Un motan adult din rasa Maine Coon, în vârstă de 4 ani, născut și crescut în România
a câștigat titlul de World Winner 2023 în cadrul celei mai prestigioase expoziții mondiale FIFe World Show, organizată anul acesta de către Franța la Strasbourg.
Câștigătorul se numește RO Panco’s Elros, este un motan adult din rasa Maine Coon și a câștigat cea mai dificilă categorie din cadrul concursului.
Crescătorul său este Yann Panco din Bucureşti, care aduce în România primul trofeu mondial cucerit de superbul motan – „FIFe World Winner”.
Concursul s-a desfășurat în noul și modernul Parc des Expositions din Strasbourg, weekendul trecut, 28 – 29 octombrie 2023.
Au fost prezente peste 1.300 de pisici din toată lumea și câteva mii de vizitatori pe zi le-au putut admira și încuraja.
Valoarea ridicată a nivelului competițional promovat de peste 18 ani în cadrul Salonului Felin Internațional SofistiCAT, începe să-și arate roadele.
Pentru informații suplimentare:
Adrian Dragota, 0728005001