Autor: Mioara BACIU/UZPR
Festivalul Internațional „Rugă pentru unire” desfășurat în Palatul de cultură din comuna
Zîrnești, Republica Moldova a debutat în memorabila zi de 27 martie, (când s-au împlinit
106 ani de la unirea Basarabiei cu România), cu o impresionantă horă a unirii, în care și-au
prins inimile o mulțime imensă de români de pe ambele maluri ale Prutului (elevi, profesori,
săteni, invitați: scriitori, interpreți, dansatori).
Centrul Raional de Creație al Copiilor (CRCC) „Universul”, în parteneriat cu Direcția
Generală Învățământ Cahul și-a propus prin intermediul acestui eveniment să descopere și să
promoveze tradițiile și valorile naționale autentice, prin implicarea activ-participativă a
elevilor și a cadrelor didactice din instituțiile de învățământ general din Raionul Cahul.
Scopul declarat a fost dezvoltarea creativității și a abilităților artistice ale elevilor, iar
obiectivele prioritare au vizat aplicarea strategiilor unitare, în vederea promovării limbii
române, valorificarea și păstrarea tradițiilor, a istoriei, a credinței, culturii și creației artistice
a neamului românesc, cultivarea dragostei față de valorile naționale, de limbă, istorie și
neam, educarea frumosului prin intermediul poeziei și muzicii, susținerea și promovarea
tinerelor talente.
După ce invitații au fost întâmpinați cu pâine și sare, cu cântece și jocuri tradiționale
românești în vasta curte a palatului, buciumul a marcat începutul festivalului, iar pe scenă,
tânăra prezentatoare Ceban Virginia a invitat pe rând grupuri etno-folcorice, ansambluri,
interpreți, majoritatea laureați ai mai multor concursuri republicane și internaționale:
“Fanfara Argintie”, Gheorghe Nichiforeac, cercul dramatic „Luceferii”, cu secvențe de
la istorica ședință a Sfatului Țării, care a a aprobat Unirea Basarabiei cu România),
grupurile etno-folclorice: “Ilincuța” (“Rugăciune”), “Ion Furnică”, (Cântec de unire,
muzica Ciprian Porumbescu), “Sânzienele” (Treceți batalioane române Carpații),
“Bogheana” (Prutule, ce curgi la vale, Hai, munți Carpați-Enciu Cristina, Moldovioară,
plai cu dor-Sas Georgiana), “Mugurașii” (Acasă-i România, Aici e țara mea), colectivul
coregrafic “Crihăneanca”, ansamblul de fluieriști “Dar strămoșesc” (Andrușul de Jos,),
grupul vocal B.P.Hașdeu (Tătărești), grupul etno-folcloric și corul “Nectar” din comuna
Viziru, județul Brăila, România (Țara mea-i un colț de rai, Se-aude glas peste Carpați).
Alături de oaspeți a evoluat și Bularu Maria Ionela (membră a grupului Bogheana).
Centrul Raional al Copiilor Universul Zîrnești a adus pe scenă, pe interpretul Liviu Roșca,
cu melodia Aici e țara mea, aici e neamul meu.
Colectivul coregrafic Crihăneanca a prezentat publicului o suită de dansuri populare. Au
răsunat apoi, din suflet de român, melodiile Basarabie, nu plânge, în interpretarea Dionisiei
Ajder și Aici e țara mea, în interpretarea Iuliei Mâțăblândă si poeziile Ce-ti doresc eu ție,
dulce Românie de Mihai Eminescu, rostită de Ungureanu Nicolae și Răsunet la Hora unirii
de Vasile Alecsandri, rostită de Șuhan Cătălina.
Livia Loghin din satul Pelinei, raionul Cahul a interpretat Cântec de neam, urmată de:
Bălănuță Sorina, cu cântecul Marea unire nu se uită, Nicolaev Emilia, cu melodia
Basarabie frumoasă, Diminenco Maria cu cântecul Moldova mea, Gurscaia Ștefi, cu
cântecul arhicunoscut Cântă cucu-n Bucovina.
Au urmat poezii recitate de: Mudrenco Grigore (Scrisoare din Basarabia, interpretată
magistral și cu îndelungi aplauze și de către scriitorul Viorel Dinescu, din Galați, un oaspete
de seamă al festivalului), Bălan Ana-Elisa și Staneva Denisa (Veniți români, veniți la
Nistru), Chiciuc Andreea (Unirea principatelor).
De departe, momentul coregrafic intitulat Maluri de Prut, adus în scenă de colectivul
coregrafic Busuioc (Larga), a fost piesa de rezistență a festivalului.
Crețu Mariana, cu melodia Peste Prut, la răsărit, Velciuc Veronica, cu melodia România
mea și grupul vocal al Gimnaziului BP Hașdeu, cu cântecul Hai să ne ridicăm și să
înfăptuim Unirea au certificat, de asemenea, dorința de unire cu patria-mamă a fraților
noștri de dincolo de Prut!
Coordonatori ai elevilor au fost: Zgardan Cementie, Savca Polina, Ion Teletin, Nina
Cneazev, Sheremet Angela, Gheorghe Nichiforeac, Trifan Zinaida, Bujoreanu Liliana, Mălai
Angela, Bălănel Natalia, Boieru Elena, Pralea Ilie.
Instituțiile de Învățământ Primar (Gimnazii) din raionul Cahul implicate în desfăsurarea
festivalui au fost: BP Hașdeu, sat Tătărești, Alexandru cel Bun, sat Larga Nouă, Ion Neculce,
sat Baurci Moldoveni, Grădiște, raion Cimișlia, Ion Creangă, comuna Zîrnești, Nicolae
Botgros, Ștefan cel Mare, Pelinei, Mircea cel Bătrân, Moscovei.
Asociația Danubiana Galați a fost reprezentată de Președinte Antoaneta Crudu, într-un
superb și veritabil costum național și colonel (r) Aurelian Niculescu, care a purtat uniforma
unui colonel aghiotant al lui Al. Ioan Cuza, a prezentat uniforme de paradă de pe vremea
acestuia, cu puternice influențe românești, italiene și poloneze (locotenent de: vânători –
Maricica Niculescu; jandarmi – Nicoleta Botezatu; lăncieri – Daniel Lificiu și Alexandru
Tofoleanu, care a purtat chiar uniforma principelui Cuza, toți fiind purtători de sabie), făcându-ne mândri că suntem români. De asemenea, îngrăgita interpretă de muzică populară
din Galați a încântat publicul cu vocea și aspectul de impecabil român!
Claudia Galaju, director CRCC Universul și Valeriu Baban, șeful Direcției Generale
Învățământ Cahul (un împătimit al frumosului, al tradițiilor românești, un promotor
consecvent al culturii), au fost cei care au vegheat la frumusețea evenientului. Câtă vreme
există astfel de români, tot ceea ce-i românesc și idealul unirii nu piere!