Să ne cunoaștem scriitorii: Traian Brătianu – Arc peste vremuri – Dobrogea și Basarabia

 Autor: Vasilica Mitrea

Scriitorul, Traian Brătianu își structurează cartea „Arc peste timp„ în șapte capitole. Fiind membru al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina și un mare îndrăgostit de Basarabia și basarabeni, ca noi toți, de altfel, declară următoarele: „dorința de a face mai bine cunoscută relația dintre învățământul basarabrean și cel dobrogean, m-a determinat să scriu această carte. La baza cunoașterii au stat locuri vizitate în Dobrogea și Basarabia, interviuri, întâmplări, simpozioane la care a participat. Acest volum, prin conținut, devine „o carte-document”. Cu atât mai importante aceste inserări odată cu trecerea timpului.

În primul capitol – Dobrogea la revenirea la țară – cum era și firesc, vorbește despre starea provinciei în anul 1878, după o lungă și aspră stăpânire otomană. Mi-a atras atenția cuvântul geologului și paleontologului Grigore Cobălcescu, extras de autor din ziarul „Steaua României”, cu puțin înainte de 1878: „Dobrogea este o țară foarte avută și cu resurse imense”… „ne trebuiesc funcționari de-o moralitate exemplară și o capacitate probate”. Și astăzi, citatul poate fi de actualitate. Stăpânirea otomană de aproape o jumătate de secol și Răzbiul de independență își lăsaseră serios amprenta asupra ținutului, veche posesiune a lui Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare, pe care marele geograf Simion Mehedinți o numea Dacia Pontică.

La revenirea Dobrogei la România, în 1878, cronicarul Apostol D. Culea spunea: „Țara, (referindu-se la ținutul dobrogean), era un pustiu de ierburi peste cari ochiul lunecă zile întregi până să deescopere un copac de umbră”, iar primul prefect al județului Constanța, Remus Opreanu, în ziarul „Farul Constanței”, declară: „când am venit, o mare parte a județului era acoperită de ruine… Grămezi de ruine! Câmpurile, în cea mai mare parte pustii”.

Nu putem trece cu vederea și alte informații, care să ne ducă la o imagine reală a acelor ani, pe care ni le-au lăsat: Ion Adam, Petru Vulcan, Constantin Brătescu ș.a. Citez: „orașul Constanța era mai mic decât vechiul Tomis, multe case erau din pământ sau lemn, o mulțime de străzi erau nesistematizate, iar primele construcții din cărămidă și piatră încep abia după 1895.

La 9 martie 1880, deci, după 2 ani, a fost adoptată Legea pentru organizarea Dobrogei, numită de M.Kogălniceanu și Constituția Dobrogei. Aceasta stipula, printre altele: „toți locuitorii sunt egali înaintea legii, se bucură de toate drepturile cetățenești și pot fi numiți în funcțiunile publice, fără deosebire de origine și religiune, exceptând participarea la „întruniri periculoase ordinei publice”.

Anunțuri în ziarele vremii: „Încurajați de posibilitatea împroprietăririi cu suprafețe înemnate de teren, de ajutoarele acordate pentru construirea de case, au venit aici mocani din Transilvania, aromâni din Macedonia, basarabeni de peste Prut care, împreună cu autohtonii, s-au angajat într-o muncă fără preget pentru transformarea Dobrogei într-o zonă înfloritoare”.

În capitolul al II-lea, autorul, ne prezintă situația școlilor din provincie, înainte de 1878.

Analizând starea învățământului dobrogean dinainte de 1878, se constată strânsa legătură dintre biserică și școală. Creștinii își făceau mai întâi biserică și apoi școală, deoarece, procesul instructive-educativ era condus în special de dascăli și preoți. Autorul face o descriere amănunțită a unor localități, unde au funcționat școli și profesori. Însuși Regele Carol I, a subliniat că: „Școala este însuși viitorul țării”. „Misiunea învățământului fiind de o mare importanță, în special în Constanța, trebuie să se clădească cele mai bune școli!” În general, erau școli de fete și de băieți. Structura școlară era organizată în funcție de compoziția etnică. În toată Dobrogea începuseră să se construiască școli noi, cele vechi fiind insalubre.

În capitolul III, „Pionieri ai învățământului din Dobrogea”. Primele școli românești au luat ființă pe lângă biserici sau în case particulare, iar cei care îi pregăteau erau învățători munteni, moldoveni sau transilvăneni. Cu timpul, prin contribuția financiară a locuitorilor, s-au construit și înființat școli. La 6/19 februarire 1879 se inaugurează la Constanța prima școală românească de băieți, în prezența prefectului Remus Opreanu. Din documente reiese că ea se afla pe strada Traian, colt cu strada Fântânei. Școala a funcționat cu două clase până în 1881. Iar la 25 februarie 1879 s-a deschis și Școala de fete. Un rol important în dezvoltarea învățământului în Dobrogea l-a avut Nicolae (Nifon) Bălășescu, teolog și predagog, premergător al ideilor privind unitatea românilor, de la Tisa la Nistru și până la Marea Neagră. Autorul, Traian Brătianu, vine cu o mulțime de date. Despre Nifon Bălășescu, episcopal vicar Epifanie Norocil Tomitanul spunea că „a adus o contribuție prețioasă la trezirea conștiinței naționale în rândul populației românești și de pe aceste meleaguri, militând cu dăruire pentru independența de stat din 1877 și astfel pregătind calea pentru înflorirea tuturor românilor din 1918”. Au apărut foarte multe publicații. Prima gazetă școlară care a apărut în Dobrogea, la inițiativa regizorului școlar Gheorghe Săndulescu, a publicat articole de metodică, fragmente de povestiri istorice, proverbe, poezii etc. Pe lângă reviste au apărut și anuare. (și sunt enumerate de autor 18 anuare, dar nominalizează și mulți dintre dascălii din acea perioadă).

Capitolul IV – Uniți prin limba română – „limba română din Bsasarabia a reușit să supravirețuiască prin eforturile oamenilor de creație, ale profesorilor de limbă și literatură națională, ale puținelor mijloace de informare în masă în limba maternă, dar și, mai ales, la nivelul vorbit, cu toate arhaismele, rusticismele și macaronismele, prin utilizarea și perpetuarea lor de către purtătorii nativi. Marele poet Grigore Vieru spunea că: „Limba unui popor este istoria lui… Când va fi întreagă limba, va fi întreagă și țara.” Autorul enumără mulți dascăli basarabeni care au contribuit la dezvoltarea învățământului. În primul rând îi unea limba pe care o vorbeau, aceeași a românilor de pe cele două maluri ale Prutului. Toți au acționat și au crezut în unirea românilor. Presa românească, indiferent de culoarea politică, a susținut ideile tuturor celor care au militat pentru acest ideal.

În capitolul V – Transfer de competențe – , amintește de învățătoarea Eugenia Dragoș de la Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu”, originară de dincolo de Prut, refugiată în 1940 și „ocrotită de statul român”, cum singură a declarat, s-a străduit să reia firul colaborărilor dintre școlile din Basarabia și Dobrogea. În numele filialei din Constanța a Asociației „Pro Basarabia și Bucovina”, a cerut aprobarea pentru rezervarea a 5, apoi a 10 și în final a 13 locuri pentru elevii din Basarabia, care să studieze la Școala Normală din Constanța. Profesoara, Viorica Dinescu, spunea: „Măsura și tactul doamnei Eugenia Dragoș erau trăsăturile fundamentale ale demersului său educational.”

Eugenia Dragoș a continuat să întrețină relația dintre școlile din Basarabia și Dobrogea prin încurajarea și a altor tineri să vină să studieze la Constanța, prin donarea unui mare număr de cărți în limba română, prin invitarea unor elevi să-și petreacă vacanța în tabere pe litoral, prin organizarea unor șezători literar-muzicale prin care a urmărit ca participanții să cunoască mai multre lucruri despre patria comună.

„Colaborarea cu frații de peste Prut a fost continuată de o altă fiică a Basarabiei cu suflet mare. Născută în Cărpineni-Hâncești în 1940, Liliana Vasiliev a fost nevoită să se refugieze cu părinții, de profesie învățători, la Buzău, în anul de tristă amintire când provincia de la est de Prut a fost ocupată de Uniunea Sovietică. Ca pedagog, întreaga viață și-a dedicat-o instruirii și pregătirii elevilor pentru viață.” Aceasta s-a înscris printre primii în Asociația „Pro Basarabia și Bucovina” și ocupă locul de vicepreședinte. Cu sprijinul unor instituții constănțene, Liliana Vasiliev a purtat un permanent dialog cu conducerile unor școli din Republica Moldova. Acțiunile coordonate de profesoara Liliana Vasiliev au fost organizate în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și împreună cu Arhiepiscopia Tomisului. Profesorul Valeriu Ostaș, directorul Casei Limbii Române din Căușeni, o caracteriza astfel pe Liliana Vasiliev: „Este o persoană care îi unește pe toți într-o singură respirație la altarul neamului și determină și pe alți conaționali să devină purtători de torță ai acestor vremuri, este omul care își duce cu demnitate crucea hărăzită…” Liliana Vasiliev nu a fost singura în demersurile ei. Centrul polarizator al activităților l-a reprezentat filiala din Constanța a Asociației Pro Basarabia și Bucovina, începând cu primul președinte: Mihai Șerpoianu, cu cei care i-au urmat, Nicolae Ciota, Marin Măndescu, Cezar Pânzaru. La rândul lor, și alți membrii au pus umărul la dezvoltarea relațiilor dobrogeano-basarabene. Îi amintesc pe, spune autorul: Nicolae Iurea, Gleb Derevenco, Natașa Peteu, Eugen Golub, Ana Ruse, Vasilica Mitrea, Traian Brătianu, participanți activi la acțiunile organizate. Unii dintre ei și autori de cărți interesante. Ana Ruse – Dor de Basarabia; Vasilica Mitrea, cu două volume: – Basarabia, pământ străbun și Basarabia, poduri de dor; Traian Brătianu – Basarabia, te iubesc! Și Ghiuner Acmolla – O lacrimă pe istoria Basarabiei. Se dau și câteva citate: Un citat din Vasilica Mitrea: Este bine să nu uităm niciodată că suntem români și să ne mâdrim cu acest lucru. Să arătăm lumii întregi că românii sunt inteligenți, inventivi, muncitori, primitori, au simțul umorului și sunt paroliști! Eu apreciez orice om care ține la țara lui de origine, la limba lui… Să promovăm mai mult România, așa cum este în realitate.” Traian Brătianu: „Pentru ce iubesc Basarabia? Pentru istoria ei glorioasă și din păcate tragică, pentru cerul ei albastru…”

Capitolul VI – De la Constanța în lume – autorul ne arată drumul urmat de primele eleve care au venit din Republica Moldova: Tatiana Roșca-Barbaros, Liliana Topada (Starciuc), Elena Culava, Djulieta Fondos (Olienic), Angela Buruiană (Covali), Aliona Morărescu (Vornicov), Veronica Zlatina (Bolocan), Elena Platon, Tamara Arseni (Stancu), Ana Nivnea (Muntean), Ludmila Gulian (Gherman), Liliana Ixari, Larisa Dolghier (Stoler).

Capitolul VII – Un schimb de ștafetă – o altă fiică a Basarabiei, Anastasia Dumitru, profesor dr. La Liceul „Lucian Blaga” din Constanța. Venită la studii în România în 1990, astăzi cu 25 de ani de experiență la catedră, scriitoare, premiată la nivel național și conduce o revistă de cultură, InterArtes.

Acest volum „Arc peste vremuri”, autor Traian Brătianu, oferă cititorilor o carte-document, un cadou pentru genrerațiile viitoare. Îl felicit pe autor și aștept un alt volum, la fel de valoros.

                                                                                 

Tagged:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *