Revoluția Română din Decembrie 1989 (II) Lugoj – 20 Decembrie 1989 – Al doilea oraș liber de comunism

Timișoara – Lugoj – București

Timișoara: locul de unde s-a declanșat revoluția,

Lugojul: locul de unde s-a propagat revoluția în toată țara

și București: locul unde s-a terminat revoluția.

19 decembrie 1989

București. Ora 1,00. 40 de revolutionari împușcați de organele de represiune aflați în Morga Spitalului Județean Timiș au fost transportați la crematoriul “Cenușa” din București.

Timișoara. Ora 7,00. Marile întreprinderi din Timișoara și-au încetat activitatea. Muncitorii de la „Azur”, „Elba”, au organizat mitinguri de protest împotriva represiunii ceaușiste, iar muncitorii de la „Electrobanat” și „Solventul” au organizat greve.

 

Lugoj, ora 17,00. Mai multe grupuri de tineri s-au adunat pe strada Gheorghe Gheorghiu Dej, actuala A. Mocioni, în spațiul dintre fosta Cofetărie Liliacul și Ceasul Electric. Toți așteptau să se întâmple ceva. Erau pașnici și supravegheați îndeaproape de miliție, gărzi patriotice și securitate.

 

Transilvania. Ora 17,30. În orașele mari: Sibiu, Alba iulia, Deva,Târgu Mureș, Cluj Napoca și Sebeș, au fost răspândite manifeste anticeaușiste, prin care Comitetul Național de Eliberare cheamă la grevă generală în 21 decembrie 1989, începând cu ora 9.⁴⁴

 

Lugoj. Ora 17,30. A început să circule un zvon, ieșirea lugojenilor în stradă s-a amânat pe 20 decembrie. Nu s-a putut identifica până astăzi persoana care a răspândit acest zvon.

Despre această amânare Ladislau Darvasi a declarat: „În data de 19 decembrie 1989 mă aflam în centrul orașului, în dorința de a afla cât mai multe amănunte despre ceea ce se petrece în Timișoara. Știam aproape totul despre evenimentele de la posturile de radio străine, care transmiteau știri despre evenimentele din Timișoara. Unul din prieteni (nu-i mai rețin numele) cu care m-am întâlnit în oraș mi-a spus foarte repede și foarte scurt: <<Vino mâine după masă în oraș. Azi nu se poate, că nu suntem pregătiți, dar mâine facem și noi ca timișorenii. Este rușinea noastră dacă nu ne alăturăm>>”.⁴⁵

București. Ora 19,00. La Crematoriul “Cenușa” din București începe incinerarea cadavrelor celor 40  de revoluționari uciși la Timișoara, funesta acțiune încheindu-se a doua zi la orele 10,30, iar „cenușa a fost deversată într-o gură de canal de lângă localitatea Popești – Leordeni”.⁴⁶

 

Lugoj. Ora 22,30. Pe peronul Gării din Lugoj, Mircea Velcsoff a pus un teanc de manifeste pe linia ferată. A mizat pe faptul că la intrarea în gară a trenului accelerat Timișoara – București, curentul va împrăștia manifestele printre călătorii aflați pe peronul gării. Nu a avut efectul scontat și aproape toate manifestele au fost recuperate de Miliția TF din gară.⁴⁷

 

20 decembrie 1989

 

Axa: Timișoara – Lugoj – București

 

Deși 13  ani, importanța Lugojului în Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 a fost ignorată, adevărul istoric că Lugojul este al doilea oraș liber de comunism din țară a fost recunoscut până la urmă. Demersurile au fost făcute de Asociația “16 – 21 Decembrie 1989” Lugoj, de președintele acestei asociații, Petrică Balint, de jurnaliștii din Lugoj, de scriitorii și istoricii care au scris cărți despre evenimentele din acele zile. Au contribuit foarte mult și oamenii politici, care s-au implicat într-un proiect de lege pentru declararea Lugojului ca “Oraș Martir”. Istoricii de la Institutul Revoluției Române din București au acceptat teoria și au adus argumente demonstrând că Revoluția din Decembrie 1989 s-a derulat pe axa: Timișoara – Lugoj – București. Timișoara: locul de unde s-a declanșat revoluția, Lugojul: locul de unde s-a propagat revoluția în toată țara și București: locul unde s-a terminat revoluția.

 

Lugoj. Ora 7:00 – 14.00. Starea de spirit în marile întreprinderi lugojene.

Întreprinderea de Produse Ceramice „Mondial”. Femeile din secțiile Prese, Benzi glazură și Finit s-au adunat în locurile unde servesc gustarea în pauza de masă. Discutau foarte aprins despre ce se întâmplă la Timișoara, unele vorbeau despre ce s-a transmis la postul de radio Europa Liberă, iar altele povesteau ce au aflat de la rudele din capitala județului Timiș. Electricianul Trifon Nicolae Toma le-a relatat pe larg despre revolta de la Timișoara, despre faptul că timișorenii au ieșit în stradă împotriva dictaturii ceaușiste și a accentuat ideea că Timișoara are nevoie de sprijin. Dacă timișorenii nu vor fi ajutați în lupta pentru libertate se va întâmpla la fel cum s-a întâmplat cu revolta din Brașov în 1987.

Trifon Nicolae Toma: “La Timișoara, din momentul în care un grup de inițiativă a ocupat Balconul Operei s-a făcut un apel repetat la solidaritate. Pentru o victorie deplină împotriva lui Ceaușescu era nevoie ca și alte orașe să iasă în stradă”⁴⁸.

 

IURT – Lugoj. Graficianul Iosif Kovacs a adunat în jurul lui un grup de inițiativă și împreună au stabilit  punctul de plecare a Revoluției din Lugoj. Cel mai potrivit loc era Ceasul Electric, un simbol pentru lugojeni, aflat în centrul orașului și locul de întâlnire cu navetiștii care veneau de la gară.

 

Întreprinderea Textilă Lugoj. Claudiu Buciu a adunat în jurul său mai mulți tineri curajoși, care vor aștepta semnalul începerii Revoluției la Lugoj. Membrii grupului s-au împrăștiat prin secțiile de țesătorie și prin alte secții și au spus muncitoarelor textiliste despre realitatea din Timișoara.

 

IUPS 9 Mai. Gheorghe Bot a fost acceptat din prima clipă ca și lider, iar câțiva muncitori mai progresiștii i s-au imediat. Atunci s-a hotărât să se întâlnească cu toții lângă fosta cofetărie Liliacul (n.a. – actualul sediu BankPost) între orele 17 și 18.

 

Lugoj. Ora 7,10. Din ordinul maiorului Mircea Mândru, șef de stat major la UM 01140 și înlocuitor la comanda unității, se dă dispoziția să se monteze o mitralieră de companie, pregătită de tragere, pe blocul nr.1 din cazarmă.⁴⁹

Lugoj. Ora 8,30. S-a distribuit militarilor muniție de război.⁵⁰

 

Timișoara – Gara de Nord. Ora 10,30. Doru Ursulescu: „Despre ce s-a întâmplat la Timișoara am aflat prin sistemul de comunicații speciale al CFR-ului. În decembrie eram electrician la Stația de Înaltă Tensiune de pe Drumul Jabărului. Când vorbeam la locul nostru de muncă se auzea în toate stațiile din țară, la fel și noi auzeam tot ce vorbeau ceilalți. Am fost în Timișoara în 18 și în 19 decembrie, iar în dimineața zilei de 20 decembrie, pe la ora 10,30 împreună cu colegul meu Dan Timaru am ajuns în Gara CFR Timișoara Nord. În fața gării erau montate două mitraliere și erau grupuri de soldați înarmați. Un grup numeros, care s-a format la Electrobanat, a pornit spre centru orașului, iar noi, majoritatea dintre lugojeni ne-am plasat în primele rânduri. Când am ajuns în fața Catedralei Ortodoxe, era în jurul orei 13,00 sau poate 14,00, ne-au oprit un cordon de militari și câteva TAB-uri erau staționate în apropiere. Câteva zeci de secunde am stat și ne-am privit în ochii cu soldații. Noi eram cu mâinile goale, iar ei înarmați și în poziție de tragere. Cei din spate nu au realizat că noi ne-am oprit și au început să ne împingă peste soldați. Și atunci cordonul de soldați s-a desfăcut și noi am trecut mai departe.

Interesant era faptul că pe întreg traseul, de la gară și până la catedrală, ne-am întâlnit cu mai multe grupuri de militari, însă o mare parte dintre ei aveau armamentul pus pe capotele de la mașini, pe TAB-uri și chiar pe asfalt, iar pe unele arme era așezate caschetele ofițerilor și am luat asta ca un semn bun.

Cum am trecut de cordonul de militari, câțiva ne-am urcat pe TAB-uri și am strigat „Armata e cu noi!”. Urcați pe aceste TAB-uri am ajuns în Piața Operei și imediat s-a dat ordin și armata s-a retras din toate dispozitivele din jurul Operei din Timișoara. În aceeași zi, după amiaza, am ajuns să vorbesc la balconul Operei și le-am transmis timișorenilor mesajul lugojenilor, care au fost alături de ei încă din prima zi.”⁵¹

 

Ion Scorobete: „Focurile de armă se mai potoliseră. În zori, ici-colo, în depărtare, spre calea Lipovei şi Aradului, câte o rafală de pistol mitralieră spărgea liniştea cenuşie a oraşului. Era a patra zi de asediu. Posturile de radio Bucureşti transmiteau cu neruşinare imnuri ceauşiste şi cântece de viaţă nouă, reportaje otrăvitoare despre marile împliniri, încheind cu acele belicoase şi condamnabile luări de poziţie ale unor indivizi ipocriţi, referitoare la acţiunile revoluţionare de la Timişoara.  Ascultam, iar privirile mele întrebătoare le întâlneau pe ale lui Florin (fiul meu). Ascultam veşti de dincolo de zidul înspăimântător, îndărătul căruia se fixase dictatorul. Ascultam cu înfrigurare şi nu ne venea să credem, nu puteam să credem. Suntem sortiţi pierii, mă gândeam. Nu se mai poate salva nimeni. „Europa Liberă” vorbeşte cu insolenţă despre doi morţi, la Timişoara. Îngrozitor ! Mai încerc un telefon, interurban. Nimic. Înţeleg că oraşul este decuplat de la circuitul telefonic. Masacrul va fi total, îmi zic, şi nu putem fi auziţi de nimeni. Incredibilă fundătură a disperării. Trebuie să ieşim. Să ieşim în Piaţa Operei. Sunt momente grele şi e necesar să fim acolo. Străzile, bulevardele gem de lume. Coloane masive ca un fluviu intră în Piaţă. Drapelele au decupate stema comunistă. Un cordon de tineri cu brasardă tricoloră te legitimează. Piaţa Operei, o cascadă. Discursurile scurte, incitante sunt întrerupte de nenumărate lozinci, la care izbucnim în urale. Un freamăt dinspre bulevardul gării ne atrage privirile. O vibrare inedită. Disting o coloană. În rândul întâi, o lozincă : „Lugojul este cu voi!”, apoi, o alta purtată de doi tineri : „Lugojenii sunt cu voi!”. Scandarea acestora ne umple de lacrimi ochii. Coloana înaintează înspre clădirea Operei. Ca două braţe însufleţite se deschide în mulţime un drum. O lumină adâncă, nemaivăzută de mine nciodată până atunci, inundă feţele dominate de acest moment. Pe trotuarul opus, un bătrân târând după el un picior bolnav, soarbe uimit scena cu adevărat de neuitat. Se sprijină bine de zid şi plânge. Îşi duce la ochi mâna şi peste obrajii lui săpaţi de timp se descarcă o durere, o suferinţă ascunsă, o conspiraţie. Urmăresc cu privirile, cu inima, coloana lugojenilor, compactă, ochii plânşi ai celor din jur, şi nu-mi vine să cred. Câtă durere, ce tărie în fraternizarea poporului ! De la tribună se vesteşte peste întreaga suflare solidaritatea Lugojului. Nu suntem singuri! Nu mai suntem singuri! Alte coloane inundă strada gării : Recaşul, Baia Mare, Craiova etc. Trăiam precipitat. Trăiam o perspectivă de care fuseserăm atât de departe. Perspectiva libertăţii, demnităţii adevărate, reale. E minunat, minunat să trăieşti asemenea moment istoric.”⁵²

 

Lugoj. Ora 11,00. Lugoj. În unitatea militară UM 01140 se mențin măsurile de asigurare de luptă, militarii având asupra lor muniție de război.⁵³

Timișoara. Ora 12,20. În Balconul Operei, în fața unei mulțimi de peste 100.000 de oameni, Lorin Fortuna a anunțat înființarea Frontului Democrat Român: „Stimați concetățeni, în acest moment ia naștere prima formațiune politică de opoziție față de dictatura ceaușistă. Fiți mândri că, împreună cu noi, veți instaura un regim democratic, printr-o luptă din care excludem violența!”⁵⁴.

 

^„ Proclamația Frontului Democrat Român din Timișoara

1. Frontul Democrat Român este o organizație politică constituită la Timișoara pentru a realiza un dialog cu Guvernul Român în scopul democratizării țării. Frontul Democratic Român condiționează începerea acestui dialog cu demisionarea tiranului Ceaușescu.
2. Propunem Guvernului României ca bază de discuții următoarele revendicări:
3. Organizarea de alegeri libere;
4. Libertatea cuvântului, presei, radioului și televiziunii;
5. Deschiderea imediată a granițelor de stat;
6. Integrarea României în rândul statelor care îi garantează și respectă drepturile fundamentale ale omului;
7. Eliberarea neîntârziată a tuturor deținuților și disidenților politici din România;
8. Revitalizarea economiei naționale;
9. Reforma învățământului în spirit democratic;
10. Dreptul de a manifesta liber;
11. Libertatea reală a cultelor religioase;
12. Îmbunătățirea asistenței medicale și a alimentației publice;

III. Referitor la evenimentele din Timișoara:

1. Cerem cu fermitate să fie trași la răspundere cei care au dat ordin să se tragă în popor;
2. Cerem restituirea decedaților pentru a fi îngropați după datină, cu doliu național;
3. Cerem eliberarea imediată a tuturor celor arestați în urma manifestațiilor;
4. Cerem încetarea, pe viitor, a oricăror represalii asupra participanților la demonstrațiile de la                         Timișoara.
5. Cerem autorităților recunoașterea oficială a Comitetului de acțiune al Frontului Democratic Român,

         înființat la Timișoara și inițierea unui dialog.

6. Mulțumim colectivului Teatrului Național din Timișoara pentru sprijinul acordat.
7. Frontul Democratic Român adresează țării întregi următoarea chemare:
8. Cerem întregului popor român să ni se alăture în lupta pentru democratizarea țării.
9. Formați în toate orașele, în întreprinderi și instituții , Comitete ale Frontului Democratic Român,

         care să asigure coordonarea procesului de democratizare națională.

3. Revednicați drepturile constituționale în mod pașnic și fără violență.
4. Intrarea în grevă generală începând de azi, 21 decembrie 1989, până la Victoria finală, cu excepția sectoarelor de bază ce nu pot fi întrerupte.”⁵⁵

 

După mai multe peripeții textul Proclamației a fost tipărit. În prima fază armata s-a opus să fie tipărit la Tipografie, dar sub presiunea manifestanților în final se tipărește sub formă de manifest. Responsabil pentru tipărire a fost Ion Lorin Fortuna, care și-a permis să modifice textul inițial cu de la sine putere. Fondatorii Frontului Democratic Român își pun întrebarea: Cum apreciază Ioan Lorin Fortuna și ce a determinat ca textul tipărit să difere sensibil de textul primar al Proclamației?⁵⁶

 

 În Piața Operei din Timișoara erau peste 100.000 de persoane care scandau: „Nu suntem huligani!”, „Suntem tineri și muncim și nu vrem ca să murim!”, „Fără violență! ”, „Jos Ceaușescu! ”, „Azi în Timișoara, mâine-n toata țara! ”. Se cântă „Deașteaptă-te române! ”. Apoi se îngenunchează și se rostește „Tatăl Nostru! ”.

 

Ioan Lorin Fortuna: „A fost un moment unic când aproape o sută de mii de oameni au reacționat ca o singură inimă, într-un singur glas, cu un singur suflet. A fost, cred, apogeul acetsei revoluții, egalat (poate), dar nu întrecut, de știrea izbucnirii insurecției și în Capitală”.⁵⁷

 

Timișoara. Ora 12,40. Trupele militare sunt retrase în cazărmi din ordinul generalului Ștefan Gușă.

 

Timișoara. Ora 13,00. Sub presiunea demonstranților arestații din penitenciar au fost eliberați, însă inexplicabil câțiva au rămas reținuți în arestul Miliției Județene și nu au fost eliberați până în ziua de 22 decembrie 1989, orele 14.00.

 

Timișoara. Ora 14,00. În fața Comitetului Județean PCR se scandează: „Armata e cu noi!”. Circa 40 de minute are loc un dialog în reprezentanții opozanților regimului ceaușist și primul ministru Constantin Dăscălescu. Revendicările revoluționarilor nu au fost pe placul conducerii Guvernului Republicii Socialiste România.

 

În lista de cereri formulate de demonstranți au fost incluse câteva puncte esențiale într-o democrație:

„– demisia lui Ceaușescu și a Guvernului;

         – alegeri libere;

         – răspunderea penală a celor vinovați de represiunea armată;

         – eliberarea deținuților politici;

         – eroii împușcați să fie predați familiilor pentru a avea parte de o înmormântare creștinească;

         – libertatea presei, libertatea Radioului și Televiziunii, precum și alte revendicări economice.”⁵⁸

 

Textul revendicărilor a fost scris de Ioan Savu și a fost citit în fața mulțimii adunate în jurul Comitetului Județean PCR de Petre Petrișor. Demonstranții au scandat minute în șir: „Jos criminalul!”, „Jos ticălosul!”, „Ceaușescu spânzurat, aici în Banat!”, „Jos cu pantofarul!”, „Jos analfabeta!”, „Vrem pâine pentru copii!”, „Ceaușescu și soția nu au loc în România!”, „Până la Crăciun să scăpăm de acest nebun!”.

 

Lugoj. Ora 14,10 – 14,20. În stația de autobuz de pe Platforma Industrială, de pe strada Timișorii, dintr-o mașină s-au aruncat mai multe teancuri de manifeste. Nicolae Andrei și șoferul Adrian Lungu, care conducea în viteză o Dacia 1300, de culoare verde, au aruncat din mers câteva pachete de manifeste. În acel moment ieșea din tură schimbul întâi de la cele trei mari unități economice de pe Platforma Industrială: Întreprinderea pentru Utilaje de Ridicat şi Transport – IURT, IUPS „9 Mai” și Întreprinderea de Produse Ceramice  „Mondial”.  În stația de autobuz în acel moment, se aflau câteva mii de muncitori.

 

Despre acest important moment Nicolae Andrei declară: „Am așteptat în parcarea de la IJTL (n.a. – lângă sediul SC URBAN SA, unde câțiva ani a funcționat Vama Lugoj), pe str. Timișorii și, când am văzut că autobuzele s-au oprit în stație (n.a. – Stația de autobuze de la Cantina IURT), am pornit în viteză, iar când am ajuns în dreptul stației am deschis ușa și le-am aruncat pe trotuar. După aceea, Adrian Lungu a accelerat și, când ne-am apropiat de bariera de pe strada Timișorii, am înghețat. Era un filtru al miliției, care opera și verifica mașinile, dar am scăpat și cum am trecut bariera am răsuflat ușurați. Prinzând curaj, Adrian a vrut să aruncăm și în stația de la Filatura de Mătase, dar m-am opus, fiind prea aproape de milițieni”.⁵⁹

Stația de la Cantina IURT a fost locul unde s-a declanșat scânteia.

 

Trifon Nicolae Toma: „Era ora 14,10 poate 14,15.  În stație așteptau muncitorii circa 15 autobuze. Dinspre Timișoara a venit o mașină verde și când au ajuns în dreptul stației de autobus s-a deschis o ușă și cineva a aruncat manifeste și a demarat în tombă. Manifestele aruncate în viteză s-au împrăștiat printre municitori. Unii mai curajoși le-au luat și după ce le-au citit le-au pus în buzunare, iar alții le priveau cu spaimă și nu le veneau să creadă ce văd cu ochii lor. Fluturași, în format de aproximativ 7 pe 5 cm, aveau următorul text:

         SĂ FIM ALĂTURI DE TIMIȘORENI !

         NE-AM SĂTURAT DE MIZERIE !

         VREM SĂ TRĂIM OMENEȘTE !

         VREM LIBERTATE !

         JOS DICTATURA !

         JOS CEAUȘESCU !

         JOS TIRANII !”.⁶⁰

 

Letcă Ștefan: „Am luat manifeste de pe stradă și le-am dus în fabrică (n.a. – IURT)  în Hala MR de producție arătându-le muncitorilor”⁶¹.

 

Trifon Nicolae Toma: „Aceste manifeste au intrat în cele trei mari fabrici și astfel în scurt timp muncitorii au aflat despre conținutul acestor fluturași. Mesajul era clar anticomunist și anticeaușist. Și eu am dus câteva manifeste cu mine la IPC Mondial și le-am arătat femeilor din schimbul II, la secțiile Prese, Benzi glazură, Cuptor și Sortare Finită”.⁶²

 

Marius Gangan: “În acea zi lucram la IURT. Aveam biroul chiar către șosea. La un momen dat cineva din biroul nostru ne-a spus uitându-se pe fereastră: “Se întâmplă ceva. Dintr-o mașină au fost aruncate niște hârtii”. Vestea s-a răspândit imediat și în toate birourile noi toți, ca într-un film, eram lipiți cu nasurile de geam. Am văzut cum manifestele pluteau în aer. Atât de mulți fluturași erau că s-au împrăștiat până la poarta IURT, aflată la peste 100 de metri de stația de autobuz.”⁶³

 

Lugoj. Ora 17,00. Ca o ironie a sorții, punctul de pornire a Revoluției din Lugoj a fost strada Gheorghe Gheorghiu Dej, actuala stradă A. Mocioni. Acest tronson de stradă avea ca principale repere: spre gară, Cofetăria Liliacul⁶⁴ și Restaurantul Dacia, iar spre Podul de Fier punctele principale Ceasul Electric și Galeria “Pro Arte”. Această stradă de circa 200 de metri a intrat în istorie ca și kilometrul zero a Revoluției din Decembrie 1989 din Lugoj.⁶⁵

Începând cu orele 17, de la Cofetăria Liliacul și lângă Ceasul Electric au început să apară grupuri de tineri, de la toate întreprinderile din oraș. Grupurile erau formate din 3 – 5 persoane și s-au postat pe trotuare, de o parte și de alta a străzii. Se discuta foarte aprins despre morții Timișoarei și așteptau să se întâmple ceva și la Lugoj.

 

Timișoara. Ora 18,00. Sunt eliberați din Penitenciarul Timișoara o mare parte dintre cei arestați în zilele de 16 – 19 decembrie 1989.

 

Lugoj. Ora 18,15. Din Restaurantul Dacia a ieșit în stradă un grup de sportivi, fotbaliști, handbaliști și luptători.

În acel moment dinspre Gara CFR soseau de la Timișoara, cu acceleratul de Iași,  lugojeanul Iosif Ianculescu, trei timișoreni și un grup de navetiști. Ianculescu a fost internat la Spitalul Județean din Timișoara și de frică a fugit din spital și s-a oprit în Piața Operei, unde a auzit chemarea la revoltă adresată tuturor românilor. Atunci a hotărât împreună cu alți lugojeni să se întoarcă la Lugoj și să încerce să scoată cetățenii în stradă. În timp ce Ianculescu povestea grupului din fața fostei Cofetării Liliacul despre ce se întâmplă la Timișoara, grupul de sportivi s-a apropiat și s-a unit cu grupul de muncitori. Radu Sorin, cunoscut în Lugoj mai mult cu porecla Soso, a primit un teanc de manifeste aduse de la Timișoara și a început să le răspândească printre cei prezenți. Când a terminat ce a  avut de spus Iosif Ianculescu s-a lăsat o tăcere, care a fost spartă de strigătul de revoltă a acestuia, „Jos Ceaușescu!”.

 

Vasile Covaci: “După ce s-au aruncat manifestele pe Platofmra Industrială vestea s-a răspândit în oraș foarte repede și foarte mulți eram hotărâți să facem ceva pentru a ieși în sprijinul timișorenilor. În acel moment de cumpănă, să spun așa, noi, mai mulți sportivi din Lugoj, am intrat în localul Dacia să vedem cine mai este prin restaurant. Ieșind afară împreună cu Ondin Dumitrescu și Claudiu Popescu, cu Petrică Balint și Indru Vasile, cu Radu Sorin zis Soso, fotbaliștii Adrian Vieru și Ștefan Nițu, cu Emil Vanea și Mihai Grega și mulți alții, am văzut grupurile de lugojeni până la Ceasul Electric. O persoană în hanorac s-a împins între noi și a aruncat manifeste, după care a strigat „Jos Ceaușescu!”. În acel moment ne-am regrupat în jurul lui și din inerție am strigat și noi împotriva lui Ceaușescu, (de fapt a răbufnit ura din noi acumulată față de regimul comunist și față de Nicolae Ceaușescu). În acel moment grupurile din apropiere s-au unit și s-au deplasat spre Ceasul Electric.”⁶⁶

 

Ondin Nicolae Dumitrescu: „Am primit de la Aurel Iamandi⁶⁷ manifeste și câteva manifeste i-am dat și lui Vasile Covaci. Manifestele aveau un text de tip ștampilă, pe care scria „Jos Ceaușescu!”. Când s-a strigat prima dată “Jos Ceaușescu!” toți am aruncat manifestele în sus. Atunci la unison, (cred că erau cel puțin 30 – 40 de tineri, că mai mulți nu am fost) am strigat cu toți împotriva tiranului. Am văzut cum lumea a ieșit la geamurile de la stradă să vadă ce se întâmplă, iar noi am luat-o încet spre Podul de Fier.”⁶⁸

 

Iosif Ianculescu⁶⁹ (primul revoluționar din Lugoj care a strigat „Jos Ceaușescu”): „În seara zilei de 20 decembrie 1989 veneam de la gară. Am ajuns în Lugoj cu trenul accelerat de Iași din Timișoara, unde am participat alături de miile de „huligani” la demonstrația de pe străzile Timișoarei și de la Consiliul Popular Județean. Acolo am hotărât împreună cu trei timișoreni să venim la Lugoj și să începem revoluția. […]  Apropiindu-mă de Clubul Tineretului am văzut grupuri de oameni adunați în fața Cofetăriei Liliacul. Până la Ceasul Electric erau grupuri, grupuri. Am intrat într-un grup de 10 – 15 persoane […] unde Bot Gheorghe de la IUPS întreba acești oameni dacă: „Mai are rost să stăm degeaba aici sau mergem acasă?”. Atunci am intervenit eu și, după ce le-am explicat pe scurt situația din Timișoara, am strigat cât am putut de tare „Jos Ceaușescu!“. Acesta este sloganul cu care a început mișcarea lugojenilor. […] În momentul în care am strigat „Jos Ceaușescu!”, „Jos dictatorul”, acele mici grupuri au format o masă compactă de circa 50 – 100 de oameni, cu care am pornit către Consiliul Popular Municipal”.⁷⁰

 

Petrică Balint: „În seara zilei de 20 decembrie 1989 eram în centrul orașului, în apropierea Cofetăriei Liliacul. Am observant că mai erau și alte grupuri de oameni, care vociferau. Din grupul meu făcea parte Gurmai Andrei, Nițu Cristian, Asavei Andrei, iar după câteva minute s-a alăturat Aurel Iamandi. Se purtau discuții aprinse despre ceea ce se întâmplă la Timișoara, unii erau mai aprinși, alții mai temperați.

Deodată am rămas înlemnit, pe ușa Restaurantului Dacia au ieșit doi securiști în civil, Ioan Stoia și încă unul, pe care îl cunosc dar nu după nume și au trecut pe lângă noi, de parcă nu am fi existat. Dinspre gară s-au apropiat de noi trei bărbați. Unul dintre ei ne-a spus că vine de la Timișoara și că e cazul să ne ridicăm și noi, pentru a sprijini această revoluție începută acolo. Unul dintre ei a strigat: „Jos Ceaușescu!” și după câteva minute de muțenie totală, grupurile s-au unit ca prin farmec. Se auzeau tot mai multe voci, care-și strigau drepturile… ”.⁷¹

 

Marius Gangan: „Iosif Ianculescu este primul lugojean care a avut curajul formidabil să strige în centrul orașului Lugoj „Jos Ceaușescu!”. El era omul cu hanoracul verde și apoi toți cei care erau de față au avut un mare curaj să continue Revoluția de la Timișoara”.⁷²

 

Marius Kurin: „În jurul orei 18,15 am văzut grupurile de pe trotuare. Am trecut prin fața Restaurantului Dacia, unde l-am văzut pe Vasile Covaci și l-am întrebat: „Ce se întâmplă?”, iar el mi-a spus: „Las că vezi tu!”. M-am îndreptat spre „Ceasul Electric” să văd cine mai era în stradă. Lângă Ceas m-am întâlnit cu Iosif Kovacs, cu Cipi, cum îi spuneam noi prietenii, cu Ladislau Darvasi, cu Loați cum îi spuneam eu și am întrebat: „Noi ce facem, de ce stăm aici ca proștii?”.  Atunci m-am urcat pe partea laterală  a Ceasului Electric, dinspre magazinul de electrice și am spus în gura mare: „Măi băieți hai să mergem la Consiliul Popular și să întrebăm de morții noștri lugojeni, care au fost împușcați la Timișoara.” Atunci Iosif Kovacs a spus: „Hai să ne adunăm și să mergem la Consiliu Popular!”. În acel moment s-a auzit dinspre Cofetăria Liliacul „Jos Ceaușescu!”, „Jos dictatura!” , „Jos comunismul!”.⁷³

 

Simion Floriean: „Aveam prieteni la IURT și o parte dintre ei locuiau cu mine în bloc. De la ei am aflat că și lugojenii vor ieși în stradă în 20 decembrie. În această zi, încă din primele ore ale dimineții se simțea tensiunea. Cuvintele care circulau pentru mobilizarea lugojenilor erau „Se vând portocale la Primărie!” La ora 18,00 împreună cu mai mulți muncitori de la IURT (turnătorie, MR), IUPS „9 Mai”, IPC „Mondial”, ITL am pornit de la Parcul „George Enescu” și am ajuns la Ceasul Electric în momentul când demonstranții plecau spre Consiliul Popular”.⁷⁴

 

Claudiu Buciu Bazalt: „Revoluția a început aici, miercuri 20 decembrie 1989. (Însă câțiva dintre noi, lugojenii, am fost la Timișoara, iar de acolo – unde am participat trup și suflet și aceștia, care au participat cu adevărat, posedă dovezi în acest sens – ne-am întors la Lugoj, chiar în ziua de miercuri, la ora 13,30). Seara, cu un grup de circa 15 – 20 de textiliști, după ce ne-am întâlnit la Parcul „George Enescu”, am mers la Ceasul Electric și am participat la marșul spre sediul PCR”.⁷⁵

 

Andrei Mezei: „În seara de 20 decembrie 1989 am văzut în fața Restaurantului Dacia mai mulți tineri, în special sportivi, pe care de altfel îi cunoșteam bine. La un moment dat cineva a aruncat manifeste  și s-a auzit un strigăt „Jos Ceaușescu!”. Ca la o comandă m-am trezit și eu strigând, cât m-a ținut gura, „Jos comunismul!”. Marius Kurin s-a suit pe Ceasul Electric și a ținut prima cuvântare, care practic era un apel să-i sprijinim pe cei de la Timișoara, pentru a nu se întâmpla cum s-a întâmplat la Brașov în 1987”.⁷⁶

 

 Sorin Radu: „În seara zilei de 20 decembrie 1989 mă aflam în fața Cofetăriei Liliacul, din Lugoj, peste drum de restaurantul Dacia. Deodată câteva persoane străine mi-au dat un teanc de manifeste și mi-au spus să le distribui la persoanele de pe stradă. A fost o situație de nedescris. Unele persoane le luau cu plăcere, altele le aruncau cu spaimă pe jos și mă priveau cu ură, de parcă eram ciumat. După ce s-a strigat prima dată „Jos Ceaușescu!” grupurile s-au unit lângă Ceasul Electric. Cineva de mulțime a strigat 1… 2… 3… „Vrem libertate!”, apoi am continuat cu toți în cor <<Jos Ceaușescu!>>”.⁷⁷

 

Mircea Nicolae Bejan: „În seara de 20 decembrie 1989 în jurul orelor 18 eram împreună cu alți colegi sportivi: Vasile Covaci, Valentin Rosada, Sorin Buliga, Niță Ștefan, Adrian Vieru, eram lângă Cofetăria Liliacul. Până la Ceasul Electric, de o parte și de alta, pe trotuare, se aflau mai grupuri de lugojeni. La un moment dat cineva a aruncat manifeste și s-a auzit un strigăt „Jos Ceaușescu!” și toți care eram acolo am strigat împotriva comunismului. Grupurile s-au unit la Ceasul Electric…”.⁷⁸

 

Ioan Banda: „Am stat împreună cu prietenul meu, Brocea Daniel, […] în zona restaurantului Dacia până spre seară, când  cineva a aruncat niște manifeste în dreptul Cofetăriei de pe colț (n.a. – Cofetăria Liliacul) și a strigat „ Jos Ceaușescu!”, moment în care s-a format o coloană și s-a pornit în marș spre Podul de Fier…”.⁷⁹

 

Timișoara. Ora 18,45. “Timișoara a fost declarată, în data de 20 Decembrie 1989, de către revoluționari, primul oraș liber de comunism din România. Totuși această libertate nu ar fi însemnat nimic dacă această luptă nu era susținută și de alte localități din țară. Din această cauză toată suflarea orașului aștepta, plină de speranță, sprijinul țării. Acest sprijin  a venit încă din seara de 20 Decembrie 1989, când lugojenii au ieșit în stradă, solidarizându-se cu timișorenii. Lugojul a fost, astfel, al doilea oraș liber de comunism din România și a plătit cu sânge, fiind înregistrați morți, răniți și arestați”.⁸⁰

 

Lugoj. Ora 18,45. Grupurile de lângă Cofetăria Liliacul și Restaurantul Dacia s-au unit cu grupurile din apro-pierea Ceasului Electric. Dinspre Parcul „George Enescu”, pe splaiul „Coriolan Brediceanu”, s-a apropiat un grup de circa 50 de muncitori de la IURT și ITL. De menționat este faptul că nu exista un lider si cei aflați în frunte și-au asumat, fără să realizeze conducerea coloanei.

 

București. Ora 19,00. „Nicolae Ceaușescu rostea o cuvântare la Radio și Televiziune, prin care condamna „acțiunile teroriste de la Timișoara” organizate „în strânsă legătură cu cercurile reacționare imperialiste, șovine și cu serviciile de spionaj din diferite țări străine”.⁸¹

 

Lugoj. Ora 19,00. Batalionul de Securitate Lugoj UM 0389. „Raport: Au început demonstrațiile pașnice în Lugoj”.⁸²

 

Lugoj. Ora 19,00 – 19,10. Coloana de demonstranți  a pornit spre Consiliul Popular Lugoj. „Pe traseu se strigă lozinci  pentru a se depăși frica și a capta atenția și participarea trecătorilor uluiți sau satisfăcuți de ceea ce vedeau: „Români, veniți cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”, „Vrem pâine!”, „Vrem saloane de Crăciun! Nu un conducător nebun!” etc.⁸³

 

Traseul urmat de coloana de manifestanți: Ceasul Electric, Podul de Fier, Piața Republicii⁸⁴  (n.a. – actuala Piață I.C. Drăgan) pe partea dreaptă, pe lângă magazine, s-a ocolit Biserica Greco-Catolică și s-a ajuns la Consiliul Popular din Piața Victoriei.

 

Iosif Ianculescu: „Când am ajuns în colț la Femina, am observat că de la sediul Miliției circa 20 de persoane (milițieni, civili și gărzi patriotice) alergau înspre Consiliu. Până la Consiliu s-au adunat circa 200 – 300 de persoane.”.⁸⁵

 

Ionel Drinovan, ofițer criminalist, Miliția Lugoj: „În ziua de 20.12.1989, miercuri, am venit la serviciu în jurul orelor 18,30. Eram în unitate când în jurul orelor 19,00 dinspre centrul orașului, trecând Podul de Fier, a apărut o coloană de manifestanți, care a traversat P-ța Republicii (n.a. – actuala Piață Iosif Constantin Drăgan) prin fața magazinelor din partea dreaptă a pieții, îndreptându-se spre Consiliul Popular Municipal…”.⁸⁶

 

Florian Bârsoghe, ofițer judiciar, Miliția Lugoj: „În 20 decembrie 1989 eram de serviciu pe unitate. În jurul orelor 19 a început să vină dinspre Podul de Fier o coloană de manifestanți, care strigau „Jos Ceaușescu!”. Au mers liniștiți prin fața magazinului alimentar, îndreptându-se spre Consiliul Popular…”.⁸⁷

 

În momentul când coloana de demonstranți s-a apropiat de sediul PCR, cei aflați în fruntea coloanei au realizat că sunt prea puțini pentru a avea un dialog constructiv cu autoritățile comuniste. Printre manifestanți s-a răspândit ideea să meargă cu toții pe Platforma Industrială, pentru a-i scoate în stradă alături de ei pe muncitorii din schimbul II, din marile întreprinderi lugojene: IURT, IUPS „9 Mai” și „Mondial”.

 

Traseul pe care l-a urmat coloana de demonstranți: Piața Victoriei – Sediul PCR – Zona Unic – Sala Sporturilor „Viitorul” (n.a. – actuala Sala Sporturilor „Kunst Ghermănescu”).

 

Lugoj. Ora 19,10. Din ordinul maiorului Mircea Mândru, șef de stat major la UM 01140 și înlocuitor la comanda unității, lângă poarta unității, la circa cinci metri în interior a fost plasat un TAB. Pe transportor era o mitralieră de calibru greu, numită de soldați și cadre „Cățeaua”. Din spusele maiorului Cosntantin Zarafan reiese că mitraliera era pregătită de război.⁸⁸

 

„Cazarmă – Mândru Mircea – lt. major Vântu M. ne-a informat telefonic din oraș că un grup de aprox. 150 – 200 persoane se deplasează din centrul orașului, prin fața unității, spre Zona industrială, scandând lozinci.

Mr. Mândru M. a ordonat alarma și trecerea în dispozitivul de apărare, timp în care militarii au ridicat muniția de la magaziile subunităților și li s-a specificat să nu tragă decât la ordin. S-a ocupat dispozitivul de apărare a cazărmii”.⁸⁹

 

Lugoj. Ora 19,15. Piața Victoriei – Sediul PCR. Coloana de demonstranți a ajuns în fața sediului Consiliului Popular Municipal. Toate luminile erau stinse și nu se vedea nicio mișcare. Unii au încercat ușa, dar era încuiată și totuși după perdele se vedeau fețe speriate. Demonstranții erau în Piața Victoriei și strigau din răsputeri „Jos Ceaușescu!”, „Jos Comunismul!”, sperând că vor fi auziți de cât mai mulți lugojeni.

 

Petru Antoni: „Văzând că nu vine nimeni să vorbească cu noi am hotărât să plecăm spre Platforma Industrială de pe strada Timișorii, cu ideea să-i scoatem în stradă pe muncitorii din schimbul II de la marile întreprinderi lugojene: IURT, IUPS „9 Mai” și IPC „Mondial”.⁹⁰

 

Lugoj. Ora 19,30. Strada Timișorii, Sala de Sport „ Ioan Kunst Ghermănescu”.⁹¹

 

Daniela Lostun: „M-am alăturat coloanei în dreptul Sălii de Sport. Am plecat singură de acasă, pentru că soțul meu era ofițer și a fost chemat de urgență la unitate și trimis la Timișoara. Am simțit nevoia să merg și eu alături de lugojeni”.⁹²

 

Vasile Covaci: „Când am ajuns în dreptul Sălii de Sport s-a întâmplat un lucru extraordinar. Marius Kurin a apărut cu primul steag cu gaură din Revoluția de la Lugoj. Steagul pe care l-a adus Marius a fost primul steag tricolor fără stema Republicii Socialiste România. Venea în fugă din spatele coloanei și l-am trimis în față, gândindându-mă că steagul cu gaură este simbolul nostru, a celor ieșiți în stradă pentru dărâmarea unei dictaturi. Atunci un tânăr s-a urcat pe umerii altui tânăr și a spus: <<Suntem câțiva veniți de la Timișoara, de la UMT și am venit să vedem cum vă descurcați și chiar să vă ajutăm. Dar ce-I mai important lucru, am vrut să fim alături de voi!>>”.⁹³

 

Marius Kurin: „În decembrie 1989 locuiam în casa de lângă actualul sediu al Casei de Pensii Lugoj, unde acum se află acum magazinul “Universul Ceramicii”. Ideea steagului cu gaură mi-a venit după ce în 18 decembrie 1989 am văzut steagul cu gaură la Timișoara. Și când noi am plecat de la Ceasul Electric mi-am adus aminte că aveam acasă un steag, lângă ușa de la pod. Era un steag tricolor cu stema Republicii Socialiste România și îl păstram, fiind obligat în fiecare an de 23 august și de 1 mai să-l arborez pe fațada clădirii unde locuiam. Când am ajuns în dreptul casei unde locuiam am părăsit coloana și am intrat în casă, de unde am luat steagul și apoi soția mea, Alina Grădeanu, a decupat stema cu o foarfecă. Cu steagul în mână am fugit după demonstranți și i-am ajuns lângă Sala de Sport. Vasile Covaci cum m-a văzut m-a trimis în fața coloanei. A fost o bucurie de nedescris pentru toată coloana de manifestanți, iar pentru cei din față a fost o mare bucurie. Iosif Kovacs m-a bătut pe umăr și mi-a spus: <<Bravo Marius!>>”. De atunci păstrez cu sfințenie acest steag și în fiecare an, de 20 Decembrie, de Ziua Lugojului, îl port cu mândrie în fruntea coloanei de lugojeni, care refac traseul și depun coroane pentru cinstirea eroilor noștri. Cu mine în frunte și cu steagul fluturând a libertate ne-am deplasat pe strada Timișorii spre IURT. Când am ajuns în apropiere de blocul turn, de pe această stradă, a venit șeful de la Circulație din cadrul Miliției Lugoj și s-a pus cu Dacia de serviciu în fața coloanei. Era  împreună cu subofițerul Alexandru Borca. Atunci Dorel Nacu ne-a spus: Măi oameni buni! Treceți pe partea stângă, pe lângă Filatura de Mătase Naturală. Nu vă apropiați de unitățile militare că au ordin să tragă!”.⁹⁴

 

Vasile Covaci: „Mesajul ofițerului de miliție Dorel Nacu a fost clar. Puteam să manifestăm pașnic și ne-a sugerat să mergem cât mai departe de gardurile unităților militare”.⁹⁵

 

Nicolae Ondin Dumitrescu: „Nacu ne-a spus să circulăm pe partea stângă fiindcă militarii au primit ordin să tragă. Ne-a mai spus să nu ne apropiem de garduri.”⁹⁶

 

Traseul urmat de coloana de manifestanți: Sala de Sport „Kunst Ghermănescu” – Blocul Turn de pe strada Timișorii – Filatura de Mătase Naturală și Unitățile Militare.

 

Lugoj. Ora 19,30. Manifestanții se deplasau pașnic pe partea stângă a șoselei, pe sensul de mers spre Timișoara. Din intercția de lângă blocul turn de pe strada Timișorii, șoseaua se desparte în patru benzi de circulație, câte două pentru fiecare sens și cele două sensuri sunt despărțite de rondouri de flori.

În dreptul UM 01428 revoluționarii au fost așteptați de câțiva ofițeri, care le-au spus să manifeste pașni și să nu se apropie de gardul unităților militare.

Coloana de demonstranți s-a deplasat în partea dinspre Filatura de Mătase Naturală și când a ajuns lângă calea ferată care desparte cele două unități, UM 01140 și UM 01428, a deschis focul mitraliera de pe transportor. Gloanțele au fost trase în aer și tragerea a fost comandată de maiorul Mircea Mândru, care i-a ordonat trăgătorului: „Soldat, trage două rafale în aer, să nu le vină vreun gând!”. Cum s-a oprit din tras „Cățeaua” imediat   s-a auzit o rafală scurtă de pistol mitralieră. Gloanțele din această tragere au împușcat grav pe  Valentin Rosada și pe Daniel Brocea și au rănit pe Nicolae Mircea Bejan și Nicolae Simion Stoica.

 

„Plutonierul Pavel Dumitru, fără să primească ordin, a deschis foc spre coloana de demonstranți, trăgând 9 cartușe în rafale scurte.”⁹⁷

 

Maiorul Doru Drinovan, ofițer la UM 01428, unitate vecină cu UM 01140, a fost martor ocular când s-a tras și a declarat: „Când s-au apropiat demonstranții am auzit din unitatea vecină la UM 01140 vocea celui care ținea locul comandantului (maior Mircea Mândru) că spunea unui soldat de la poarta unității să tragă în aer. Soldatul a tras două rafale și imediat, cineva din blocul din incinta UM 01140, aflat la stradă a tras mai multe focuri de pistol mitralieră și câteva rafale de pușcă mitralieră”*. “În momentul în care s-a tras am strigat Nu trageți și am fugit spre gardul unității vecine”.⁹⁸

 

Nicolae Ondin Dumitrescu: „În momentul când am ajuns la calea ferată care desprte cele două unități militare, UM 01140 și UM 01428 și trece transversal peste strada Timișorii, un coleg dintre noi a spus că are o mică nevoie și ne-a rugat să-l așteptăm. Valentin Rosada era în fața noastră împreună cu logodnica lui și în jurul nostru erau toți din Micro I. Cu toți scandam “Armata e cu noi!”, „Și voi sunteți români”. Deodată am auzit câteva împușcături și în fața mea pe asfalt am văzut scântei. Instinctiv am fugit și am sărit un gard de 2 metri de beton. Văzând că nu se mai trage, după câteva minute mi-am luat inima în dinți și m-am întors. Pe asfalt erau căzuți doi tineri. Când l-am văzut pe Vali Rosada din Micro I căzut pe asfalt și pe logodnica lui care țipa cu disperare, împreună cu Nicu Bombescu l-am luat pe Vali și l-am adus lângă bordura de la trotuar. La fel am procedat și cu Daniel Brocea. Atunci am observat că mai erau și alți doi răniți, unul în gât și celălalt în umăr”.⁹⁹

 

Nicolae Seleșan: „Când s-a tras am fugit spre calea ferată și apoi am sărit gardul la IURT. Cunoașteam foarte bine locurile, fiindcă am lucrat câțiva ani la IURT. Am intrat în Secția MR și le-am spus foștilor colegi, muncitori în schimbul II, ce s-a întâmplat la două sute de metri de ei. Atunci au început să iasă și au sărit peste gard foarte mulți, cei care au avut curajul…”.¹⁰⁰

 

Vasile Covaci: „În momentul când Ondin Dumitrescu și Nicolae Bombescu l-au mutat pe Valentin Rosada am fost primul care l-a întrebat ce s-a întâmplat. Valentin nu a realizat că a fost împușcat. Am încercat să oprim câteva mașini care veneau dinspre Timișoara, dar nu am reușit. Nu știam ce să facem, când o Dacia de culoare roșie a oprit la câțiva metri. La volan era Lazea, pe care îl cunoșteam bine, el fiind arbitru de fotbal. Valentin Rosada a fost urcat în mașină și transportat la Spitalul Municipal din Lugoj”.¹⁰¹

 

Nicolae Mircea Bejan, rănit în fața UM 01140, a declarat: „În jurul orei 20,00, ne aflam în deplasare pe Calea Timișorii spre Zona Industrială și în momentul în care am trecut prin fața unităților militare situate în dreapta noastră, am strigat marea majoritate că armata este cu noi.

Când am trecut prin fața UM 01140 am observat că militarii din corpul de gardă au ieșit în curtea unității, în apropierea porții de acces,  militarii luând poziția de luptă. Militarii respectivi au tras foc de avertisment  în aer, iar demosntranții, aflați în coloană spre partea unității, au strigat că se trage cu cartușe de manevră.

Precizez că coloana de demonstranți se deplasa pe Calea Timișorii și nu am observat ca vreunul dintre noi să se apropie de unitate sau să se arunce cu obiecte către unitatea militară. Nu pot să-mi explic de ce militarii au tras acel foc de avertisment. […]După circa 2 – 3 minute, a început să se tragă dinspre unitatea militară spre mijlocul coloanei de demonstranți, nu puteam fi împușcat de la nivelul solului, susțin că am fost împușcat de la nivelul clădirilor din unitate. […] Lângă mine au mai fost împușcate 3 persoane, din care știu că 2 au decedat.”¹⁰²

 

Nicolae Simion Stoica, rănit în fața UM 01140, a declarat: „În seara zilei de miercuri, 20.12.1989, în jurul orei 19,15, m-am alăturat coloanei de demonstranți la Consiliul Popular Lugoj și împreună cu demonstranții ne-am deplasat pe Calea Timișorii, cu intenția de a ajunge la platforma industrială, pentru a solicita muncitorilor de acolo să ni se alăture. […] Precizez că eu mă aflam cam în fața coloanei de demonstranți. Am depășit prima unitate militară fără să se întâmple nimic, iar apoi am depășit linia ferată dintre cele două unități militare. […] Depășisem linia ferată dintre unități cu 2 – 3 metri, când am sesizat că se trage dinspre UM 01140 Lugoj. În acel moment eram urcat pe bordura rondoului care desparte cele două sensuri de circulație. Uitându-mă spre unitatea militară, am observat  5 soldați dispuși pe lângă corpul de gardă al unității, la intervale de 3 – 4 metri, care deschiseră focul înspre stradă, însă țineau armele îndreptate în sus, la un unghi de circa 35 – 45 grade. Înainte ca militarii să deschidă focul, observasem la poarta mică de la intrare a unității, în interior, la circa 2- 3 metri de poartă, un cetățean echipat în haine de gărzi patriotice, care ne făcea semne să nu ne apropiem de unitate și să circulăm mai departe.

În timp ce militarii deschiseră focul, eu mă aflam pe bordura rondoului. După circa 15 – 20 secunde am simțit că sunt împușcat. Am simțit o durere acută în ceafă și mi-a paralizat mușchiul spatelui și am căzut jos. În momentul în care se trăgea, am intenționat să mă întorc cu spatele spre unitate și să fug, dar nu știu cu exactitate dacă am reușit să fac acest lucru, pentru că am fost împușcat. Ulterior am aflat că, de fapt, glonțul intrase la nivelul mușchiului drept, dar în primele momente am simțit numai leziunea de intrare a glonțului situată la ceafă”.¹⁰³

 

Ioan Banda: „În seara zilei de miercuri, 20.12.1989, în jurul orei 19,00 – 20,00, am participat la demonstrația din Lugoj, fiind împreună cu prietenul meu Brocea Daniel […] ne-am deplasat cu ceilalți demonstranți pe Calea Timișorii spre IURT, pentru ca muncitorii de acolo să ni se alăture. Coloana demonstranților a circulat pe str. Timișorii și, când s-a trecut prin dreptul primei unități militare, nu s-a deschis focul asupra noastră, noi, de fapt, strigam: „Armata e cu noi!”. Eu, personal, nu am văzut demonstranți care să se apropie de gardurile unităților militare sau care să încerce să pătrundă în unități.

Cam până la linia ferată ce desparte cele două unități am fost împreună cu Brocea Daniel, iar acesta a rămas în urmă, iar eu mi-am continuat drumul, ajungând până în dreptul corpului de gardă de la UM 01140 Lugoj. Corpul de gardă era luminat și am văzut circa 20 de militari care, fără vreo somație, au început să tragă în aer. Nu mi-am dat seama că se trage în noi și, ulterior, l-am văzut, în spatele meu, pe Rosada Valentin căzut la sol rănit. Atunci lumea a început să se împrăștie. Precizez că în acel moment eu mă aflam pe partea dreaptă a drumului, lângă rondoul care desparte sensurile de circulație. Văzând că se trage în demonstranți, am mers spre clădirea abatorului. Nu am văzut momentul când a fost împușcat Brocea Daniel și nici în ce poziție se afla acesta. Cred că relații în acest sens poate da muncitorul Toma de la IURT sau IPC. Eu nu l-am văzut pe Brocea Daniel, dar am aflat că a fost rănit și m-am dus la el acasă să anunț familia”.¹⁰⁴

 

Ioan Bărbos: „Mă aflam în fața coloanei de demonstranți și rețin că am depășit UM 01428 Lugoj fără să se întâmple nimic. De altfel, demonstranții strigau că armata e cu ei. Când capul coloanei a depășit poarta de la UM 01140 Lugoj […] am auzit că au început să tragă cu armele. […] În momentul în care a început să tragă, cei care eram în față ne-am continuat drumul spre IURT, iar ceilalți demonstranți au rămas pe loc, unii dintre ei culcându-se la pământ”.¹⁰⁵

 

Iosif Ianculescu: „Apropindu-ne de unităţile militare am început să scandăm: „Armata e cu noi !”, „Soldaţi pe cine apăraţi?” şi „Fără violenţă !”. Pentru a evita orice reacţie din partea Armatei, am lăsat carosabilul dinspre unităţi liber, deplasându-ne cât mai mult posibil pe stânga, şi nu cum susţine tovarăşul colonel Mîndru, că noi am fi încercat să escaladăm gardul unităţii militare… La circa  9-10 metri după ce am trecut linia ferată ce intră în unitate, s-a deschis foc. Imediat după ce s-a deschis focul, tânărul Daniel Brocea, aflat lângă mine, lateral stânga, a pus mâna la burtă strigând : „Au, m-au împuşcat! M-au omorât!”. Încercând să mai facă un pas, s-a prăbuşit, cu tot efortul pe care l-am făcut pentru a-l ţine să nu cadă. Nu-mi venea să cred că a fost împuşcat, până în momentul când un tânăr ne-a arătat palma toată sânge, strigând că e împuşcat. În acel moment am avut o tresărire şi un licăr de teamă, gândindu-mă că acasă aveam trei copii, care mă aşteptau să vin de la spital şi să le asigur viitorul.

Văzând că oamenii se răsfiră în toate părţile, am strigat să mergem la IURT. Când am ajuns la IURT, luminile erau stinse iar paznicul ne-a  spus că muncitorii au plecat acasă, ne-am întors înapoi.”¹⁰⁶

 

În Rechizitoriul din 6 aprilie 1990, din Dosarul Nr. 33/P/1990, în care era cercetat plutonierul Pavel Dumitru pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, procurorul militar Romeo Bălan a constatat: „În momentul când coloana de demonstranți a ajuns în dreptul UM 01140  s-au strigat lozinci de fraternizare cu armata, iar unele cadre militare i-au asigurat pe manifestanți că nu se va trage în ei. Din probele administrate în cauză, rezultă că manifestanții nu au avut intenția să atace unitățile militare, de altfel nici nu s-au apropiat de gardul unității. […]

Inculpatul a tras 9 cartușe în rafale scurte și a împușcat mortal pe victimile ROSADA VALENTIN și BROCEA DANIEL, rănind totodată pe victimile BEJAN NICOLAE – MIRCEA și  STOICA NICOLAE – SIMION. În momentul în care au fost împușcate, cele 4 victime se aflau în mijlocul străzii, în apropierea rondoului ce desparte cele două sensuri de circulație, fiind înconjurate de alți manifestanți.”¹⁰⁷

 

În sentința penală Nr.2, din 27 decembrie 1990, emisă de Tribunalul Militar Timișoara, la Dosarul nr. 4/1990 judecătorii menționează: „Cu toate că manifestanții opriți pe Calea Timișorii nu au atacat unitatea militară, inculpatul plt. Pavel dumitru a deschis focul, fără niciun ordin, în coloana tinerilor demonstranți”.¹⁰⁸

 

Lugoj. Ora 19,25. Lazea Iosif: „Știam ce se întâmplă la  Timișoara, fiindcă prin 17 decembrie 1989 am vorbit cu nepoții mei din capitala județului. Am vorbit de la un alt telefon, nu de acasă și am înjurat sistemul. După mulți ani am aflat că nepoții mei au fost întrebați în acele zile de securiști cu cine au vorbit și cine este persoana care a înjurat sistemul, dar a venit Revoluția și lucrurile s-au schimbat. După ce Ceaușescu a vorbit la televizor, împreună cu vecinul meu Andrașescu (n.a. – vânzător de flori la UNIC – primul magazin) ne-am urcat în mașina Dacia 1300, de culoare roșie, cu numărul 2 TM – 4201 și ne-am deplasat pe strada Timișorii. În fața Filaturii de Mătase Naturală am oprit și vecinul meu Andrașescu a coborât, iar eu mi-am continuat drumul spre unitățile militare. Când m-am apropiat de calea ferată care desparte cele două unități am oprit și la mine au venit mai mulți tineri, printre care și o fată (n.a. – Simona Paulescu – logodnica lui Valentin Rosada). Fata s-a urcat în față, iar ceilalți în spate și am făcut o întoarce în celălalt  sens de mers. Atunci l-am văzut pe Valentin Rosada. Câțiva tineri l-au pus pe bancheta din spate, dar nu i-am cunoscut pe niciunul dintre ei și fata s-a așezat lângă el. Am stins luminile și am plecat spre Spitalul Municipal Lugoj. Când am ajuns pe Podul de Beton l-am auzit pe Valentin Rosada că i-a spus fetei că îi este cald. Fata plângea. Când am ajuns la spital poarta era închisă și am strigat să deschidă poarta că am un tânăr împușcat. Cineva din curte a spus: „Ce ai adus? Ai adus criminali!”.  Eu am spus: „E împușcat în piept! Și dacă nu deschideți poarta am să trec cu mașina prin ea!”. Când l-am scos din mașină am pus mâna pe piciorul lui și m-am cutremurat, am sințit transpirații reci. Am mai observat că buzele i s-au învinețit. Au venit doi brancardieri și în bătaie de joc l-au pus cu fața în jos. Am plecat cu gândul să mă întorc la demonstrație”.¹⁰⁹

 

Vătuiu Mișu: „Arăt că, în timp ce trăgea plutonierul Pavel Dumitru și se auzeau și zgomotul mitralierei de sus, am văzut o Dacia de culoare roșie, care venea dinspre oraș și care a fost oprită de demonstranți și în care s-au urcat mai multe persoane și mașina a fost întoarsă din nou spre oraș, deși direcția inițială era spre ieșirea din oraș. Nu știu cine a urcat în acea mașină, dar este posibil să fi fost urcat unul dintre răniți. Din cauza distanței și a întunericului nu am văzut cine s-a urcat în acea mașină. Precizez că  acel autoturism a fost oprit în fața UM 01140 Lugoj, după ce a trecut linia ferată dintre cele 2 unități și tot acolo a fost întoarsă.Arăt că nu știu cine a fost urcat în mașină, deoarece era aglomerație în jurul mașinii, fiind adunați mai mulți demonstranți”.¹¹⁰

 

Lugoj. Ora 20,00. Miliția Municipiului Lugoj. Puiu Vasile Stelian Berbece, subofițer de miliție în 1989:

„În jurul orelor 20,00 am ieşit cu autospeciala împreună cu colegii mei din plutonul de intervenţii. Am plecat spre IURT Lugoj, apoi am venit spre Consiliu Municipal Lugoj, unde au rămas în dispozitiv următorii: căpitan Bândea Sav, plutonier Blaga Crăciun, plutonier Danciu Gheorghe, sergent major Paliţă Petre, sergent major Tomoioagă Dan, sergent major Degan Marian, sergent major Lepădătescu Iulian. Toţi aceştia au asigurat cordon în faţa Consiliului municipal, fiind înarmaţi cu pistoale tip „Carpaţi”, cu 12 cartuşe. Întorcându-ne la unitate, am primit ordin de la comandant, colonel Pop Arcadie, să mă deplasez cu maistrul Roşu Nicolae şi sergent Danciu Gheorghe, la unitatea de Securitate, de pe str. Plevnei, pentru a încărca muniţie, circa 8-10 lăzi cu muniţie de război pentru pistoale mitralieră. Ajungând la unitate (Miliţie), am descărcat muniţia, predând-o ofiţerului de serviciu pe unitate, plutonier adjutant Taraş Dumitru. La rândul lui, acesta a înarmat toţi miliţienii cu pistoale mitralieră şi i-a dotat pe fiecare cu 2-3 încărcătoare fără a mai ține vreo evidenţă, cum se făcea de obicei. Din momentul distribuirii armamentului am fost anunţaţi, de către colonelul Pop Arcadie, că suntem în „stare de necesitate” (război) şi dacă este nevoie, să-l folosim”.¹¹¹

 

București. Ora 20,30. S-a declarat stare de necesitate pe întreg teritoriu al județului Timiș și astfel: “Toate unitățile Armatei, Ministerului de Interne și formațiunile Gărzilor Patriotice sunt puse în stare de alarmă. Starea de necesitate interzice orice întruniri publice, precum și circulația în grupuri mai mari de cinci persoane”¹¹².

 

Lugoj. Ora 20,30. UM 01140.  „Maiorul Mândru a ordonat încetarea imediată a focului, iar cadrele din preajma sa – cpt. Sauciuc și plt. Maior Zaharia – au primit ordin să identifice locurile de unde s-a tras, de către cine și din ordinul cui. A ordonat ca toate cadrele din dispozitiv să descarce și să verifice armamentul și muniția militarilor. În urma acestui control, s-a constatat că s-au consumat 12 cartușe de 7,62 mm scurt miez de oțel și 6 cartușe 7,62 lung miez oțel. Această muniție a fost trasă de către plt. Pavel Dumitru, sold. Vătuiu Mișu din Pavilionul nr. 1, ferestrele de la etajul 3, cu pistolul – mitralieră și serg. major Mihăilă Ionel de pe acoperișul Pavilionului nr. 1.”¹¹³

În Jurnalul Acțiunilor de Luptă se mai menționează că s-au tras cu mitraliera 18 cartușe, însă fără prea multe amănunte, de parcă cel care a scris a amintit doar în treacăt. După ce s-a tras, la câteva minute comandatul Garnizoanei Lugoj îl convoacă pe maiorul Mircea Mândru la UM 01428.

 

 „Cazarmă – mr. Mândru Mircea a fost convocat la cdt. Garnizoanei pentru întocmirea unui plan de cooperare. În urma acestuia, s-a constituit un detașament de intervenție în garnizoană.”¹¹⁴

Despre momentul tragerii ofițerii apropiați lui Mândru Mircea au declarat că revoluționarii au vorbit urât cu militarii și s-au apropiat de gard aruncând cu pocnitori. Despre falsul în declarațiile date în fața procurorului și a judecătorului în capitolul despre Dezinformarea și impostorii.

 

Iată ce declară căpitanului Daniel Balica în fața procurorului în data de 6 februarie 1990: „Când grupul de demonstranți a ajuns în dreptul unității, la același nivel cu Pavilionul „A”, de la fereastra unui dormitor și de pe acoperișul  pavilionului cineva a executat foc. Împreună cu cu alte cadre, care se aflau pe aleea de lângă pavilion, am strigat să nu se mai tragă, deoarece demonstranții se deplasau pe partea opusă a străzii și nu reprezentau niciun pericol pentru securitatea noastră”.¹¹⁵

 

Cercetările efectuate de procurorii militari au relevat faptul că plutonierul Pavel Dumitru a deschis focul fără să primească ordin.  Acest al treilea moment important referitor la Revoluția din Decembrie 1989 din Lugoj a fost punctul care a declanșat violența. Împușcarea celor patru tineri care demonstrau pașnic a stârnit furia și revoluționarii după ce s-au împrăștiat s-au reunit pe strada Timișorii, lângă blocul turn, dornici să se răzbune. Cu toate că ulterior adevărul a fost deformat în favoarea armatei, s-a răspândit teoria că demonstranții erau violenți și au atacat unitatea militară, în rechizitoriul Parchetului Militar și în Sentința Tribunalului Militar se specifică adevărul: Demonstranții erau pașnici și strigau lozinci de fraternizare cu armata și nimeni nu a înjurat și nici nu a aruncat cu obiecte în militari.

 

Ştefan Lăzărel, medic de la Spitalul Municipal Lugoj, era de gardă în seara zilei de 20 decembrie 1989: „În 20 decembrie 1989, oraşul Lugoj începe să-şi trăiască noua istorie. Efectuând garda în secţia Ginecologie, din cadrul Spitalului Municipal Lugoj, am aflat de manifestaţie. Părea că totul va fi paşnic până când s-au auzit rafalele şi am presimţit ce va urma. La scurt timp o maşină l-a adus pe tânărul ROSADA, care a ajuns la ambulanţa chirurgiei susţinut de un alt tânăr – împuşcătura îl va răpune la foarte scurt timp. Apoi a urmat tânărul BROCEA cu o împuşcătură abdominală. Valeriu Rosada vegheat de prieteni, a plecat dintre noi. El va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră. Pentru Daniel Brocea lupta cu moartea începea. Timp de patru ore s-a încercat imposibilul; glonţul ucigaş a fost mai puternic. Pot să amintesc oamenilor oraşului că prin voinţa deosebită a părinţilor tânărului erou Valentin Rosada s-a putut dovedi că acel glonţ ucigaş provine dintr-o armă aflată în dotarea armatei.”¹¹⁶

 

După ce s-a tras dinspre UM 01140 majoritatea s-au împrăștiat, dar în scurt timp, o mare parte s-au întors înapoi. Unii dintre demonstranți au fugit și s-au ascuns în parcul din fața Abatorului, iar alții s-au pitulat  pe lângă calea ferată și au mers până la pod și de acolo pe malul Timișului s-au întors pe strada Timișorii. Prietenii lui Valentin Rosada au oprit un autoturism Dacia 1300 de culoare roșie, condus de Lazea Iosif. Dacia a oprit câteva momente în dreptul UM 01140, după care a întors pe calea ferată care desparte UM 01140 de UM 01428. După ce Lazea a întors mașina și a oprit lângă bordura trotuarului, Valentin Rosada a fost urcat și mașina a plecat în mare viteză spre Spitalul Municipal din Lugoj cu luminile stinse.  Daniel Brocea a fost transportat la spital de o altă mașină Dacia 1300, de culoare albă, care venea dinspre Timișoara.

Un grup de circa 30 de manifestanți și-au continuat  drumul până la poarta IURT-ului. Toate luminile erau stinse, iar portarul le-a spus că în fabrică nu mai este nimeni, doar soldați înarmați, care abia așteaptă un motiv ca să deschidă focul. Grupul s-a întors și s-a regrupat cu ceilalți în dreptul blocului turn de pe strada Timișorii. A fost un moment de derută, stăteau și practic nu știau ce să facă. Momentul în care s-a tras i-a marcat pe unii pentru întreaga lor viață. După câteva minute de așteptare cineva a spus: „Să mergem la sediul de partid!”.

 

Lugoj. Ora 8,10. Stația de autobuz de lângă Filatura de Mătase Naturală. Lazea Iosif: „M-am întors și în fața Filaturii am întors pe celălat sens și am oprit lângă bordură. Deodată un individ s-a apropiat de mașina mea din spate și a bătut scurt cu mâna. Am ieșit afară și l-am întrebat ce vrea, iar el mi-a spus să plec acasă imediat. Era un bărbat înalt și îmbrăcat într-o geacă de piele. Între timp de mine s-au apropiat Doru Jujonescu și Vasile Covaci, iar tipul a dispărut. Când le-am spus ce a pus individul ei au plecat să-l caute printre blocuri, dar acesta a  dispărut. În mașină a rămas geaca lui Valentin Rosada și am găsit bonul de la un costum de haine. Așa am aflat că sâmbătă 23 decembrie trebuia să se căsătorească cu Simona Paulescu… dar destinul a vrut altceva. Până la urmă am dat geaca unui cunoscut, ca să o returneze părinților lui Valentin Rosada”.¹¹⁷

 

Trifon Nicolae Toma: „După ce s-a tras în noi eram supărați, frustrați și voiam să adunăm cât mai multă lume în jurul nostru. Eram conștienți de faptul că numai împreună cu toți lugojenii vom reuși. O mare parte au dat buzna printre blocurile din apropiere și au chemat oamenii în stradă. Unii s-au dus unde locuiesc și au bătut la ușile apartamentelor, chemându-și vecinii la demonstrație. După ce s-a tras și manifestanții s-au repliat lângă blocul turn, de pe strada Timișorii, erau mai mulți decât erau la început.  Când am văzut cât de mulți s-au adunat am devenit cu toții  mai încrezători în victoria noastră și mai hotărâți să mergem până la capăt.”¹¹⁸

 

Traseul urmat de coloana de demonstranți:  Blocul turn de pe strada Timișorii (n.a. – lângă actuala stație peco OMV) – Sala Sporturilor „Ioan Kunst Ghermănescu” –Micro IV – Micro III – Micro – II – Zona Unic – Podul de Beton – Parcul „George Enescu” – strada Bucegi – strada A. Mocioni – Hotel Timișul.

 

În fața coloanei, la circa 25 de metri, s-a postat o mașină de miliție de la circulație, condusă de căpitanul Nacu Dorel, șeful Biroului de Circulație. Acesta a oprit mașina și i-a rugat pe demonstranți să circule numai pe un singur sens, pe partea dreaptă în direcția de mers, și să fie pașnici. Coloana a plecat pe strada Timișorii, iar manifestanții scandau în continuare „Jos Ceaușescu!”, „Jos Comunismul!” „Români veniți cu noi!”, „Și voi sunteți români!”, precum și alte lozinci. Majoritatea se refereau la nivelul de trai al românilor.

Strigând și scandând împotriva lui Ceaușescu, coloana de demonstranți a ajuns în dreptul Sălii de Sport „Viitorul”, actuala Sală de Sport „ IoanKunst Ghermănescu”. Cei din fruntea manifestanților au decis să intre în cartierul Micro IV, spunând că astfel se vor aduna mai mulți lugojeni. O parte dintre manifestanți s-au împrăștiat printre blocurile din Micro IV, Micro V, Micro III, Micro II și Micro I, iar apoi s-au adunat cu toții în Zona Unic. O mare parte din coloana de demonstranți a afluit pe strada Astalaș. În acest moment coloana s-a mărit și dacă la început erau câteva zeci, acum deja erau de ordinul miilor. După unii martori oculari erau peste 1000, iar după alții peste 3000. Majoritatea erau tineri, unii elevi la școlile din oraș, alții elevii de liceu și foarte rar au fost văzute printre demonstranți persoane trecute de 40 de ani, iar persoane în vârstă, pe ici-colo câte unul. Erau mai hotărâți ca niciodată și strigau împotriva „Celui mai iubit fiu al poporului”, constructorului „Iepocii de Aur” și împotriva soției sale, fără școală, ajunsă academiciană. Scandau cu însuflețire că nu mai vor de Crăciun un dictator nebun, strigau că vor libertate și căldură, că vor mâncare și dreptul să plece în străinătate.

 

Trifon Nicolae Toma: „În dreptul Sălii de Sport cei din fruntea coloanei au intrat în Micro IV. După ce au scandat minute în șir „Și voi sunteți români!” au intrat pe strada Astalaș. O parte din coloană s-a desprins și a traversat Micro III, iar ceilalți, pe strada Astalaș, au ajuns în Zona Unic. Mulțimea din cartierele Micro V, splaiul 1 Decembrie 1918, Micro IV, Micro III, Micro II și Micro I s-a adunat în intersecția de la UNIC. Erau deja peste o mie de lugojeni, care scandau fără întrerupere: „Libertate! ”, „Jos Ceaușescu! ”, „Jos comunismul!” etc.”¹¹⁹

 

După câteva minute de așteptare, grupurile din cartierele Micro s-au alipit de coloana care venea de pe strada Timișorii. Cei din fruntea coloanei de manifestanți au hotărât direcția spre Gara CFR, pentru a li se alătura navetiștii, care soseau cu trenurile de seară. Pe tot parcusul traseului s-au alipit tot mai mulți lugojeni. Lângă Podul de Beton s-a alăturat un grup numeros din cartierul Cotu Mic. Pe strada Bucegi bătrânii au ieșit pe la porți cu ochii în lacrimi, își făceau cruce și se rugau cu voce tare la Dumnezeu pentru izbânda tinerilor în lupta lor împotriva comunismului. Cu fiecare pas străbătut coloana se îngroșa, mereu se alăturau tineri entuziaști  și strigau tot mai tare, ca să audă toată lumea „Jos Ceaușescu!”.

 

Lugoj. Ora 21,20. Coloana de demonstranți a trecut Podul de Beton și după ce a ocolit Parcul „George Enescu” s-a deplasat pe strada Bucegi, până în dreptul Cofetăriei Liliacul. Cei din fruntea coloanei au virat la dreapta spre gară, pe strada A. Mocioni (n.a. – fostă str. Gheorghe Gheorghiu Dej) și au continuat deplasarea spre Hotelul Timișul. Când cei din rândurile întâi au ajuns lângă Hotelul Timiș s-au întâlnit cu primul val de navetiști. Câțiva dintre navetiști le-au spus să nu meargă mai departe spre Gara CFR, fiindcă în Parcul Gării trupele de securitate sunt în dispozitiv de tragere.

 

Lazea Iosif: “Pe stradă, la o casă, am văzut doi bătrâni la o fereastră deschisă, care și-au scos capul de după perdele și au spus: <<Bine faceți copii, că noi suntem bătrâni!>>”.¹²⁰

 

Atunci pe loc s-a hotărât să urmăm traseul: Hotelul Timiș – strada Comuna din Paris – strada Oltului – Zona Cofetăria Liliacul – Ceasul Electric.

 

Lazea Iosif: „Când am intrat pe strada Oltului am trecut peste două grămezi de pietriș, unde mulți dintre noi și-au umplut buzunarele cu pietre”.¹²¹

 

Auzind despre această amenințare cei din fruntea coloanei au cotit pe strada Comuna din Paris și apoi pe strada Oltului, sau cum era mai bine cunoscută pentru lugojeni strada Policlinicii, și au ajuns exact în locul de unde au plecat, zona Cofetăria Liliacul – Ceasul Electric. Întreaga zonă era plină de demonstranți care scandau fără întrerupere împotriva comunismului. La un moment dat un tânăr a spart vitrina de la librăria din centrul orașului, iar mai mulți manifestanți au scos în mijlocul străzii operele lui Ceaușescu și după ce le-au aruncat pe jos grămadă le-au dat foc. Erau deja câteva mii de demonstranți, care după ce au privit câteva minute cum ard operele tovarășului au plecat spre sediul municipal al Partidului Comunist.

Spargerea vitrinei de la cea mai importantă librărie din oraș și arderea cărților lui Ceaușescu reprezintă cel de-al patrulea moment cheie în Revoluția din Decembrie 1989 din Lugoj.

 

Lazea Iosif: “Unii au dat foc la cărțile lui Ceaușescu, iar doi, trei dintre revoluționari chiar s-au și urinat pe ele. Lângă mine era copilul inginerului Lungu de la Mondial și Vidoni Solomon, așchietor la Atelierul Mecanic la IPC.”¹²²

 

Manifestanții s-au deplasat pe traseul: Ceasul Electric – Podul de Fier – Piața Republicii (actuala Piață I.C. Drăgan) – Biserica Greco-Catolică și sediul PCR.

 

La sediul municipal al Partidului Comunist au fost întâpinați de Dan Trițoiu, prim-vice al Consiliului Popular Municipal. Stătea în fața clădirii și încerca să-i liniștească pe manifestanți. Văzând că sunt foarte mulți sportivi a încercat să liniștească spiritele spunând că el este de partea revoluționarilor și că el iubește fotbalul și l-a sprijinit foarte mult. A mai spus că este foarte atașat de echipa de fotbal „Vulturii Lugoj”. Cineva din mulțimea adunată în Piața Victoriei i-a cerut lui Dan Trițoiu o dovadă a celor spuse și anume să arunce tabloul lui Nicolae Ceaușescu. Dan Trițoiu a refuzat această cerere și s-a retras în clădire. Un grup de revoluționari s-a apropiat de ușa de la intrare. Pe treptele din fața ușii erau doi milițieni, subofițerii Dan Tomoioagă, Leontin Bilă și doi membri din gărzile patriotice. Fără să ezite, Petrică Balint îi apucă de haine pe cei doi milițieni și îi aruncă între manifestanți, care au început să-i lovească care cum apuca. Cei doi din Gărzile Patriotice au fugit, iar Petrică Balint a spart fereastra din stânga ușii și s-a strecurat în clădire, deschizând ușa din interior. Un grup de circa 30 – 40 de revoluționari s-au năpustit pe scări și prin birouri. În scurt timp sediul PCR era devastat de însemnele comuniste și după ce s-au spart toate ferestrele, revoluționarii au început să arunce în stradă televizoare color și aparatura electrică, alimente, saci cu cafea și sticle cu băuturi scumpe.

Un alt grup, format din activiști mai puțin cunoscuți, o căutau pe Paulina Basica, ultimul prim-secretar al municipiului Lugoj, pentru a se răzbuna pentre excesele acestei doamne. O mare parte din conducerea PCR Lugoj a fugit prin ușa din spatele clădirii și găsit imediat adăpost la Miliția Municipiului Lugoj.

Din momentul în care s-a pătruns cu forța în sediul PCR și până când au fost aruncate pe geam însemnele comuniste, tablourile tovarășului Nicolae Ceaușescu și a tovarășei Elena Ceaușescu, steagurile Republicii Socialiste România și ale Partidului Comunist Român, stema RSR și mai multe lozinci procomuniste, în piață se adunaseră câteva mii de lugojeni. Stăteau mai retrași, mai aproape de biserică și nu spuneau nimic, doar priveau. Revoluționarii nu mai puteau fi opriți de nimeni. Era o ură descătușată împotriva unui regim stalinist și aveau acum ocazia să se răzbune pentru toate lipsurile cotidiene.

Revoluționarii care au intrat în clădirea simbol a sistemului comunist din Lugoj, după ce au descoperit bunăstarea și alimentele ascunse prin birouri, au devalizat tot ce au găsit în calea lor. Unii funcționari au sărit pe ferestre, iar alții s-au amestecat cu demonstranții anticomuniști și strigau mai abitir împotriva regimului pentru a scăpa cu viață.

Nici până astăzi nu se știe cine a dat foc la etajul doi, la arhiva Partidului Comunist din Lugoj și la subsol, unde se afla arhiva financiară a orașului. Flăcările de la etajul doi s-au prelins pe acoperiș și fumul negru care a acoperit piața a fost începutul unui incendiu devastator.

Pe strada Victor Vlad Delamarina, lângă Biblioteca Municipală, pompierii de la Compania de Pompieri Lugoj stăteau și așteptau un ordin, direct de la superiori, pentru stingerea focului.

 

Comitetele județene de partid din Dolj, Olt și Vâlcea. Ora 21,00. La indicația Elenei Ceaușescu se mobilizează 20.000 de luptători din Gărzile Patriotice, din județele Dolj, Olt și Vâlcea. Misiunea luptătorilor era de a restabili ordinea și disciplina în Timișoara. Acțiunea era condusă de Emil Bobu, Ion Dincă și Cornel Pârcălăbescu, șeful Statului Major al Gărzilor Patriotice din C.C. al P.C.R.¹²³

 

Lugoj. Ora 21,00. „Cazarmă și oraș – mr. Mândru Mircea – a ordonat ieșirea unei subunități de intervenție pentru asigurarea securității pompierilor, care au acționat la stingerea incendiului de la Consiliul Popular Lugoj”.¹²⁴

 

Lugoj. Ora 21,05. Batalionul de Securitate UM 0389. „Raport: s-a forțat Consiliul Popular, secretarul Coman alarmează unit. M.Ap.N.”¹²⁵

 

Lugoj. 21,30. Sediul PCR Lugoj – Piața Victoriei.

 

Trifon Nicolae  Toma: „În fața sediului municipal de partid eram aproape 2.000 de persoane și mereu soseau altele din toate părțile orașului. Pentru a liniști spiritele, Dan Trițoiu, prim-vice secretar al PCR Lugoj, a apărut la balcon. Văzând că în primele rânduri se află foarte mulți sportivi a încercat să abată atenția declarând că este un microbist înfocat a echipei locale de fotbal Vulturii Textila Lugoj. Repeta mereu că este de partea noastră. Atunci o voce din mulțime i-a strigat: „Dacă ești de partea noastră aruncă tabloul lui Ceaușescu!” Pe treptele de la intrarea în sediul PCR se aflau doi milițieni, subofițerii de miliție Leontin Bilă și Dan Tomoioagă. În spatele lor erau doi luptători din Gărzile Patriotice, Mihai Nicolae și Gheorghe Iovescu. Petrică Balint s-a detașat de mulțimea care striga împotriva sistemului și s-a apropiat de cei doi milițieni. I-a prins de haine și i-a împins în mulțime, care i-a păruit bine până au reușit să fugă. Între timp cei doi luptători ai Gărzilor Patriotice au dispărut în mijlocul demonstranților. Demonstranții s-au apropiat de fațada clădirii și între timp Petrică Balint a spart geamul din stânga de lângă poarta de la intrare, a intrat în sediul PCR și a deschis poarta. Circa 30 – 40 de revoluționari, în special cei aflați în primele rânduri, au dat buzna prin birouri, căutând-o cu ură pe Paulina Basica, ultimul prim secretar PCR Lugoj.”¹²⁶

 

Vasile Covaci: „ Petrică Balint l-a azvârlit pe milițianul Leontin Bilă în mulțime și de aici a pornit ura milițianului împotriva noastră a revoluționarilor și în special împotriva lui Petrică Balint. Ulterior, supărat că și-a pierdut avantajele de milițian, a denigrat reușita revoluționarilor din Lugoj, împreună cu foștii informatori. Noi, cei care am intrat în clădire, am căutat să distrugem tablourile lui Ceaușescu și toate însemnele comuniste. Unde le găseam le smulgeam de pe pereți și le aruncam pe ferestre în fața demonstranților. Câțiva revoluționari au coborât la subsolul clădirii și au început să scoată toate alimentele și băuturile scumpe și le-au aruncat în stradă. Ce a fost de mirare, nimeni nu s-a atins de mâncare și de băutură. Văzând cât de bine au trăit activiștii comuniști ura din ei nu i-a lăsat să se atingă de mâncare.  Eram pe coridor la etajul I când un lugojean a spus: S-a dat foc la primărie! M-am speriat și am fugit afară în Piața Victoriei. Într-adevăr, la etajul II în partea stângă, cum privești din față, flăcările ieșeau pe ferestre.”¹²⁷

 

Trifon Nicolae Toma: „În sediul PCR în acea noapte au fost două incendii. Primul la etajul II, în ultimile camere ale sediului PCR Lugoj și mai târziu, la subsolul clădirii, unde era arhiva finanțelor publice. Pe strada Victor Vlad Delamarina, lângă Biblioteca Municipală Pompierii din Lugoj așteptau momentul ca să intervină și să stingă focul.”¹²⁸

 

Vasile Covaci: „Eu am fost cel care a salvat-o pe doamna Niculina Zaharia, care a fost confundată cu primul secretar PCR Lugoj, Paulina Basica.”¹²⁹

 

Iosif Ianculescu: „La Consiliu, tovarăşul Triţoiu ne aştepta, scandând la cererea noastră : „Jos Ceauşescu !”,  „Jos comunismul !”. O parte din demonstranţi au vrut să-l linşeze. Personal i-am spus să ne dea voie să intrăm în grup ca să scoatem tablourile lui Ceauşescu, steagurile PCR-ului şi tot ce simboliza comunismul. Văzând că oamenii se agită tot mai tare, Triţoiu a spus că merge şi face ceea ce i-am cerut eu. Mi-a demosntrat încă o dată că este un individ laş şi ordinar. Acest individ este principalul vinovat de distrugerea Consiliului Popular. Acum îmi pare foarte rău că nu i-am lăsat să-l linşeze. În timp ce acest individ vorbea de la balcon, la uşă au apărut câteva persoane pe care eu personal nu le-am mai văzut alături de noi în timpul deplasării prin oraş. Aceştia au hotărât să spargă uşa şi să dea foc clădirii. Împotrivindu-mă acestei idei am fost luat pe sus de doi dintre componenţii acestui grup. În acea clipă unul dintre timişoreni, cu care am venit m-a prins de mână şi mi-a spus : „Lasă-i, n-ai să reuşeşti să-i opreşti tu, aştia nu sunt de-ai noştri !”. M-am retras pe trotuarul de lângă fântână, privind cum se dezlănţuie violenţa şi mai ales cum câteva mii de oameni privesc cu satisfacţie la distrugerea unor documente şi a unei clădiri.”¹³⁰

 

Claudiu Buciu: „Incendierea sediului PCR a fost un ACT REVOLUŢIONAR şi NU un vandalism sau huliganism, şi el se datorează nu doar suferinţei mocnite, acumulate an de an şi zi de zi în sufletele oamenilor sub crunta opresiune dictatorială, ci şi în acel ultim ceas, jignirilor aduse manifestanţilor de către un slujbaş ordinar al ceauşismului, pe nume Dan Triţoiu, care, din balconul sediului, apostrofa şi ameninţa demonstranţii.”¹³¹

 

Lugoj. Ora 21,30. Batalionul de Securitate UM 0389: „a fost incendiat Consiliul Popular”.¹³²

 

Lugoj. Ora 21,40. „Pe geamurile Comitetului Municipal de Partid săreau ca lăcustele tot felul de indivizi mai tineri și mai bătrâni, voind să-și scape pielea de furia mulțimii. Tot pe acolo, doi indivizi în uniformă de gărzi patriotice și un ofițer (maior sau locotenent-colonel) M.Ap.N. scoteau din clădire steagul de luptă al gărzilor patriotice, cu care s-au deplasat spre Poșta Veche (Biblioteca Muncipală), apoi în fața Liceului „Iulia Hasdeu”, nefiind împiedicați de nimeni”.¹³³

 

„Printre cei care au reușit să se salveze de furia mulțimii, sărind pe geamuri, au fost și reprezentanții de frunte al puterii locale comuniste, începând cu Paulina Basica, prin-secretar al Comitetului Municipal PCR Lugoj. Aceasta făcuse încercări repetate pentru a-l convinge pe Ion Coman să-i trimită din Timișoara forțe represive, dar orașul de pe Bega nu mai putea fi controlat de autoritățile comuniste. Potrivit declarațiilor lui Ion Coman, primărița Basica îl informa că << Bandele de huligani, de bețivi au venit acum din Timișoara în Lugoj, sparg, devastează și fac ce au făcut la Timișoara.>> ”.¹³⁴

Lugoj. Ora 22,10. Batalionul de Securitate UM 0389: „este atacat sediul miliției, manifestanții împrăștiindu-se la focul de avertisment”.¹³⁵

 

Lugoj. Ora 22,10. Piața Victoriei – Sediul Municipal PCR.  O femeie înaltă, blondă, de circa 38 de ani, identificată în persoana Marianei Constantinescu, adună în jurul ei un grup de circa 250 – 300 de persoane și îi convinge să se deplaseze de la sediul PCR la sediul Miliției, din Piața Republicii (actuala Piață I.C. Drăgan). Când coloana de manifestanți a ajuns în fața librăriei de lângă sediul PCR s-a repetat scenariul, s-a spart vitrina și s-au scos în mijlocul străzii cărțile tovarășului Nicolae Ceaușescu și li s-a dat foc. După ce au privit cum focul distruge  gândirea ceaușistă, coloana de manifestanți s-a îndreptat spre sediul Miliției. În apropiere de Biserica Greco-Catolică o parte dintre revoluționari au ocolit biserica, iar cei mai mulți s-au îndreptat direct spre sediul Miliției. În fruntea acestora se afla Mariana Constantinescu, care avea în mână o cărămidă. Când cei din fruntea coloanei au ajuns în fața porții de metal Mariana Constatinescu a început să o lovească cu cărămida și să strige în gura mare: „Ieșiți afară criminalilor!”.

Ulterior s-a aflat că Mariana Constanescu a avut mari probleme cu miliția, fiind cercetată penal pentru multiplele avorturi, făcute înainte de 1989. În timp ce femeia bătea cu forță în poarta de metal de la sediul Miliției Lugoj și striga „criminalii!”, cei care o însoțeau au început să devină mai violenți și să lovească poarta cu pi-cioarele sau cu diverse obiecte. După câteva minute de asediu s-a auzit câteva rafale trase de un pistol mitralieră din sediul Miliției Lugoj. Gloanțele au ricoșat pe asfalt și câteva s-au oprit în fațada farmaciei din Piața Republicii. Demonstranții s-au împrăștiat, iar cei mai mulți s-au întors în fața sediului PCR, care avea acoperișul în flăcări. Peste drum de Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, lângă sediul Parohiei Otrdoxe era un chioșc de ziare. Sportivul Aurel Iamandi a spart un geam și a aruncat înăuntru o hârtie aprinsă. Chioșcul a ars până s-a făcut scrum, însă fără a afecta clădirea. Același Iamandi a spart prima vitrină de la frizeria din Piața Victoriei și parcă mânați prin hipnoză, mai mulți tineri au spart toate vitrinele magazinelor din Piața Victoriei.

Un alt moment cheie a Revoluției din Decembrie 1989 din Lugoj este spargerea vitrinelor din oraș, iar fapta lui Aurel Iamandi a fost pe placul tinerilor, aceștia dezlănțuindu-se cu o violență de nedescris. Până în jurul orei două noaptea, grupuri de tineri au bântuit cartierele și străzile orașului și au spart cu meticulozitate toate vitrinele magazinelor.

 

Trifon Nicolae Toma: „Cele două grupuri care au intrat în Piața I.C. Drăgan s-au împrăștiat printre arbuști. Mariana Constantinescu, cu un grup de circa 30 de lugojeni, s-au apropiat de porta de la Miliție. Pe vremea acea era o poartă solidă din metal și înaltă de 4 metri. Poarta era închisă și întreaga clădire se afla în întuneric. Doamna Mariana Constantinescu avea în mână o cărămidă și a bătut de câteva ori furioasă în poartă și a strigat: „Criminalilor! Ieșiți afară! Criminalilor!”. După ce a strigat de două ori să iasă din sediul Miliției s-a deschis focul, o rafală de pistol mitralieră. Nu a fost rănit nimeni, însă aceste împușcături au declanșat o furie de nedescris. Revoluționarii au trecut Podul de Fier și au început să spargă vitrinele magazinelor.”¹³⁶

 

Puiu Vasile Stelian Berbece, subofițer de Miliție în decembrie 1989: “… un grup de demonstranţi s-a îndreptat spre centrul oraşului strigând : “Jos Ceauşescu !”, “Jos călăii !”, “Jos miliţia !”, “Jos securitatea !”. Apoi s-au îndreptat spre Miliţie şi au aruncat cu pietre, lemne şi ce aveau la ei, în poarta unităţii şi în geamuri, spărgându-le. Eu mă aflam la parter când am auzit o voce, cred că era colonelul Pop Arcadie, care a dat ordin de tragere. Nu cunosc dacă a dat ordin de tragere în demonstranţi sau de avertisment, cert este faptul că gloanţele au ajuns în farmacia situată în faţa Miliţiei şi în asfaltul şoselei. De la parter a tras  lt. Avram şi de la etajul 1 (din auzite, nu i-am văzut) plutonier adjutant Sârbu Antonie, sergent major Tomoioagă Dan şi plutonierul Danciu Gheorghe. S-au tras circa 45 de gloanţe. Noroc că acțiunea nu s-a soldat cu răniţi ori morţi. Mulţi dintre demonstranţi s-au ascuns în spatele bisericii sau au fugit care încotro.”¹³⁷

 

 Petru Antoni: „Cei din fața Miliției știau că au fost împușcați doi lugojeni și nu s-au mirat că au fost întâmpinați cu focuri de armă. În plus, lugojenii mai știau că marea parte dintre milițieni era la Timișoara, iar în sediu, în acel moment, era un număr mic. Milițienilor din sediu le era frică să nu intre revoluționarii peste ei și să iasă măcel. Atunci s-a înțles clar că nu mai este cale de întors. Trebuia mers înainte cu revoluția, orice s-ar întâmpla și cu orice preț”.¹³⁸

 

Colonelul de miliție, Arcadie Pop, ultimul comandant de miliție din Lugoj, a declarat: “Generalul Velicu Mihalea a spus să tragem la picioare. Generalul Mihalea l-a sunat pe Arcadie Pop şi l-a întrebat ce se întâmplă în Lugoj, iar acesta i-a spus că sunt demonstraţii de stradă. Mihalea l-a luat la rost: “Şi voi ce faceţi acolo?”. Comandantul Miliţiei i-a raportat că în faţa Primăriei sunt 20.000 de oameni. Răspunsul generalului a fost unul uluitor: “Dar dumneata cine eşti? şi după ce şi-a declinat Pop numele și funcția, acesta a spus că nu-l cunoaşte, deşi îl cunoştea foarte bine. Atunci mi-am dat seama cât de debusolat era generalul, fiindcă ne cunoşteam foarte bine. Tot atunci generalul mi-a mai spus că dacă nu-i putem opri pe revoluţionari, să tragem la picioare.”¹³⁹

 

Lugoj. Ora 22,50. Batalionul de Securitate UM 0389. “Se sparg geamurile de la Poștă, cu amenințareea că Ii se va da foc”.¹⁴⁰

 

București. Ora 23,00. Intră în vigoare decretul emis de Nicolae Ceaușescu privind starea de necesitate pe terioriul județului Timiș.

 

Lugoj. Ora 23,00 – 2,00. „- Oraș –  s-a acționat pentru protejarea pompierilor militari, blocarea căilor de acces spre consiliu, prevenirea continuării actelor de vandalism și devastarea magazinelor din municipiu, prin patrulare cu un TAB”.¹⁴¹

 

Lugoj. Ora 23,00. Sediul PCR Marius Kurin: „A venit armata cu trei camioane și două TAB-uri și ne-au scos afară din sediul PCR. Atunci ne-au amenințat că ne împușcă și am văzut că acțiunea era condusă direct de maiorul Mircea Mândru, căre stătea cu un automat în mână și ne privea ostentativ de lângă un TAB. Mai mult, striga să plecăm că altfel va da ordin să ne împuște. În fața sediului PCR militarii au făcut un cordon și după ce s-au mai liniștit spiritele au intervenit pompierii și au stins cele două incendii.”¹⁴²

 

Trifon Nicolae Toma: „Sub amenințarea armatei lugojenii s-au retras spre Zona Unic, însă erau prea supărați să cedeze așa ușor. Primul semn al furiei a fost când au dat foc unui chioșc de ziare aflat în Piața Poștei, iar pe urmă revoluționarii au început să spargă toate vitrinele magazinelor  întâlnite în calea lor.”¹⁴³

 

Marius Gangan: „ Era aproape de ora 24 și lumea era destul de inflamată și tensionată, pentru că deja toată lumea știa că doi tineri au murit împușcați de armată. Spartul vitrinelor a arătat clar că nu mai e cale de întors.”¹⁴⁴ .

 

Represiunea. În Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 01140, comandată de maiorul Mircea Mândru se omite operațiunea de arestare, care nu era de competența armatei. Un pluton de militari condus de maiorul Mircea Mândru a făcut mai multe operațiuni ilegale. Nu știm care a fost motivația zelului său însă nici până în acest moment fostul maior, ajuns general, nu a vrut să explice de ce a acționat cum l-a tăiat capul. Unii dintre lugojeni chiar cred că acesta acționat în urma unui scenariu stabilit de Securitate, dar nu există dovezi în acest sens. Singura dovadă este faptul că a acționat ca un bezmetic și culmea, el spune că a fost patriot, de aceea a făcut ceea ce a făcut. O fi fost, nu spun nu, dar nu știu al cui patriot, că al românilor nu a fost.

 

Abuzurile armatei române. După ce armata română a ucis doi tineri și a rănit alți doi revoluționari, zelul lui Mircea Mândru, înlocuitor la comanda regimentului UM 01140, nu s-a oprit și a continuat să facă pe „milițianul” Lugojului, deși nu avea nicio atribuție în acest sens. În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989 a venit la Miliție împreună cu un ofițer aflat la comanda Unității de rachete și a cerut milițieni pentru a-i aduna pe demonstranții din oraș.

Arcadie Pop, comandantul Miliției, nu a fost de acord să-și implice oamenii, dar  le-a permis să plece cei care vor.  Atunci Mircea Mândru a plecat extrem de supărat. Mai târziu, zelul lui l-a mânat la Căminul de nefamiliști  al IURT, unde a intrat în forță și a arestat oameni nevinovați, pe care i-a transportat cu autocamioanele militare și apoi i-a închis într-una din dubele pentru arestați, venite în seara de 19 decembrie, de la penitenciarele din Tâgu Mureș, Drobeta Turnu Severin și Hunedoara.

 

Arestați în revoluție. Mircea Mândru și soldații săi au făcut arestări pe străzile orașului. Oamenii care se aflau întâmplător într-un anumit loc au fost considerați revoluționari și închiși într-o dubă parcată într-un depozit gestionat de Ghiță Roșu.¹⁴⁵

 

Ultimul comandant de miliție din Lugoj, declară într-un articol publicat în ziarul Revoluționarul: “Zelul maiorului Mircea Mândru şi-a spus cuvântul: unii au fost ridicaţi în izmene, alţii au fost treziţi din somn cu violenţă şi apoi puşi la grămadă într-o dubă de penitenciar, unde s-au sufocat de cald şi au suferit de sete. Niciunul dintre cei arestaţi nu a adus vreo acuză comandantului de miliţie de atunci. Însă colonelul în rezervă Pop Arcadie regretă şi acum că nu şi-a făcut timp să stea de vorbă cu arestaţii, poate că i-ar fi scutit de suferinţele îndurate.“¹⁴⁶

 

Lugoj, ora 1,00. Pompierii din Lugoj, conduși de căpitanul Iosif Căpățână, au primit ordin să stingă focul din sediul PCR și după o oră de luptă cu flăcările au stins cele două incendii, cel de la etajul 2 și acoperiș și cel de la subsol.

Fragment din cartea: Lugoj, 20 Decembrie1989 – revoluție, adevăr, dezinformare, impostură, Editura Eubea, Timișoara – 2015;

Note:

⁴⁴ Ion Bucur, Cartea represiunii – 1989, Editura IRRD, București 2012,p. 113

⁴⁵ Adevăr pentru istorie. Lugoj – 20 Decembrie 1989, Al doilea oraș liber de dictatura comunistă din România, Editura Partos, Timișoara 2012, p. 114.

⁴⁶ Ion Bucur, Cartea represiunii – 1989, Editura IRRD, București 2012,p. 112

⁴⁷ Apud Nicolae Toma, În Lugoj revoluția a început în 1988, ziarul Actualitatea din 16-22 iulie 2004.

⁴⁸ Arhiva ziarului Drapelul (1989 – 1997)

⁴⁹ Apud Extras din “Jurnalul Acțiunilor de Luptă” al UM 01140. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara 2011, p. 33

⁵⁰ Ibidem

⁵¹ Marius Gangan, Emisiunea “Ora adevărului”, transmisă la TEN TV Lugoj de “Ziua Lugojului”  în 20 decembrie 2013

⁵² Ziarul “Drapelul” nr. 19, martie 1990

⁵³ Apud Extras din “Jurnalul Acțiunilor de Luptă“ al UM 01140. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara 2011, p. 33

⁵⁴ http://ro.wikisource.org/wiki/Revolutia_română_din_1989

⁵⁵ Apud Miodrag Milin, Timișoara în Revoluție și după, p. 124. Alexandru Duțu, Revoluția dindecembrie 1989 – Cronologie, Editura Sitech, Craiova 2010, p. 135

⁵⁶ Apud Politica națională I, nr. 1/2004, p. 61. Alexandru Duțu, Revoluția dindecembrie 1989 – Cronologie, Editura Sitech, Craiova 2010, p. 134

⁵⁷ Apud Miodrag Milin, Timișoara în Revoluție și după, p. 124. Alexandru Duțu, Revoluția dindecembrie 1989 – Cronologie, Editura Sitech, Craiova 2010, p. 135

⁵⁸ Alexandru Duțu, Revoluția dindecembrie 1989 – Cronologie, Editura Sitech, Craiova 2010, p. 123

⁵⁹ Apud Nicolae Toma, La Lugoj revoluția a început în 1988, ziarul Actualitatea din 16 – 22 iunie 2004.

⁶⁰ Marius Gangan, Emisiunea “Ora adevărului”, transmisă la TEN TV de “Ziua Lugojului” în 20 decembrie 2013.

⁶¹ Apud Declarația lui Ștefan-Constantin Letcă dată în fața procurorului militar delegat, colonel magistrat dr. Gheorghe Coșneanu, Parchetul Militar Timișoara.

⁶² Ziarul “Drapelul”, nr. 5, din 4 ianuarie 1990.

⁶³ Marius Gangan, Emisiunea “Ora adevărului”, transmisă la TEN TV de “Ziua Lugojului” în 20 decembrie 2013.

⁶⁴ Actualul sediu BancPost Lugoj

⁶⁵ Păcat că primul primar al municipiului Lugoj, Sorin Straja, ales de Revoluționari în 15 ianuarie 1990, a fost manipulat de directoarea Muzeului de Istorie și Etnografie Lugoj, Luminița Wallner Bărbulescu și au rebotezat strada din fostă Gheorghe Gheorghiu Dej în strada A Mocioni, în loc de strada Revoluției, cum era firesc.

⁶⁶ Marius Gangan, Emisiunea “Ora adevărului”, transmisă la TEN TV de “Ziua Lugojului” în 20 decembrie 2013.

⁶⁷ Cunoscut sportiv și antrenor de judo și carate din Lugoj.

⁶⁸ Marius Gangan, Emisiunea “Ora adevărului”, transmisă la TEN TV de “Ziua Lugojului” în 20 decembrie 2013.

⁶⁹ Iosif Ianculescu a fost primul lugojean care a strigat Jos Ceaușescu! După 22 de ani Valentin Standolaru revendică această întâietate. Pentru afirmațiile sale nu are nicio dovadă, iar declarațiile sale date la SSPR în 1996 nu menționează această bravadă. Ce pare ciudat este încăpățânarea lui de a susține un neadevăr. În plus face parte din gruparea impostorilor din LUgoj, care au fasificat cu nerușinare istoria adevăratăa Revoluției din Lugoj. Din această grupare fac parte: Gheorghe Burada, Victor Stămurean și Virgil Sorin Boancă.

⁷⁰ Ziarul Drapelul, anul IV, ianuarie 1993, nr. 94

⁷¹ Nicolae Toma, Revoluția lugojeană, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj 2005, p. 27

⁷² Marius Gangan, Emisiunea “Ora adevărului”, transmisă la TEN TV de “Ziua Lugojului” în 20 decembrie 2013.

⁷³ Ibidem

⁷⁴ Nicolae Toma, Revoluția lugojeană, Editura Europa Nova, Lugoj 2005, p. 32

⁷⁵ Ibidem, p. 33

⁷⁶ Ibidem, p. 33

⁷⁷ Ibidem, p. 43

⁷⁸ Ibidem, p. 43

⁷⁹ Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 158.

⁸⁰ Ibidem, p. 5

⁸¹ Caietele Revolu’iei, nr. 2/2005, p. 16

⁸² Apud Extras din „Jurnalul Acțiunilor de Luptă” al UM 0389 Lugoj (Batalionul de Securitate).Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 17.

⁸³ Alexandru Oșca, Revoluția din Banat, Editura Sitech, Craiova 2009, p. 170.

⁸⁴ După anul 2000, Piața Republicii din Lugoj a primit numele lugojeanului Iosif Constantin Drăgan. În centrul pieței se află Catedrala Greco-Catolică „Coborârea Sf. DuhȚ, a Episcopeiei de Lugoj, edificată în stil clasicist între 1843 – 1854.

⁸⁵ Nicolae Toma, Revoluția lugojeană, Editura Europa Nova, Lugoj 2005, p. 29.

⁸⁶ Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 117.

⁸⁷ Ibidem, p. 128

⁸⁸ Declarația maiorului Constantin Zarafan, în decembrie 1989 ofițer în Biroul de Luptă al UM 01428 – Arhiva ziarului Revoluționarul (2004 – 2014).

⁸⁹ Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 01140. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 34.

⁹⁰ Marius Gangan, Emisiunea “Ora adevărului”, transmisă la TEN TV de “Ziua Lugojului” în 20 decembrie 2013.

⁹¹ Până în decembrie 1995 Sala Sporturilor de pe strada Timișorii s-a numit Viitorul, după a primit numele un lugojean celebru Ioan Kunst Ghermănescu (n. 1925, Lugoj – d. 1997, București). A fost antrenor renumit de handal în România. Și-a început cariera în orașul natal, fiind cunsocut ca Johnny Kunst. A antrenat apoi și echipe feminine, de exemplu Știința ICF București, cu care a câștigat Campionatul Național de Handbal în 11 în anul 1952. Ca antrenor al echipei CCA Steaua București a câștigat multiple campionate naționale, iar ca antrenor al echipei naționale de seniori a câștigat, printre altele, medalia de argint la Campionatul Mondial din Austria la handbal în 11 jucători. Ioan Kunst Ghermănescu, care a fost antrenor emerit și profesor universitar,a fost o perioadă de timp președinte al Federației Române de Handbal (1973 – 1986 și 1990 – 1992). Nu numai Sala Sporturilor din Lugoj îi poartă numele ci și Sala Polivalentă din București. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Kunst-Ghermanescu).

⁹² Marius Gangan, Emisiunea “Ora adevărului”, transmisă la TEN TV de “Ziua Lugojului” în 20 decembrie 2013.

⁹³ Idem

⁹⁴ Idem

⁹⁵ Idem

⁹⁶ Idem

⁹⁷ Dosar nr. 33/P/1990, Procuratura Militară Timișoara

⁹⁸ Nicolae Toma, După 16 ani primul polițist din Lugoj rupe tăcerea, ziarul Actualitatea, nr. 454, 6-12 ianuarie 2006.

⁹⁹ Marius Gangan, Emisiunea “Ora adevărului”, transmisă la TEN TV de “Ziua Lugojului” în 20 decembrie 2013.

¹⁰⁰ Idem

¹⁰¹ Idem

¹⁰² Declarație martor în Dosar Nr. 33/P/1990 – Procuratura Militară Timișoara.

¹⁰³ Ibidem

¹⁰⁴ Ibidem

¹⁰⁵ Ibidem

¹⁰⁶ Nicolae Toma, 20 Decembrie 1989, Lugojul, al doilea oraș liber, Editira Europa Nova, Lugoj 2003, p. 92

¹⁰⁷ Rechizitor Dosar Nr. 33/P/1990 – Procuratura Militară Timișoara.

¹⁰⁸ Sentința penală Nr. 2, din 27 decembrie 1990, emisă de Tribunalul Militar Timișoara, la Dosarul Nr. 4/1990.

¹⁰⁹ Declarație Iosif Lazea – arhiva ziarului Revoluționarul (2004 – 2014)

¹¹⁰ Declarație de învinuit Vătuiu Mișu, Dosar de cercetare Penală Nr. 33/P/1990, Procuratura Militară Timișoara.

¹¹¹ Nicolae Toma, 20 Decembrie 1989, Lugojul, al doilea oraș liber, Editira Europa Nova, Lugoj 2003, p. 89

¹¹² Alexandru Duțu, Revoluția din decembrie 1989 – Cronologie, Editura Sitech, Craiova 1010, p. 126.

¹¹³ Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 01140. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 33.

¹¹⁴ Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 01140. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 34.

¹¹⁵ Apud Declarație de martor, Parchetul Militar. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 68.

¹¹⁶ Nicolae Toma, Revoluția lugojeană, Editura Europa Nova, Lugoj 2005, p. 33

¹¹⁷ Declarație Iosif Lazea, arhiva ziarului Revoluționarul (2004 – 2014)

¹¹⁸ Marius Gangan, Emisiunea “Ora adevărului”, transmisă la TEN TV de “Ziua Lugojului” în 20 decembrie 2013.

¹¹⁹ Idem

¹²⁰ Declarație Iosif Lazea, arhiva ziarului Revoluționarul (2004 – 2014)

¹²¹ Idem

¹²² Idem

¹²³ Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 21

¹²⁴ Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 01140. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 34.

¹²⁵ Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 0389. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 17.

¹²⁶ Marius Gangan, Emisiunea “Ora adevărului”, transmisă la TEN TV de “Ziua Lugojului” în 20 decembrie 2013.

¹²⁷ Idem

¹²⁸ Idem

¹²⁹ Idem

¹³⁰ Nicolae Toma, Revoluția lugojeană, Editura Europa Nova, Lugoj 2005, p. 29

¹³¹ Ibidem, p. 33

¹³² Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 0389. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 26

¹³³ Apud ziarul Lugojul, an II, nr. 50, 16 – 22 decembrie 1991. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 18

¹³⁴ Procesul de la Timișoara, vol. III, p. 1394 – 1395.

¹³⁵ Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 0389. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 18

¹³⁶ Marius Gangan, Emisiunea “Ora adevărului”, transmisă la TEN TV de “Ziua Lugojului” în 20 decembrie 2013.

¹³⁷ Adevăr pentru istorie. Lugoj – 20 Decembrie 1989. Al doilea oraș liber de dictatura comunistă din România, Editura Partos, Timișoara 2012, p. 94

¹³⁸ Marius Gangan, Emisiunea “Ora adevărului”, transmisă la TEN TV de “Ziua Lugojului” în 20 decembrie 2013.

¹³⁹ Nicolae Toma, Ultimul milițian din Lugoj, ziarul revoluționarul, nr. 3, 2004

¹⁴⁰ Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 0389. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 26

¹⁴¹ Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 01140. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 35

¹⁴² Marius Gangan, Emisiunea “Ora adevărului”, transmisă la TEN TV de “Ziua Lugojului” în 20 decembrie 2013.

¹⁴³ Idem

¹⁴⁴ Idem

¹⁴⁵ Nicolae Toma, Ultimul milițian din Lugoj, ziarul Revoluționarul, nr. 3, 2004

¹⁴⁶ Ibidem