EPILOG
Deviza „Asociației 21 decembrie-Brașov 1989”, este:
„SOMNUL NAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI”
Ce înseamnă aceasta? Expresia „Somnul rațiunii naște monștri” îi aparține pictorului și gravorului spaniol Francisco de Goya, trăitor la cumpăna dintre secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Interesant e că, până la 50 de ani, Goya a fost un creator tradiționalist, dar apoi a surzit, iar liniștea din urechi i-a facilitat explorarea dizarmoniei din străfundurile minții omenești, așa cum pe germanul Beethoven, contemporan cu spaniolul, surzenia l-a inspirat în compunerea Simfoniei a IX-a.
Cele 80 de gravuri din ciclul Los Caprichos (Capriciile), realizate între 1797-1799, prezintă imagini fantasmagorice care apar când rațiunea doarme, iar voința omului este dominată de prostie, mârșăvie, durere sau pofte. Între 1810-1815 creează un al doilea ciclu, Los desastres de la guerra (Dezastrele războiului), în care prezintă imagini cumplite din războiul cu Napoleon și de la strivirea sângeroasă a revoltei din Madrid. Un român de nota 10 cu steluță, Octavian Paler, adăuga: Goya spunea că somnul rațiunii naște monștri. Da, e adevărat probabil. Dar și somnul dragostei naște monștri. Și somnul încrederii în ceilalți. În sfârșit, halul în care au multe popoare, imature civic sau (și) anesteziate de propaganda totalitară – fie ea comunistă, fascistă sau corectă politic – a inspirat o adaptare a zicerii lui Goya: SOMNUL NAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI.
Multe n-ar fi de comentat, fiindcă și această expresie are valoare universală, evidentă și permanentă. Poate 87 că ar trebui adăugată, în același contest, sintagma noaptea minții, care tot la somnul inteligenței, logicii, bunului simț natural și al instinctului de supraviețuire colectivă se referă.
Trupul are nevoie de odihnă, dar mintea n-are voie să tragă obloanele, nici măcar o clipă.8 * „ADEVĂR, LIBERTATE, DEMOCRAȚIE” Nici dacă după ce s-ar fi bătut elevii unei școli cu alți copii de-a șasea, ori direct cu cei de-a opta, într-o pauză, nu ar fi ieșit în urma luptei lor, un slogan mai frumos, decât cel de sus.
După Revoluția din decembrie 1989, a luat ființă ASOCIAȚIA 21 DECEMBRIE. BRAȘOV 1989. Ei bine, cumpăna dintre anii 1989-1990, adică acel revelion, m-a propulsat direct într-un mare necunoscut. Simțeam că s-a schimbat ceva, fără ca să-mi dau bine seama, dar Ce? Mi-a trebuit o-ntreagă lună să-mi revin. Luna februarie mi-a adus întrebarea: Cum să procedez ca să îmi fac un pașaport? După cele 28 de zile ale lunii l-am obținut. Serviciul Pașapoarte din cadrul Miliției (transformată abracadabrant în Poliție, peste noapte), mi-a pus la dispoziție acel document devenit crucial pentru mine, cu câteva sculări cu noaptea în cap, fără cozi chiar interminabile, fără vorbe urâte, dar cu o taxă, să-i spun acceptabil plătită. În fine, luna martie m-a găsit cu decizia luată și bagajul pregătit în hol, gata de plecare.
Cum Asociația a avut sediul în Piața Sfatului, cu intrare din Mureșenilor, m-am prezentat de nenumărate ori cu dosarul pentru a-l depune, ca într-un final să fiu înscris, admis, urmând a se studia dosarul, apoi a fi admis cu toate drepturile în Asociație.
Pe scurt, după cinci ani de amânări, tergiversări, chiar amenințări din culise, cum că aș fi un impostor, după o pierdere voită a dosarului meu (motivat ca fiind rătăcit), dar după cinci ani de plătit cotizația la zi, mi s-a spus că nu se mai primesc membri. Punct! Am mai făcut chiar un memoriu direct la președintele de atunci Ion Iliescu. Și? Degeaba… Plictisit, scârbit, dezamăgit, blazat în cele de pe urmă, mi-am dat pace și m-am retras resemnat în cochilia mea.
În viața mea, niciodată nu am jucat la Loto sau la Loz în Plic. Niciodată nu m-am bucurat decât de banii pe care i-am câștigat doar eu prin munca mea. Oare acei bani care s-ar fi cuvenit PE DREPT să îi primesc, îmi stricau cumva? După aproape treizeci de ani, am să încerc să răstălmăcesc sloganul, care de fapt înseamnă: ADEVĂR = MINCIUNĂ! LIBERTATE = Am auzit că în pușcărie este mai bine decât afară.
După reașezarea legilor justiției, „s-a schimbat modificarea”: Singur în cameră, televizor, trei mese calde pe zi, valet cu cafeaua la pat și multe altele, ca la LIDO, în inima Bucureștiului. DEMOCRAȚIE = Se poate să ți se dea în cap la ori ce oră că nu spune și nu face nimeni nimic.
Asta am căutat, asta am găsit! Dintotdeauna am urât minciuna! La fel și hoția! De obicei, la începerea unei povestioare, aproape de fiecare dată naratorul purcede cu următoarele cuvinte: „Pe vremea când eram pe băncile școlii…” și dă-i apoi cu restul poveștii mai departe. La grădiniță, după cât mi-aduc aminte, erau măsuțe mici, nu bănci. Ei bine, la mine, spre exemplu, orice povestioară sau relatare de-a mea, dacă o încep, o voi desfășura cam așa, dar fără bănci de școală: „De când eram la grădiniță și desenam pe o măsuță, stând frumos pe scăunel, am urât în primul rând minciuna, apoi hoția, acestea două în special, în urma unei întâmplări trăite și ținută minte, când un coleguț de grădiniță, care stătea la aceeași măsuță cu mine, dar pe scăunele diferite, a făcut pișu sub măsuță, ca să nu facă pe el. Când „Tovarășa” a observat ce-i sub masă, l-a întrebat pe pișărcos.
Acesta, din prea multă istețime, chiar dacă nu a fost suferind de rinichi, a pus vina pe mine. Ca să mă disculp, cum trebuia să procedez în acel moment? Să neg sau să dau o probă de laborator? Evident că am început să plâng de nervi și să-i arăt pumnișorul ăluia, în semn că îi voi arăta eu lui, cine ce a făcut. Tot atunci am simțit că mi s-a furat onoarea. Norocul a fost că, mai târziu, m-am dus la școală și mi-am recâștigat-o. În școala primară și mult după aceea, am prins din zbor și colegialitatea care pe alocuri se mai transforma, nu în H2O, ca la chimie, ci în câte o mică amiciție. Astăzi, cine crede că și-a însușit noțiunea de prietenie, poate se înșeală deoarece această noțiune mai trebuie și aprofundată prin ceea ce este mai important și anume că prietenia o dată realizată, va trebui să se întrețină.
Ei bine, aceasta este cea mai grea problemă, iar mulți nu știu. În capul acelora se învârtesc multe fără nici un folos, iar dacă ei cred că pe acest palier sau destrămat chiar imperii, nu ar exista nici un impediment să se dea chiar cu piciorul unei prietenii deja existente. Ca Epilogul să fie pe deplin încheiat în tot conținutul lui, iar eu pe deplin mulțumit, mai doresc să-l amintesc, să-l pun în prim plan pe Mihai Eminescu, prin ceea ce a scris și reflectat în Scrisoarea a III-a, fiind de mai mare actualitate acum față de secolul trecut în care a trăit:
„Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mișcări și în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri
Și aplaudă frenetic schime, cântece și jocuri…
Și apoi în Sfatul țării se adun ca să admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână și pe țară și pe noi!
Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,
Toți se scurseră aicea și formează patrioții,
Încă fonfii și flecarii, găgăuții și gușații,
Bâlbâiți cu gura strâmbă sunt stăpânii astei nații!
Voi sunteți urmașii Romei?
Niște răi și niște fameni!
I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!
Și această ciumă-n lume și aceste creaturi
Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân` și numele tău… țară!
La Paris, în lupanare de cinismu și de lene,
Cu femeile-i pierdute și-n orgiile-i obscene,
Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos…
Ce a scos din voi
Apusul, când nimic nu e de scos?
Ne-ați venit apoi, drept minte o sticluță de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă bețișor de promenadă,
Vestejiți fără devreme, dar cu creieri de copil,
Drept științ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Și acum priviți cu spaimă fața noastră sceptic-rece,
Vă mirați cum de minciuna astăzi vi se mai trece?
Când vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înșela,
Astăzi alții sunt devină, domnii mei, nu este-așa?
Prea v-ați arătat arama, sfâșiind această țară,
Prea făcură-ți neamul nostru de rușine și ocară,
Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteți – niște mișei!
Da, câștigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? E-o nerozie; Geniul? O nefericire.
Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!
……………………………..
ASTA-I TOT !