PICTORUL NICOLAE HAȘCĂ

                               PICTURĂ CARE APARȚINE BISERICII DIN TOPLEȚ

MÂNA  PICTORULUI  NICOLAE HAȘCĂ- FOTO: MIA ROGOBETE

O personalitate reprezentativ culturală a comunei Topleț a fost pictorul Nicolae Hașcă care a trăit între anii 1843-1929.

Autor: Maria Mia Rogobete

Nicolae Hașcă s-a căsătorit cu fiica renumitului pictor Dimitrie Turcu din Oravița, Eufemia, stabilindu-se acolo.

Acest pictor era originar din comuna Topleț, județul Caraș-Severin, a învățat pictura în școala socrului său, Dimitrie Turcu, cu care a colaborat la zugrăvirea multor biserici.

Între cele pictate numai de Nicolae Hașcă, amintim Pârvova (1860), Cornea (1864), Lăpușnicul mare (1878), Borlovenii noi (1879), Gârbovăț (1886), Bănia (1897), Pătaș (1901) și Pecinișca (1903). El a restaurat la 1872 pictura socrului său din biserica de la Topleț, care datase din 1856. Tot Nicolae Hașcă l-a ajutat pe Dimitrie Turcu la pictarea bisericii din Rudăria, în anul 1840, deci ca foarte tânăr ucenic, și în anul următor la pictarea bisericii din Lăpușnicel, pe care a restaurat-o apoi mai târziu, în 1862 Nicolae Hașcă (1).

Dimitrie Turcu (1810-1883) a fost o personalitate încă din timpul vieții ca „pictor academic”, unul  dintre primii care deschide cu adevărat drumul picturii moderne, Dimitrie Turcu prezintă, prin ruptura de imaginea vechiului zugrav de biserici, cât și prin cea socială, susținând procesul de devenire al artei românești spre o artă laică națională. Primele noțiuni le primește de la profesorul de desen Kremer, apoi învață cu pictorul sârb Arsenie Petrovici, deschizându-și, foarte de tânăr, atelier la Oravița, asociindu-se la început cu Dimitrie Popovici, iar mai apoi cu ginerele său, Nicolae Hașcă.

Urmând tradiția tinerilor cărora lipsa de mijloace materiale și accesibilitate la educație le îngăduie doar acest fel de învățământ, Nicolae Hașcă vine să învețe în atelierul lui Dimitrie Turcu. Nu reușește să se ridice la nivelul maestrului său, dar strădaniile sale artistice aduc totuși acel element ce-i situează pe acești obișnuiți pictori bănățeni în centrul atenției noastre – surprinderea vieții și a mentalității contemporane, apărută spontan în mai toate lucrările artiștilor acelei vremi. Și nu putem să nu remarcăm o lucrare care, deși, ca realizare artistică, este mediocră prin subiectul ei – figura lui Mihai Viteazul, – ne relevă cunoașterea trecutului nostru și a idealului său de unitate. Centrul de la Oravița s-a impus astfel, de-a lungul secolului al XIX-lea, ca un important focar de cultură românească, era și cel mai prolific, lucrările realizate aici împânzind satele din zonă. (2)

„Pictorul Nicolae Hașcă a răposat la Oravița  în etate de 86 ani. „Pe lângă vârsta  patriarhală ne surprinde vestea morții lui Taica Hașcă, deoarece îl știam voinic și până în ultimile clipe ale vieții sale lucrând cu preotul în arta sa, ușor și voios, înfrumusețând interiorul bisericii noastre și casele creștinilor, cu icoane sfinte, în cari turna viață și evlavie din evlavia sa însăș. Era de naștere din Topleț, de unde a intrat ca ucenic la neuitatul pictor Dimitrie Turcu, care i-a devenit apoi ginere.

În unul din umerele viitoare ale foii noastre ne vom ocupa mai pe larg cu viața acestui brav fiu al neamului și bisericei noastre. Dumnezeu să-i facă parte de fericire!” (3)

 

PICTORUL NICOLAE HAȘCĂ

FOTO: MIA ROGOBETE

 

(1) Aurel Cosma – PICTURA ROMÂNEASCĂ DIN BANAT- de la origine până azi, Timișoara 1940. pag. 23.

(2) Vârtaciu Rodica – Considerații asupra centrelor de pictură românească în Banat în secolul al XIX-lea. III. Centrul de pictură de la Bocșa. ( Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național a județului Timiș -Tradiție și Postmodernitate)

(3) Foaia Diecezană , Caransebeș, 21 iulie 1929. Nr.29. Pag.5

Maria Mia ROGOBETE

 

Tagged:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *