Autor: Dr. Paul Ichim
De o săptămână discuțiile despre nenorocitul de Covid aproape au dispărut din agenda publică. Este și normal să se intample așa ceva, când în atenția publică apare o nenorocire și mai mare. Când vezi avalanșa de știri și imagini de pe posturile de actualități, cu ororile războiului, nu-ți mai arde de absolut nimic, mai ales că este aici, lângă pragul nostru. Zeci de mii de refugiați care își iau lumea în cap, mame care vor să-și protejeze copiii mici, oameni morți întinși pe șosele și câmpuri, explicații aiuritoare oferite de ticăloșii de agresori, reprezintă indiscutabil momente de perplexitate alternand cu cele de furie. Paradoxul șocant îl reprezintă imaginile cu emisiunile de așa-zis divertisment, ce se derulează concomitent, ca și cum „show must go on”. Probabil așa o fi recomandarea psihologilor ca să nu se creeze panică socială.
Fraților, proporția oamenilor care se întreabă ce va fi cu noi, expuși in drumul turbatului aluia din est, este din ce în ce mai mare, chit că ni se trimit mesaje liniștitoare. Îmi trec prin cap o groază de scenarii posibile în intervalul următor și absolut nici unul nu-i de factură optimistă.
În mod sigur viața noastră nu va mai fi cum a fost, se va verifica în mod sigur observația că va fi din rău in mai rău. Nenorocirea o reprezintă și faptul că dintre cei care ar trebui sa ne conducă, proporția celor care au neuroni în dotare, sunt realiști și mai au și bun simț, este redusă rău de tot, așa că, nu ne rămâne decât să ne descurcăm cum putem și cu ce avem.
Chestia cu protecția altora, e o abureală de prost gust, ăia se vor mișca doar dacă-i frige și pe ei, dacă sunt în pericol sau daca au ceva de pierdut/câștigat (la alese). Vedeți cât de uniți sunt ăia din vestul Europei când anumite sancțiuni propuse îi atinge și pe ei în interese. O să moară germanii , francezii, italienii de grija noastră, de n-o să mai aibă somn … să fim serioși. Toți așteaptă acum ca poporul ucrainian să facă gherila cu rușii, să se zburleasca eventual opinia publică de la ei pentru pierderile de vieți omenesti, într-un razbel care-i în mod sigur pentru interese economice ale unora, nu ale plebei chemată sub arme.
Merită să întreb dacă noi ca nație am fi avut aceeași prestație ca vecinii, să plecăm și să luptăm din munți? Când noi am avut cea mai mare emigrație în vreme de pace, când societatea este dezbinată și n-are absolut nici o voce să-i unească, când inachitațile sociale cultivate aici sunt înfiorătoare, credeți că țara asta rămânea să fie apărată de cineva? Poate de pensionarii ce nu mai au unde pleca și care au apucat chestiile alea cu ”războiul din întregului popor aducându-și aminte cum se mai trage cu AKM-ul.
Gata mă opresc, sunt prea deprimat, mai ales că trebuie să gândesc un stoc de materiale sanitare pentru situații de criză de factura asta. Incercam ca si protecție psihică să mai glumesc, mă gândeam că pe mine nu-i exclus să scrie chirurg în spital gen MASH, ca în serialul ce ne-a plăcut în tinerețe.
Până și gluma asta n-a reușit, ca un făcut citeam ieri, că actrița ce a jucat Hot Lips Houlihan și-a luat și ea la revedere de la demenții zilelor noastre.
Pe cuvânt că acum chiar și din postura unui ipotetic ateu, îți doresti și speri să exite o Divinitate care să intervină, să-i oprească pe demenți. Nu știu cum să închei, poate doar în felul în care vă doresc ceea ce-mi doresc și mie, să fie pace, să trăim în liniște.