biserică ridicată de Sfânta Împărăteasă Elena,  am urcat pe Golgota, am ajuns la ”Paraclisul Răstignirii Domnului”, aici am aflat de la preotul Ioan Bălăngean ”Povestea Crucii Adevărate”. Am ajuns la ”Paraclisul lui Adam”, sau ”Locul Căpățânii”, apoi la ”Paraclisul Închisorii lui Iisus”, ”Piatra Ungerii” și ”Mormântul Sfânt” pentru a doua oară. În seara aceea am avut o surpriză la Hotelul Platza, acolo unde am fost cazați, părintele Traian Birăescu ne-a invitat într-o sală a hotelului unde fiecare pelerin a spus ce a simțit în acest pelerinaj, ce trăiri și sentimente au avut în aceste zile, după care ne-a înmânat la fiecare un Certificat de Pelerin și o Icoană cu Maica Domnului și Iisus Hristos. A fost emoționant!

-Intrasem în a șaptea zi de pelerinaj, penultima de stat în Israel, ne-am îndreptat spre ”Mănăstirea Hozeva”. Pe valea adâncă a pârâului El-Kelt (pârîul biblic Cherit), la ”Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul”, se află peștera ”Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul”. Și din nou la ”Râul Iordan”, mi-am spălat fața cu apa Iordanului, am avut bucuria să stau de vorbă cu o familie de palmieri și am plecat. Ne-am întors din nou în ”Cetatea Ierusalimului” unde am avut program de voie, puteam să mergem unde doream și într-adevăr am pornit pe străzile din cetate ca în final să intrăm a treia oară la Mormântul Sfânt și din nou pe Golgota. Am avut câteva clipe de regăsire în fața ”Bisericii Învierii”, stând pe treptele din curtea ”Bisericii Învierii Domnului”, am adus în inima mea toate frumusețile pământului, am prins din zbor energia acelui loc, peste tot pozitivitate, zâmbete, bucurie, prietenie și iubire, îmi vorbea Dumnezeu și mâna mea scria în agenda timpului cu miros de trepte. Am sărutat ”Coloana Despicată de Sfânta Lumină” și parcă îmi venea să îmbrățișez și să sărut întreaga planetă, primisem sâmburele vieții în ființă.

Ajunși la hotelul în care am fost cazați a doua oară, Hotel Platza, am avut parte de un eveniment special căruia i-am dat numele de ”Marea Gustare”. Familia Teca ne ospăta cu produse tradiționale, alimente din țara mea iubită, slănină, ceapă, șuncă, palincă, a fost o sinceră socializare între pelerini, abia atunci parcă ne vedeam cu adevărat cum și cine suntem. Urma să ne pregătim de plecare, să ne facem bagajele, următoarea zi ne trimitea acasă. Și așa a fost, a opta zi petrecută în Israel a fost de fapt o dimineață în care ne-am îndreptat spre aeroportul Ben Gurion, zborul era la 9, controale, așteptare, mici incidente, sunt multe de povestit și toate sunt scrise în carte, abia în avion ne-am regăsit în totalitatea, am fost parcă în altă lume.

De ce am fost atât de fericită în aceste aproximativ opt zile petrecute în Israel? Pentru că eram într-adevăr foarte aproape de Fiul Domnului, așa cum mi-a spus preotul Iosif Hânda stând de vorbă cu el înainte de a pleca în pelerinaj: ”O să trăiți și o să simțiți ce n-ați mai simțit niciodată, întâlnirea cu Dumnezeu”.

Pe malul Mării Mediteraneene i-am scris câteva cuvinte lui Iisus, sunt convinsă că le-a citit după ce am plecat cu toții: ”Doamne, știu cine ești. Tu ești iubirea!”

Exact după doi ani mi s-a îndeplinit dorința, scrisoarea mea cu litere de lacrimi rugăciune lăsată la Zidul Plângerii a fost citită de Iisus, exact după doi ani, exact  de ziua mea am avut parte de două minuni care astăzi fac parte din viața noastră.  Am înțeles că trebuie doar să-i spunem lui Dumnezeu ce vrem, să ne rugăm și să așteptăm, el este mereu cu noi, el este peste tot, trebuie doar să îl strigăm și să avem încredere în EL, atât!

 

Tagged: