Autor: Ion Teca
Din păcate, aparatul birocratic care reprezintă statul român nu demonstrează că are vreo empatie, cel puțin formală, cu cei pe care, îi serbează în această zi, adică frații noștrii de pe alte meleaguri.
Pentru că statul român (o clică venală antiromânească) și-a abandonat demult fiii care locuiesc în interiorul granițelor, nemaiavând, binențeles, niciun interes pentru frații noștri, din afara autorității lui.
Istoricește, în Est și Nord știm foarte bine că statalitatea istorică a moldovenilor se întindea, cu mult, dincolo de Nistru, regăsindu-se, inclusiv azi, în ciuda vicisitudinilor și agresiunilor, încă localități cu grai românesc, până la Nipru.
Este regretabil că rapturile teritoriale ale Moldovei Mari, din 1775 și 1812, denumite de către noile administrații, Bucovina de Nord, respectiv, Basarabia, cea dintre Prut și Nistru, au fost cedate de către „autoaleșii” noștri, prin trădare, când Moldova, glia Mușatinilor, a fost recunoscută ca fiind stat independent, în 1991, iar al doilea moment a fost când, în 1997, printr-un alt act de trădare, am cedat teritoriile din nordul Deltei Dunării, Maramureșul istoric, cu teritoriile Apsei de sus și de jos, Hust, Rahău și Teceu, aproximativ jumătate din Bucovina cu capitala Cernăuți și Ținutul Herței, leagănul străbunilor lui Ștefan!
În vest și sud actuala graniță este rodul unor secole de mișcări și presiuni sociale. La vest dacii se duceau în toată Câmpia Panoniei, până în Carpații Păduroși, iar în sud, este demonstrat faptul că Dunărea nu a fost niciodată o graniță etnică, aici ființând Imperiul vlah, al lui Asan, de care nu se amintește la istorie.
Alte ramuri de românitate sunt cele ale aromânilor din zona Pind-ului, meglenoromânilor din nordul Greciei și Macedoniei, și Istroromânilor, care se întindeau până la Adriatica.
Dar, poate, cel mai elocvent și permanent gest de trădare, îl constituie, atitudinea, mai mult decât pasivă, a statului, de a nu reacționa, nici măcar, la nivel diplomatic și declarativ, împotriva comportamentului nefiresc, al statelor din jurul nostru care nu permit fraților români, minoritari, graiul în limba mamei noastre și o rugăciune a sfintei liturghii în limba Eminului.
Despre românii care trăiesc pe alte meleaguri, și nu vorbesc de cei de pe alte continente, ci de cei care au plecat la muncă, în Europa, aceeași trădare permanentă, prin acest Institut Cultural Român, care ar trebui să promoveze identitatea noastră, dar, ce să vezi, în ICR-ul din unele țări, nici românește nu se vorbește (!!!!) …
Aceasta este, de fapt Dacia, care, spre disperarea și invidia unora, cu toate planurile foarte bine puse la punct, nu au reușit să ne fure conștiința apartenenței la același neam, iar prin mișcarea rapidă și prin surprindere a lui Mallus Dacus, cum îi spuneau potrivnicii lui Mihai Viteazul, s-a reușit unirea, nu numai în cuget și simțiri, ci și cea politică, devenind la 27 MAI 1600, „Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei”, recunoscut de Rudolf. Deci, al Ardealului, nu al Transilvaniei…
Miron Costin integrează spațial hotarele Daciei, în următorul perimetru: „… între Nistru, Marea Neagră, Dunăre, Panonia, Moravia și Podolia, dar și peste Nistru și Podolia, până la apa Buhului, iar peste Dunăre, Misiile amândouă cărora le spunem Dobroge și o parte de Iliria”
Închei cu pătrunzătorul mesaj al d-lui Dr. Emil Tîrcovnicu, Etnolog și cercetător principal la Institutul de Etnografie și Folclor ” E. Brăiloiu”, București: „Este un avantaj nevalorificat de România, faptul că țara este înconjurată, încă, de români. Spun, încă, pentru că, într-adevăr, este un miracol faptul că românul s-a încăpățânat să nu dispară”
La Mulți Ani, dragi români, frați ai noștri, oriunde v-ați afla!
Credință, Patrie și Speranță!
Dumnezeu să binecuvânteze întreg poporul român!