Autor: Ion Teca
Într-o lume guvernată de niște factori de decizie antiumani, când se încearcă să ni se inoculeze adevărul despre negru, că, de fapt, e un gri mai închis, când pe zi ce trece devine tot mai evident că se încearcă să ne extragă dintr-un firesc al normalității, lăsată de Dumnezeu, când adevărul despre orice este cel care ți se precizează că e, neavând voie să raționezi peste un anumit prag, decât dacă ești convims de ce ți se spune să gândești, când războiul este produsul numai al uneia dintre părți (care, de asemenea, este cea rea), iar când foametea care ni se pregătește, apare hidoasă în toate formele posibile, când pesimismul social s-a așternut, în timp, și datorită unui sport, fotbalul, pe care au pus mâna niște dirijori, iată că au apărut două fenomene care sparg toate șabloanele și stereotipurile din ultimii ani.
După ce adolescentul cu înțelepciunea unui exeget, David Popovici, a „bătut”, la Budapesta, tot ce se putea bate, redându-ne sentimentul bucuriei apartenenței la acest neam, revine, încă o dată, același David, la București, iar pe lângă el, alt campion, Vlad Ștefan Stancu, să confirme, parcă, noul val al renașterii speranței către firesc și normalitate.
Performanțele demne de admirat nu trebuie privite și discutate, numai, din perspectiva unui talent și al unor calități native valorificate, ci trebuie transmise, multiplicate și fixate tinerei generații, ca un mesaj al firescului, către performanță și pentru viață, în general.
În condițiile în care, la nivel colectiv, tinerei generați i se induce impresia că salvarea națională, pe lângă altele, sunt „undold” și „neversea”, vin acești eroi, cu mesajul lor matur și realist, și dau peste cap tot ce se propagă cu obstinație pe toate canalele.
Ei demonstrează că, pe lăngă „talantul” dăruit de Dumnezeu, pentru a ajunge la podium, trebuie să parcurgi etapele care stau la baza tuturor criterilor de performanță: renunțarea la sine, tenacitate, voință, perseverență, competiție, sacrificiu și, nu în ultimul rând, înțelepciune.
Așa este, dragi prieteni, plecând de la înrădăcinatul dicton „Nicio pâine fără muncă!”, realizările lor trebuie să se materializeze ca un crez și o filosofie de viată bine închegată și conștientizată de către noua generație.
Bravo, oameni ai viitorului!
Ne-ați readus speranța!