Rememorarea Revoluţiei din Decembrie 1989 în patru şcoli din Lugoj

Spread the love

Loading

rememorarea-revolutiei-din-decembrie -1989-în patru-scoli-din-lugoj

Noi, care ne-am născut înainte de 1989, noi, care am ieşit în stradă cu mâinile goale împotriva dictaturii comuniste, avem obligaţia să nu lăsăm uitării cel mai important eveniment din istoria României din secolul XX, după Marea Unire de la 1918, Revoluţia din Decembrie 1989.

 

Pentru a păstra veşnic memoria eroilor noştri, pentru a transmite românilor născuţi după 1989 spiritul viu al Revoluţiei din Decembrie 1989, trei asociaţii de revoluţionari din Lugoj, Asociaţia „16 – 21 Decembrie 1989”, Flacăra Revoluţiei Decembrie 1989 şi Asociaţia Luptătorilor, Participanţilor şi Arestaţilor în Revoluţie, au prezentat în patru şcoli importante din Lugoj un program document: Lugoj – al doilea oraş liber.

Un grup reprezentantiv de revoluţionari au arătat în faţa elevilor: de la Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu”, Grupul ScolarAurel VlaicuLugoj şi din cele două Colegii Naţionale “Coriolan Breediceanu” şi “Iulia Hasdeu”, un film de circa 15 minute, cu imagini din zilele Revoluţiei din Decembrie 1989.

Profesorii de istorie, au prezentat referate despre acele zile din Decembrie 1989, când lugojenii prin curajul lor au scris file de istorie pentru urmaşii urmaşilor noştri. Revoluţionarii au rememorat momente emoţionale din zilele revoluţiei şi au transmis elevilor mesajul că părinţii şi bunicii lor au luptat împotriva unui sistem comunist pentru ca ei să se bucure astăzi de libertate.

Aceste acţiuni fac parte din programul iniţiat de Asociaţia de revoluţionari “16 – 21 Decembrie 1989” Lugoj, care şi-a propus mai multe simpozioane despre adevărul Revoluţiei din 1989 din Lugoj, Banat şi România, dedicate în special elevilor.

În 2014 la Lugoj se va amenaja un spaţiu destinat Revoluţiei din Lugoj, unde se vor expune fotografii, cărţi, filme şi diverse obiecte reprezentative din acele zile, pentru ca elevii din Lugoj şi profesorii de istorie să se poată documenta despre eoismul lugojenilor în 20 Decembrie 1989.

Revoluţionarii care au făcut istoria la Lugoj merită respectul urmaşilor noştri. Curajul lor în faţa organelor de represiune nu rebuie uitat niciodată.

În faţa elevilor au rememorat evenimentele din Decembrie 1989: Doru Ursulescu, Mihai Săndulescu, Vasile Covaci şi Nicolae Toma.

{gallery}revolutialugoj{/gallery}