Autor: † Dr. Onufrie Pop Arhiepiscop de Bergamo şi Mitropolit Primat
Al Mitropoliei Autonome Creşțîn Ortodoxe de Bergamo şi Europa
Iubirea este mai tare decât Răul și chiar decât Moartea. Ea biruieste orice Răutate și merge chiar dincolo de Mormânt. Pentru că „Dumnezeu Dragoste este”, de aceea Dragostea este și rămâne cea mai mare Putere pe care o poate dobândi Omul.
Unii, chiar creștini, s-au întrebat: Pot dauna Poruncile lui Hristos? În special, Porunca Iubirii. Se poate, oare, că Iubirea față de Vrăjmași să fie dăunătoare? Se poate, oare, să existe cazuri în care Iubirea să facă mai mult Rău decât Bine, adică să înmulțească puterea Răului? Unor astfel de întrebări, Sfântul Siluan Athonitul le răspunde astfel: „Domnului îi este milă de toți. El atâta a iubit oamenii, că a luat asupra-Și povara întregii lumi. Și de la noi El voiește să iubim pe fratele.”
Porunca Iubirii, puterea lui Dumnezeu
Iisus Hristos spune: „Porunca nouă dau vouă: Să va iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să va iubiți unul pe altul. Întru această vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 34-35).
„Nu va impotriviti celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu ține și să-ți ia haina, lasă-i și cămașă. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. Celui care cere de la ține, da-i; și de la cel ce voiește să se împrumute de la ține, nu întoarce față ta” (Matei 5, 39-42).
„Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce va blestemă, faceți bine celor ce va urăsc și rugați-va pentru cei ce va vătăma și va prigonesc, că să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Căci dacă iubiți pe cei ce va iubesc, ce răsplată veți avea? Au nu fac și vameșii același lucru? Și dacă îmbrățișați numai pe frații voștri, ce faceți mai mult? Au nu fac și neamurile același lucru? Fiți, dar, voi desavarsiti, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5, 44-48).
Iubirea nu poate fi numită slăbiciune !
Urmează o selecție din scrierile Cuviosului Sofronie Saharov.
„Dacă veți socoti un lucru dăunător a răspunde omului rău cu binele, Cuviosul Siluan se va nedumeri cum, creștini numindu-va, socotiți că a se purta potrivit poruncii lui Hristos ar putea naște vreo dauna. Poruncile lui Hristos erau pentru el o lege de o desăvârșire absolută – și singură cale spre a birui răul din lume și către veșnică lumina. Pază lor nu poate decât să fie de folos; de folos și celui ce urmează lor, și celui față de care se-mplinesc.”
„Nu este și nu poate fi vreun caz când urmarea poruncilor lui Hristos ar putea pricinui vătămare, dacă vom judecă vătămarea nu că pe o pagubă vremelnică și exterioară, ci în planul adevăratei și veșnicei vieți, căci porunca lui Hristos este manifestarea binelui absolut.”
„Într-o zi, un ieromonah a zis Cuviosului Siluan că dacă toți vor face așa cum spune el (adică să iubească necondiționat), atunci vrăjmașii se vor folosi și răul va birui. În acea clipă, Cuviosul a rămas tăcut, pentru că cel ce i se impotrivise nu era în stare să primească cuvântul; dar, mai apoi, a zis – nu lui, ci altuia: „Oare duhul lui Hristos poate gândi cuiva rău? Oare către această suntem noi chemați de către Dumnezeu?”
„Experiență de zi cu zi ne arată netăgăduit că până și cei ce primesc în suflet porunca lui Hristos pentru dragostea către vrășmași, în viață lor nu o înfăptuiesc. De ce? Mai întâi de toate pentru că, fără har, noi nu putem a iubi vrăjmașii; dar, dacă cei ce înțeleg că această le depășește puterile firești ar caută de la Dumnezeu ajutorul harului, precum zice Cuviosul, fără îndoială l-ar primi.”
„Din nefericire, precumpaneste fenomenul contrariu: nu numai necredincioșii, ci și cei ce se mărturisesc creștini se tem a se purta față de vrăjmași după poruncile lui Hristos. Ei presupun că această va folosi numai vrăjmașilor; că vrăjmașii care, priviți prin prisma neagră a urii, se înfățișează de obicei că neavând nimic bun, se vor folosi de „slăbiciunea” lor și vor răspunde iubirii fie prin a-i răstigni, fie prin a-i calcă nerușinat în picioare și a-i robi; iar atunci, răul, a cărui personificare de obicei se închipuie a fi vrăjmașul, va birui.”
„Gândul despre „slăbiciunea” creștinului este total greșit. Sfinții au indeajunsa putere spre a stăpâni asupra oamenilor, dar merg pe calea contrarie: ei înșiși se robesc fratelui, și astfel dobândesc o dragoste ce în esență să e nepieritoare. Pe această cale ajung la biruință care rămâne în veci, pe când biruință prin putere nu este niciodată statornică, fiind, prin firea ei, nu atât slavă, cât ocară omenirii.”
„Luptându-se cu răul ce se manifestă până și fizic, oamenii aleargă către forță fizică. Pe această cale se află chiar și creștini. (…) Biserica a mers totdeauna pe calea urmării lui Hristos cel Răstignit, Carele a luat asupra-Și povara lumii.”
„Cuviosul Siluan avea o adâncă și limpede conștiința că răul nu se biruieste decât cu binele; că lupta prin silnicie nu duce decât la înlocuirea unei tiranii cu altă. El spunea: „În Evanghelie este spus limpede: Când samarinenii nu au voit să-L primească pe Hristos, Apostolii Iacov și Ioan au voit să aducă foc din cer spre a-i pierde, însă Domnul i-a oprit, zicând: Voi nu știți ai cărui duh sunteți… Eu nu am venit să pierd pe oameni, ci să-i mantuiesc (Luca 9, 52-56). Și noi datori suntem să avem numai acest gând – că toți să se mântuiască.”
Iubirea vrăjmașilor apare multora drept „slăbiciune”.
Omul singur, fără Dumnezeu, nu poate trăi această „slăbiciune”.
„Slăbiciunea” creștinului în față răului este aparență.
În fapt, această „slăbiciune” este cea mai mare Putere.