![]()
Pe-un picior de plai,
La parchet, pe Splai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Vreo trei procurori
Ce-aveau la subsiori
Trei munți de dosare
Cu copertă mare Pe care scria
„Probe DNA”.
Unu-i magistrat
Foarte consacrat,
Altul tinerel
Procuror și el,
Iar al treilea e
Mândră gemeie.
E o ciobăniță
La dosare fiță,
Face pe drăguța
Toți îi spun Codruța.
Mulți se temd e ea
Că-i șef DNA.
Pe l-apus de soare,
Cercetând dosare
Cei trei procurori
Au decis că-n zori
Să ia cu mascații
Pentru declarații
Vreo doi-trei berbeci
Și să-i bage-n beci
Și dacă se poate
S-o ia cu mandate
Și pe-o mioriță
Îmbrăcată fiță
Care behăia
Atunci când era
La turism prințesă
Și-l ținea în lesă
Pe un marinar
Ochios și sprințar
Avea botul roșu
Și-n spate Cocoșu’,
Dar acum e mică
Și e singurică.
Spate nu mai are,
Dar are dosare.
Și-a decis Codruța
Să vină fuguța
Mioară cu prestanță
Într-o transhumanță,
S-o bage de oaie
Un pic la pârnaie.
Mioriță laie
Și la păr bălaie,
De 3 zile-ncoace
Gucci nu-ți mai place
Nici Louis Vuittonu’!
C-ai lăsat paltonu’
Și-ai îmbrăcat șuba
Că e frig cu duba.
Ori ești bolnăvioară
Că te-aduc la bară?
Codruța, Codruța,
Fă tu pe drăguța!
Fă o faptă mare,
Dă-mi cu suspendare!
Că mi-e tare frică
Pe la pușcărică…
Dacă mă ridică.
Și ți-oi ciripi
Ce-au făcut alții,
Că la rândul meu
Oi turna și eu
Câțiva ministrași,
Băieți de oraș,
Care au ciordit
Și au păgubit
Țara mult mai rău…
Să-i bagi la bulău!
Oiță bârsană,
Tu ești năzdrăvană
Dacă crezi că scapi,
Că torni niște capi.
Să știi, dragă oaie,
Că pe la pârnaie
Sunt locuri o droaie.
Și că pot dormi,
Dacă fac prostii,
Cu tine pe perne
Patru-cinci guverne.
Și-atunci miorița
A închis guriță
Și stă cumințică
Tremurând de frică
Ea din toată ființa
Așteptând sentința,
Că-n maxim o lună
Codruța să-i pună
Pentru șpăgi și mite
Cătuși la copite
Sursa: radio ZU, de Flick