La sfârșitul lunii decembrie 1989 din CFSN Lugoj făceau parte:“În 30 decembrie 1989, Biroul Executiv al CFSN Lugoj avea următoarea componență: Doru Ursulescu – președinte, Dan Haica – vicepreședinte administrativ, Ștefan Lăzărel – vicepreședinte cu probleme ideologice, Ladislau Darvasi – vicepresedinte cu problem economice, Gheorghe Arjoca – secretar juridic, Iosif Kovacs – responsabil cadre – activitate culturală, Gheorghe Cliciovan – responsabil financiar, Viorel Marchiș – responsabil învățământ, Petru Antoni – responsabil administrativ, Vasile Muntean – responsabil culte, Nicolae Toma – redactor șef al ziarului Drapelul, Mircea Mândru – maior – apărare, Doru Drinovan – maior – apărare, Iosif Căpățână – maior – apărare, Ionel Grama – maior – apărare, Mircea Cnejevici – maior – apărare, Mihai Săndulescu – secretariat”.7
În 6 ianuarie 1990 – CFSN Lugoj a prezentat Platforma – Program în ziarul Drapelul nr. 7, din 7 ianuarie 1990:
“- CFSN din municipiul Lugoj reprezintă voința poporului din Lugoj și militează pentru o democrație de tip European – parlamentară – fiind categoric împotriva unui sistem comunist cu față umană sau a unui sistem socialist ambiguu.
– Întreprinderile și instituțiile să rămână ale Statului Român încurajând și înființarea unor întreprinderi cu până la 100 de angajați precum și orice inițiativă particulară.
– Conducerea întreprinderilor de stat să se facă de un Consiliu de Conducere și Administrație, ales de angajați prin vot liber, consiliu format deocamdată după vechea ornigramă, conform legilor, în conformitate cu principiul maximei competențe, prioritate având tinerii.
– Autonomia totală a întreprinderilor și instituțiilor, Consiliul de conducere și administrație răspunzând solidar în fața tuturor angajaților și justiției pentru falimentarea întreprinderii sau instituției.
– Colaborarea directă a întreprinderilor și instituțiilor cu firme similare din străinătate, precum și posibilitatea deținerii acestora în întreprinderile românești a maxim 30% din acțiuni, în felul acesta fiind posibil importul de tehnologie și capital.
– Cerem aplicarea reală a principiului maximei competențe în toată activitatea economică și de stat.
– Întreaga activitate economică industrială și agricolă să plece de la situația reală existentă în aceste domenii.
– Formarea unui aparat administrativ suplu, în conformitate cu necesitățile reale format din personal adecvat.
– Eliminarea rapidă a planificării centralizate și înlocuirea ei cu direcții de perspectivă elaborate de institute de cercetare specializate, planificări orientative neobligatorii.
– Libera concurență la toate nivelele.
– Libertatea presei, radioului și televiziunii.”
În aceeași zi CFSN Lugoj a luat câteva hotărâri importante: maiorul Doru Drinovan, din cadrul Ministerului Apărări Naționale, a fost ales primul comandant a Poliției Lugoj; suplimentarea numărului de membri din CFSN, de la 15 la 27, în conformitate cu Decretul Lege privind organizarea și funcționarea Consiliilor FSN; înființarea comisiilor de specialitate; potrivit principiului enunțat în paltforma program; ziarul „Drapelul” încetează de a mai fi ziar al CFSN Lugoj, pentru a deveni un ziar social politic independent, având libertatea deplină în a exprima adevărul; s-a acceptat demisia secretarului juridic Gheorghe Arjoca, față de care existau mai multe suspiciuni privind mai multe acțiuni referitoare la ajutoarele primite de Lugoj din străinătate; s-a numit Ofițerul de Stare Civilă doamna Cornelia Colceriu.”8
Comisiile specializate ale CFSN Lugoj, aveau atribuții pe domenii de activitate, după cum urmează:
“Comisia de reconstrucție și dezvoltare economică, cu sediul la Consiliul FSN – Lugoj, camera 2. Organizarea va fi asigurată de către Ladislau Darvași; Comisia administrativ – organizatorică, cu sediul la Consiliul FSN – Lugoj, camera 1. Organizarea va fi asigurată de către ing. Viorel Marchiș; Comisia pentru învățământ, știință și cultură, cu sediul în str. N. Bălcescu, nr. 6, etaj 1. Organizarea va fi asigurată de către ing. Viorel Marchiș; Comisia pentru sănătate, cu sediul la Consiliul FSN – Lugoj, camera 3. Organizarea va fi asigurată de către dr. Ștefan Lăzărel; Comisia pentru tineret, cu sediul la Clubul Tinerilor Liberi. Organizarea va fi asigurată de către Doru Ursulescu; Comisia pentru agricultură, cu sediul la Consiliul FSN – Lugoj, camera nr. 4. Organizarea va fi asigurată de către ec. Gheorghe Cliciovan; Comisia pentru culte, cu sediul în Consiliul FSN – Lugoj, camera nr. 5. Organizarea va fi asigurată de către preot Vasile Muntean.”9
După 5 ianuarie 1990 Gheorghe Burada și-a întețit acțiunile de defăimare a CFSN-ului Lugoj și făcea presiuni pentru noi alegeri.
Cine era subinginerul Gheorghe Burada? De câțiva ani Burada a venit la Lugoj, fiind repartizat la IUPS 9 Mai, la Biroul de Proiectare. Prin întreprindere circula un zvon încă înainte de 1989, cum că Burada ar fi securist sau informator al Securității. Colegii lui de la Proiectare nu au mai vrut să lucreze cu el, iar directorul Traian Trancă a fost nevoit să-i găsească un birou în apropierea direcțiunii. Pentru a nu crea nemulțumiri Burada stătea singur în birou.10
În sprijinul alegerilor unui nou CFSN a venit și Decretul lege de înființare a CFSN-ului, care indica pentru Lugoj un comitet format din 27 de persoane. Cu Burada s-a aliat și inginerul Adrian Croitoru de la IURT și practic a obligat CFSN-ul Lugoj să organizeze alegerile mai repede, în 15 ianuarie 1990. Din cei 14 membri aleși în 22 decembrie 1989 au mai rămas doar câțiva.
În perioada 7 – 14 ianuarie 1990 în toate întreprinderile din Lugoj avea loc alegerea reprezentanților pentru CFSN Lugoj. La IUPS „9 Mai” a fost ales subinginerul Gheorghe Burada, iar la IURT a fost ales inginerul Adrian Croitoru. Cei doi au dus din prima clipă o adevărată luptă împotriva revoluționarilor. Se foloseau permanent de sintagmele „nu au școală” sau „nu au pregătire”. Și armata forța intrarea în organismele puterii locale. Maiorul Mircea Mândru după ce a amenințat de câteva ori cu arma Comitetul Provizoriu ales în 22 decembrie 1989, noul CFSN l-a acceptat și l-a inclus de facto. Astfel cel vinovat de represiunea din Lugoj a avut o mai mare legitimitate decât cei care și-au riscat viața pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989.
La alegerile din 15 ianuarie 1990 au participat 74 de delegați ai CFSN-urilor din Lugoj. Au lipsit reprezentanții din Învățământ și Tineret. CFSN-urile din aceste instituții s-au înființat după aceste alegeri.
Au fost aleși prin vot secret 26 de membri, din 33 propuși de reprezentanții întreprinderilor și instituțiilor din Lugoj:
“Dumitru Bărbulescu – maior, Constantin Jichici – inspector bancă BNR, Ladislau Darvași11 – economist, Dan Bădăluță – inginer constructor, Vasile Muntean – preot ortodox, Mircea Mândru12 – maior, Ionel Grama13 – maior, șef de stat major al Gărzilor Naționale, Dan Haica14 – inginer constructor, Mircea Szabo – economist, Iosif Vereb – juristconsult (IAS și ITL), Gheorghe Burada – subinginer (IUPS 9 Mai Lugoj), Dan Lazarovici – inginer chimist (TCMT), Mihai Săndulescu – muncitor (ITL – B), Magdalena Băcilă – medic, Gheorghe Dragoș – lăcătuș (TCI), Iosif Kovacs – grafician (IURT Lugoj), Adrian Croitoru – inginer (IURT Lugoj), Bruno Reichenbach – inginer constructor, Nicolae Blidaru – metodist (directorul Casei de Cultură a Municipiului Lugoj), Doru Ursulescu15 – electrician CFR Ion Andrașescu – șef unitate (ICSMILugoj), Maria Brazdă – medic, Ioan Ambruș – inginer mecanic (IJPIPS Lugoj), Gheorghe Andrei – economist (ITL – B Lugoj), Gheorghe Tomuță – laborant (Spitalul Municipal Lugoj), Ștefan Letcă – muncitor (IURT Lugoj).
Consiliul a ales ca președinte pe Doru Ursulescu și doi vicepreședinți cu probleme organizatorice : Gheorghe Burada și Adrian Croitoru , un vicepreședinte cu probleme economice – Ladislau Darvași și un secretar – Iosif Vereb. Tot prin vot secret a fost aleasă și delegația municipiului Lugoj pentru Consiliul Județan FSN compusă din: Adrian Croitoru, Gheorghe Burada, Doru Ursulescu și Iosif Vereb”.16
Imediat după alegerile din ianuarie 1990 ofensiva începută împotriva revoluționarilor a continuat. Noul CFSN a încercat să scoată afară din sediu ziarul „Drapelul”, dar nu a reușit. A încercat de mai multe ori să preia conducerea ziarului, prima dată cu un colectiv de intelectuali și a doua cu intervenția armatei. Prin abuz maiorul Mircea Mândru a impus pentru o zi ca redactor șef pe maiorul Lucrețiu Epure, director la Casa Armatei din Lugoj. Redacția fiind susținută de muncitorii de pe Platforma Industrială, printr-o intervenție în forță au repus în drepturi redactorii și editorii ziarului „Drapelul”.
Încă de la începutul preluării funcției de vicepreședinte în CFSN-ul ales la 15 ianuarie 1990, atitudinea colerică a lui Gheorghe Burada a determinat să fie trimis la Timișoara, pentru a scăpa de el, ca reprezentant în Consiliul Județean FSN Timiș. După aproape trei luni, Gheorghe Burada, după ce a făcut mai multe abuzuri, a fost exclus fiind cercetat penal pentru deturnare de ajutoare, în complicitate cu Roman, căpitan, reprezentantul armatei în organismul județean. Ancheta a demarat și privea dispariția mai multor TIR-uri de ajutoare, care au fost trimise la mai multe instituții de învățământ și case de copii din Lugoj și care nu au ajuns niciodată la destinație. Ancheta a fost întreruptă brusc, iar Gheorghe Burada s-a retras din viața publică. Profitând de relațiile făcute la Timișoara, inexplicabil este numit director la Fabrica de Jucării, unde încearcă să o privatizeze în folosul personal. Sindicatele organizează o grevă și directorul Gheorghe Burada, pe fondul nemulțumirilor tuturor muncitorilor față de comportamentul său tiranic, își dă demisia și se retrage din viața publică.17
Primele măsuri pe care le-a luat CFSN Lugoj după 25 decembrie 1989 a fost schimbarea directorilor de la întreprinderi și a șefilor de la instituții. Acțiunea a fost continuată și de CFSN-ul ales la 15 ianuarie 1990. Operațiunea de schimbare a durat circa 3 luni și observatorii din CFSN au validat pe cei aleși. În unele întreprinderi și instituții schimbarea s-a făcut pașnic, în altele mai forțat. Dar în cele mai multe întreprinderi muncitorii au fost manipulați și în final au fost aleși cine a fost mai bine plasat.
Un exemplu de manipulare a fost când s-a votat destituirea directorului ing. Pavel Biderman de la IPC Mondial. Foștii activiști au găsit motivul păstrării în conducerea fabricii, că fără persoana sa nu se putea exporta faianța. Ulterior, directorul Pavel Biderman s-a răzbunat pe muncitorii, care l-au umilit, opunându-se privatizării în favoarea Asociației angajaților. Această asociație a făcut documentație pentru privatizarea model MEBO18, însă Biderman a făcut tot ce i-a stat în putință să saboteze intenția de privatizare. În momentul când Concernul Villeroy & Boch și-a manifestat intenția de a cumpăra acțiunile de la IPC Mondial, Pavel Biderman avea cele mai multe acțiuni. Muncitorii au fost convinși să-și vândă și ei acțiunile deținute și au primit un preț rezonabil. Și astfel cea mai mare șansă din viața unor lugojeni s-a năruit prin necunoașterea legilor și complicitatea unui grup de ingineri, care și-au luat partea la privatizarea fabricilor de faianță și obiecte sanitare.
De menționat că pe departe IPC Mondial era cea mai rentabilă întreprindere din Lugoj. Întreaga producție era exportată și pentru a cumpăra un metru pătrat de faianță sau obiecte sanitare trebuia să ai pile serioase la partid și la Securitate.
Fabrica de Cărămidă, funcțională fără întrerupere din 1888, a fost cedată în contrapartidă, pe energie electrică, securistului Mihai Tânjală19, care, vorba românului, a pus-o pe butuci.
Un alt exemplu este Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, unde membrii CFSN au impus schimbarea directorului din funcție. Tâmplarul Mihai Barșai a fost înlocuit cu profesorul Nicolae Blidaru.
Analizând toate aceste schimbări, o mare parte din ele înspre mai rău, se observă o vânătoare stârnită de cei din eșalonul doi PCR și de cei marginalizați din diverse motive20 împotriva celor de bună credință. Foștii au devenit cei mai vajnici apărători ai dreptății uitând că până mai ieri au fost uneltele unui partid terorist.
Toate conducerile alese în acele zile au contribuit din plin la falimentarea întreprinderilor lugojene. Întreprinderi renumite prin produsele lor au ajuns să fie vândute la preț de nimic și utilajele de producție să ajungă la fier vechi. În 10 ani și-au închis porțile cele două fabrici TEXTILA, unitățile A și B, unde au lucrat aproape 6.000 de femei. Până în 1990 întreaga producție de la Textila se livra în URSS, după aceea, copleșită de democrație, direcțiunea a refuzat o colaborare cu Rusia.
IUPS „9 Mai” producea utilaje și piese de schimb pentru Industria Ușoară și livra în toată țara. După ce această ramură a industriei a sucombat și fabrica a alunecat la vale. IURT-ul a avut aceeași soartă, deși nimeni nu înțelege cum s-a putut întâmpla ca o unitate care practic avea toate utilitățile și putea produce orice, de la obiecte turnate la obiecte strunjite, frezate și rabotate etc. Și Abatorul Lugoj s-a închis de parcă ar fi dispărut animalele din zonă. Și de ani de zile stă în paragină.
Filatura de Mătase Naturală, unică în România, nu mai produce fire de mătase. Nu mai are cine să crească viermii de mătase. IRIL producea piese turnate și obiecte realizate prin tinichigerie și rămânând fără beneficiari și-a închis porțile. Fabrica de Mobilă a dispărut de parcă nici nu ar fi fost.
Și unii dintre revoluționari chiar se cred vinovați de toate aceste pierderi economice. Copleșiți și atacați mereu de cei din eșalonul doi al PCR, încet, încet revoluționarii s-au retras din toate funcțiile dobândite și au renunțat la șefie. Își motivau retragerea fie că nu aveau studii superioare, fie că erau scârbiți de întorsătura lucrurilor, care s-a produs sub ochii lor și nu au făcut nimic. Revoluționarii au pierdut locul câștigat în fața lugojenilor pentru că nu au știut cu cine au de a face și practic nu au fost pregătiți să înfrunte pe activiștii PCR și securiștii infiltrați printre ei.
Cei mai mulți dintre cei care s-au implicat în Revoluția din Decembrie 1989 din Lugoj nu s-au mai putu angaja niciodată. Rolul lor nu a fost uitat, însă pentru ei viața s-a schimbat pentru totdeauna. În fiecare an, de 20 decembrie, de Ziua Lugojului, se reface traseul străbătut în seara când orașul s-a eliberat de comunism și cu fiecare decembrie se văd tot mai puțini dintre cei care au strigat atunci „Jos Ceaușescu!”.
La sfârșitul lunii februarie 1990, după constituirea la nivel național a Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, la începutul lunii martie s-a înființat și CPUN Lugoj. Cei 51 de membri erau în totalitate foști activiști și care s-au împărțit pe partidele nou înființate.
Alegerile din 20 mai 1990 au consfințit pe deplin victoria Frontului Salvării Naționale și a președintelui Ion Iliescu.
Schimbarea era în realitate, asemeni unei zicale românești, „Aceeași Mărie, cu altă pălărie”!
Note:
7 Toni Boldureanu, Constantin Buiciuc, Nicolae Laețiu, Pariu cu istoria, Editura Marineasa, Timișoara – 2002, p. 69
8 Ibidem, p.68
9 Ibidem, p. 72
10 Mai multe declarații de la foștii angajați de la IUPS 9 Mai Lugoj, printre care și declarația lui Traian Trancă, ultimul director. Arhiva ziarului Drapelul (decembrie 1989 – decembrie 1997).
11 Ladislau Darvași – economist – a fost numit director la Întreprinderea de Calapoade lugoj.
12 Maiorul Mircea Mândru, șef de stat major la UM 01140, înlocuitor la comanda unității în perioada 17 – 22 decembrie 1989, coordinator și participant direct la represiunea din Lugoj.
13 Maiorul Ionel Grama, șef de stat major al Gărzilor Naționale – foste Gărzi Patriotice – brațul înarmat al PCR-ului din rândul muncitorilor .
14 Dan Haica –până în 22 decembrie 1989 a fost angajat în administrația locală.Din 15 ianuarie 1990 a fost ales în funcția de viceprimar. A stat în această funcție până în martie 1991.
15 Doru Ursulescu – în 22 decembrie 1989 a fost ales președintele Comitetului Provizoriu, fiind confirmat în aceeași funcție până în martie 1990, când va prelua funcția de președinte a CPUN-ului Lugoj. Va rămâne în această funcție până la desființarea acestuia, în toamna celuiași an.
16 Toni Boldureanu – Constantin Buiciuc – Nicolae Laețiu, Pariu cu Istoria, Editura Marineasa, Timișoara 2002, p. 73 – 74
17 Mai multe declarații pretind că Gheorghe Burada a fost ofițer sub acoperire. Nu există alte explicații pentru acumularea unei averi în lipsa unei activități economice și primirea unor foloase necuvenite din partea administrațiilor din anii 1990 – 2000. Inexplicabil este și faptul că o casă de creație a Uniunii Artiștilor Plastici din România a fost practic furată și predată lui Burada, în cazul în care mai era valabilă legea de pe timpul lui Ceaușescu, că nu puteai primi o casă dacă nu aveai cel puțin trei copii. Există mari semne de întrebare cum a putut fi introdusă o casă în circuitul Primăriei, o casă care a aparținut unei organizații profesionale și mai ales cum a putut fi înstrăinată prin vânzare acest imobil.
În acest moment deține o vilă luxoasă în valoare de peste 150.000 euro și peste 20 de ha de teren în Dealul Viilor. Prima casă furatăd e la Uniunea Artiștilor Plastici a vându-to și peste drum, pe strada Tirol, și-a construit o vilă ca-n povești.
Poate că într-o bună zi organelle de cercetare penală vor desluși mecanismul îmbogățirii peste noapte a lui Gheorghe Burada. (Arhiva ziarului Drapelul 1989 – 1997 și Arhiva ziarului Revoluționarul 2004 – 2014).
18 MEBO (acronim din engleză pentru Management Employee Buyouts) este o metodă de privatizare care presupune trecerea mijloacelor de producție ale unității economice care se vrea privatizată, din proprietatea statului în proprietatea muncitorilor, angajaților sau salariaților. După transformarea în societate pe acțiuni, statul oferă muncitorilor dreptul de prioritate pentru cumpărarea acțiunilor, implicit a societății. Prețul acțiunilor este stabilit de stat și nu reflectă valoarea reală, fiind adesea un preț simbolic, uneori acțiunile fiind oferite gratuit, mai ales în cazul privatizării pe bază de cupoane de proprietate. În schimb statul restricționează transferabilitatea titlurilor și impune condiții pentru menținerea obiectului principal de activitate, limitarea prețului activelor vândute pe o perioadă de câțiva ani, pune limite la restructurarea personalului, etc.
Metoda MEBO a fost modalitatea dominantă prin care au fost privatizate intreprinderile de stat, în timpul primilor ani de tranziție ai României postdecembriste. Accesul la privatizările de tip MEBO era rezervat numai persoanelor din interior, excluzând posibilitatea intrării în societate a altor persoane fizice sau juridice sau a capitalului străin. Acțiunile rămase neprivatizate au fost vândute succesiv de către stat, în diferite etape ale procesului de privatizare în masă.
Un studiu al Centrului Român de Politici Economice din 1999 [1] arată că în perioada 1993 – 1996, 28% din privatizările din România au fost făcute prin metoda MEBO (837 din totalul de 2.905). Același studiu arată că în perioada 1994 – 1997, profitabilitatea societăților astfel privatizate a scăzut de la 7,3% la 2,2%, în timp ce gradul de îndatorare a crescut de la 29,3% la 48,5%.
Exemple de companii privatizate prin metoda MEBO: Petrom (1993).
19 Fost ofiţer de Securitate înainte de Revoluţie, Mihai Tânjală a ajuns în Banat la jumătatea anilor ‘90, când a intrat şi în Parlament, din partea PDSR, înlocuindu-l pe alesul din Mehedinţi, Nicolae Şerdin. (http://adevarul.ro/locale/timisoara)
20 Și-au botezat copilul la biserică, conflicte conjugale, chefuri și adulter și furturi.