Autor: DR. ONUFRIE (OCTAVIAN) POP,
ARHIEPISCOP SI MITROPOLIT DE BERGAMO SI EUROPA (ITALIA)
Sunt persoane care susțin că Biserica greșește cinstind duminica, că ziua de odihnă a crestinilor este sâmbăta. Din textul de la Exod 20, 8-10, reiese că Dumnezeu a rânduit ca zi de odihnă sâmbăta: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca să o sfințești.
Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău, iar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău; să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici boul, nici asinul, nici străinul care este în casa ta”.
Menționăm că duminica este prima zi a creației, sâmbăta fiind ziua a șaptea, ultima zi din săptămână. Și potrivit versetului „și a fost seara și a fost dimineața: ziua întâi.”, afirmam că sabatul începe de vineri seara, de la apusul soarelui și ține până sâmbăta, la apusul soarelui.
Dacă sâmbăta este atât de importantă, atunci de ce Biserica nu o cinstește?
În primul rând trebuie să afirmăm că până la eliberarea evreilor din robia Egiptului, nu se vorbește nicăieri de ținerea zilei a saptea. Se invoca textul de Facerea II, 2-3 pentru cinstirea sâmbetei: „Dumnezeu S-a odihnit de toate lucrurile Sale în ziua a șaptea pe care a sfințit-o și a binecuvântat-o”. Așadar, dacă Dumnezeu S-a odihnit în această zi, cu atât mai mult trebuie să se odihnească omul, își spun cei care cinstesc sâmbăta.
Dar odihna lui Dumnezeu nu trebuie înțeleasă ca lipsa a lucrării Sale, ci în sensul că El a pus un hotar lumii create, că nu a mers la infinit cu creația, după cum spune parintele Dumitru Stăniloae. Deci, odihna lui Dumnezeu nu este o odihna în toate privințele. La Dumnezeu nu este niciodată totala nelucrare. El continua să fie lucrător în susținerea lumii și în relațiile intertreimice (în sensul că niciodată o Persoană din Sfânta Treime nu se va opri din iubirea către celelalte Persoane). Acest lucru a fost vestit și de prorocul Isaia: „Dumnezeu nu obosește, nici nu-Și sleiește puterile” (Isaia XL, 28).
În al doilea rând, începând propovăduirea Sa, Mântuitorul Hristos împlinește, desăvârșește Legea Veche. De aceea a afirmat: „Ați auzit că s-a zis: . Iar Eu zic vouă.” (Matei V, 20-48). Legea Vechiului Testament era „umbra a celor viitoare” în Hristos (Evr, X, 1). El face trecerea de la tip-prefigurare, la adevărul prefigurat.
Eliberarea poporului lui Israel a fost un semn al eliberării reale a omenirii din robia trupului și a sufletului deopotrivă. În amintirea acelui eveniment s-a dat nume zilei a șaptea de Sabat, Ziua Sâmbetei, spune IPS Justinian Chira. Dar după Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Sabatul a încetat, pentru că el amintea de eliberarea unui singur popor, a poporului evreiesc din Egipt, în vreme ce prin Învierea Sa, Hristos a eliberat întregul neam omenesc din robia morții și a păcatului.
Până la Hristos, învierea era doar o speranță nelămurită (Iez. XXXVII), nu un fapt împlinit în Hristos, ca temei al învierii tuturor. De aceea, în Epistola către Evrei suntem îndemnați să ne silim să intrăm într-o altă zi de odihnă, Duminica – ziua odihnei depline.
Așadar avem Duminica zi de odihnă, pentru că Hristos a înviat în această zi. De altfel, toate marile evenimente din viața creștină sunt legate de aceasta zi: în această zi Hristos S-a arătat mironositelor, Apostolilor, a avut loc pogorârea Sfântului Duh și tot în această zi Apostolii și primii creștini se adunau pentru rugăciune și pentru a frânge pâinea (Faptele Apostolilor, capitolele 2 si 20).
Să ne dăruiască Dumnezeu putere să nu vedem în duminica doar o zi de odihnă trupească. Să ne odihnim și sufletește, prin unirea cu El în cadrul Sfintei Liturghii.
Sursa foto: bisericacatolica.com