ROLUL PROFESORULUI ÎN INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT PENTRU FORMAREA TINERILOR VIITORI JURIŞTI

Autor: Dr. Octavian Pop

Societatea, ca sistem complex și unitar, a avut dintotdeauna nevoie de echilibru pentru o bună funcționare și dezvoltare. Echilibrul este garantat de cunoașterea, definirea corectă și respectarea unui set de valori sociale, universal valabile, de către membrii comunităților, precum și de existența unor structuri reglatoare prin care acest sistem să se imunizeze.[1] Instituțiile de învățământ superior ale unei țări contribuie, în mod esențial, la consolidarea valorilor sociale, precum respectul, echitatea și egalitatea, dreptatea, toleranța, dar și la formarea de comportamente bune, frumoase și dezirabile în comunitatea academică, perpetuate mai departe în medii sociale diverse. Promotorii din prima linie ai păstrării unei ordini sociale și a structurii reglatoare menționate, în vederea consolidării acestor valori de temelie, sunt juriștii profesioniști sau în formare, indiferent de cariera specifică aleasă – de la avocat, consilier juridic, executor judecătoresc, judecător, mediator, până la notar, polițist sau procuror.

În acest context, conform cu menirea comunității academice de instruire și educare, în procesul de atingere a potențialului maxim de dezvoltare, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal al studenților, profesionalismul cadrelor didactice universitare este de departe cel mai important. Caracteristicile unui bun dascăl au fost, asemenea valorilor sociale, stabilite odată pentru totdeauna, dar au migrat pe scara priorităților în funcție de epocă, de contextul socio-cultural sau de evoluția societăților și a gândirii. Totodată, întâietatea trebuie acordată necesității formării de către profesor a autonomiei intelectuale, a spiritului critic și a motivării intrinseci a studenților, pentru o dezvoltare durabilă în carieră și continuarea procesului de educare dincolo de etapa absolvirii unei instituții superioare. Scriitorul și omul politic E. Bulwer-Lytton afirma în secolul al XIX-lea această constantă în procesul instruirii: „Cel mai bun profesor este cel care mai curând sugerează decât dogmatizează, şi îi inspiră pe cei ce îl ascultă, cu dorința de a fi proprii lor profesori”. Astfel, cheia succesului în pregătirea profesională a oricăror tineri studenți, mai ales a viitorilor juriști, este inspirarea încrederii în ei înșiși și a autonomiei.

Îndeplinirea unei activități mai degrabă de mentorat, care definește rolul profesorului în cadrul facultăților cu profil juridic și nu numai, se concretizează prin transmiterea de cunoștințe atât teoretice, cât și practice. Îmbinarea celor două dimensiuni este esențială, dar este realizabilă în măsura în care profesorul are o cât mai bogată experiență profesională în domeniul juridic pe care o poate împărtăși studenților în diferite moduri. Spre exemplu, cadrul didactic îndeplinește acest rol răspunzând la întrebări punctuale, creând scenarii și studii de caz, inspirate din realitatea vieții profesionale în care se vor integra viitorii profesioniști, incitând și ghidând căutarea pe cont propriu de către studenți de soluții pentru probleme sociale de actualitate etc. În acest fel, învățământul superior, având rolul de treaptă de lansare în orice carieră, în speță cea judiciară, profesorul își asumă în bună măsură succesul sau eșecul etapelor de perfecționare, în calitate de partener al studentului, bazându-se pe o interacțiune matură, angajată și responsabilă cu acesta.

Pe lângă activitatea de predare a unor cunoștințe, neapărat cu aplicabilitate practică, cu rol de instruire și trasare a unor linii directoare, în scopul perfecționării profesionale, cadrele universitare continuă formarea de caractere. Acest lucru este posibil atât prin transmiterea valorilor etice, care sunt în concordanță cu misiunea noilor generații de a asigura echitatea și dreptatea socială, cât mai ales prin exemplul personal de integritate al profesorului.

Nu pierdem din vedere faptul că întregul ansamblu de cunoștințe teoretice și practice comportă automat o latură educativă, deontologică, după cum afirmă și Lev Tolstoi: „nu putem educa fără a transmite anumite cunoștințe, iar cunoștințele, din orice domeniu ar fi ele, exercită o acțiune educativă”. Aceste dimensiuni sunt interdependente, iar profesorul are misiunea de a evidenția acest lucru prin propria implicare, prezentându-se concomitent drept model profesional și uman în fața studenților. Construirea unui ethos autentic și credibil este indispensabilă pentru activitatea didactică, tinerii având continuu nevoie de modele și de o convingere fermă a validității principiilor evocate și transmise de către profesor.

Nevoia de feedback și de o evaluare pozitivă și mobilizatoare a muncii studenților este una reală a acestora și nu trebuie neglijată[1]. Comunicarea de calitate, în actul instruirii este primordială în formarea de relații interumane de colaborare și încredere reciprocă, în care toți sunt ascultați și fiecare se poate exprima liber și constructiv. Profesorul inițiază comunicarea și moderează dialogurile sau dezbaterile care se stabilesc pe marginea unor teme specifice, tot acesta fiind cel care valorifică nevoile studenților de afirmare, exprimare și corectare. Într-un cadru de interacțiune activă mentalitățile se schimbă, principiile se consolidează, iar perspectivele personale și profesionale se extind. Astfel, pe lângă atribuțiile de a oferi informații privind domeniul juridic și a împărtăși experiențe, cadrului didactic îi revine sarcina de a oferi feedback. Este calea cea mai eficientă prin care se menține interesul studentului și se asigură progresul, datorită faptului că acesta din urmă se simte mai încrezător în propriile abilități dobândite și mult mai motivat să le pună în practică.

Pentru cuantificarea deprinderilor și abilităților practice ale studenților, în vederea stabilirii nivelului de eficiență a strategiilor de educare și instruire, sunt binevenite așadar proiectele și activitățile de tipul proceselor simulate, spre exemplu. În cadrul acestora este înlesnită familiarizarea cu procedurile, determinarea interesului real al studenților față de domeniul juridic[2], precum și autocunoașterea. Mai mult, colaborarea instituțiilor universitare cu cele de specialitate oferă cadrul ideal pentru asemenea activități de simulare, pentru caracterul verosimil și memorabil al acestor două elemente îmbinate. Studenții pot combina utilitatea materiei teoretice însușite cu perspectiva profesării în domeniul ales și totodată cu siguranța posibilității de a fi îndrumați de echipa de profesori ce ghidează activitatea practică.

În concluzie, rolul profesorului în instituțiile de învățământ pentru formarea tinerilor viitori juriști rezidă în inspirarea capacității de autodeterminare și autonomie în rândul acestora. Acest mare deziderat, prin care ne-am referit la formarea atât ca buni profesioniști, cât și ca oameni a studenților este posibil prin prezența cadrelor didactice în mijlocul lor ca modele de profesioniști responsabili și implicați, iar nu ca simpli furnizori de informații. Am insistat, în egală măsură, asupra rolului de evaluator pe care profesorul responsabil trebuie să îl îndeplinească pentru ca studenții să dobândească o conștientizare reală a abilităților și potențialului pe care îl au. Cadrul propice pentru verificarea acestora din urmă îl reprezintă activitățile practice, utile și plăcute. Putem afirma, așadar, că viitorul justiției din Republica Moldova este asigurat de tinerii care vin din urmă și care își însușesc valorile sociale și le apără, îndrumați în procesul de formare și perfecționare profesională de cadre didactice care își iau rolul de mentori în serios.

 

Octavian Pop, Doctor în drept, conferențiar universitar, Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată din Moldova, Chișinău

Note

[1] Rezsohazy R., Sociologia valorilor, Editura Institutului European, Iaşi, 2010, p. 17.

[2] Țărnă E., „Personalitatea și rolul cadrelor didactice în procesul de adaptare a studenților la mediul academic”, În: Unitate prin diversitate, Chișinău, 2011, p. 210-214;

[3] Procesul simulat pregătește viitori juriști, disponibil via https://www.youtube.com/watch?v=VehQvlPBZK0.

 

Bibliografie selectivă

Cuznețov L., Banuh N, Filosofia educației. Ghid metodologic, Ch.: Centrul Ed.- poligrafic al UPS ,,Ion Creangă”, 2004;

Jean-Claude Abric, Psihologia comunicării, Iași: Polirom, 2002;

John Hattie and Helen Timperley, “The Power of Feedback”, Review of Educational Research March 2007, Vol. 77, No. 1, pp. 81-112 DOI: 10.3102/003465430298487

Mândâcanu V, Profesorul maestru, Ch.: Pontos, 2009;

Md. Mamoon-Al-Bashir, AHEA, The Value and Effectiveness of Feedback in Improving Students’ Learning and Professionalizing Teaching in Higher Education, Journal of Education and Practice www.iiste.org ISSN 2222-1735 (Paper) ISSN 2222-288X;

Ministerul Educației Naționale, Educația ne unește, disponibil via  https://www.edu.ro/sites/default/files/Educatia%20ne%20uneste%20-%20Viziune%20asupra%20viitorului%20educatiei%20in%20Roma%CC%82nia.pdf;

Neacșu I, Introducere în psihologia educației și a dezvoltării, Iași: Polirom, 2010;

Păun E, Pedagogie. Provocări și dileme privind școala și profesia didactică, Iași: Polirom, 2017;

Rezsohazy R., Sociologia valorilor, Iaşi: Editura Institutului European, 2010;

Sălăvăstru Dorina, Psihologia educației, Iași: Polirom, 2004;

Țărnă E., „Personalitatea și rolul cadrelor didactice în procesul de adaptare a studenților la mediul academic”, În: Unitate prin diversitate, Chișinău, 2011;

 

 

 

Tagged:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *