“Revoluția Română din Decembrie 1989 a constituit cel mai important moment al istoriei României din ultimii cincizeci de ani. Din 22 decembrie 1989, indiferent de teoria asupra naturii evenimentelor – după unii revoluție, după alții revoltă ori lovitură de stat -, avem o nouă realitate, o nouă lume.” 1
Marius Gangan: “Lugojenii, mă refer la cei care s-au născut după 1990, categoric că nu știu, poate doar din poze sau din poveștile părinților sau ale bunicilor, […] în 25 de ani s-au spus tot felul de aberații pline de prostii, de scenarii, că vezi Doamne, că între revoluționari au fost cei de la Securitate și nu este nimic adevărat. Revoluția nu a fost făcută de Securitate, nici KGB și nici de CIA. Revoluția a fost făcută de lugojeni, de revoluționari, de tineri, de bătrâni, de oamenii care s-au adunat și care au fost hotărâți să schimbe ceva în România. Să fie clar, Revoluția din Decembrie 1989 nu a fost făcută de alții din afară, a fost făcută de oamenii de aici din țară și mai ales Revoluția din Lugoj a fost făcută de lugojenii adevărați, de lugojenii care s-au născut aici, au trăit aici și împreună cu familiile lor, cu copiii lor, au făcut această Revoluție”.2
Evenimente preliminare
Aparatul represiv, format din Securitate, Miliție și Armată, a fost unul dintre pilonii centrali ai orânduirii socialiste. Fără susținerea necondiționată a acestor trei instituții, Nicolae Ceaușescu nu ar fi putut sta la putere. Dezinformările de după 1990 vor să inducă în rândul populației faptul că aceste trei instituții au fost patriotice, iar victimele au fost pungași de rând. Un proces corect al comunismului ar condamna în primul rând pe securiștii vinovați de genocid, alături de politrucii vinovați de minciună și manipulare. Un lucru de care trebuie ținut seama este faptul că angajații din sistemul represiv aveau privilegii mari față de restul populației. După 1972, ca urmare a vizitelor în Corea de Nord și China comunistă, regimul lui Ceaușescu s-a înăsprit și a căpătat conotații staliniste. Securitatea (Poliția politică) a devenit cel mai important instrument al guvernării paranoice a lui Ceaușescu și a instaurat un regim de teroare politică, pe fondul unei aserviri totale față de putere.
Greva minerilor din Valea Jiului 1977
Greva a început la mina Lupeni pe 1 august 1977 și a durat până pe 3 august. Minerii au propus ca o delegație de-a lor să plece la București, dar s-a renunțat la această idee. Pe vremea aceea erau mai multe mine în Valea Jiului: Aninoasa, Bărbăteni, Dalja, Livezeni, Paroșeni, Petrila, Petroșani, Uricani și Vulcan. În curtea minei Lupeni s-au adunat circa 90.000 de persoane, pe lângă mineri și mebrii familiilor lor, precum și simpatizanții din zonă. Liderii minerilor erau Constantin Dobre, Gheorghe Maniliuc și inginerul Jurcă. Primul ministru Ilie Verdeț și ministrul Clement Negruț se deplasează la fața locului, dar minerii nu au vrut să negocieze cu ei, și au cerut să discute direct cu secretarul general al Partidului Comunist Român. Ca urmare a refuzului dialogului, cei doi au fost sechestrați în ghereta portarului de la intrarea nr. 2 a minei Lupeni.
La insistența greviștilor, Verdeț îl sună la telefon pe Ceaușescu, care se afla în concediu pe litoralul Mării Negre. Ceaușescu își întrerupe concediul și se deplasează mai întâi la Craiova, apoi la Târgu-Jiu și Deva, și preia comanda trupelor de Securitate și a funcționarilor de partid, care vor fi angajate în stingerea focarului protestatar. Când Ceaușescu ajunge în curtea Minei Lupeni atmosfera este tensionată. S-au auzit de câteva ori huiduieli, fluierături, și s-a scandat chiar „Jos Ceausescu!”. În final, Ceaușescu a promis să îmbunătățească condițiile de muncă și de trai ale minerilor.3
Greva minerilor din Valea Motrului 1981
În octombrie 1981 minerii din Valea Motrului au intrat în grevă. Ceaușescu a venit și de astă dată la fața locului și a făcut promisiuni ca și la Lupeni în Valea Jiului, și din nou minerii au răspuns cu huiduieli și aruncări cu pietre4.
Greva de la Uzinele de Tractoare Brașov 1981
O grevă de mai multe zile a a paralizat activitatea celebrelor uzine de tractoare din Brașov. Securitatea a intervenit și a reușit să convingă muncitorii să se întoarcă la lucru5.
Răscoala țăranilor din Săliștea de Sus, Maramureș, 1981
Sătenii din Săliștea de Sus, Maramureș, o comună cu 6.500 de locuitori, pe râul Iza, s-au răsculat împotriva autorităților locale. Răscoala a izbucnit pe fondul unui abuz făcut de șeful postului de miliție din comună. Un sătean a refuzat să-I dea mită milițianului, iar acesta l-a închis și nu a permis familiei să-i aducă de mâncare. Supărați, sătenii au tras cloptele de la biserică și toți locuitorii s-au adunat în fața postului de miliție. După ce au spart ușa de la postul de miliție, pe șeful de post l-au omorât cu topoarele, iar familia lui a fost scoasă la marginea satului și lăsată liberă. Securiștii trimiși să ancheteze nu au putut descoperi capii revoltei. Toți cei anchetați au declarat: “Eu am început răscoala!”. Fiind uniți, Securitatea n-a fost în stare să identifice niciun instigator și n-a putut aresta pe nimeni6.
Greva minerilor din Maramureș – 1983
În septembrie 1983 minerii din minele de cupru și de aur din Maramureș au declarat grevă de o zi. Nemulțumirile lor se refereau la mizeriile de zi cu zi. Prin promisiunea că li se vor îmbunătăți condițiile de muncă și trai minerii au fost convinși să înceteze protestul7.
Demonstrații de protest la Cluj și Turda – 1986
În cele două orașe transilvănene au avut loc câteva demonstrații spontane împotriva lipsurilor alimentare. Participanții au purtat panouri pe care era scris: “Lapte pentru copiii noștri!”, “Sfârșit dictaturii ceaușiste!”. Câteva zile în cele două orașe a fost o abundență alimentară, însă la scurt timp a revenit la situația de dinaintea revoltei8.
Revolta studenților din Iași – februarie 1987
Studenții din Iași au participat la o uriașă demonstrație anticeaușistă. A avut un ecou în întreaga țară și a fost semnalată și în străinătate9.
Revolta muncitorilor din Brașov – 15 noiembrie 1987
Cea mai amplă și cea importantă mișcare împotriva lui Ceaușescu și a regimului comunist a fost demonstrația din Brașov. În ziua de 15 noiembrie 1987 muncitorii de la uzinele “Steagul Roșu” și “Tractorul” mărșăluiau spre secțiile de votare, mânați cu forța de activiștii de partid. “Când o mașină a miliției a trecut pe lângă coloana de muncitori, aceștia au aruncat cu pietre în ea. Mașina a oprit și milițienii s-au dat jos să ceară socoteală. Apoi muncitorii s-au îndreptat spre centrul Brașovului, cântând “Deșteaptă-te Române!”10.
La început coloana avea circa 2.000 de persoane, dar în timpul deplasării prin oraș numărul a crescut la 20.000. Cântând, ei se îndreptau spre primăria Brașovului. Au intrat în sediul PCR Brașov și l-au devastat, au aruncat pe ferestre dosare și mobilier și au dat foc clădirii. “În pivnițele sediului PCR muncitorii au găsit cantități mari de portocale, banane, șunci, salam și grămezi de alte alimente pe care populația orașului nu le-a mai văzut de ani de zile. Alimentele au fost scoase din pivniță și distribuite populației pentru ca lumea să vadă cum trăiesc comuniștii, în timp ce ei mor de foame”11. Trupele de Securitate i-a împrăștiat pe demonstranți cu gaze lacrimogene. În zilele următoare au urmat arestări în masă și 60 de manifestanți au dispărut pur și simplu.
Brașov, 22 noiembrie 1987
La o săptămână după revolta muncitorilor, studențimea din Brașov a organizat o puternică demonstrație de solidarizare cu cei arestați și de care nu se mai știa nimic despre soarta lor12.
Brașov, 29 noiembrie 1987
“Muncitorii de la “Steagul Roșu” au declarat grevă în semn de solidarizare cu cei 110 muncitori arestați și au cerut eliberarea lor. Muncitorii de la Fabrica de Muniții din Brașov au sechestrat bombe și muniții și au amenințat că vor arunca în aer sediul Partidului Comunist, dacă nu vor fi eliberați muncitorii arestati după revolta din 15 noiembrie”13.
Timișoara, 13 decembrie 1987
La Timișoara, studenții au organizat ample demonstrații antiguvernamentale. La scurt timp timișorenilor li s-au alăturat studenții din Cluj, Brăila și Sibiu. Pe străzile acestor orașe s-au răspândit manifeste anticomuniste.
Revolta tipografilor de la Casa Scânteii – 16 decembrie 1987
“O emisiune a BBC-ului din Londra din 16 Decembrie 1987 a comunicat că întreaga ediție a ziarului “Scânteia” din 15 Decembrie, care aducea în întregime textul discursului lui Ceaușescu de la deschiderea Congresului PCR-ului, a fost total arsă de către muncitorii de la “Casa Scânteii”, unde se tipărea organul oficial al partidului”14.
Revolta muncitorilor de la Electromotor Timișoara – februarie 1988
Pe fondul lipsurilor, muncitorii de la Electromotor Timișoara au făcut o încercare de revoltă, însă Securitatea și Miliția au prins de veste și liderii locali PCR au promis îmbunătățirea vieții muncitorilor din această întreprindere, care trimitea la export aproape întreaga producție15.
Revolta tinerilor din Timișoara din 3 ianuarie 1989
La sfârșitul lunii decembrie a anului 1988 mai mulți tineri au organizat pentru ziua de 3 ianuarie 1989 o manifestare de protest într-una din piețele importante ale orașului. Iarăși a intervenit Securitatea și a stopat cu eficiență încercarea tinerilor de a mobiliza un nucleu de protest16.
Lugoj, 15 martie 1989
Lugojenii trăiau la fel ca și ceilalți români și viața lor se confrunta cu statul la coadă la alimente, cu economia la energie electrică, gaz și combustibil, la căldură și apă caldă. La 15 martie 1989, în toată țara s-au organizat manifestații și mitinguri de mulțumire pentru organele superioare de partid, pentru plata în totalitate a datoriei externe. În acel moment peste românii obidiți s-a răspândit un mare val de speranță. Au crezut că suferințele lor s-au sfârșit, dar s-au înșelat amarnic.
În Lugoj mitingul de mulțumire pentru marele cârmaci a fost organizat ca la carte. Au participat elevi, muncitori și intelectuali. Zelul organelor locale de partid a mers până acolo, încât au adus și grupuri numeroase de preșcolari, de la grădinițele din oraș. Platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor a fost arhiplin și lugojenii au ovaționat minute în șir pe Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu și conducerea PCR, au fluturat lozinci sugestive de mulțumire pentru conducătorul „Iepocii de Aur”.
Deși România a ajuns să fie singura țară din lume fără datorii externe, încăpățânat, Nicolae Ceaușescu a continuat politica de austeritate, menținând restricțiile absurde în dauna populației. Mărfurile din magazinele de stat erau tot mai puține și se găseau tot mai greu. Cozile la magazinele alimentare au devenit un peisaj urban permanent. Deși fostele țări comuniste au început să se rupă de comunism, ultimul stalinist din Europa refuza să vadă realitatea. Ideile lui Gorbaciov nu au fost pe placul lui Nicolae Ceaușescu și nici nu voia să recunoască faptul că economia România era în prag de colaps.
August – septembrie 1989
Timișoreanul Adrian Kali a reușit să strângă în jurul său un grup de tineri din Timișoara și împreună au scris pe ziduri texte și lozinci anticeaușiste17.
Timișoara, 15 noiembrie 1989
După meciul de fotbal România – Danemarca, încheiat cu victoria fotbaliștilor români, manifestația de bucurie s-a transformat într-una de protest. S-a cântat “Deașteaptă-te, române ”, cântec interzis de PCR. Grupul de tineri a plecat din Complexul Studențesc și a ajuns în centrul orașului. La un momendat s-a strigat “Perestroika! Gorbaciov!”. Securitatea a fost pe fază și prin agenții înfiltrați, grupul de studenți a fost condus înapoi în Complex. Aici erau așteptați de profesori și de grupul politic al studenților. Într-o ședință fulger s-a reușit stoparea protestului18.
Timișoara, 23 noiembrie 1989
În ultima zi a Congresului al XIV-lea a Partidului Comunist Român, muncitorii de la UMT Timișoara s-au opus pe față la realegerea lui Nicolae Ceaușescu ca Secretar General al partidului19.
Congresul al XIV-lea: 24 – 27 noiembrie 1989
La începutul toamnei anului 1989 se vorbea tot mai intens prin Lugoj, și nu numai, că la Congresul al XIV-lea președintele României, Nicolae Ceaușescu, va renunța la putere, în favoarea fiului său cel mic, Nicu Ceaușescu. Și acest zvon a răspândit iarăși un mare val de speranță printre românii asupriți. Până la Congresul Partidului din 20 noiembrie 1989 majoritatea țărilor foste comuniste au făcut o trecere pașnică spre o societate democratică, instituind pluripartitismul și alegeri democratice. Nicolae Ceaușescu nu a înțeles mersul istoriei și încăpățânarea l-a costat viața și nu numai viața lui, dar și a sutelor de români, care au plătit cu sânge cutezanța de a dori să trăiască liberi într-o țară democratică.
5 decembrie 1989
Mihail Gorbaciov a fost primul lider comunist care a conștientizat colapsul economiei comuniste. Măsurile pe care le-a luat au dus inevitabil la prăbușirea sistemului bazat pe “dictatura proletariatului”. “Regresul și deruta comunismului erau din ce în ce mai evidente. Lumea era martora unei derive lamentabile a comunismului”19. Pentru politica de deschidere preconizată de Mihail Gorbaciov și neacceptată de Nicolae Ceaușescu, între cei doi apare o antipatie. Ceaușescu îl critica public pe Gorbaciov și ruptura definitivă între Republica Socialistă Română și URSS a avut loc la 5 decembrie 198920.
Răspândirea de manifeste în marile orașe – 10 – 11 decembrie 1989
Pe străzile orașelor Timișoara, Iași, Suceava, Sibiu, Cluj Napoca, București au fost răspândite manifeste împotriva lui Ceaușescu și a regimului comunist. Pe aceste manifeste scria: “Jos tirania lui Ceaușescu!”, “Jos dictatura!”, “Moarte dictatorului!”21.
14 decembrie 1989
Lugoj. Între ora 17,00 și 20,00 metodistul Casei de Cultură a Muncipiului Lugoj, Ioan Cojocaru, a convocat mai mulți scriitori din Lugoj pentru ziua 15 decembrie 1989. Înstituția de cultură organiza aniversarea a 25 de ani de funcționare a cenaclului literar de limba maghiară din municipiu. Printre cei convocați au fost: poeții Claudiu Buciu Bazalt, Paul Doru Chinezu, Marius Sârbu și prozatorul Nicolae Toma.
15 decembrie 1989 – Revolta – Primul contact
Timișoara. Ora 16,00. Un grup de circa 50 de enoriași s-au adunat în fața Bisericii Protestante din Piața Maria și protestau în tăcere față de mutarea forțată a pastorului Laszlo Tökes.
Lugoj. Ora 19,00. Casa de Cultură a Municipiului. Manifestația culturală s-a desfășurat la Casa de Cultură a municipiului Lugoj22 de pe splaiul C. Brediceanu, nr.1, și a avut ca invitați din Timișoara pe scriitoarea Veronica Bălaj, dramaturgul Gheorghe Ardelean și scriitoarea Nina Ceranu. Fără a se ține cont că nu toate persoanele din sală cunoșteau limba maghiară, circa 50 de minute s-a vorbit numai ungurește, ignorând cu bună știință bunul simț și respectul cuvenit față de tinerii scriitori din Lugoj.
Poetul Claudiu Buciu Bazalt a luat atitudine și a fost susținut de ceilalți scriitori lugojeni, imputând organizatorilor lipsa unui traducător sau a unor pagini traduse în românește. Revolta lor a fost prost înțeleasă de Mihai Barșai, directorul Casei de Cultură a Municipiului (un fost tâmplar trimis la Academia Ștefan Gheorghiu), care a început să-i amenințe cu Securitatea pe cei care au criticat modul de organizare a acestei întâlniri literare. Întâlnirea s-a terminat cu amenințarea pentru cei patru scriitori vor fi excluși din viața culturală a Lugojului și vor fi denunțați la Securitate. În zadar Veronica Bălaj a încercat să aplaneze conflictul declanșat de ieșirea furtunoasă din sală a celor patru scriitorii. Dorind o împăcare, a ieșit pe hol strigându-l pe Nicolae Toma. Acesta s-a oprit și a avut loc o scurtă discuție. Atunci Veronica Bălaj i-a spus lui Toma că la Timișoara sunt probleme în Piața Maria, cu un preot reformat, care nu vrea să se mute cu domiciliul forțat într-o localitate pe lângă Oradea.
Timișoara. Ora 19,00. Prim-secretarul municipiului Timișoara s-a deplasat în Piața Maria și a promis pastorului Laszlo Tökes că nu va fi evacuat.
16 decembrie 1989
Timișoara. Despre protestul enoriașilor pastorului reformat Laszlo Tökes, o parte dintre lugojeni au auzit prima dată de la navetiști, iar vestea a fost confirmată de studenți și elevi de liceu, care făceau naveta în capitala de județ. Lugojenii cu rude în Timișoara i-au contactat prin telefon și au primit și pe această cale confirmarea unui eveniment ieșit din comun se întâmplă în Timișoara și că forțele de ordine stau la pândă pe străzi.
Deși poetul Claudiu Buciu a intenționat să plece în Mehedinți la socrii săi, care locuiau într-o localitate de lângă Drobeta Turnu Severin, în ultimul moment, împreună, ne-am urcat în trenul care circula spre Timișoara. În același tren se aflau mai mulți lugojeni, în marea lor parte curioși, dar cu siguranță că erau și înfiltrați printre ei și informatorii securității. Toți voiau să vadă cu ochii lor ce se întâmplă cu adevărat în Timișoara.
Timișoara. Ora 9,00. Enoriașii lui Laszlo Tökes încep să se adune în fața casei parohiale în apropiere de Piața Maria, pe strada Timotei Cipariu.
Timișoara. Ora 10,00. Organele de represiune și structurile locale PCR trimit la fața locului trupe și acest lucru agravează și mai mult situația.
București. Ora 10,00. Nicolae Ceaușescu ordonă evacuarea urgentă a pastorului Laszlo Tökes.
Timișoara. Ora 13,00. Câteva sute de manifestanți au început să ceară drepturi sociale și economice și, pentru prima dată s-a auzit „Jos Ceaușescu!” și „Jos dictatorul!”.
București. Ora 13,00. Generalul Vasile Milea, ministrul Apărării a fost informat verbal de Nicolae Ceaușescu că a decretat starea de necesitate, fără a se emite decretul prezidențial legal în conformitate cu Constituția Republicii Socialiste România.
București. Ora 13,30. Ministrul Armatei, generalul Vasile Milea a ordonat prin telefon comandantului Diviziei Mecanizate din Timișoara: “Situația din Timișoara s-a agravat. Ordin să intervină armata. Armata intră în alarmă de luptă. S-a decretat starea de necesitate”(Deși această măsură era în acel moment ilegală)23.
Timișoara. Ora 14,45. Radu Bălan în calitate de prim-secretar al județului Timiș ordonă colonelului Ion Popescu, inspectorul-șef al Inspectoratului județean Timiș, să pună unitățile Ministerului de Interne de sub ordinea sa în stare de alarmă.
Timișoara. Ora 16,00. Sindicaliștii trimiși de Petru Moț, prim-secretarul Timișoarei, pentru a rupe echilibrul de forțe, au fraternizat cu manifestanții.
Lugoj. După amiaza. Ora 17 – 20. În mai multe locuri din Lugoj, grupuri de tineri răspândeau prin parcuri și prin baruri știrile despre Timișoara. În locurile publice șușoteau și se întrebau: “Ce oare se întâmplă cu adevărat la Timișoara?”. Prea multe nu se știau în acel moment și totuși maghiarii reformați cunoșteau mai multe date despre evacuarea lui Laszlo Tökes, deoarece Higyed Ştefan, pastorul reformat de la Lugoj, a fost numit în locul lui Tökes.
Ceferiștii prin serviciul lor special de telefonie, prin mecanicii și conductorii de tren au aflat despre protestul enoriașilor, care s-a transformat în revoltă împotriva regimului comunist și a lui Nicolae Ceaușescu. Doru Ursulescu, de la CFR Lugoj, împreună cu colegul său Dan Timaru s-au deplasat la Timișoara și au participat la manifestațiile contra regimului, începând cu ziua de 18, până în 20 decembrie 1989. De la IURT și IUPS au plecat câteva grupuri de prieteni cu același gând. IURT-ul avea deja un grup numeros de curajoși, condus de graficianul Iosif Kovacs, care mai târziu va deveni primul lider a revoluției din Lugoj. Pictorul Iosif Kovacs, reformat ca religie, a aflat de la pastorul Hyghet că Tökes se opune evacuării și că a cerut ajutor enoriașilor săi.
Spre seară, peste tot în Lugoj, prin restaurante, cafenele și birturi, se discuta despre ceea ce se întâmplă la Timișoara. Un lucru de remarcat este faptul că se vorbea cu îndrăzneală, opiniile se spuneau cu voce tare și nimănui nu-i mai era frică. Era o mare agitație și la întreprinderile din oraș și curios, femeile erau cele mai interesate și încercau să afle adevărul despre Timișoara. Zvonurile contradictorii circulau cu repeziciune și căpătau uneori conotații comice.
În 16 decembrie au fost identificați mai mulți lugojeni la Timișoara, care au participat la toate evenimentele, care ulterior au dus la declanșarea Revoluției din Decembrie 1989 din Lugoj. Seara s-au întors și au povestit familiilor lor, vecinilor și prietenilor, iar a doua zi la serviciu au povestit cele văzute și cele auzite.
Timișoara. Ora 17,00. Radu Bălan odonă colonelului Petre Cristea, șeful Statului Major al Gărzilor Patriotice să mobilizeze luptătorii pentru apărarea unor obiective din Timișoara. Până la ora 18,00 au fost mobilizați 204 luptători, care au fost puși la dispoziția Inspectoratului Județean Timiș. Gărzile Patriotice au fost introduse în dispozitivul de apărare a Consiliului Popular Județean Timiș.
Timișoara. Ora 17,30 – 18,00. Revolta se extinde dincolo de Piața Maria. Poetul Ion Monoran blochează un tramvai, trăgând pantograful de conecatare la linia electrică. În acel moment pentru prima dată se scandează „Azi în Timișoara, mâine în toată țara!”.
În dispozitivul din Piața Maria se aflau: “două plutoane de intervenție dotate cu căști, scuturi și bastoane, trei subunități de la Brigada de Securitate și două subunități de la Trupele de Grăniceri”24.
București. Ora 18,30. Generalul Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale, dă ordin unităților din Garnizoana Timișoara să scoată militarii în stradă fără armamentul din dotare.
Timișoara. Ora 19,00. Primele ciocniri cu forțele de ordine. Se declanșează manifestări violente, se blochează circulația, se sparg vitrine și se scot pentru prima dată în mijlocul străzii operele lui Ceaușescu și li se dau foc.
Timișoara. Ora 20,00. Mulțimea manifestanților a ajuns la câteva mii și se formează trei grupări, o grupă s-a deplasat pe traseul Piața Maria – Consiliul Popular Județean Timiș, a două grupă pe traseul Piața Maria – Piața Operei, iar a treia grupă a rămas pe loc, să supravegheze casa pastorului reformat Laszlo Tökes. “Ministrul de Interne ordonă punerea în aplicare a Situației nr. 2 (Ordinul nr. 0230 din 15 mai 1973), care prevedea punerea în stare de alertă a efectivelor și intensificarea activității specifice pentru prevenirea și descoperirea faptelor antisociale, pentru întărirea pazei și ordinii publice”24.
Timișoara. Ora 20,10. Trupele din fața Consiliului Județean au folosit forța împotriva manifestanților, o parte au fost arestați, iar o mare parte bătuți cu sălbăticie.
Timișoara. Ora 20,26. Brigada de Pompieri trage împotriva manifestanților cu tunurile cu apă în fața Regionalei CFR.
București. Ora 22,00. “Ministerul Apărării Naționale transmite ordinul de constituire a grupelor operative la toate comandamentele marilor unități și la toate unitățile militare”25.
Timișoara. Ora 23,00. În diverse locuri din Timișoara au loc ciocniri între manifestanți și trupele de ordine.
Timișoara. Ora 00,00 – 04,00. Milițienii și securiștii, cu sprijinul militarilor, au făcut arestări pe străzile: Calea Buziașului, Bulevardul Republicii, Circumvalațiunii, Piața Dacia, Calea Aradului și pe alte străzi.
Represiunea26. În 16 decembrie 1989 la Timișoara “au participat la reprimarea demonstranților 240 de militari aparținând M.Ap.N.27 și 925 aparținând M.I.”28.
17 decembrie 1989
Timișoara. Ora 6,30. Sosește trenul special cu grupa operativă condusă de generalul de securitate Emil Macri.
Timișoara. Ora 8,00. Începe calvarul pentru arestați. Anchetatorii s-au purtat foarte dur și nu au ținut cont nici de femei, nici de copiii minori. Până la această oră au fost reținute 800 de persoane, din care 150 de minori.
Timișoara. Ora 10,00 – 13,00. Unitățile militare din Garnizoana Timișoara au defilat pe străzile orașului echipați de război, cu drapel de luptă, și însoțiți de fanfara militară. Spre prânz numărul demonstranților anticeaușiști a ajuns la circa 4.000 – 5.000 de persoane, iar ciocnirile cu forțele de ordine sunt tot mai violente.
Timișoara. Ora 13,55. 10 tancuri de instrucție, de la UM 01115 Giroc, au fost aduse în oraș pentru a apăra Consiliul Popular Județean. În dreptul podului Decebal tancurile sunt atacate de demonstranți, unele sunt blocate la șenile cu bări de fier, iar altele incendiate. Trupele de represiune deschid focul și cad primele victime .
Timișoara. Ora 14,00 – 14,20. Manifestanții forțează ușa de la Consiliul Popular Județean PCR, iar tovarășii fug sărind pe ferestrele din spatele clădirii. Birourile au fost devastate și însemnele comuniste au fost distruse. Mulțimea scandează: „Armata e cu noi!”, „Noi suntem poporul!”, „Pe cine apărați?”, „Jos Ceaușescu!”, „Jos dictatura!”, „Vrem libertate!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem arestații!”, „Azi în Timișoara, mâne-n toată țara!”, „Vrem alegeri libere!”.
Timișoara. Ora 14,25. “Unitățile militare din județul Timiș primesc indicativul „Radu cel Frumos”29 – alarmă de luptă parțială”30.
Timișoara. Ora 15,00. La librăria Eminescu din Piața Operei, cărțile lui Ceaușescu au fost scoase și așezate în grămezi pe caldarâm și li s-au dat foc. În oraș intră trupele militare de la UM 01233 Buziaș – regiment de tancuri, UM 01140 Lugoj – regiment infanterie mecanizată și UM 01380 Arad.
Timișoara. Ora 16,30. Au sosit la Timișoara cu un avion special un grup de generali de la M.Ap.N.: Ștefan Gușă, Victor Stănculescu, Mihai Chițac, Florea Cârneanu și colonelul Radu Gheogu, iar de la Ministerul de Interne generalii: Constantin Nuță, Velicu Mihalea, Emil Macri, coloneii Filip Teodorescu și Ion Moraru.
București. Ora 17,45. Nicolae Ceaușescu a ordonat verbal să se folosească armamentul cu muniție de război.
Timișoara. Ora 17,50. La Catedrala Ortodoxă din Piața Operei sunt împușcați manifestanții care cântau „Deașteaptă-te române!”, „Hora Unirii” și scandau „Trăiască România Liberă!”, „Ceaușescu și soția nu-i mai vrem în România!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”. Pe treptele catedralei au fost ucise 7 persoane, iar 35 au fost rănite31.
Timișoara. Ora 17,45. Generalul Constantin Nuță afirma în fața cadrelor de comandă din sediul Inspectoratului Județean Timiș: “De acum este treaba armatei. Noi dacă ieșim în stradă nu facem altceva decât să-i încurcăm”32.
Timișoara. Ora 18,00. În Piața Operei, în partea dinspre Muzeul Banatului apare o lozincă de câțiva metri, pe care scria: “Lugojenii sunt cu voi!”.
București. Ora 18,00. Ministrul Apărării, generalul Vasile Milea, a emis un ordin structurat pe 14 puncte. În baza acestui ordin armata a deschis focul asupra manifestanților în 17 decembrie 1989 și în zilele următoare, până în 22 decembrie 1989, ora 13,00.
Ordinul ministrului Apărării Naționale
Ordinul a fost dat de generalul Vasile Milea direct forțelor militare de la Timișoara și din județul Timiș și a fost transmis prin Armata a 3-a de la Craiova. Ordinul prevedea distribuirea muniției de război, folosirea tancurilor și dreptul de foc.
“Ordinul telefonic al ministrului Apărării Naționale, generalul Vasile Milea.
17 decembrie 1989
- Muniția se ține pe companii centralizat, nu pe soldați.
- Ofițerii poartă pistoalele cu unitatea de foc.
- Când sunt chemați la eșaloanele superioare sau organele de partid și de stat se deplasează înarmate.
- Se cheamă cadrele din concedii.
- Funcțiile unicat se cheamă în cazarmă, chiar dacă sunt în economia națională.
- La compania cu 3 plutoane să se asigure 4 ofițeri.
- Comandantul de unitate se cheamă la unitate chiar dacă sunt în economie.
- Pe fiecare tanc să fie asigurați 3 – 4 pistolari ca desant pe tanc – înarmați – în măsură să răspundă la provocări.
- Mecanicii conductori să fie mai activi.
- T.A.B.-ul să aibă strictul necesar pentru a fi mai mobil.
- Militarii care sunt numiți în acțiuni să aibă hrană rece pentru 1 – 2 zile.
- Demonstranții să fie serios avertizați și apoi să se tragă la picioare.
- Sunt unii dintre demonstranți care împing bătrâni și copii în față, mijloacele noastre să-i ferească pe
aceștia.
- Subunitățile de arme să fie pregătite ca infanteriști.
- Patrulele în oraș să fie formate dintr-un cadru + 4 militari în termen înarmați”33.
Ordinul a fost dat în 16 decembrie 1989 la ora 23,10. Acest ordin, a fost transmis de general-locotenent Nicolae Eftimescu, prim-locțiitor al șefului Marelui Stat Major și șef al Direcției Operații din M.St.M., retransmis de Lt. col. Ilie Marin la 17 decembrie 1989 (ora 13,00 și repetat la ora 17,00). Este unicul ordin în baza căruia Armata a deschis focul asupra demonstranților antiregim în decembrie 1989.
Timișoara. Ora 18,15. Împușcăturile singuratice ucid manifestanți în mai multe locuri din oraș. Au căzut victime în Piața 700, Podul Decebal, Piața Traian, Calea Girocului, Calea Lipovei și în Complexul Studențesc. În toate locurile unde au acționat demonstrații au fost morți și răniți.
Lugoj. Ora 18.30. La comandamentul Garnizoanei Lugoj, UM 01428, locotenentul-colonel Vasile Albu a convocat adunarea ofițerilor. Avea intenția să le prezinte ordinul ministrului Armatei de a trage în popor. A stat câteva minute cu ordinul sosit prin telex și aproape șoptit a spus: “Îmi pare rău. Nu pot să îl citesc!”. Apoi a înmânat ordinul maiorului Mircea Cnejevici, care era și secretarul de partid pe Garnizoana Lugoj. Acesta a luat ordinul s-a dus la prezidiu și după ce l-a citit în surdină l-a rupt în bucăți spunând: “Nu merită să fie citit!”34.
După căderea comunismului locotenent-colonel Vasile Albu a fost sancționat de superiori pentru gestul său și a fost forțat să iasă la pensie.
Maiorul Mircea Cnejevici a fost ucis în mod misterior în martie 1990 de un Mercedes, lângă Coșteiu. Mergea cu motoreta la pescuit și o mașină care venea din sens opus l-a lovit direct în plin. Un martor ocular a declarat că el era pe câmp și a văzut accidentul, însă nimeni nu l-a întrebat nimic. Deși s-a dus la poliția din comună și a declarat că a văzut ce s-a întâmplat, polițistul i-a spus să-și vadă de treaba lui.
Un alt ofițer care a respectat poporul român a fost maiorul Armand Gorovei, șef de stat major la UM 01428. Și unitatea sa a primit ordin să meargă la Timișoara și a avut tăria să se opună. I-a cerut comandantului lt. col. Vasile Albu să lase totul în seama sa și Gorovei a raportat la sediul Armatei din Craiova că are probleme tehnice cu mașinile. A mai trecut o zi și când a fost sunat Gorovei a spus că nu s-au rezolvat încă problemele tehnice din lipsa pieselor auto. Și în ziua următoare a spus la fel și tot așa a amânat plecarea din motive tehnice, până când cei de la conducerea armatei au trimis un ofițer la fața locului. Dar când a venit ofițerul trimis de la Craiova era prea târziu și deja se emisese ordinul ca militarii să fie retrași în cazărmi35.
Timișoara. Ora 18,00. 200 de militari de la Regimentul de infanterie mecanizată UM 01140 din Lugoj ocupă dispozitive de luptă în Bulevardul Leontin Sălăjan (n.a. – actualul Bulevard Take Ionescu), Piața Unirii și Piața Libertății. Comandantul unității, maior Vasile Paul, a fost chemat la generalul Ștefan Gușă.
Timișoara. Ora 18,55. Pe Calea Girocului sunt blocate cinci tancuri. Manifestanții au introdus răngi de fier în mecanismul de rulare. Soldații au părăsit tancurile și au fugit la unitate.
Timișoara. Ora 19,00. “În Timișoara acționează majoritatea unităților militare aflate pe teritoriul municipiului împreună cu unități militare sosite de la Arad, Lugoj, Lipova. Zonele în care a fost folosit cel mai mult armamentul de război în după-amiaza și seara de 17 decembrie sunt: Consiliul Municipal – Catedrală – Piața Operei – Piața 700 – Piața Libertății – Consiliul Județean – Podul Decebal – Calea Lipovei – Calea Girocului.”36
Lugoj. Ora 23,00. În aceeași zi o grupă de milițieni este trimisă la Timișoara să facă parte din trupele de represiune. Subofițerul de miliție Puiu Vasile Stelian Berbece declară la 5 aprilie 1990:
“Pe data de 17 decembrie orele 23,00, fiind în filtru pe linie de circulație pe strada Timișorii, am oprit un microbuz, care aparținea de OJT Lugoj, condus de G. Dumbrăveanu. La ora aceea eu eram însoțit de numitul Dionisie Alexandru, muncitor la IURT, cu domiciliul în Lugoj, str. Tr. Grozăvescu, acesta fiind în gărzile patrio-tice. În microbuzul sus-menționat se aflau următorii ofițerii și subofițeri:
Cpt. Borcea Marian – șef formațiune judiciară; Cpt. Vicol Ghe. – șef formațiune Economic;
Cpt. Străuț Ieronim – ofițer cercetări penale; Lt. Maj. Boitoș Dan – ofițer judiciar;
Plt. Miclăiescu Nicolae – sectorist;
Plt. Izgăreanu Doru – sectorist;
Plt. Cîrsta Traian – sectorist;
Sg. maj. Dumitru Dorel – Ag. de ordine;
Sg. maj. Butunoiu Viorel – Circulație;
Sg. maj. Dragostin Dorel – Ag. de ordine.
Toți aceștia au fost înarmați cu pistoale tip Carpați, cu muniție asupra lor și au participat la dispozitivele de la Timișoara.”37
Timișoara. Ora 23,40. Maiorul Paul Vasile, comandantul UM 01140, a primit misiunea de a recupera cele cinci tancuri, aparținând UM 01115, echipate cu proiectile de război tancurile abandonate pe Calea Girocului. Acțiunea în forță a făcut victime printre demonstranți. Acțiunea s-a soldat cu 9 morți și 27 de răniți. În final tancurile au fost recuperate și retrase în unitatea militară de pe Calea Girocului.
Represiunea. În ziua de 17 decembrie 1989 au participat la represiune în Timișoara “1.509 militari M.Ap.N. și 900 aparținând M.I.”38.
În această zi forțele de represiune, în special armata, au făcut mai multe victime: ,,zona Calea Lipovei – 6 morți și 28 răniți; zona Operei – 7 morți și 9 răniți; zona Catedralei – 10 morți și 39 de răniți; Intersecția Bulevardul Republicii – str. Paris – 2 morți și 9 răniți; Piața Libertății – 2 morți și 23 de răniți; Piața Timișoara 700 – 2 morți și 9 răniți; zona Podul Decebal și Piața Traian – 6 morți și 30 de răniți; zona Calea Girocului – 9 morți și 26 de răniți; str. Ialomiței – un mort și 6 răniți; Calea Șagului – 3 morți; Complexul Studențesc – 2 morți și un rănit; Calea Buziașului – doi răniți”.39
18 decembrie 1989
Timișoara. Ora 00,30. Tancurile sunt retrase din oraș.
Timișoara. Ora 1,00. „Statul Major al Gărzilor Patriotice ordonă ca fiecare patrulă mixtă, ce urma să fie organizată cu Miliția, să cuprindă 3 luptători ai Gărzilor Patriotice, înarmați cu puști tip G.P. și câte 20 de cartușe”.40
Timișoara. Ora 10,30. În Timișoara se instituie oficial „starea de necesitate”, iar Departamentul Securității Statului pune în aplicare planul “Orient 89”.41
Timișoara. Ora 15,00. S-a finalizat plasarea celor opt dispozitive de luptă sub comanda generalului Constantin Nuță: “D1 – Piața Operei, D2 – Catedrală, D3 – Piața Dacia, D4 – Calea Aradului, D5 – Calea Lipovei, D6 – Calea Buziașului, D7 – Spitalul Județean, D8 – Piața Ștefan Furtună.”42
Fiecare dispozitiv era condus de un ofițer de miliție și era format din 10 cadre de miliție și 15 militari în termen.
București. Ora 15,50. Elena Ceaușescu dă ordin să fie luate cadavrele revoluționarilor împușcați de la Morga Spitalului Județean Timișoara .
Timișoara. Ora 17,00. Demonstranții aflați pe treptele Catedralei Ortodoxe, din Piața Operei, depuneau pe trepte lumânări în memoria revoluționarilor uciși cu o zi în urmă. O mitralieră de pe un TAB deschide focul și 8 tineri sunt uciși pe loc, iar 5 sunt răniți în stare gravă. De menționat este faptul că demonstranții erau pașnici și doreau să-și comemoreze morții.
Acest măcel a indignat foarte multă lume și în opinia istoricilor este că în acest moment s-a declanșat motorul revoluției. Imediat s-a auzit strigătele de mânie ale revoluționarilor “Ori învingem, ori murim!”.
București. Ora 17,40. Elena Ceaușescu solicită să fie puși câinii pe populație.
Timișoara. Ora 23,00. Generalul Nuță Constantin organizează furtul cadavrelor din morga Spitalului Județean43.
În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, într-o izotermă luată de la Comtim, între ora 3,00 și 04,00 au fost încărcate 40 de cadavre din morga Spitalului Județean Timișoara. Persoanele decedate aveau urme de gloanțe în cap și în alte locuri vitale și au fost aleși de colonelul Corpodeanu și colonelul Ghircoiaș, iar ofițerii: căpitanul Valentin Ciucă, maior Iosif Veverca, maior Gheorghe Avram, maior Eugen Mișea, căpitan Laurențiu Preda, căpitan Tiberiu Grui și locotenent major Eugen Peptan au încărcat persoanele împușcate în izotermă.
Fragment din cartea: Lugoj, 20 Decembrie1989 – revoluție, adevăr, dezinformare, impostură, Editura Eubea, Timișoara – 2015;
Note:
1 Ion Bucur, Cartea Represiunii 1989, Editura IRRD, București 2012, p. 11
2 Marius Gangan, Emisiunea „Ora Adevărului”, emisiune de „Ziua Lugojului” transmisă la TEN TV Lugoj în 20 decembrie 2013.
3 http://ro.wikipedia.org
4 Ibidem
5 Ibidem
6 Ibidem
7 Ibidem
8 Ibidem
9 Ibidem
10 http://miscarea.net/golea-romania-limitele-indurarii.htm
11 Ibidem
12 Ibidem
13 Ibidem
14 Ibidem
15 Ibidem
16 Ibidem
17 Apud Revoluția Română din Banat, Alexandru Oșca (coordonator), Editura Sitech, Craiova – 2009, p.129. Ion Bucur, Cartea Represiunii 1989, Editura IRRD, București 2012, p. 97.
18 Ibidem p. 97
19 Apud Francoise Thom, Sfârșitul comunismului, Editura Polirom, Iali 1996. Ion Bucur, Cartea represiuni 1989, Editura IRRD, București 2012, p.14
20 Ibidem
21 Apud Revoluția Română din Banat, Alexandru Oșca (coordonator), Editura Sitech, Craiova – 2009, p.129. Ion Bucur, Cartea Represiunii 1989, Editura IRRD, București 2012, p. 97.
22 În decembrie 1989 sediul Casei de Cultură a Municipiului Lugoj se afla deasupra de magazinul de electrice. Și în acest moment există magazinul de electrice, iar principalele repere ale clădirii sunt cafeneaua Corso și Banca Carpatica. După 1989 clădirea a fost retrocedată și deși primarul celor trei mandate pedeliste, Marius Martinescu, ar fi avut șansa să o răscumpere pentru oraș, nu făcut-o. Și astfel o mulțime de clădiri importante pentru oraș au fost retrocedate ilegal, undele dintre ele au ajuns obiectul cercetării unor dosare epnale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Proprietarul a vândut întreaga clădire unui italia, care era de fapt o acoperire pentru un țigan bogat. (n.a. – sunt împotriva cuvântului de rom și atât cât voi trăi, indiferentd e consecințe, mă voi adresa cetățenilor din această etnie cu numele de ȚIGAN. Toate națiunile europene au în cadrul limbii lor acest cuvânt și introducerea forțată a rădăcinii ROM în stabilirea numeleui etniei lor o consider rușinoasă și păguboasă pentru români. Nu neg, și printre români sunt persoane care nu ne fac cinste, însă raportul la mia de locuitori îi fac pe țigani „campioni” în infracțiuni de toate felurile.
23 Alexandru Duțu, Revoluția dind ecembrie 1989 – Cronologie, Editura Sitech, Craiova 2010, p. 83.
24 Gino Rado, Incursiune în istoricul instituțiilor participante la reprimarea Revoluției Române din 1989. Timișoara – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara 2011, p. 37
24 Alexandru Duțu, Revoluția din Decembrie 1989 – Cronologie, Editura Sitech, Craiova 2010, p. 83
25 Ibidem, p. 86
26 Ion Bucur, Cartea represiunii 1989, Editura IRRD, București 2012, p. 93
27 M.Ap.N. – Ministerul Apărări Naționale
28 M.I. – Ministerul de Interne
29 Apud Indicativul „Radu cel Frumos”. Acest indicativ devenea operațional prin efectele lui NUMAI în cazul declanșării prin surprindere, sau pericolul declanșării prin surpridnere a unui atac al unei/unor armate străine.
(http://historia.ro/exclusiv_web/general/articol/revolu-ia-1989-cazul-sibiulu)
30 Ion Bucur, Cartea represiuni – 1989, Editura IRRD, București 2012, p. 91
31 Alexandru Duțu, Revoluția din Decembrie 1989 – Cronologie, Editura Sitech, CXraiova 2010,p. 97
32 Ibidem, p. 99
33 Ion Bucur, Cartea represiunii – 1989, Editura IRRD, București 2012, p. 182
34 Declarația maiorului Constantin Zarfan – Arhiva ziarului Revoluționarul (2004 – 2014)
35 Idem
36 Gino Rado, Incursiune în istoricul instituțiilor participante la reprimarea Revoluției Române din 1989. Timișoara – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara 2011, p. 62
37 Apud Puiu Berbece, Scrisoare deschisă, ziarul “Drapelul”, nr. 3 (230), septembrie 1997.
38 Ion Bucur, Cartea represiunii – 1989, Editura IRRD, București 2012, p. 93
39 Apud Sinteza Parchetului Militar. Ion Bucur, Cartea represiunii – 1989, Editura IRRD, București 2012,p. 122
40 Ion Bucur, Cartea represiunii – 1989, Editura IRRD, București 2012,p. 103
41 Ibidem, p. 106
42 Gino Rado, Incursiune în istoricul instituțiilor participante la reprimarea Revoluției Române din 1989. Timișoara – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara 2011, p. 42
43 Apud Procesul de la Timișoara, vol. III, p. 1.351. Gino Rado, Incursiune în istoricul instituțiilor participante la reprimarea Revoluției Române din 1989. Timișoara – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara 2011, p. 42.