„Nu voi accepta niciodată să mă joc de-a știinţa pe suprafaţa unui pământ în care oasele celor ce au luptat și suferit pentru condiţia mea umană ZAC BATJOCORITE DE UITARE” Ioan Roșca
Autor Gabriel Teodor Gherasim
Gabriel Teodor Gherasim: Domnule Roșca, vă rog, daţi-ne câteva date biografice.
Ioan Roșca: M-am născut în 1958 în comuna Vama, judeţul Suceava. La absolvirea Liceului „Petru Rareș” din Piatra Neamţ (în 1977) eram pasionat de literatură, filozofie (existenţialistă) și matematică (premii la olimpiada naţională). La absolvirea Facultăţii de Electronică și Telecomunicaţii din Iași (1978- 1983) eram interesat de filozofie, matematică (iarăși am primit premii la olimpiade naţionale și internaţionale), didactică și popularizarea știinţei (am încercat întâi o lucrare de stat cu „Estetică și Dragoste în Predarea Electronicii”…) și teoria sistemelor („Analiza Sistemelor Neliniare” – find în final lucrarea mea de stat).
Din 1983, am fost angajat inginer la Întreprinderea Electronică București – secţia Service-Piatra Neamţ. M-am ocupat aici de cercetarea și explicarea funcţionării și depanării aparatelor analogice (televizoare, etc). Am pus la punct și coordonat Centrul din Piatra Neamţ de pregătire a depanatorilor din Electronică, scriind cursuri, caiete service, sisteme de testare. Din 1986 am virat către calculatoare, punând la punct caiete de depanare și programând soft de bază și de aplicaţie (de exemplu sistemul de boot pentru calculatorul personal CIPElectronică, lecţii de matematică, etc.). Am încercat să-mi public lucrările de popularizare a fiziologiei sistemelor tehnice – dar nu am găsit interes la edituri. În paralel, am făcut intens preparaţii, explorând modul în care puteam stimula înţelegerea matematicii prin probleme făcute în „pas de deux”. Mi-am sintetizat observaţiile despre explicarea gândirii matematice și carenţele învăţământului românesc în lucrarea a doua de stat (1990), cu care am încheiat Facultatea de Matematică – urmată la „fără frecvenţă”, la București, între 1984 și 1989. Pasiunea mea pentru studiul și practica „explicaţiei” s-a adâncit, făcându-mă să lansez (în ianuarie 1988) un manifest „neoiluminist” (prin domnul Mihai Pelin – despre care nu știam pe atunci mare lucru), care urma să scoată materialul afară (la Milano) pentru publicare… Acest text a stat la baza platformelor de partid („al Renașterii Spirituale”, etc.) pe care le-am conceput și propus în ianuarie 1990 – și îmi ghidează și azi cercetarea știinţifică. În ceea ce privește atitudinea mea faţă de situaţia politică din România, m-am mărturist în „Scurtcircuit biografic”,
vezi: http:// www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/biograf.asp. htm
Aș rezuma: nu am intrat în jocul comuniștilor (partid, etc.), i-am detestat, m-am comportat nonconformist și provocator – dar nu le-am opus rezistenţă politică, explicită. Ceea ce mi-a produs ROMÂNIA: MARTIRII ȘI SUPRAVIEȚUITORII DIN COMUNISM 23 o acută criză de conștiinţă (rușine), care s-a accentuat după 1985 și m-a făcut să mă simt obligat, după 22 decembrie 1989. Activitatea mea civic-politic-contestatară e explicată în texte expuse în „Istoria unei contestaţii”, http://www.piatauniversitatii. com/ico/default.asp.htm
Am pus acolo (în loc de semnătură) un rezumat telegrafic : „demisionat din FSN la 22 decembrie 1989 – ca protest pentru confiscarea Revoluţiei, participant la mitingurile de protest din anul 1990; militant pentru formarea și implicarea elitei civice și politice – ca pavăză în calea contrarevoluţiei; de două ori grevist al foamei – în și pentru Piaţa Universităţii, susţinător și explicator consecvent al idealurilor ei; fondator al Asociaţiei Dialog-Piatra Neamţ, al Alianţei Civice Naţionale și din judeţul Neamţ; fondator al Alianţei Opoziţiei din Neamţ, devenită Forum Antitotalitar, devenit Convenţia Democratică; exilat, pentru a denunţa tranșant „legitimitatea” „tranziţiei” și a încerca sensibilizarea Occidentului; demisionat din CDR, în noiembrie 1996, ca protest pentru alierea cu cei ce au stins Revoluţia; autor al unor intervenţii explicative, vizând eliberarea conștiințelor și lupta cu dăunătorii; fondator al spaţiului:
http://www. procesulcomunismului.com,
iniţiator al curentului „Acţiunea pentru Eliberarea României” (AER), susţinut prin spaţiul: www. piatauniversitatii.com.
Denunţând trădarea Revoluţiei, am părăsit România în 1992, emigrând în Canada, de unde am încercat să continui lupta pentru denunţarea și combaterea Tranziţiei criminale. Dar nu am avut succes, trebuind să mă resemnez la a arunca mesaje în neantul Internetului și la a-mi continua cariera știinţifică (compromisă de o pauză atât de îndelungată), în condiţiile ingrate ale emigrării. După un studiu dedicat modelării fenomenului explicaţiei – finalizat în teza de doctorat în educaţie (Montreal, 1999), am condus (în cadrul Institutului LICEF de pe lângă Teleuniversitatea din Montreal) o serie de proiecte de cercetare a unor sisteme de informare și instruire. În ultimul proiect, de exemplu (LORNET), am construit,
vezi: http://www.lornet.org/ eng/theme6.htm,
arhitectură conceptuală pentru sistemul TELOS – o infrastructură pentru interconectarea tehnică și semantică pan-canadiană a repertoriilor de resurse și servicii educaţionale. Orice încercare de a face lucruri similare în România s-a lovit de realitatea mafiotă neocolonială. Cine mai poate opri distrugerea învăţământului românesc pentru a se face loc „instrumentelor evoluate” fabricate aiurea – o ocazie ideală pentru ghișefturi „de contractare” în numele „tehnologizării educaţiei”? Cine să sprijine iniţiative ca aceea a înzestrării comunităţilor mici cu centre de exploatare a internetului pentru optimizarea trocului dintre micii consumatori și micii producători? În ultimul timp, încerc să unific cercetările mele privind fenomenul propagării cunoașterii, sistemele de „matching” informaţional, instrumentarea unei democraţii cu adevărat participative și scoaterea la lumină a crimelor comunismului. Am propus astfel de proiecte și le voi prezenta anul acesta în câteva congrese, sperând să stârnesc interesul unor colegi cercetători și al unor instituţii europene.
G.T.G.: Care este rolul dumneavoastră în încercările de a face un proces al comunismului?
I.R.: Din ziua de 22 decembrie 1989 m-am dedicat acestei cauze. În paralel cu încercarea de a provoca organizarea unei rezistenţe politice și civice eficace împotriva neocomunismului cameleonic, am făcut demersuri ca să acordăm fostelor victime atenţia, respectul și sprijinul cuvenite. După ce am constituit Alianţa Opoziţiei din Neamţ, am cooperat și mai strâns cu AFDPR Neamţ, rezultatul find descoperirea gropii comune de la Dealul Mărului: http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989- 1990/docs/dealulmarpitesti.asp.htm
A urmat primul meu Apel pentru Procesul Comunismului: http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/ dmaruluiviitorul11oct90.asp.htm.
Activitatea noastră a scos din fire torţionarii, care și-au descărcat ura reprimând brutal mitingul de comemorare a victimelor comunismului pe care l-am oganizat la Piatra Neamţ pe 16 februarie 1990 (în urma acestor evenimente oribile am intrat în a doua grevă a foamei și am decis să părăsesc România, nerecunoscând statul condus de Ion Iliescu). Pe 7 septembrie 1991 am trimis o scrisoare deschisă congresului AFDPR: http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/ scrisoaredeschisaafdp.asp.htm, în care am declarat că: „nu pot accepta participarea mea la constituirea eșafodajului știintific și cultural românesc, în condiţiile în care societatea al cărei membru sunt nu este reabilitată prin consumarea unor acte elementare de dreptate, prin pedepsirea vinovaţilor și despăgubirea morală a victimelor lor” și că „nu voi accepta niciodată să mă joc de-a știinţa pe suprafaţa unui pământ în care oasele celor ce au luptat și suferit pentru condiţia mea umană ZAC BATJOCORITE DE UITARE”. Încercarea de a mă ţine de cuvânt m-a costat foarte scump, profesional, material și sufeetește. Am alocat acestei cauze trădate de prea mulţi, miezul acestor 16 ani irosiţi – având ca singură satisfacţie convingerea că fac ceva just. În septembrie 2004 , după o întâlnire impresionantă cu domnul Cicerone Ioniţoiu și o nouă înfruntare (la Montreal, în Piaţa României) cu tandemul Iliescu-Teodorescu:
http:// www.piatauniversitatii.com/ico/p2004_2/default.asp.htm, „m-am reactivat” – lansând cele două spaţii Internet: „Procesul Comunismului, Contrarevoluţiei și Tranziţiei Criminale” și „Piaţa Universităţii distribuită”, revenind în România, pentru a participa la procesul intentat emanaţilor. Am făcut și am scris mult în acești 16 ani. Am formulat platforme complete pentru combaterea comunismului și efectelor sale:
http://www.piatauniversitatii. com/news/news.asp-id=588&year=2005&month=2.htm.
Am încercat să trezesc la acţiuni reale persoane care de 16 ani pozează în lideri anticomuniști, în analiști care disecă lupte trecute, evitând însă deschiderea unui front prezent. Nu mi s-a dat nicio atenţie. Niciun ziar din România nu a vrut să-mi publice sau semnaleze textele. Ca și alţii îndepărtaţi de „moderaţi” – sunt prea „radical”. Probabil încă mă taxează de „provocator”. În ciuda consecvenţei eforturilor mele și a posibilităţilor profesionale – nu am fost invitat în noile comitete, institute și comisii (decât ca… suport tehnic), deși unii dintre membrii lor mă cunosc foarte bine. Nu vă zic asta din vanitate, ci pentru că marginalizarea mea discretă, invizibilitatea mea fără leac au cauze profunde, ce merită scrutate:
http://www.piatauniversitatii. com/news/default_editoriale.asp-yearș2005&monthș3.htm.
G.T.G.: Recent, Președintele României a declarat că îi trebuie „dovezi știinţifice” pentru a condamna comunismul și genocidele sale. Ce fel de dovezi știinţifice aţi oferi Președintelui României, și/sau acelor sprijinitori idealiști ai comunismului din Vest, altfel chemaţi, „idioţii utili” (conform lui V.I. Lenin), care sprijină comunismul și după colapsul acestuia, pentru ca aceștia să poată fi convinși de necesitatea condamnării comunismului în România?
I.R.: Nu aveau nevoie de alte dovezi, pe lângă oceanul mărturiilor publicate. E o farsă, o diversiune – cu scopuri previzibile: să se simuleze corectarea situaţiei, pentru a se închide dosarul cu câteva scuze, fără alte implicaţii. Validânduse astfel subtil și lucrările Comisiei Wiesel – cu urmări morale și pecuniare previzibile pentru poporul român. Cine cere azi dovezi? Cei care au închis arhivele după 1989, condamnând definitiv victimele la moarte nemângâiată (vezi dispariţia lui Ion Gavrilă Ogoranu – unul din șirul celor care trebuie să dispară fără a strica „consensul” tăcerii) și protejând îmbogăţirea călăilor și a urmașilor lor?
G.T.G.: Într-un discurs de anul trecut, Președintele Bush Jr. însuși își cerea scuze în numele poporului american pentru Trădarea de la Yalta din 1945. În ce măsură îi reţineţi drept responsabili pe anglo-americani de acest mișelesc tratat, care a condamnat în secret Estul Europei la 50 de ani de sclavie rusească și comunistă?
I.R.: Eu nu mai cred în lupta de principii dintre comunismul rus și anticomunismul occidental. A fost doar acoperirea propagandistică a unei concurenţe geostrategice, o capitalizare a crimelor imperiului concurent. Faze de conflict, urmate de înţelegeri la masa verde, în care „luptătorii pentru libertate” – folosiţi un timp – sunt lăsaţi baltă sau chiar jertfiţi. De la România condusă de la Washington prin Moscova, la România condusă de la Moscova prin Washington – rămânem o colonie penibilă. S-a văzut ce a însemnat anticomunismul american după 1990, când administraţia SUA a câștigat rapid alt dușman, terorismul arab, menajând însă vechii „exponenţi ai răului” din Europa de Est – cu care colaborează excelent.
G.T.G.: Într-o recentă încercare din partea reprezentantului Norvegiei la Comunitatea Europeană, de-a condamna comunismul din partea C.E., această propunere a căzut din cauza minorităţii de voturi în această direcţie. În ce măsură reţineţi responsabili de aceasta partidele comuniste și/sau socialiste din Europa de Vest?
I.R.: Nu toţi comuniștii, socialiștii și intelectualii „progresiști” occidentali au fost agenţii Moscovei – cum văd că susţin unii. Nu toţi au colaborat cu regimurile comuniste sau au acoperit crimele lor. Dar marea majoritate a făcut următorul raţionament: dușmanii dușmanilor (capitalismului pe care-l detestau dinăuntru) trebuie să fie menajaţi (sprijiniţi). De aceea au tăcut și vor să acopere azi această tăcere. Eroarea aceasta e denunţată de Orwell – care arată, în „1984” și în „Ferma Animalelor” că două regimuri concurente pot fi AMBELE odioase. Nu are sens să iubești ciuma pentru că te-ai săturat de holeră, să crezi că e un leac al ei. Fiinţa umană merită mai mult decât domesticirea dură sau perfidă de către un sistem politic. Intelectualii români anticomuniști (exasperaţi de atitudinea procomunistă a omologilor lor contestatari din Occident) comit exact aceeași greșeală, în oglindă: acordă capitalismului occidental cecuri în alb pentru că ar fi fost opus comunismului și se lasă confiscaţi de agendele propagandistice ale altora. În loc să caute mijloace de a apăra interesele micilor întreprinzători și ale profesioniștilor – proveniţi dintre victimele comunismului -, ridică ode penibile capitalismului corporatist – reprezentat la noi de Baronii Roșii. Și mustră pe criticii nedreptăţilor din Occident – exact cum făceau aceștia, lăudând comunismul. E păcat că se ratează astfel șansa unei solidarizări a celor frământaţi de apărarea drepturilor omului și judecarea crimelor împotriva umanităţii, indiferent de culoarea politică a regimului care le comite. Eu nu doresc ca crimele regimului dintre 1944 – 2006 să fie folosite ca justificare pentru reprimarea „celor de stânga” prin alte locuri din lume, după cum mă revoltă interzicerea opiniilor de dreapta în numele unor crime naziste. Eu vreau să tratăm subiectul sistemic: istoric, moral, juridic și economic. Cred că folosirea statului („comunist”, „nazist”, „democratic”) ca instrument de gestiune (totalitară sau manipulatorie) a cetăţenilor ar trebui să ridice niște probleme de fond – ceea ce nu convine stăpânilor de aiurea. Dar acest punct de vedere mă izolează de mulţi anticomuniști români.
G.T.G.: Ce părere aveţi despre impunerea candidaţilor guvernamentali, prin presiunea guvernului, la organizaţii care cercetează crimele comuniștilor?
I.R.: Modul în care a fost boicotată instalarea domnului Ticu Dumitrescu în fruntea „CNSAS” (Centrul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii) și încercarea de a-l înlocui cu domnul Turuianu – spun multe. Chiar și soluţia de compromis (numirea domnului Secașiu pentru o primă perioadă de 6 luni, urmată de „rotaţii”) este îngrijorătoare. Numirea domnului Vladimir Tismăneanu în fruntea „Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România” și eliminarea – de către acesta – a domnului Paul Goma sunt o batjocură, împotriva căreia am reacţionat, lansând un Apel:
http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_ comunismului.htm,
semnat (printre mulţi alţii) de :
• Gheorghe CALCIU DUMITREASA – fost deţinut politic, 21 de ani de închisoare (1948-1964, 1979-1984): http://www.sfantacruce.org/Părintele-Calciu.htm ;
• Grigore CARAZA – fost deţinut politic, 21 de ani de închisoare (1949-1964, 1970-1977): http://www. procesulcomunismului.com/mărturii/fonduri/ gcaraza/aiud/default.asp.htm;
• Constantin DOBRE – fostul conducător al grevei minerilor anticomuniști din Valea Jiului, 1977 ;
• Paul GOMA: http://paulgoma.free.fr/ ;
• Cicerone IONIŢOIU, fost deţinut politic, autor a numeroase cărţi de analize și mărturii și al unui rechizitoriu făcut pe baza lor:
http://www. procesulcomunismului.com/mărturii/fonduri/ ioanitoiu/default.asp.htm •
• Remus RADINA – fost deţinut politic:
http://www. procesulcomunismului.com/mărturii/fonduri/ rradina/default.asp.htm
• Gavril VATAMANIUC – veteran de război, luptător în rezistenţa din munţi, fost deţinut politic.
În acest Apel am semnalat problema de fond: statul român, care ascunde de 16 ani adevărul și protejează vinovaţii, nu poate fi lăsat să se condamne singur și să stabilească el reparaţiile, la masa verde. El trebuie să aibă în faţă un Comitet, care să reprezinte cu adevărat interesele victimelor. Și printre acestea, nu am în vedere numai urmașii celor asasinaţi sau foștii deţinuţi politici, ci și categorii de care se vorbește rar, sau deloc: muncitorii prost plătiţi în lagărul de muncă, ţăranii folosiţi ca vitele în CAP, tinerii talentaţi cu carieră distrusă, oamenii siliţi să mănânce pâinea exilului, etc.
G.T.G.: Cui credeţi că îi e frică de un proces al comunismului în infrastructura României?
I.R.: Multora. Mai întâi vinovaţilor dinainte de 1989. Apoi, profitorilor de după (făcând parte, de altfel, din aceeași reţea cu primii). Dar și românilor care au asistat pasivi (sau chiar au contribuit) la distrugerea României în această Tranziţie Criminală. Nici cei care s-au proclamat „elite politice” și „civice”, colaborând însă cu tovarășii la legitimarea acestor 16 ani, mulţumindu-se cu mici chilipiruri și poze contestatare inofensive, înfundând rezistenţa în sterilitate – nu doresc deloc să judecăm situaţia… din 2006 spre trecut. Vor să ne oprim la 1989, sau chiar prin 1964. Probabil că, după încă 20-30 de ani, se va aprinde și interesul „analiștilor” pentru crimele perioadei actuale. Cam atunci vom fi invitaţi și în arhive, ca să aflăm cine a împiedicat eliberarea României după 1989.
G.T.G.: Și totuși, ce s-a întâmplat în „Revoluţia” din 1989?
I.R.: Cea din 1989 a fost confscată. Știe toată lumea cum, de cine și de ce. Cea din 1990 a fost trădată. Puţini știu cum, de cine și de ce. Am luptat împotriva acestui furt și a acestei trădări – cu efecte catastrofale asupra destinului României – și am scris suficient. Ultimul meu gest este darea în judecată a marilor vinovaţi: http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2005/docs/ declarație.asp.htm Am depus un dosar enorm la Procuratură (în cadrul anchetelor conduse de generalul Dan Voinea) – în susţinerea plângerii mele, legate de evenimentele din Piatra Neamţ (1990). Au început audierile martorilor. Dar ancheta merge greoi. Revoluţia începută în 1989 a agonizat și s-a stins, în timp ce mulţi se întrebau retoric ce s-a întâmplat în decembrie, în loc să continue treaba începută atunci. Azi încă se consumă tacit acest eșec monumental, o rușine de care naţiunea română nu se va putea spăla câteva secole.
G.T.G.: Există un postcomunism în România, sau rămânem în neocomunism?
I.R.: Nu sunt pasionat de terminologie. Deși știu că e folosită eficace de „Ministerele Adevărului” (Orwell). Concentrându-ne pe sintagme („comunism”, etc.), vom lăsa să ne scape din mână criminalii, travestiţi (transformaţi cameleonic) în capitaliști. Dar degeaba am alertat din 1990 opoziţia (PNL, PNŢ) că susţine teze și acţiuni perfect convenabile tovarășilor neo-patroni. Nu i-a interesat. Aveau alte agende (de recuperat niște vile și moșii – CU ORICE PREŢ). Cine are nevoie acum de stabilitate capitalistă pentru a-și exploata liniștiţi prada? Foști torţionari și jefuitori îmbogăţiţi. Ei vor înăbuși în sânge orice revoltă populară a celor dezmoșteniţi, invocând legalitatea și proprietatea. Și asta pentru că „elita” anticomunistă care a monopolizat arena izolând întrun con de umbră luptătorii fără arme de marketing nu a înţeles că întâi se duce la capăt o revoluţie, și apoi se poate trece la „normalizare”. „Fără violenţă!”, au ţipat poeţii dizidenţi în 1990. Și așa a fost. Dacă nu se confiscă avuţiile acaparate în acești 16 ani, prin șmecherii, de clica securicomunistă, nu se face decât operetă anticomunistă. Dar eu nu am reușit să conving niciun partid să-și asume o platformă justiţiară fermă, apărând populaţia dezmoștenită și trimisă direct în braţele Vadimo-Iliești.
G.T.G.: România a declarat că o să impună din acest an vize etnicilor români din Basarabia. Același lucru va fi valabil și cu etnicii români din Nordul Bucovinei, Herţa, Bugeac. Cui servește acest reînnoit apartheid al României contra altor români?
I.R.: Nu știu cât e de adevărat că Occidentul ne-a impus părăsirea Basarabiei și Bucovinei – ca o condiţie de integrare. Posibil. Dar asta nu justifică nesimţirea unei generaţii care va rămâne în istorie ca trădătoare. Și nici ștergerea creierelor practicată pe ambele maluri ale Prutului – nu va fi o scuză, la scară istorică. Păcat de sufletul celor căzuţi pe frontul de est, păcat și de plăieșii jertfiţi de Ștefan – pentru ca strănepoţii lor, mondializaţi subit, să ceară în genunchi dispariţia autonomiei României. Neamul românesc trebuia să găsească o ieșire în chinga dintre talpa represivă rusă (lovind din Est) și noul mercantilism (pragmatism) – lovind din Vest. În numele „integrării”, noii stăpâni ai României se vor înţelege cu banda dinăuntru și nu ne vor lăsa să facem Procesul Comunismului.Trebuia măcar să cerem garanţii Europei că ne va respecta dreptul de a ne extirpa cangrena (sau chiar că ne va ajuta să o facem) – înainte de a se întinde și la alţii. Dar cine să o facă?
G.T.G.: În vacanţa de primăvară, profitând de plecarea elevilor acasă, Liceul Româno-Francez „Gh. Asachi” din Chișinău a fost rebotezat (literar) peste noapte în… Liceul „Moldo-Francez”. Aceasta este o ultimă iniţiativă comunistă a Chișinăului, după infamul Dicţionar „moldo-român” și infama istorie a poporului „moldovenesc” de a ghettoiza pe românii din Basarabia în neam „moldovenesc”. (Un manifest asupra acestui abuz a fost postat pe forumul Noi, NU! de trei eleve ale Liceului RomânoFrancez „Gh.Asachi” și poate fi citit la adresa: http://noinu.rdscj.ro/forum/viewtopic.php?t=119 și http://noinu.rdscj.ro/forum/ viewtopic.php?t=118 – nota redacţiei). Cui servește politica de nou apartheid a Moldovei contra acestor români?
I.R.: Am semnat și eu protestul, în apărarea sutelor de elevi care au ieșit în stradă în protest contra acestei acţiuni lașe de falsificare a neamului nostru și în apărarea celor patru elevi care au spart cuvântul „moldovenesc” din semn și au reaplicat cuvântul „român” înapoi peste titlul liceului. Directorul licelui a pus înapoi cuvântul „moldovenesc” și cei patru elevi sunt acum acuzaţi de „vandalism” și li se intentează proces penal la Chișinău. Deși am semnat cele de mai sus, aceasta nu mă împiedică să fiu conștient de CÂT SUNT DE SINGURI și navigând „contra curentului” acești tineri români din Basarabia Română. Identificarea naţională nu mai e la modă, ba chiar începe să fie denunţată ca retrogradă de bursierii formaţi în cuptoarele academice de azi. Vom plăti cumplit faptul că elitele românești s-au pus în slujba unor agenturi și curente ideologice străine, devenind cureaua de transmisie care va organiza neocolonizarea României.
G.T.G.: Un proverb românesc spune că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la suprafaţă. Când credeţi că va ieși la suprafață Holocaustul Comunist din România/Moldova, care este parte marcantă din cei peste 1.000.000 de oameni uciși de către comuniști, de la incepţia Partidului Comunist și până în prezent (Cartea Neagră a Comunismului)?
I.R.: De ieșit, adevărul a ieșit parţial și va mai ieși, umplând poate mii și mii de cărţi și baze de date. Dar vă întreb eu: când va mai ieși la iveală genul de români (oameni în general) care să citească cu interes aceste informaţii și să acţioneze în consecinţă?
G.T.G.: Mulţi români din SUA/Canada care au venit în Nord America exclusiv pentru motive economice (unii chiar din aparatul Securităţii și al Comitetului Central) sunt nepăsători faţă de necesitatea cunoașterii atrocităţilor comuniste din țară. De ce ar trebui totuși să le pese?
I.R.: E greu să distingi părăsirea din motive economice de contestarea politică. Mulţi oameni onești nu au mai putut respira aerul fetid al Tranziţiei. Eu m-am întors acasă de 5 ori în ultimii 16 ani – în speranţa că voi participa la reluarea luptei. Și a trebuit să plec din nou, de fiecare dată, dezgustat, revoltat, turbat – pentru a mai câștiga niște bani altfel decât lucrând în plasa lor murdară. Nepăsarea are deci cauze. Ele trebuie înţelese pentru a fi tratate. M-am gândit mult la cum ar trebui procedat pentru a sensibiliza românii la procesul distrugerii ţării lor. Am și niște idei, niște proiecte. Dar ar trebui să fim mai mulţi, să formăm un curent – pentru a nu ne irosi în eforturi sterile.
G.T.G.: Alţi români se declară „apolitici’, specificând că ei caută numai „Împărăţia Cerului” – în special în unele curente neoprotestante fundamentaliste. Se poate ajunge la Împărăţia Cerului întorcând capul în partea opusă atrocităţilor comise de comuniști (inclusiv faţă de unele curente neoprotestante)?
I.R.: Apolitismul e o ipocrizie, care a făcut mult rău și care mă revoltă. Un eufemism pentru egoism, automulţumire și nesimţire. E obligat cineva să ne clădească o lume corectă (inclusiv Iisus Cristos)? Cine dorește să profite de avantajele și atmsofera unei societăţi structurate just, în care munca și calitatea să e recunoscute și stimulate – trebuie să contribuie ei la stabilirea regulilor faste ale jocului. Ţineţi minte și proverbul românesc: „Dumnezeu îţi oferă, dar nu îţi bagă cu de-a sila-n sac”? Cu privire la intelectualii „apolitici” (pentru că sunt și din aceștia destui): la începutul anului 1990 am fost refuzat de intelectualii pe care-i invitam să se implice în organizarea rezistenţei – în numele pasiunilor lor profesionale. Între timp s-au aranjat binișor, formează o adevărată „opozantură’, plătită să latre din când în când, fără a mușca. M-am stăpânit atunci să-i întreb: dar eu și alţii implicaţi „în stradă” nu aveam dreptul la a ne împlini cariera și conturile de bancă, în loc să le facem zob – într-o luptă pierdută din lipsă de combatanţi? O fac acum. Acuz! De aceea nu sunt simpatic multora. Important, ca să apară o luptă adevărată, e să se afle că avem soldaţi, dar sunt conduși de falși generali.
G.T.G.: Mulţi români din exil au scris cărţi (auto)biografice despre Holocaustul Comunist. Unde pot trimite copiii după lucrările lor pentru biblioteca cercetărilor dumneavoastră și cum puteţi fi contactat dumneavoastră, în general ?
I.R.: Noi, cei care organizăm spaţiul Procesul Comunismului, Contrarevoluţiei și Tranziţiei criminale (și nu suntem mulţi), facem muncă voluntară. Nu e ușor. Nu suntem subvenţionaţi. Putem trata și manuscrise importante (cum au fost lucrările domnului Ioniţoiu) prin proiectare, transformare în text electronic, corectare, etc. Dar preferăm net formatul electronic (documente word, eventual comprimate și atașate la e-mail), pentru a câștiga timp.
Primim aceste contribuţii pe adresa contribuții@procesulcomunismului.com Tot acolo pot și eu fi contactat.
G.T.G.: Mulţumesc!
I.R.: Și eu!