Primarul Municipiului Lugoj propune o facilitate fiscală

Spread the love

Loading

49 1 2

 

Primarul Municipiului Lugoj propune o facilitate fiscală pentru majorările de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale restante.

Ca urmare a adoptării de către Guvernul României a O.U.G. nr 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale, primarul municipiului Lugoj Francisc Boldea, va supune spre aprobarea Consiliului Local în şedinţa ordinară din data de 26 noiembrie un proiect de hotărâre în acest sens.
Proiectul de hotărâre vizează reducerea cu 50% a majorărilor de întârziere percepute pentru impozitele şi taxele locale neachitate la data de 30 septembrie 2015 de către contribuabili.
Lugojenii sunt conştiincioşi la plata taxelor şi impozitelor locale, însă pentru cei care întâmpină dificultăţi în achitarea lor, consider că acest proiect este bine venit. Reuşim astfel să îi ajutăm şi să îi stimulăm în acelaşi timp pe cei care doresc să îşi îndeplinească obligaţiile fiscale restante.
Pot beneficia de această facilitate fiscală persoanele fizice şi juridice care depun o cerere la registratura Primariei Municipiului Lugoj până la data de 30.06.2016 şi care întrunesc următoarele condiții principale:
– Să achite debitele restante şi 50% din majorările aferente acestora până la data de 31.03.2016;
Să achite impozitele şi taxele locale aferente perioadei 01.10.2015 – 31.03.2016.
– În prezent, în evidenţele Serviciului Impozite si taxe locale, figurează aproximativ 10.234 de persoane fizice şi juridice cu datorii la bugetul local. Valoarea totală estimată a scutirii care va fi acordată în cadrul acestei proceduri este de aproximativ 3.671.383 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *