Autor: Mioara BACIU
Un citat al poetului nepereche, Mihai Eminescu”se dovedeşte a fi ca mai cuprinzătoare si completă definiţie a poetului.
„Poet înseamnă să ai nevoie de poezie că de aer. Ea să fie răsuflarea ta. Înseamnă tot ce se frământă în tine, tot ce arde în tine, cugetare, visare, dureri şi bucurii, îndoieli şi aflări, să fii mânat că de o poruncă, a le exprima în poezie. Să fii prieten bun al cuvintelor. Această este, simplu zis, talentul… Împărăţia cuvintelor este cel mai frumos tărâm. Nu poţi fi scriitor şi mai cu seamă poet, dacă nu eşti prieten aproape al cuvintelor. Ele au viaţa lor. Sunt că nişte fiinţe noi, cu chip, au înţeles riguros al lor, au fiecare un glas, un timbru. Şi o anume întindere. Poetul trebuie să le cunoască foarte bine, pe fiecare. Să le iubească, să le poată chema pe nume… Atunci, cuvintele îl vor iubi şi ele şi vor veni în chemarea lui, să-i tălmăcească limpede, bogat, frumos, sunător, gândul, simţământul. Să-i zidească poezia”. (M. Eminescu)
Am ales să încep cu această definiţie complexă, pentru ca poetul Trandafir SÎMPETRU este un astfel de poet, care se încadrează întocmai în acest calapod.
Trandafir SÎMPETRU este poetul care are nevoie de poezie ca de aer, poezia e însăși respirația sa.
Poezia lui Trandafir SÎMPETRU este extrem de pasională se identifica cu arderea lui, este flacăra lui, lumina lui, lumina pe care nu o păstrează doar pentru el, ci o oferă și semenilor.
Poezia este pentru Trandafir SÎMPETRU echivalentul framantarilor sale. Exprimă iubirea sub cele mai subtile si sublime forme, exprimă îndoielile, neliniștile lui, bucuriile, plăcerile, aspirațiile sale.
Poezia să este un torent de figuri de stil, un ocean de metafore, epitete, comparații, alegorii, personificări, invocații, interogații retorice, un dialog permanent, subtil, dar, în același timp, direct, sincer, personal, meditativ, cu ființa iubita.
Uzând, în principal de timpul imperfect, conjuctivul prezent sau indicativ viitor, substantivul la cazul vocativ (iubito), poetul construiește un discurs meditativ eminescian, din care nu lipsesc rătăcirea prin vis, tristețea, deznădejdea, dar și speranța potențialei împliniri a iubirii irosite…
Lirismul său elegiac este tulburător, impresionant, patetic, chiar lacrimogen.
Este aproape imposibil să nu te identifici cu personajele lui. Ai chiar impresia că fiecare poezie îți este adresată.
Singurătatea, dorința de singurătate în doi, “pe corabia aceea târzie”, zbuciumul, “trupurile ostenite umblând prin fumul albastru al vieţii” sunt motive nelipsite din “elegia sîmpetriană”, in care, “iubitul … nins, bătut de lună și de soartă”, „iernază în dragoste”.
Coapsele albe, sânii rotunzi ai iubitei, iubita, nu orice iubita, ci iubita „floare de leac”, „țara sa de liniști”, care-i „hrăneste asteptările”, „troița la care el se-nchină”, pescărușii, marea, nisipul fierbinte, nelipsitul motiv al bobului de nisip, reprezintă pentru poetul TS un întreg univers, un univers sublim, „universul plin de culori…”, în care se consumă povești de iubire pură.
Volumul sau de poezii este o veritabilă erotică magna, epica magna, în care, autointitulatul, dar pe bună dreptate, „prinț al cuvintelor frumoase,” ne induce ideea, ne convinge prin magia cuvântului că iubirea este o forță, o condiție, o stare sine-qua-non.
Într-una dintre ultimile zile ale lui cuptor, Trandafir SÎMPETRU a adunat în jurul sau la Brăila (pe meleagurile în care a copilărit, a evoluat, a iubit), peste 30 de scriitori și cititori, veniți din multe părți ale țării (Brăila, Galați, Făurei, Buzău, Tulcea, Însurăței, Brașov, Constanța), făurind o punte de dor și spiritualitate între suflete avide de frumos și de iubire. Amintim aici pe scriitorii: Violeta Bobocea și Ștefan Dima din Buzău, Olga Văduva Grigorov, Petcu Marcel, împreună cu soția să Lucreția, din Tulcea, subsemnata, însoțită de soțul meu Dumitru, din Galați, Dumitrel Plopeanu din Brăila, Mioara Oprișan din Însurăței, împreună cu fratele-fenomen (prietenii știu de ce-l numim așa) Nicu Cireașa din Brăila, educatoarea Constanta Jirlăianu (care a recitat o emotionantă creatie proprie dedicată scriitorului Trandafir SÎMPETRU în semn de omagiu, mulțumire pentru promovarea si susținerea tinerelor talente, în general, si a fiicei sale, în particular), împreună cu fiica dumeaei, tânăra și talentata poetă Theodora Jirlăianu din Făurei și mulți alții. Atmosfera a fost însuflețită de trilurile de aur ale cântăreților, cant-autorilor, care ne-au făcut inimile să vibreze, să emane flori de dor: Florentina Danu din Brașov, Cornel Ionuț Cubotaru și Roxana Ștefan din Brăila.
Tot cu acest prilej, doamna Iulia Baboiu din Brăila și-a lansat volumul de poezii „Bucăți de suflet”, bine primit de către cei prezenți la evenimentul cultural.
La un astfel de eveniment, moderatorul nu putea fi altul decat iubita scriitoare Roxelana Radu, care se intrece pe sine, cu orice prilej!
S-au rostit alocuțiuni, care mai de care mai frumoase și s-au recitat versuri ale poetei Iulia Baboiu si ale maestrului Trandafir SÎMPETRU, dar care, nu știu dacă au fost suficiente să evidențieze grandoarea, măreția celui, căruia nu i se spune altfel decât „maestre” și pe care l-au omagiat însuși Adrian Păunescu și multe alte personalități marcante ale literaturii naționale și chiar universale!
Cei care-l cunosc pe scriitorul Trandafir SÎMPETRU știu că acestea nu sunt vorbe-n vânt! El, concitadinul meu, cu care mă mândresc și care a trăit în orășelul cu castani și plopi, Făurei de Brăila, a întemeiat un „imperiu” în literatura națională și universală! Este un neobosit militant pentru cultură, organizator de tabere literare, concursuri, festivaluri naționale și internaționale de literatură, de poezie, proză, pictură și muzică. Și-a pus întreaga existență pe altarul culturii, motiv pentru care, reverend îi multumim!