Picătura de înțelepciune: Suntem săraci…

Spread the love

Loading

caricatura 20130530113746

 

– pentru că suntem în viaţă, dar nu trăim;

– pentru că vorbim mult, dar nu transmitem nimic;
– pentru că ascultăm, dar nu înţelegem;
– pentru că privim, dar nu vedem;
– pentru că avem sentimente, dar nu le exprimăm;
– pentru că avem mâini, dar nu mângâiem, nu ştergem lacrimi, nu îmbrăţişăm;
– pentru că avem cerul, dar privim pământul;
– pentru că studiem mult, dar învăţăm puţin;
– pentru că în loc să zburăm, ne târâm;
– pentru că suferim după lucruri pierdute, dar renunţăm uşor la oameni;
– pentru că în loc să iertăm, ţinem minte răul;
– pentru că acceptăm prea uşor minciuna, dar respingem adevărul care uneori doare;
– pentru că avem telefoane, dar nu comunicăm;
– pentru că în loc să fim demni, suntem umili, iar în loc să fim smeriţi, suntem servili;
– pentru că ne lăsăm amăgiţi de cuvinte frumoase, dar ignorăm cuvintele înţelepte;
– pentru că avem ambiţii, dar nu avem valori;
– pentru că renunţăm prea uşor la visuri, în loc să luptăm;
– pentru că nu avem prieteni, deşi cunoaştem foarte mulţi oameni;

– pentru că avem case mari, dar suflete mici;
– pentru că suntem preocupaţi prea mult de frumuseţea exterioară, dar nu facem nimic pentru înfrumuseţarea caracterului;
– pentru că ne plângem de lipsa timpului, dar îl irosim fără rost;
– pentru că nu facem diferenţa dintre o mână întinsă şi un pumn încleştat;
– pentru că avem muzică, dar ascultăm zgomote;
– pentru că avem mâncare de risipit, dar nu avem de dăruit celor lipsiţi;
– pentru că avem bani de cheltuit pe nimicuri, dar nu avem bani pentru a cumpăra o carte;
– pentru că înainte de a cunoaşte, judecăm;
– pentru că urâm, în loc să iubim.
Text: adaptare după Irina Binder
Sursa:nicepps.ro