Autor: † Dr. Onufrie Pop Arhiepiscop de Bergamo şi Mitropolit Primat
Al Mitropoliei Autonome Creşțin Ortodoxe de Bergamo şi Europa
Biserica nu deosebește pe cei adormiți de cei vii, ci se roagă pentru tot sufletul, cu scopul de a se mântui toți. După despărțirea sufletului de trup – ce se petrece în clipa morții și urcarea lui către tronul Ceresc pentru a se uni din nou cu Cel căruia Îi aparține, trupul se așază în pământul din care provine – nu încetează comunicarea cu cei adormiți dintre noi. Voi folosi cuvântul „adormiți” deoarece acest termen se potrivește adevăratului creștin; pentru noi nu exista moarte, ci somn. Cuvântul cimitir provine din limba greaca: „κοιμητήριο” (chimitirio) și înseamnă loc pentru adormiți… Rugăciunea pentru cei ce au plecat din viață aceasta și se odihnesc trupește este o stare izvorâtă din interesul și dragostea noastră pentru ei. Căci o legătură strânsă intre mine și cel ce a plecat la Domnul nu poate fi împiedicată de clipa morții. Legătură mama – fiu, frate – sora, soț – sotie, prieten – iubita sau duhovnic – fiu duhovnicesc nu poate fi învinsă de clipa morții prin care suntem despărțiți trupește. Pentru omul „logic” de astăzi aceasta rugăciune prin care păstram legătură și comunicarea cu cei plecați poate fi considerata nebunie, lucru fară de folos. Însă pentru cei ce trăiesc prin rugăciune cu persoanele de care s-au despărțit, au simțit că pomenirea lor este mângâierea ce vine și consolează sufletul rănit al lor și ajutor pentru cei „plecați”. Toate îndemnurile pentru astfel de rugăciuni provin de la însuși Sfinții Apostoli, însă nu acesta este scopul celor scrise. Aș vrea că împreună să ne gândim rugandu-ne… Rugandu-ne să putem vedea cu ochii sufletului cât de mult ne ajuta aceasta rugăciune, și pe noi și pe ei. Rugăciunea aceasta poate fi asemănată cu milostenia pe care o facem cu cel viu și sarac! Ei nu mai pot face nimic, noi însă avem posibilitatea să dovedim în fapte, că trecerea lor pe acest pământ nu a fost în zadar; că sămânță pe care au încercat să o puna în sufletele noastre începe și da roade. Se pare că ultimele cuvinte ale Pr. Galeriu au fost: „Am încercat să pun în inimile voastre credință, voi să o mărturisiți!”… Deci trăiesc cu credință că și eu cel ce acum mă rog, devin puntea de legătură dintre Domnul și cel plecat din viață aceasta care nu se afla în bucuria Lui. Sunt puține cazurile în care aflam într-adevăr în ce stare se afla sufletul adormit, însă cred și maturisesc că aceasta deoarece mai de folos ne este rugăciunea decât descoperirea. Căci Domnul caută să ne învețe cum să ne rugam, cum să ajutam, cum să con-lucram. Candela aprinsa, lumânarea ce arde și pomana făcută sunt mici ofrande cu o valoare inestimabila pentru cei adormiți. Și pentru cel ce se poticnește în aceste cuvinte să citească parabola Mântuitorului despre cel bogat și Lazăr ( Luca 16, 19- 31) , despre ce valoare are o picătură de apa atunci când un suflet se afla în chinurile veșnice! Rugăciunea mea poate fi acea punte „deasupra prăpastiei mari” pe care o vă folosi Avraam pentru a răcori setea, a potoli suferință. Sufletul ce a mers „în sânul lui Avraam” acum se bucura. Se roagă pentru mine și rugăciunea lui o pune în fata Tronului Ceresc, iar Hristos binecuvintează sufletul meu și mărește bucuria lui. Dat-am dovada de credință și ne rugam fară încetare! căutând prilej de întălnire cu cel iubit, nu motiv de despărțire intre noi! Este imposibil să nu plângi la aceasta despărțire temporara și trupeasca, este foarte greu să consolezi! Am fost impresionat când am citit că însuși Sf. Vasile cel Mare a plâns mult adormirea mamei lui…plângea știind starea în care se afla și crezând fară îndoială în cuvintele Mântuitorului, lipsa prezentei trupești însă îl dărama. Nu este păcat să plângi, ci să fii indiferent! Nu este păcat să te rogi pentru cei adormiți, ci să trăiești că și cum nu au existat! Aristotel spunea că un suflet moare atunci când este uitat!!! Și nu în ultimul rand, pomenirea celor adormiți este clipa care unește trecutul cu viitorul în prezent! Acum când sunt pomeniți retrăiesc clipele petrecute împreună și mă rog că la Judecata de Apoi să fie pus de-a dreapta Tatălui prin mijlocirea ce o fac acum în numele lui Hristos. Nu întâmplător au rânduit Sfinții Părinți cele trei Sâmbete de pomenire a tuturor celor adormiți: Sâmbăta Moșilor de toamna, chiar daca nu este consemnata că atare în cărtile de slujba; Moșii de iarna (sâmbăta dinainte de Duminicii Înfricoșătoarei Judecați) și Moșii de vara (sâmbăta înainte de Rusalii); fiecare sâmbăta este dedicata rugăciunii de pomenire. La fiecare slujba săvârșită în Biserica sunt pomeniți: „Încă ne rugam pentru fericiții și pururea pomeniții ctitori ai Sfanț locașului acestuia ci pentru cei mai dinainte adormiți părinți și frați ai noștri, dreptmaritori creștini, care odihnesc aici și pretutindenea”. La marele praznic împărătesc al Pogorârii Duhului Sfanț, în timpul slujbei vecerniei se citesc opt rugăciuni către Iisus Hristos. În cea de a cincea ne rugam: „…Tu, Doamne al slavei celei veșnice, Fiule iubit al Părintelui celui Preaînalt, Lumina veșnică din Lumina veșnică, Soare al dreptății, auzi-ne pe noi care ne rugam Tie: Odihnește sufletele robilor tai, ale părinților și fraților nostril, care au adormit mai înainte, și ale celorlalte rudenii după trup, și ale tuturor de o credință cu noi, pentru care și facem acum pomenire[.….] Auzi-ne pe noi, smeriții robii tai, care ne rugam Tie și odihnește sufeletele robilor Tai în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihna, de unde a fugit țoață durerea, întristarea și suspinarea; aseaza sufletele lor în locașurile drepților și fă-I vrednici de pace și de iertare. Căci nu morții Te vor laud ape Tine, Doamne, și nici cei care sunt în iad îndrăznesc a-Ți aduce Tie mărturisire, ci noi, cei vii, Te binecuvântam, Te rugam, și aducem Tie rugăciuni de milostivire și jertfe pentru sufletele lor”.
Sursa foto: mariustuca.ro