„Stăpânii lumii”, la București

Spread the love

Loading

curs_leu_euroRomânia în atenția băncilor internaționale

În România, peste 30% din populație trăiește cu mai puțin de 5 dolari pe zi

 

În ultimii ani, România a fost gazda mai multor personalități puternice, de la economiști renumiți și până la șefi de bănci internaționale.

„Stăpânul lumii”, la București. Cum vede salvarea zonei euro?

 

Șeful Grupului Bilderberg, vicontele Etienne Davignon, despre care se spune că ar conduce din umbră lumea, a oferit la o conferință organizată de Banca Națională a României (BNR) o serie de soluții prin care Uniunea Europeanaă ar putea trece mai ușor peste criza datoriilor suverane.

Șeful celui mai puternic grup elitist din lume a mai punctat la conferința organizată de BNR că Europa trebuie să arate că este preocupată și de masurile de stimulare a creșterii economice. „Dacă nu restaurăm creșterea și nu dăm dovadă de echilibru și ortodoxie fiscală, nu vom face nimic. Și dacă nu avem ortodoxie fiscală, nu avem viitor”, apreciază Davignon.

 

Jim Yong Kim, Președintele BM (Banca Mondială):

Ați rămas țara cu cele mai înalte nivele ale sărăciei din UE!

 

„Cu toate aceste, în ciuda progreselor înregistrate de Guvern, România rămâne țara cu cele mai inalte nivele ale sărăciei din Uniunea Europeană. Peste 30% din populație trăiește cu mai puțin de 5 dolari pe zi. Aș dori să atrag atenția asupra persoanelor care trăiesc cu un venit atât de mic, inclusiv populația rromă de aici, din România, și din alte părti ale Europei. Consider că este un imperativ moral pentru toate guvernele să instituie sisteme de asigurări sociale pentru cei mai săraci și să investească în învățământ și sănătate pentru cei care sunt cei mai nevoiași”, a spus președintele Băncii Mondiale, potrivit Mediafax, după o întâlnire cu premierul Ponta.

 

Roubini: Dacă vă faceți treaba intern, veți ieși din problem

 

România are o revenire lentă a economiei, în forma de U, la fel ca statele dezvoltate, deși după o recesiune se așteaptă o creștere mult mai robustă, în formă de V, afirmă economistul Nouriel Roubini, cunoscut drept profetul crizei.
În opinia sa, România nu va fi pregătită să intre în zona euro în 2015, dar nu este nimic rău în a aștepta un an sau doi, consideră economistul american, care a adăugat că este mai bine ca evoluția să fie mai lentă și sigură, decât să existe regrete. „Este mai bine să o luați încet. Este mai bine să fiți siguri, decât să regretați. Trebuie să vă faceți treaba indiferent dacă sunteți afară sau înăuntru (zonei euro – n.r.)”. Cât despre situația economiei interne: „Dacă vă faceți treaba intern, veți ieși din probleme, dar dacă nu vă faceți temele, atunci nu va conta ce se întâmplă cu Grecia”.

Roubini a câștigat notorietate în ultimii ani după ce a avertizat în 2007 că va urma o criză a creditelor.

 

Jim Rogers: Învață să conduci un tractor, acolo vor fi banii

 

Aflat la București, Jim Rogers, fostul partener de afaceri al miliardarului George Soros, a vorbit în exclusivitate pentru Wall-Street.ro despre mai multe subiecte relevante: “Viitorul sumbru al sectorului financiar, oportunitatea de a învăța să conduci un tractor, economia gigant a Chinei și minuscula piață de capital românească.

În ultimi ani există o deplasare dinspre finanțe spre lucrurile reale acum. Dar aceasta schimbare a avut loc de nenumărate ori în istorie, nu este ceva nou. Agricultura a mers prost pentru 30 de ani, iar acum avem o penurie de fermieri. România este într-o poziție foarte bună, pentru că voi din punct de vedere istoric ați avut o agricultură bună”.

 

Joseph Stiglitz: România,

avantajată de dependența redusă față de bănci

 

România are un avantaj că are o dependență mai mică de băncile străine, care au totuși o pondere ridicată, însă există țări cu dependentă totală de capitalul străin”, a spus Joseph Stiglitz la București. Ca avantaje ale României, Stiglitz a menționat flexibilitatea cursului de schimb și faptul că a pornit, la începutul crizei, cu un nivel ridicat al cererii. Ca dezavantaj al economiei românești, economistul a menționat deficitul bugetar mare.

Ca răspuns la criză, Stiglitz consideră că trebuie regândite politicile care au fost considerate bune până în prezent, precum și instituțiile. „Piețele nu se autoajustează, cel puțin nu în timp suficient”.

 

Joe Ross: Despre piața de capital românească

știu doar că nu prea există

 

Prezent în România cu ocazia Conferinței de Trading și Investiții, Joe Ross a spus, într – un interviu acordat Wall-Street.ro, că vede lumea prin grafice și ecrane de tranzacționare și nu își poate imagina cum ar arăta fără ele. Are 77 de ani și tranzacționează de 56. „Este la fel de natural ca și mâncatul, nici nu îmi mai dau seama”.

A fost prima sa vizită în România, dar spus că a găsit oameni foarte prietenoși și zâmbitori și își dorește să viziteze mai multe locuri în zilele următoare, după câteva zile de conferințe și întâlniri. Despre piața de capital românească nu știe decât că nu prea există. „A cumpăra și a vinde acțiuni nu înseamnă bursa”, a spus Ross.

 

Ce părere are una dintre „mințile luminate ale economiei”

despre România

 

România, la fel ca și restul statelor din regiune care au trecut printr-un regim comunist, trebuie să îndeplinească trei condiții pentru ca economia să funcționeze, respectiv să existe competiție, reguli și o etică interna, este de părere Tomas Sedlacek, numit de Yale Economic Review una dintre cele „5 minți luminate ale economiei”.

„În primul rând, trebuie să existe o etică internă, care să-i conducă pe oameni spre a face lucruri bune. În al doilea rând, ar trebui să existe competiție, pentru ca în 1989 nu aveam așa ceva. În final, trebuie să existe o reglementare, întrucât 40 de ani am avut reguli și după căderea comunismului nimeni nu a mai vrut să audă de ele. Comunismul a supraviețuit pentru că oamenii trișau, fără corupție regimul ar fi cazut imediat. În capitalism este mai greu să trișezi”, a explicat Tomas Sedlacek.


Cel mai puternic bancher european:

România are nevoie de decizii curajoase

 

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet a afirmat că Guvernul României ar trebui să implementeze decizii curajoase pe plan economic și financiar și a felicitat Banca Națională a României pentru conduita politicii monetare în condiții foarte dificile.

{gallery}banci{/gallery}

Concluzii

 

Din păcate, economia din România se târăște. Soluțiile se discută la televizor, iar aplicația acestora e discutabilă. Tot mai mulți români cred că România este un teren pentru noi experimente, unde oamenii puternici ai lumii se joacă pentru a descoperi pe viu reacțiile populației. Deși FMI a impus tăieri salariale de 10% din veniturile bugetarilor, Băsescu și PDL au tăiat 25 %, și nimeni nu e vinovat. Cert este un singur lucru: USL a găsit țara pe butuci și va fi foarte greu să oprească criza, dar mite să avem o creștere spectaculoasă a economiei. Nu se poate rezolva rapid într-o țară cu fiscalitate mare, iar măsurile de asuteritate nu duc la nimic bun. Partidele din USL, PSD și PNL, se ciocnesc mereu pe măsuri concrete, când PSD vrea să confiște averile ilicite PNL se opune etc.

Această structură politică bicefală și-a pierdut obiectul luptei, înlăturarea lui Traian Băsescu. Coabitarea dintre Ponta și Băsescu a fost impusă de marile puterii sub presiunea unor sancțiuni drastice. Probabil că peste ani și ani vom afla adevărul despre “iubirea cu forța” față de cel mai prost, arogant și scârbos președinte pe care l-a avut România postdecembristă.

Sursa: www.wall-street.ro