Având o vechime de peste 128 ani, datând din anul 1894, Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, Făcător de minuni și Tămăduitor”, se înalță cu pioșenie, în cartierul Bădălan al orașului Galați, undeva în apropierea graniței cu Republica Moldova.
Privată de activitate misionară, începând cu anul 1986, urmare inundațiilor care au durat circa 23 ani și au afectat casele și viețile locuitorilor de acolo, din valea orașului, s-a impus mutarea enoriașilor de către Primărie, mai în interiorul localității. În consecință, biserica a fost supusă unui proces de degradare continuă și sistematică, ajungând loc de adăpostire pentru animale și de depozitare a gunoiului.
Reabilitarea bisericii și aducerea ei în stare de funcționare efectivă, lucru care părea a fi o cauza pierdută, a devenit un obiectiv (nu lesne de realizat) pentru unica persoană care s-a oferit să-l materializeze și anume preotul pensionar Costică Cimpoeșu (în vârstă de 65 ani, la acea vreme), începând cu anul 2007.
A fost o muncă titanică, un efort conjugat (al preotului, enoriașilor, a câtorva întreprinzători cu dare de mâna), care continuă încă.
Preotul paroh Costică Cimpoeșu, de profesie inginer devine licențiat în teologie, slujind Parohia Bogdănița, județul Vaslui, până la vârsta de 65 ani. Acum are 81 ani și continuă să însuflețeasca biserica pe care a readus-o la viață, să-și asculte și să-și povatuiască enoriașii, să le spună o vorba bună, o vorbă de duh.
La preotul Cimpoeșu, ceea ce impresionează este faptul că, dincolo de teoria religioasă pe care o cunoaște de-a fir a păr, el face un obiectiv din a transpune în practică doctrina religioasă.
Pentru el, nu contează că s-a terminat slujba la biserică și că ar trebui, poate, să se îndrepte spre casă, de acolo din valea orașului, unde nu se poate ajunge sau pleca decât cu mașină (personală, pe care nu o are, sau taxi, care se simte la buzunar).
Se apleacă cu blândețe și înțelepciune asupra problemelor fiecărui enorias, caută și găsește soluții pentru neputințele, suferințele acestora. Așa cum își poate permite: cu sfaturi, cu pilde, cu învățăminte, cu răbdare, cu credință, cu daruri bisericești și duhovnicești. Am trăit, văzut, simțit toate astea, nu sunt povești.
La preotul Cimpoeșu, profesia de preot este mai mult decât o profesie, este un mod viață, exemplar, demn, creștinesc, este însăși viața lui, pusă în slujba celorlați. Ferice de el și de cei care îi sunt în preajmă!