Autor: Mioara BACIU/UZPR
Casa Română de Cultură GETAFE din Madrid, Spania materializează în perioada 25 septembrie -1 octombrie 2023 un proiect finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, denumit sugestiv “Săptămâna Culturii Române”, ediția I, care are drept obiectiv principal promovarea culturii române în Spania și în întreaga lume!
Astfel, până la 15 august, românii de pretutindeni pot opta pentru înscrierea/participarea la diverse concursuri, precum: Miss România în Spania (cu costum popular); Olimpiada de limba română pentru elevii din Comunitatea de Madrid; gastronomie (sarmale); Concurs de folclor (muzică și dans), poezie “Spiritualitate-Umanitate”.
Pe lângă toate acestea, în cadrul Săptămânii Culturale Românești, participanții vor avea parte, se vor bucura de o multitudine de activități culturale: prezentări de carte, masă rotundă Monica Lovinescu – centenar de la naștere, recitaluri de poezie, expoziții de pictură și fotografie, parada costumelor regionale din România cu participarea asociației Pro Vita Lex, concerte, expoziție și vânzare de obiecte de artizanat, Olimpiada de limba română pentru elevii din Comunitatea din Madrid, povești și jocuri pentru copii, folclor, dansuri, concerte și spectacole live (cu Alin Oprea – Talisman, Cosmin Birlan, Anda Horoda și Formația, Călin Cardos, Rodica Balanca, Ansamblul Balada, Corul Casei Regionale), teatru poetic, teatru pentru copii cu actorul George Custura.
Săptămâna Culturală Românească sărbătorită în Madrid este un eveniment de interes național, care se preconizează a fi de mare anvergură, atât prin numărul participanților, cât, mai ales, prin calitatea, diversitatea și importanța evenimentelor culturale și de divertisment care se vor desfășura cu acest prilej!
Comments are closed.