Putin: “Toate sistemele de securitate colectivă la nivel mondial se află acum în ruine”

Spread the love

Loading

Cei mai mulți dintre oameni nu își mai amintesc discursul lui Putin

din octombrie 2014 

Acest discurs era în realitate o avanpremieră

la următoarele acțiuni ale Rusiei

paienjenisul lui putinMass-media occidentala a făcut tot posibilul să-l ignore sau să-i răsucească sensul. Indiferent de ceea ce crezi sau nu crezi despre Putin, aceasta este probabil, cel mai important discurs politic de la discursul lui Churchill despre „Cortina de fier” din 5 martie, 1946.

În acest discurs, Putin a schimbat brusc regulile jocului. Anterior, jocul politicii internaționale a fost jucat după cum urmează: politicienii au făcut declarații publice, de dragul de a menține o ficțiune plăcută a suveranității naționale, dar erau strict pentru spectacol și nu a avut nimic de a face cu substanța politicii internaționale; între timp, s-au angajat în negocieri în spatele usilor închise, în care înțelegerile actuale au fost încălcate grav. Anterior, Putin a încercat să joace acest joc, așteptând ca Rusia să fie tratată pe picior de egalitate.

Dar aceste speranțe au fost spulberate, iar la această conferință a declarat că jocul se termină, încălcând în mod explicit vorbirea tabu specifică țărilor Vestice și vorbind  direct cu oamenii peste capul șefilor de clanuri ai elitelor și liderilor politici.

 

1. Rusia nu va mai participa la jocuri și nu se va mai angaja în negocieri în spatele ușilor închise. Dar Rusia este pregătită pentru discuții și acorduri serioase, dacă acestea sunt favorabile pentru securitatea colectivă, sunt bazate pe corectitudine și țin seama de interesele fiecărei părți.

2. Toate sistemele de securitate colectivă la nivel mondial se află acum în ruine. Nu mai există nici o garanție internațională de securitate. Și entitatea care le-a distrus are un nume: Statele Unite ale Americii.

3. Constructorii  Noii Ordini Mondiale au eșuat, după ce au construit un castel de nisip. Indiferent dacă se va construi sau nu o nouă ordine mondială, de orice fel ar fi ea, nu este decizia Rusiei, dar este o decizie care nu se va face fără Rusia.

4. Rusia favorizează o abordare conservatoare pentru introducerea inovațiilor în ordinea socială, dar nu se opune investigării și discutarii acestor inovații, pentru a vedea dacă introducerea a oricăreia dintre ele ar putea fi justificată.

5. Rusia nu are intenția de a merge la pescuit în apele tulburi create de America prin acest „imperiu haotic”, si nu are nici un interes în construirea unui nou imperiu propriu (provocările Rusiei sunt deja concentrare pe dezvoltarea vastului teritoriu pe care îl deține).  Rusia nu mai este dispusă în nici un caz să acționeze ca un salvator al lumii, așa cum s-a intamplat în trecut.

6. Rusia nu va încerca să reformeze lumea după propria ei imagine, dar nici nu va  permite nimănui să reformeze Rusia după imaginea lor. Rusia nu se va izola de lume, dar oricine încearcă să o izoleze va fi sigur că va culege un vârtej de vânt.

7. Rusia nu dorește ca haosul să se răspândească, nu vrea război, și nu are intenția de a începe unul. Cu toate acestea, azi Rusia consideră că izbucnirea războiului global este aproape inevitabil, este pregătită pentru el, și continuă să se pregătească pentru el. Rusia nu vrea război, dar nici nu se teme de el.

8. Rusia nu intenționează să ia un rol activ în contracararea celor care încă încearcă să construiască Noua Ordine Mondială, asta până ce ajung să afecteze interesele cheie ale Rusiei. Rusia ar prefera să stea și să privească cum elitele se dau cu capul de pereti. Dar celor care reușesc să traga Rusia în acest proces, prin nerespectarea intereselor sale, li se va preda adevăratul sens al durerii.

9. În politica externă dar si în politica internă, puterea Rusiei nu se va baza pe elitele care se ocupă cu negocieri în spatele ușilor închise, ci pe voința poporului.

Sursa: 

Putin catre papusari: Timpul de joaca s-a terminat