Planta care antrenează creierul
O simplă adulmecare creşte performanţele intelectuale cu 75%
Oamenii de ştiinţă au găsit o rezolvare uimitoare contra… uitării. Astfel, persoanele care au des lapsusuri, nu-şi pot aminti cifre şi nume, nu au decât să miroasă ulei esenţial de rozmarin sau să ţină pe biroul de la muncă ori de acasă o astfel de plantă. Aceasta creşte performanţele intelectuale chiar şi cu 75%.
„Uite flori de rozmarin ca să-ţi aduci aminte; te rog, iubitule, să nu mă uiţi”, îi spune Ophelia lui Hamlet în celebra operă a lui William Shakespeare. Aşadar, încă din acele vremuri se ştia că această plantă face minuni pentru memorie. Astăzi însă, cele mai noi cercetări – prezentate la conferinţa anuală a British Psychological Society – argumentează ştiinţific faptul că uleiul esenţial de rozmarin îi ajută pe oamenii clinic sănătoşi să îşi amintească evenimente din trecut şi să nu uite să realizeze anumite sarcini.
De asemenea, studiul efectuat recent a scos în evidenţă şi faptul că această îmbunătăţire a memoriei s-a produs indiferent de starea participanţilor, motiv pentru care oamenii de ştiinţă cred că efectele pozitive ar putea fi provocate de o influenţă chimică. Cercetătorii susţin că descoperirea are potenţialul de a îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a oamenilor care suferă de pierderi de memorie asociate cu înaintarea în vârstă.
Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 66 de participanţi împărţiţi în două grupuri. Un grup a fost lăsat să aştepte într-o sală cu miros de rozmarin şi un altul a fost rugat să stea într-o cameră fără un miros aparte. După un anumit timp de aşteptare, subiecţii au fost rugaţi să realizeze o serie de teste de memorie ce includeau ascunderea unor obiecte, regăsirea lor mai târziu sau alte sarcini precum cele în care voluntarii trebuiau să îşi amintească să le dea cercetătorilor un anumit obiect într-un anumit moment.
Descoperirile au scos la iveală faptul că uleiul esenţial de rozmarin creştea cu peste 70% şansele ca subiecţii să îşi amintească ce au de făcut în viitor. Cercetătorii au constatat că participanţii din grupul care a fost expus la mirosul de rozmarin nu numai că au rezolvat mai bine sarcinile, dar aveau şi un nivel mai crescut de eucaliptol, un compus din uleiul esenţial de rozmarin despre care se ştie că influenţează sistemele chimice din corp, îmbunătăţind funcţiile cerebrale.
Studii anterioare au sugerat şi că unii compuşi din rozmarin stopează producţia unor enzime ce blochează funcţionarea normală a creierului, lucru care ne ajută să fim mai alerţi, îmbunătăţindu-ne memoria pe termen lung.
În noul studiu, oamenii de ştiinţă s-au concentrat asupra memoriei prospective, ce implică abilitatea de a ne aminti anumite evenimente ce urmează în viitor şi de a ţine minte să realizăm anumite sarcini în anumite momente prestabilite. Acest tip de memorie este deosebit de importantă pentru activitatea de zi cu zi a oricărei persoane. Ea acţionează atunci când, de exemplu, cineva trebuie să îşi amintească să trimită o felicitare sau să îşi ia medicamentele.
În Egiptul Antic, rozmarinul era folosit la nunţi şi la înmormântări.
Rozmarinul
În Grecia antică, studenții și intelectualii își puneau crenguțe de rozmarin în păr înaintea unor examene sau a unor discursuri publice, fiindcă se credea că acesta sporește capacitatea de memorare; rozmarinul era aruncat și peste mormintele persoanelor decedate, ca un simbol al aducerii aminte; în prezent, în unele țări, rozmarinul este o plantă utilizată la ceremoniile de căsătorie.
PROPRIETĂȚILE DE BAZĂ
Fibrele, fierul, calciul, manganul și vitamina B6 sunt cei mai importanți nutrienți din rozmarin. În cazul rozmarinului în stare uscată, cantitatea de calciu și de fier este însă cu 40% mai ridicată decât în starea naturală, grație lipsei apei. Cât privește cantitatea de mangan, aceasta este cu 25% mai mare în cazul rozmarinului proaspăt, în comparație cu cel uscat.
Aceasta parfumată mirodenie conține substanțe care stimulează creșterea imunității, sporesc circulația sângelui prin artere spre inimă și creier și ajută în procesul de digestie. Deasemenea, rozmarinul mai conține și compuși anti-inflamatori, care au rolul de a reduce severitatea atacurilor sau crizelor de astm, indiferent de vârsta bolnavului. Mai multe studii au arătat că uleiuri eterice de calitate superioară sunt prezente în frunzulițele de rozmarin. Acestea sunt raspunzătoare pentru circulația sângelui la nivelul creierului.
Contraindicații: rozmarinul nu este inclus pe nici o listă alcatuită din elemente care pot aduce prejudicii sănătății umane. Doar cantitățile mari trebuie sa fie evitate de către femeile gravide sau de către cele care alaptează.
Rozmarinul în bucătărie
Rozmarinul este folosit aproape în totalitate pentru condimentarea sau parfumarea felurilor importante, principale, de mâncare. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt puiul cu rozmarin, cartofii cu rozmarin la cuptor, friptura clasică de miel la cuptor sau cotletele de porc cu rozmarin la cuptor.
Rozmarinul uscat poate fi pus la omletele de dimineață, la supe, în sosurile de tomate pregătite pentru diferite mâncăruri sau în prăjirea fructelor de mare, precum creveții, midiile sau calmari.
Și la carnea pe gratar se pot folosi crenguțele de rozmarin proaspăt, care se pun direct peste carnea care sfârâie la grătar, având grijă ca rozmarinul să atingă până la final ambele părți. În Italia, rozmarinul este un ingredient de bază în prepararea specialităților de pâine pe bază de ierburi (in special pentru foccacia).
Rozmarinul poate fi folosit și în salate. Un exemplu de salată:
Amestecați o linguriță de rozmarin uscat cu 30 ml de ulei de măsline, puțină sare și puțin piper, nimic altceva în rest. După ce ați bătut bine aceste ingrediente, turnați-le peste salata delicioasă de vară pe care tocmai ați pregătit-o.
Indiferent la ce tip de mâncare folosiți rozmarinul, nu uitați că este o planta foarte aromată, iar o cantitate prea mare își poate pune amprenta prea mult pe un fel.
Frunzele uscate de rozmarin se mai folosesc si in amestecurile de ceaiuri herbale.
Atenție când cumpărați rozmarin
Alegeți rozmarinul proaspăt în dauna celui uscat, ambalat la sticluțe sau la cutii, fiindcă aroma e mai puternică. Crenguțele proaspete de rozmarin trebuie să aibă mugurii de culoare verde închis si să nu prezinte pete sau urme de decolorare. Rozmarinul proaspăt poate fi păstrat fie în frigider, învelit, fie afară, însă înfășurat în hârtie.
Rozmarinul uscat trebuie depozitat în locuri întunecate și uscate. Dacă vreți să uscați rozmarin proaspăt, trebuie să smulgeți toate frunzulițele de pe tulpină și să le întindeți pe un ziar sau pe o bucată mare de hârtie, într-o cameră călduroasă.
Cum se cultivă rozmarinul acasă
Va puteti cultiva singuri acasă rozmarin proaspăt; important e să cultivați semințele într-un vas de ceramică de minimum 30 de centrimetri adâncime, să nu mutați des vasul din loc și să mențineti pământul umed, dar nu ud.
Sursa: obiectiv.info, dietetik.ro