Să ne cunoaștem scriitorii – Doina Gârboni. „Izvoarele acestea m-au inspirat: o natură binecuvântată, locul natal bogat în tihnă, casa părintească, curgerea nelimitată a timpului, copilăria mea, o iubire cu accente dramatice, dar împăcată cu sine până la urmă” – Un dialog emoționant cu poeta Doina Gârboni

Spread the love

Loading

Interviu realizat de Maria Radu Novac

Am cunoscut-o pe Doina Gârboni cu mulți ani în urmă, în toamna anului 2014, la lansarea, cu multe emoții, a primului său volum de poezie. Evenimentul a fost organizat la Biblioteca orășenească din Bocșa, în prezența personalităților și a prietenilor. Nelipsită de la eveniment a fost sora scriitoarei, dascălul Ana Kremm, autoare a monografiei satului Valeapai și a altor cercetări.

Revederea cu Doina Gârboni a fost un prilej fericit, vernisajul expoziției de pictură al fiicei, Cristina Bodnariuc, în 13 mai 2023, la Salonul de Artă și Industrie Reșița.

Doina Gârboni a fost profesoară de biologie, mare iubitoare de natură dar și de tot ceea ce e valoare națională. Acum este la al cincilea volum de poezie…

Maria Radu Novac:  Astăzi este Ziua Bucuriei, ziua revederii de la debutul tău literar cu volumul „Dincolo de tăcere”. În ziua evenimentului am venit la Bocșa că să fim alături de tine la bucuria și emoțiile tale. Ce amintiri păstrezi?

Doina Gârboni: Omul care poate să aleagă bucuria trăită într-un moment al vieții sale, face lumea mai frumoasă, răspândind în jurul lui bucurie, fiind deschis către lume și nu se înstrăinează de el însuși.

Referindu-mă la evenimentul prezentării volumului de poezii „Dincolo de tăcere” este bucuria de A FI, de a te afla în lume. Amintirile păstrează emoții ale sufletului, ce rămân adânc întipărite. Se întorc mereu în bucuria acelei clipe când au fost trăite prima oară. Cresc odată cu timpul. Ating inima și lucrurile care se leagă inima devin adevăr. Gândurile, emoțiile, sentimentele mărgăritare peste timp, coboară în timp, topindu-se în el.

Maria Radu Novac: În volumul „Tăcerea din cuvinte”, apărut la Editura „Reflex” în 2018, scrii: Mi-am confiscat propria viață adunând de pe calea ei cioburi colorate pentru a întruchipa un tablou mărginit de o ramă. L-am atârnat într-o un loc semănând a casă, cu un singur perete”. Ești acum la al cincilea volum de poezie. Scrii după pofta inimii tale… De unde te inspiri?

Doina Gârboni: „Râul izvoarele-l pornesc” (Martin Opitz).

Izvoarele acestea m-au inspirat: o natură binecuvântată, locul natal bogat în tihnă, casa părintească, curgerea nelimitată a timpului, copilăria mea, o iubire cu accente dramatice, dar împăcată cu sine până la urmă.

„Poezia este viață înainte de a fi artă” (V.G. Belinsky).

Pătrundem cu sfială în galeria de cuvinte, unde sufletul se adapă cu neștiute culori.

Un copil îngenuchiat în fața apei, cu genunchii zdrobiți, pe el doar cu o cămășuță să-l apere de restul lumii, privind trecerea cuminte a picăturilor adunate într-un șuvoi, urmărindu-i lin cursul.

E liniște în jur, o liniște de dinaintea lumii. Deodată aude ceva bătând cu putere în propria-făptură. În clipa aceea și-a dat seama că are inimă. S-a ridicat cu grijă, să nu miște nicio petricică de la locul ei și a privit apa care voia să-l îmbrățișeze, să-l susțină, pentru a o mângâia cu privirea lui caldă și gânditoare.

Făptura s-a înălțat cuprinzând timpul și a zburat într-un cuib de cocostârc, unde a întâlnit viața. Vârtejurile ei o amețesc, făcând-o să-și urmeze calea sufletului, coborând tot mai des în locul unde a primit întâia dată botezul timpului și al apei.

Aceasta e oglinda în care privesc ori de câte ori mă cheamă lanțul întrerupt, pentru a-mi lua putere să merg mai departe.

Smerită plecăciune sufletului meu pentru că mi s-a îngăduit să-l așez în cuvinte.

Maria Radu Novac: Există OAMENI care te-au încurajat să scrii și să publici?

Doina Gârboni: Am adunat de-a lungul timpului îndelungi ani de „tăcere”, scriind doar pentru mine. Târziu m-am „încumentat” să ies în lume (anul 2014) cu volumul de poezii „Dincolo de tăcere”. În anul 2015 a fost publicat volumul de poezii „Alte lumini, alte umbre”. În anul 2018, sub egida revistei „Reflex” a fost publicat volumul plachetă „Tăcerea din cuvinte”, secvențe în proză aparținând sferei „meditațiilor, mărturisilor”.

În anul 2020 a văzut lumina tiparului volumul de poezii „Praf de lacrimă”. Este în pregătire următorul volum.

Am fost încurajată în publicarea volumelor de sora mea, Ana Kremm, profesoară și poetă, fiica mea Cristina și familia ei. Mulțumesc doamnei Ada D. Cruceanu pentru sprijinul acordat în pregătirea volumelor pentru publicare.

Maria Radu Novac: În ce reviste ai publicat?

Doina Gârboni: Am publicat în revista „Bocșa culturală” poezii și impresii de cititor. În revista „Reflex” am publicat impresii de cititor.

Despre activitatea mea a fost publicat articolul „Doina Gârboni clădește în cuvinte lumini și umbre” în volumul „Cărășeni de neuitat”, autor Constantin Falcă.

În volumul „Dascăli bănățeni de ieri și de azi”, coordonator Nicoleta Marcu, articol prezentat de Gabriela Șerban, despre Doina Gârboni.

În revista „Bocșa culturală” Ana Kremm a publicat „Doina Gârboni veșnicesc acest meleag”, prezentarea volumului „Alte lumini, alte umbre” .

În revista „Reflex” Ana Kremm semnează articolul „Singurătatea senectuții”, la volumul de poezii „Praf de lacrimă”.

Maria Radu Novac: Participi la întâlniri literare, la evenimente în comunitate?

Doina Gârboni: Particip la întâlniri cu scriitori, pictori, în cadrul Bibliotecii orășenești „Tata Oancea” Bocșa, la Casa de Cultură Bocșa, întâlniri cu scritori din Timișoara și din alte orașe. Și nu în ultimul rând, când sunt invitată la Biblioteca Germană din Reșița.

Maria Radu Novac:  Doina Garboni este numele tău de familie, numele de fată, un nume vechi și nobil, foarte cunoscut în zona voastră. Vorbește-ne despre originile tale.

Doina Gârboni: În consemnările din protocoalele Bisericii din Valeapai, anii 1905 – 1914, în privința numelor de familie se poate trage următoarea concluzie: cel mai frecvent nume de familie a fost GÂRBONI (24 de familii însumând 108 membri).

Valeapaiul este satul de origine a Gârbonilor, acum răspândiți în lume.

Legenda locală spune că acest nume este de origine italiană și a fost adus de coloniștii italieni angajați să construiască castelul. Nu au fost găsite urme în documente scrise. Nume de familie sau porecle terminate în sufixul ONI se găsesc în tot nord – estul Banatului, mai ales pe Valea Bistrei.

Primul înscris, în care apare numele GÂRBONI este Pisania bisericii din Valeapai, datată 1934. Un anume Achim Gârboni, pitrop, a sprijinit pictarea bisericii de către Nicolae Șeiman din Vasiova.

O etimologie mai apropiată de realitate, a numelui de familie Gârboni, sufixarea cuvântul gârb – literar gârbov cu sufixul ONI: gârb – oni. Este puțin probabil ca un meșter italian (deci catolic) să se implice în conducerea unei biserici ortodoxe, pitrop.

Un alt argument ar fi existența în sat a încă atâtor alte porecle formate în același fel: Poponi, Jurconi, Gegoni, Buconi, Mărconi etc.

Până în 2016, numele de familie Gârboni sau Gîrboni mai există în 16 familii, însumând 21 de persoane (11 bărbați și 10 femei).

Sursa: Ana Kremm, monografia satului Valeapai „Valeapai – 420 de ani”, an 2017.

Maria Radu Novac: .Am avut oportunitatea să fiu invitată la Biblioteca germană „Alexander Tietz” la lansarea cărții surorii tale, Ana Kremm, om de cultură, cercetătoare, care ne-a prezentat monografia localității Valeapai. A lăsat niste pagini goale la sfârșitul cărții pentru că și alți localnici să scrie istoria familiei lor. Tu, Doina, despre cine ai vrea să povestești? Cine ți-a bucurat copilăria? Ce fel de copil, de adolescent, ai fost? Unde ți-ai făcut studiile?       

Doina Gârboni: La sfârșitul monografiei satului Valeapai sunt câteva pagini goale. Fiecare familie să adauge ce crede de cuvință. Sunt multe evenimente frumoase care pot să fie scrise. Le voi așeza în cuvinte, ele sunt deja în suflet. Sub formă de poezie sau eseuri. Dar înainte de toate, este deja pe o ciornă arborele genealogic al familiei mele. Spre a nu uita de unde „venim” și cine suntem.

Tot ce m-a inspirit să scriu mi-a bucurat copilăria și adolescența. Doresc să adaug prezența de suflet a părinților și bunicilor mei.

Am fost un copil sensibil, emotiv, introvertit, dar cu bucuria jocurilor specific copilăriei, așa cum a fost pe vremea noastră.

O mărturisire din volumul „Tăcerea din cuvinte”:

„COPILĂRIEA MEA, te-ntorci mereu la vechiul vad al sufletului meu. Ești prezentă-n mine, în orice timp și orice loc. Ancorată în prezentul fiecărei clipe te simt în aerul dătător de viață, în apa din fața casei mele, în ciripitul păsărilor din bucata mea de cer, în frunzele foșnitoare la cea mai blândă adiere de vânt, în doinitoarea legănare a fiecărei flori deschise spre lume.

Sunt odată cu tine, COPILĂRIE, din seva pământului meu și în ea mă voi întoarce la ceasul de răscruce. Aici și oriunde mă simt legată de tine prin tot ce simt – COPILĂRIA MEA”.

Am primit botezul timpului la Valeapai în 10 septembrie 1947, în casa cu numărul 166. Părinții mei au fost Maria și Ioan Gârboni. Am copilărit lângă apa Pogăniciului împreună cu frații mei mai mici, Ana și Ion.

Școala primară am urmat-o în sat. La insistențe învățătorului meu, Nicolae Priescu, am urmat clasele V-VII la Berzovia, nu fără sacrificii și greutăți materiale a familiei.

Liceul teoretic din Bocșa l-am absolvit în 1965. În toamna aceluiași an m-am întors în sat ca profesor suplinitor la Școala cu clasele I-VIII. Începând cu anul 1967 am studiat la Facultatea de Științe Naturale din cadrul Universității Timișoara, secția fără frecvență. Pe perioada 1967 – 1972 am fost profesor – suplinitor și educatoare la Valeapai. După absolvire am predat biologia și agricultura la școlile din Pătas, Dognecea, Vermeș.

Am fost un profesor navetist între familie și școlile în care mi-am făcut meseria de dascăl dedicat.

Din relația cu învățătorul Dorel Teodorescu a rezultat unica noastră fiică, Cristina – Doina. Între ani 1973 – 1980 am locuit și profesat la Duleu, alături de Dorel Teodorescu.

În perioada 1980 – 1983 mă întorc la Școala din Valeapai, ca profesor titular, predând biologia și agricultura, conducând ca director această școală. Fiindcă Școala din Valeapai devine școală cu clasele I-IV, gimnaziul mutându-se la Ramna, am fost transferată, ca profesor titular la Școlile nr. 2 + 3 Bocșa. Aici am profesat până la pensionare, în 2005.

Locuiesc în Bocșa Română. Mă bucur că îmi ajut nepotul, Ayan – Andrei, să crească frumos și că am reușit să-mi materializez visul de a publica poeziile, dorurile de ieri și azi, în volum.

Ana Kremm, în revista „Bocșa culturală” scrie: „Prin naștere, prin anii de viață dăruiți școlii din satul natal, prin generațiile de elevi pe care i-a condus dinspre copilărie spre adolescență, prin legătura de suflet cu țărâna locului, Doina Gârboni este o fiică a Vealapiului.

O mărturisește și în versurile ei: „Ascult liniștea casei /  Și zumzetul de gânduri / Iubirea din suflet / Ecouri trimițând / E dor de strămoși / De glia străbună / De oameni plecați / Demult în țărână …” sau „ Peste satul adormit / Se aude un cântec dulce … / Reazăm lin de îngeri albi / Veșnicesc acest meleag …”.

Maria Radu Novac: Un focar de cultură a fost familia ta, soțul tău, un ilustru cadru didactic… Tu ești profesoară de biologie. Ce amintiri păstrezi despre activitățile soțului tău? Cum și-a educat copiii?

Doina Gârboni: Dascălul Dorel Teodorescu s-a născut în 5 august 1936, la Duleu, județul Caraș-Severin, în familia învățătorului Ion Teodorescu și Elisabeta Teodorescu. Elev al tatălui său, urmează apoi cursurile la Liceul Pedagogic din Deva. În 1959 este numit șef al Secției de învățământ și cultură al raionului Gătaia. În 1950 se stabilește în Valeapai și preia clase de elevi de la școala elementară. După doi ani este numit directorul școlii elementare de 7 ani Valeapai. Efortul de organizare și transformare a școlii primare de 4 ani în școală primară de 7 ani a fost mare, dar cu rezultate benefice pentru copiii din sat și pentru cei din Duleu, Bărbosu, Valea Mare. Pentru ei s-a înființat internatul în castelul Riesz. S-a extins clădirea școlii cu alte săli de clasă.

Bun organizator, exigent, dar cooperant, creativ și sensibil la muzică și literatură, a contribuit esential la creșterea câtorva generații de intelectuali născuți și educați în satul de pe valea Pogănișului.

A avut multă pasiune pentru activitatea culturală pe care a stimulat-o, atât prin școală cât și printre oamenii din sat. L-a interest istoria, arheologia, folclorul, etnografia. A stimulat interesul elevilor săi pentru tradiție, pentru frumos, pentru natură și valorile neamului românesc. Într-un cuvânt dedicat profesiei de dascăl.

Mișcarea națională „Cântarea României” a fost un prilej perfect pentru exprimarea pasiunilor sale artistice. A fost laureat cu premiul I al Festivalului Național „Cântarea României” cu piesele scrise de el, piese de teatru istoric, „S-au ridicat flămânzii”, „Stâlpi de țară”, „Noi suntem noi”, puse în scenă de consătenii din Duleu, primind aprecierile cunoscutului scriitor Paul Everac.

Același neobosit artist amator a fost și în satul natal, Duleu, unde s-a retras în anul 1972.

Casa familiei Teodorescu din Duleu, mereu deschisă pentru oaspeți, a fost un mic muzeu de etnografie și folclor, cu o bibliotecă de peste 3000 de volume, fiindcă dascălul avea o pasiune nestăvilită pentru istorie, devenind un colecționar neobosit. A avut bucuria să-și vadă strădania de folclorist și creator în grai popular publicată în antologia „Trandafir cu creanga-n apă” apărută la Reșița. Prin grija lui Școala cu patru ani din Duleu a avut amenajat un valoros colț muzeistic, iar castelul lui Gheorghe Ioanovici din Duleu a fost transformat în cămin cultural.

Creațiile sale au fost prezentate pe scena Festivalului de poezie în grai „Tata Oancea” din Bocșa, apoi incluse în „Antologia de poezie în grai”, Timișoara, Editura Marineasa, 2003, precum și în culegerea „Poezie în grai bănățean”, Timișoara, Editura Orizonturi universitare, 2009. Numele său apare în dicționarul „Creatori în grai bănățean, condieri, plugari din Banat, personalități care scriu despre graiul bănățean”, Lugoj, Editura Europa Nova, 2003.

Din anul 2005, Școala Primară și Căminul Cultural din Duleu îi poartă numele.

La 24 februarie 1993 s-a stins din viață în satul său natal.

 Maria Radu Novac: Ai avut un debut tomnatic? Ce-ți reproșezi?

Doina Gârboni: Regret că acest „mai târziu”, nu a fost „mai devreme”.

CLIPA este măsura cu care lucrează viața. Clipele vieții trec indiferent de trăirile noastre, de ce ne dorim sau gândim. Amânăm totul pentru acel „târziu”, uitând că nu ne aparține.

ACUM și AICI este singura certitudine.

Deci … este alegerea fiecăruia.

Maria Radu Novac: Fiica ta, Cristina, moștenește calitățile voastre artistice, este o pictoriță debutantă curajoasă, supune culoarea și realizează lucrări originale prin tehnici îndrăznețe. Este o persoană dedicată, educată… V- ați gândit că pe viitor să înființați o revistă pentru debutanți, pentru cei care fac primii pași în lumea frumosului?

Doina Gârboni: Nu ne-am gândit, dar este o temă de luat în seamă.

Maria Radu Novac: Ai un îndemn pentru cei care scriu dar nu au curajul sa publice?

Doina Gârboni:  Bucuria trăită este completă atunci când este împărtășită. Este o putere a sufletului. Sufletul care se bucură este plin de căldură, deschis spre oameni. Viața omului, trăită în bucurie, este deschisă spre lumină. Să cultivăm această virtute.

„Câtă vreme nu vei uita să urci, treptele nu se vor sfârși niciodată, ele vor crește la nesfârșit sub pasul tău urcând mereu.” (Petru Creația)

Maria Radu Novac: Fiți cu bucurie în bucurie! Așteptăm să ne faceți părtașe și la alte bucurii care ne înalță sufletul și ne aduce aproape.

Mulțumesc, Doina! Mulțumesc, Cristina… Doina pentru că împărțiți cu noi trăirile voastre!

Tagged:

Comments are closed.