Pentru cine trebuia să-mi dau viața? Revoluția română – marca Brașov (VI)

REVOLUȚIA, PORNITĂ DE UN MUNCITOR DE LA ICA AL CĂRUI FRATE A FOST UCIS LA TIMIȘOARA

Cea mai coagulată acțiune de protest din 21 decembrie 1989 a avut loc la Întreprinderea de Construcții Aeronautice Ghimbav. În jurul orelor 11.30, muncitorii de la Ghimbav, în urma zvonului că din acest loc urmau să decoleze spre Timișoara mai multe elicoptere, au întrerupt lucrul, au ocupat pista întreprinderii și au cerut conducerii anularea tuturor zborurilor în aceea direcție. La îndemnul unuia dintre ei, care striga că la Timișoara i-a fost ucis fratele, muncitorii au hotărât să se îndrepte spre Brașov, în semn de solidaritate cu timișorenii, precum și pentru a protesta în fața Comitetului Județean de Partid. După plecarea spre Brașov, au existat două tentative de oprire a muncitorilor, una la intersecția dintre Stupini și Brașov, dar trupele trimise au ajuns după trecerea coloanei, iar a doua la barajul Ghimbășel, situat la primul pod după intersecția dintre Ghimbav și Brașov. În această zonă fusese organizat un dispozitiv al trupelor de Securitate, ca parte a măsurilor ordonate de către Inspectoratul Județean al Ministerului de Interne, pentru a „împiedica afluirea” celor aproximativ 700-800 de muncitori de la ICA Ghimbav spre Brașov. Aici intervin și adaug că am fost și eu alături de toți colegii mei de la serviciul Service, alături de manifestanții fabricii, în marea coloană care și-a propus cu tărie să meargă mai departe mărșăluind în ordine și compact spre Brașov. Eram cu toții uniți și strâns ținuți de braț unii de alții, ca într-un lanț ce ne coagula și ne îmbărbăta. La 21 decembrie 1989, în jurul orelor 12.00, generalul Zăgoneanu i-a ordonat colonelului Ioan Lupu să se deplaseze cu plutonul antiterorist și compania de securitate la „reședința companiei securitate-obiective Metrom, pentru a interveni la nevoie în scopul restabilirii ordinii la Steagul Roșu”. Șeful de stat major al Trupelor de Securitate, locotenent colonel Nicolae Coceanu, i-a cerut să organizeze un dispozitiv, dintr-o altă companie de securitate și subordonați ai miliției, în parcul Tractorul, cu scopul de a menține ordinea în această zonă. Ioan Lupu menționează în această declarație din 22 ianuarie 1990, că, în jurul orelor 12.30, Zăgoneanu i-a „ordonat direct” lui Nicolae Coceanu „ca împreună cu subunitatea din parcul Tractorul să se deplaseze în direcția Ghimbav cu misiunea de a împiedica afluierea unor demonstranți de la ICA Ghimbav către Brașov”. Tot ca urmare a plecării muncitorilor din întreprinderile Tractorul și Steagul Roșu către centrul orașului a fost constituit un dispozitiv de blocare format din soldați de la trupele de Securitate, Școala de ofițeri și Unitatea de Vânători de munte în jurul comitetului județean de partid. De asemenea, locotenent colonel Staicu, comandantul Miliției, i-a ordonat maiorului Ioan Brebenel, șeful plutonului pentru restabilirea ordinii publice, să se deplaseze cu întreg efectivul în zona magazinului Universal din Brașov. În aceeași zi, orele 15.30-16.00, generalul Ion Florea a ordonat trimiterea în dispozitivul din zona Comitetului Județean de Partid a 500 militari de la unitățile Predeal, Ghimbav și Hălchiu, unități care făceau parte din Brigada de Vânători de Munte condusă de Florea.

 

N-AU DESCHIS FOCUL, DEȘI AVEAU ORDIN SĂ ÎI ÎMPUȘTE

La apariția muncitorilor de la Ghimbav la barajul Ghimbășel, orele 14.30, soldații din dispozitivul condus de Nicolae Coceanu au deschis focul în plan vertical, trăgând focuri de avertisment, ceea ce a avut ca rezultat retragerea din coloană a unora dintre muncitori. Cei care au rămas au forțat spargerea dispozitivului, deși locotenent colonel Nicolae Coceanu i-a atenționat că avea ordin să deschidă focul împotriva lor, dacă nu se întorceau la Întreprindere. În urma refuzului acestora, ofițerul susține că a ordonat soldaților ridicarea barajului și plecarea spre Brașov. Acest episod este relatat și în Raportul privind rezultatele verificărilor efectuate în legătură cu implicarea fostelor trupe de securitate în evenimente la 21 decembrie 1989, în jurul orelor 14.30, sub presiunea manifestanților”, iar „în urma discuțiilor purtate cu reprezen tanții acestora, subunitățile au ridicat barajul și au permis acestora afluirea către centrul municipiului Brașov”. După retragerea soldaților, muncitorii și-au reluat drumul, ajungând în Brașov în jurul orelor 16.00. În marșul lor spre Comitetul Județean de Partid, coloanei de muncitori i s-au alăturat locuitori ai orașului. În jurul orelor 17.00-17.30, muncitorii de la Ghimbav au ajuns în apropierea organizației județene de partid, care era apărată de soldați în termen de la Brigada de Vânători de Munte și de la trupele de Securitate. Acest dispozitiv a fost organizat după eșecul celor două tentative de oprire a muncitorilor și în urma ordinelor primite de generalul Ion Florea de la ministerul Apărării, Vasile Milea, și comandantul Armatei I, generalul Gheorghe Voinea. Colonelul Ioan Lupu menționează într-o declarație din 22 Ianuarie 1990 ce trupe au fost chemate atunci să apere Comitetul Județean de Partid și care era amplasarea lor. Potrivit acestora, „subunitățile pe care le-am comandat au fost dispuse în punctele: între Modarom și Postăvarul, între liceul Unirea și căminul Universității și între construcția din spatele comitetului județean de partid până la bifurcația între Gheorghiu Dej și aleea din fața comitetului județean de partid au acționat plutonul de intervenție al fostei miliții. Între punctele menționate au acționat subunități din școala de ofițeri Leontin Sălăjan și din brigada de vânători de munte. Acest dispozitiv s-a menținut până în ziua de 22.12.1989 când s-a anunțat fuga dictatorului și când toate forțele s-au retras și au permis demonstranților să se grupeze în fața fostului sediu al comitetului de partid”.

 

DOUĂ PLANURI DE APĂRARE A JUDEȚENEI DE PARTID

Generalul Ion Florea menționează în Declarația din 24 octombrie 2007 că au existat două planuri de apărare a sediului județean de partid, elaborate de către el și generalul Gheorghe Zagoneanu. Primul prevedea apărarea acestuia fără ca soldații să tragă în populație, iar al doilea a fost conceput ca un plan de intervenție directă împotriva protestatarilor din fața comitetului de partid, în cazul în care se „impunea o asemenea măsură”. La apropierea coloanei de manifestanți, soldații din dispozitiv au deschis focul în plan vertical, fiind folosite pentru dispersarea muncitorilor și jeturi de apă. După deschiderea focului, demonstranții s-au refugiat în parcul din apropierea Comitetului Județean de Partid, iar cei mai mulți s-au refugiat în fața hotelului Capitol. De la hotel, aceștia au mers în piața „23 August” (actuala Piața Sfatului), unde au îngenunchiat și au spus rugăciunea „Tatăl nostru”. De aici, cei mai mulți protestatari au mers la magazinul Universal, situat în spatele Comitetului Județean de Partid, unde au rămas până în jurul orelor 23.00, când cei mai mulți dintre ei au început să părăsească zona centrală a Brașovului. În discursul istoriografic despre rezistența în timpul comunismului, Brașovul este recunoscut mai ales pentru revolta muncitorilor din 15 noiembrie 1987. Însă în acest oraș, în decembrie 1989, au fost ucise 68 de persoane, 150 au fost rănite, iar 55 au fost reținute ca suspecte de terorism. Ulterior, acestea din urmă au fost eliberate. Cele mai multe dintre victime au fost ucise după 22 decembrie și după preluarea conducerii județului de către armată și crearea Frontului Salvării Naționale.

Doresc să așez și să adaug, în cele ce urmează, câteva documente în fotocopie, o serie de afirmații care pot fi de folos în descifrarea activității mele pe toată durata ostilităților, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, când a fost emis. Ei bine, ca să ajung la aceea dată, cu o zi înainte (21.12.1989), la primele ore ale dimineții, unde tot interiorul fabricii era într-o mare fierbere, adaug: În mai toate punctele exterioare erau multe semne de întrebare și foarte multă lume așezată în grupuri, grupulețe, ciorchini mai mici și mai mari. Inițiativa a fost luată de câțiva oameni cu mult curaj, trecând peste o teamă a eșecului și peste niște urmări care ar fi putut să fie catastrofale, în caz de sfârșit nedorit. După un mic discurs al unora dintre autointitulați, capi sau mai degrabă inițiatori, s-a concluzionat că trebuie pusă în mișcare această forță a tuturor oamenilor la un loc. Ceea ce mai memorez, după acești ani scurși, din ceea ce a rostit acel vorbitor, suit pe un plan mai înalt să poată fi văzut și auzit de numeroasa asistență, au fost următoarele. Nu cred că a mai folosit ca titlu „Dragi Tovarăși!”. Cred că a început cu: „Oameni buni! Dacă tot este a noastră această fabrică, hai ca să nu o distrugem, haideți ca să o păstrăm nedistrusă și, pentru aceasta, va trebui să mergem cu toții spre Brașov, unde să dăm dovadă de bărbăție și curaj, să ne apărăm și să ne revendicăm tot ce este al nostru”. Nu doresc să jur că așa am auzit, cuvânt cu cuvânt, dar pot să garantez că acele propoziții au fost aproape identice, poate având doar alte inflexiuni. Vorbitorul s-a referit în prima parte a discursului la acest aspect, în urma unui zvon, prea repede apărut, care glăsuia că a fost sau nu a fost, o tentativă nereușită de inundație a unei secții din fabrică. Era vorba de secția 300-Uzinaj, una dintre cele mai importante secții, cu utilaje de ultimă generație la vremea aceea. Poate greșesc, iar dacă am greșit, vă rog să mă iertați și să puneți vina doar pe timp! Vă mulțumesc! La orele 11.30, marea masă a muncitorilor din fabrică s-a pus în mișcare, cap-compas Brașovul, cu tot restul ce a fost relatat anterior (cele două baraje, tratativele cu armata, focuri de armă). După-amiaza ne-a găsit cu toată coloana (în special cei de la ICA, de care nu m-am despărțit), asta fiind cu aproximație aproape de orele 16.00, în fața Modarom-ului. O parte din mulțime a luat hotărârea să mergem și la sediul Securității, situat în spatele liceului Șaguna. Fără aproape nici un comentariu, am plecat cu un alt mare grup într-acolo. Tot acel măreț ansamblu situat pe strada Prundului, cu un gard înalt din fier forjat, bine lucrat și aerisit, după modelul celui ce înconjoară cu semeție clădirile impunătoare ale Kremlinului, având porțile larg deschise, au lăsat să intre și să se uimească multă lume de cele văzute. Grupulețul nostru compact de la Aero-Service, stătea parcă în expectativă, pe o latură de curte, parcă legați împreună. Să nu ne putem răvăși, ne mai țineam de braț din când în când, ca nu cumva să ne ia valul mulțimii perindate, duse-aduse din toate unghiurile și străzile orașului. Eram cu toții curioși să vedem cum arată din interior o Instituție Represivă a Statului și a P.C.R.-ului, cu oamenii (securiștii) ce o alcătuiesc și care, în acele ceasuri, erau dispersați ca potârnichile răvășite de o mulțime de dihori scăpați din nu știu care crescătorie. Unii dintre cei mulți, probabil înaintea venirii noastre, pătrunseseră deja prin interioare, de unde alți câțiva ieșiseră cu câteva coșuri de plastic în care se lăfăiau o mulțime de găini numai bune de băgat în oala de supă. După ce s-au arătat în mijlocul curții, toți acei revoluționari au început să arunce în toate părțile cu orătăniile ciupărate și eviscerate, să arate mulțimii huzurul în care se lăfăia nomenclatura de Partid și de Stat. Colega mea de nădejde, secretara biroului Service, în acele ore începute din acea zi memorabilă, era lângă mine. Colegialitatea dintre noi fiind mult cimentată în decursul acelor ani scurși, s-a transformat în timpul trecut într-o prietenie de familie. Motivația de bază a fost mai mult dată și de cele trei fetițe ale ei, pe care, în pauzele noastre de la servici, le-am arvunit încât să ne cuscrească, în funcție și de doleanțele ascunse ale ginerelului în devenire. La un moment dat, Doina îmi șoptește, trăgându-mă să mă apropiu cu urechea: „Vai Cori, nu-ți dai seama ce supă s-ar putea face din toate găinile alea…”. Iar eu, sfătos, cu lobul urechii tras peste gură: „Bine, bine, dar morcovii cine-i aduce?”. Doina Nistor. „Doina”, un prenume presărat pe buze de la cântarea românească, de la balada noastră populară care, atunci când își desface aripile poate degaja note muzicale în toate părțile să te facă să tremuri, atât de emoție, cât și de bucurie sufletească, să te ducă aproape de extaz, cu toate notele muzicale. Soțul ei, un Nistor, acum un tânăr pensionar, iar pe-atunci un muncitor cu studii superioare, încadrat tot la I.A.R, venit de pe tărâmurile lui Ion Agârbiceanu, acel scriitor care a creat personajul literar Fefeleaga, născuți și unul și celălalt în Cenade, județul Alba. Aproape că nu ne-am dat seama de tot ce se petrecea în jurul nostru. Mult după aceea am aflat din sursă sigură că am fost filmați, numărați și evaluați, precum animalele de povară. Eram cu toții din toate părțile precum niște furnici răvășite și mișcate cu un mare băț uriaș care peste noapte s-a transformat într-o mare gură de foc, luând o mulțime de vieți. Cei care ulterior și-au băgat nasul, crezând că acolo le este locul de drept, căci după orice război mulți viteji apar, au afirmat că numai Revoluția Franceză a fost mai mare decât aceea din Decembrie. Până la un mic punct, hai să le dăm și lor puțină dreptate, dar nu prea mult, căci deja și-au luat-o-n cap!

PRIMA declarație de martor a d-lui. Olteanu Emil care, la aceea dată, deținea funcția de Șef al Service-lui. „DECLARAȚIE DE MARTOR Subsemnatul(a) OLTEANU EMIL, născut în FOCȘANI-VRANCEA la data de 11.04.1950 fiul lui CONSTANTIN și al ALEXANDRINA, domiciliat în BRAȘOV str. INDEPENDENȚEI nr. 92 bl. 336 ap. 8 cu locul de muncă la SC. IAR. SA BRAȘOV-GHIMBAV având funcția de SUBINGINER, declar că am luat cunoștință de prevederile Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor martiri și acordarea unor drepturi Luptătorilor pentru victoria Revoluției. DECLAR PE PROPRIA-MI RĂSPUNDERE următoarele referitoare la D-l. PETRARU VASILE CORIN, știind că declarația mea va fi depusă la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției Române din Decembrie 89, pentru a i se acorda celui de mai sus titlul de LUPTĂTOR PENTRU VICTORIA și cunoscând consecințele de ordin penal la care mă expun în cazul în care fac afirmații necorespunzătoare adevărului: – PETRARU VASILE CORIN ANGAJAT AL INTREPRINDERII DE CONSTRUCȚII AERONAUTICE GHIMBAV-BRAȘOV ÎN CALITATE DE CONDUCĂTOR AUTO A PARTICIPAT ACTIV ÎNCEPÂND CU 22 DEC. 1989 LA APROVIZIONAREA CU MUNIȚIE ȘI ARMAMENT PENTRU ÎNARMAREA GĂRZILOR PATRIOTICE ȘI CONSTITUIREA DISPOZITIVULUI DE APĂRARE AL ICA BRAȘOV. – A TRANSPORTAT TRUPE ÎNARMATE PENTRU APĂRAREA UNOR OBIECTIVE DE IMPORTANȚĂ DEOSEBITĂ DIN BRAȘOV, CA DE EXEMPLU SEDIUL TELEFOANELOR, LOCAȚIILE PILOȚILOR, ETC. – A TRANSPORTAT LUPTĂTORI ÎNARMAȚI ÎN SEARA DE 22 DEC. 1989 PENTRU ASEDIUL JUDEȚENEI DE PARTID. – ÎN TIMPUL ACESTOR ACȚIUNI, DESEORI A FOST EXPUS TIRURILOR RĂZLEȚE ALE UNOR TRĂ GĂTORI IZOLAȚI ȘI A PARTICIPAT DUPĂ 25 DEC. 1989 LA RECUPERAREA ARMAMENTULUI ȘI MUNIȚIEI DISPERSATĂ (ABANDONATĂ) PRIN BRAȘOV. – A PARTICIPAT LA APĂRAREA ÎNTREPRINDERII DE CONSTRUCȚII AERONAUTICE BRAȘOV ÎN SERVICIU PERMANENT ȘI DISPOZITIVE ORGANIZATE. SEMNĂTURA – indescifrabil –”

A DOUA declarație de martor a domnului Iordache Dumitru, care deținea funcția de Șef Tratament Termic la ICA-Ghimbav. La data respectivă (decembrie 1989), deținea funcția de comandant al companiei de intervenție G.P. (Gărzi Patriotice), la aceeași întreprindere. „DECLARAȚIE DE MARTOR Subsemnatul(a) IORDACHE DUMITRU născut în SĂGEATA-BUZĂU la data de 01.01.1936 fiul lui IOAN și al ANASTASIEI, domiciliat în BRAȘOV str. IOAN HUNIADE nr. 15 cu locul de muncă la ICA-GHIMBAV având funcția de ȘEF ATELIER TRATAMENT TERMIC, declar că am luat cunoștință de prevederile Legii 42/1990 pentru cinstirea eroilor martiri și acordarea unor drepturi Luptătorilor pentru victoria Revoluției. DECLAR PE PROPRIA-MI RĂSPUNDERE următoarele referitoare la D-l. PETRARU VASILE CORIN, știind că declarația mea va fi depusă la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției Române din Decembrie 89, pentru a i se acorda celui de mai sus titlu de LUPTĂTOR PENTRU VICTORIA REVOLUȚIEI și cunoscând consecințele de ordin penal la care mă expun în cazul în care fac afirmații necorespunzătoare adevărului: L-AM CUNOSCUT MAI BINE PE PETRARU VASILE CORIN ÎN ZILELE FIERBINȚI ALE LUI DECEMBRIE 1989, ÎN CARE EL ERA ȘOFER PE AUTO DUBĂ TV. AL AERO-SERVICE ICA-GHIMBAV, IAR SUBSEMNATUL COMANDANT AL COMPANIEI DE INTERVENȚIE AL G.P. AL ACELEIAȘI INTREPRINDERI. ÎN ACEA PERIOADĂ COMPANIA DE INTERVENȚIE AVEA NEAPĂRATĂ NEVOIE DE MUNIȚIE

PTR. A-ȘI DUCE LA ÎNDEPLINIRE MISIUNEA DE PAZĂ ȘI APĂRARE A ÎNTREPRINDERII. AVÂND ÎN SUBORDINE ȘI O UNITATE DE TRANSPORT ÎMPREUNĂ CU ȘEFUL DE STAT MAJOR G.P. ICA-GHIMBAV, AM DESEMNAT PE PETRARU VASILE CORIN SĂ EFECTUEZE TRANSPORTUL UNEI UNITĂȚI DE MUNIȚIE DE LA DEPOZITUL RĂSĂRITUL LA ICA-GHIMBAV. ÎNSOȚIT DE ȘEF STAT MAJOR G.P. DE LUPTĂTORI G.P. ÎNARMAȚI ȘI DE OFICIALITĂȚI, SUBSEMNATUL A EFECTUAT ÎN BUNE CONDIȚII ÎNTREAGA CANTITATE DE MUNIȚIE ÎNFRUNTÂND MARI RISCURI, PETRARU ȘI CEILALȚI CARE L-AU ÎNSOȚIT AU DAT DOVADĂ DE MULT CURAJ ȘI RESPONSABILITATE. TOT ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ G.P-ICA GHIMBAV A FOST SOLICITATĂ SĂ PARTICIPE CU LUPTĂTORI G.P. ÎNARMAȚI PENTRU PAZA ȘI APĂRAREA SEDIULUI CENTRAL DE TELEFOANE. TRANSPORTUL ACESTOR LUPTĂTORI DE LA ICA LA TELEFOANEBRAȘOV, A FOST ASIGURAT TOT CU DUBA TV. CONDUSĂ DE ACELAȘI PETRARU VASILE CORIN CARE DE FIECARE DATĂ AVEA DE ÎNFRUNTAT F. MULTE OBSTACOLE ȘI MARI RISCURI. MENȚIONEZ CĂ ACESTE CURSE SE EFECTUAU DE FIECARE DATĂ CÂND TREBUIA SCHIMBAȚI LUPTĂTORIILA PAZA OBIECTIVULUI. ACEASTA ESTE DECLARAȚIA PE CARE O DAU ȘI O SEMNEZ. SEMNĂTURA – indescifrabil –” (Va urma)

 

 

 

Tagged:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *