PRIMĂVARA ÎNCEPE CU NOI

Spread the love

Loading

Autor: Maria  ROGOBETE,  MEMBRU UZPR 

Într-o atmosferă de prietenie, în minunatul oraș Lugoj, primăvara și-a anunțat venirea, ca o zână a cântat și a dansat în poezie, pictură, proză și muzică folk la restaurantul Gasthause Eduard din Lugoj, 29 februarie 2024.

Am vrut să întâmpinăm primăvara, să o îmbrățișăm cu toată dragostea de viață și să-i oferim un sac cu mărțișoare speranțe, pur și simplu un cadou pentru eternitate, să o îmbrăcăm în culorile din tablourile pictate de minunata lugojeană Tunde Eniko Petnehazy, să donăm celor îndrăgostiți licoarea tinereții.

Manifestarea culturală a cuprins valori materiale și spirituale, reviste în ale căror pagini se reunesc creații literare ale oamenilor de cultură din Banat și nu numai. Acest eveniment a reprezentat un catalizator al multor inițiative culturale care vor fi realizate anul acesta în Lugoj, Timișoara și alte orașe. Au participat scriitori, poeți, actori, cantautori, ziariști, jurnaliști și iubitori de cultură care cred și sper că astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de promovarea literaturii, promovarea limbii române, a tradiției și civilizației, istoriei, religiei, poeziei, prozei, a tuturor lucrurilor ce definesc poporul român, cultura este cartea de identitate a țării noastre. Cei care au luat cuvântul în cadrul acestei întâlniri cu miros de primăvară au fost: actrița și poeta, directoare a periodicului de cultură ”THEATRUM Civitatis”, Maria Rogobete care a și deschis poarta cuvintelor, astfel că jurnalistul și poetul Dumitru Buțoi a prezentat revistele „VIP SENIORII” și „Luceafărul de Vest” Timișoara- sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a urmat profesorul  Gheorghe Lungu, afiliat la Asociația Presei Rurale din Banat și care îngrijește „Foaia Săcoșană”, revistă care apare trimestrial, apoi minunații actori ai teatrului lugojean:  Loredana Lupescu și Constantin Goloșie, poetul Nicolae Toma care a amintit despre revista „ALMĂJUL”- in memoriam profesor Gheorge Rancu Bodrog, o revistă în care toți colaboratorii au așternut în pagini câteva gânduri de aducere aminte a aceluia care a fost jurnalistul, scriitorul, prietenul Gheorghe Rancu Bodrog, un mentor al multor colaboratori, a continuat scriitorul, jurnalistul Cristian Ghinea, Membru al Uniunii Scriitorilor din România care a uimit  participanții cu „Bunuba”-endangered language: Romanian din cartea „Scrisori din Republica Utopia”, Editura „Nagard”, o scrisoare utopică din multele scrisori utopice puse în paginile cărții, iar scriitorul Aurel Muntoiu a vorbit despre „Ziua Femeii”, istoria acestei zile dedicate tuturor femeilor din lume,  caricaturistul Cristinel Vecerdea, plasticiana Tunde Petnehazen, poetul  Panait Ionel a recitat câteva poezii din opera sa și cantautorii Mâinea Grigore și Vasile Gondoci. Toți participanții și-au colorat  sufletul cu minunatele opere ale artistei Tunde Eniko Petnehazy, o expoziție de pictură despre care a vorbit renumitul caricaturist Cristinel Vecerdea din Lugoj, zis Criv. La eveniment au mai participat și colonel Ion Teca care a recitat o poezie,  jurnaliștii  Nicolae Laiețiu și Toma Dumitru.

Recitalul de muzică folk susținut de cantautorii Vasile Gondoci din Lugoj și Grigore Mâinea din Timișoara a făcut ca toate mărțișoarele primite cadou să vibreze în piepturile tuturor femeilor din sală.

Cum mult așteptații ghiocei își arată ”colții dorință” cu care sărută frunțile dezmorțite ale pământenilor, cum toți suntem de fapt un anotimp, iar întotdeauna primăvara începe cu noi, iată poezia ce izvorăște dintr-un suflet de femeie, Mia Rogobete:

 

ASTĂZI SUNT O PRIMĂVARĂ

 

Calc pe urmele iubirii, mirosul ei mă plimbă

prin tot orașul, la fiecare colț văd un sărut

ce-și schimbă hainele de față cu trecătorii.

Sub umbra rătăcită a celui mai iubit pământean

și îmi place să ascult poveștile

tuturor oamenilor cu gust de fagure iubire.

Sunt iarna care a uitat să îmbrace pământul

cu fulgi albi de zăpadă, copii ai înghețului.

Aud voci care îmi sparg urechile, dar cine

sunt ele să-mi țină evidența atingerilor?

Îmbrățișez „Ceasul Electric”, îi ascult inima,

bate atât de tare, se aude un șuierat,

mi-e frică să nu-i sară din piept, știți ce e?

Se joacă cu mine, prind momentul și plec,

sunt pe strada cu actori, sunt atâtea măști

și nu pot să strig pe nimeni, dar iată că

o mască îmi pune în palmă trei ghiocei.

Cum? Încă mai este iarnă? Sunt adevărați?

Și din nou plâng de bucurie, aud  hohotele de râs

și văd dorințele nebune care stau la coadă

să cumpere bilete, o clipă am crezut că

Traian Grozăvescu îmi strecoară o scrisoare

în buzunarul de la pardesiu, dar nu…

era gândul meu alb care face ce vrea cu viața lui,

atâția pereți în jur, fiecare cu copilăria lui,

cu trăirile lui, și din nou iubirea își face apariția

dezinvoltă, chiar obraznică,  o rebelă

își poartă coronița de brândușe

pe-o parte și spune tuturor să o urmeze,

dar cine se crede oare?

Ating petale de ghiocei și mă transform.

Cine ești? Cine sunt? Ce dorești?

Din cer, brândușele îmi cad în palmă, ascult,

în mine cântă o privighetoare…

oare cine îmi picură dorul pe tâmple?

Astăzi vreau să fiu o primăvară!

 

 

 

Tagged: