Într-un document publicat pe site-ul polonez tvp.info, site-ul oficial al Televiziunii Poloneze, se prezintă care au fost propunerile Franţei şi Germaniei pentru celelalte ţări ale Uniunii Europene, cu privire la noul statut al UE, odată cu “Brexit”, adică ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Se pare că în viitor vom asista la un Superstat denumit “Europa”, care va fi condus de la Berlin şi Paris. O asemenea propunere-şoc a fost extrem de puţin prezentată în mass-media oficială din România, ceea ce arată încă o dată interesele cui apără această mass-medie. Acest superstat va fi un pas semnificativ în crearea “noii ordini globale” pusă la cale de Oculta Mondială.
Citez traducerea editată şi prelucrată (cu ajutorul lui Google Translate, căci nu cunosc limba poloneză) din site-ul Televiziunii Poloneze:
* Suprastat european în locul Uniunii Europene – o astfel de propunere a fost expusă la întâlnirea de la Praga către ţările Grupului de la Vişegrad de către ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier. Documentul are 9 pagini și este semnat de miniștrii de externe ai Germaniei și Franței. A se vedea documentul original.
* Principalele ipoteze ale documentului:
– țările membre nu vor mai avea propria armată și servicii secrete;
– unificarea dreptului penal și a sistemului fiscal;
– ţările nu vor mai avea propria monedă și banca centrală;
– sistem uniform de vize;
– o politică externă comună cu alte țări din afara UE și cu alte organizații internaționale;
– rolul limitat al NATO.
P.S. Precum se vede, noua propunere franco-germană pur şi simplu desfiinţează statele naţionale, căci altfel, ce fel de stat independent şi naţional este acela care nu are armată, servicii secrete, monedă şi bancă centrală!? Asta e Uniunea Europeană spre care ne îndreptăm!?
Sursa: www.lovendal.ro, news.russiatoday.ro,