Autor: Violeta Bobocea
În vechime, curțile domnești românești serbau cu mare fast Duminica Floriilor, Săptămâna Mare și Paștele, mărturie stând însemnările lăsate de călătorii străini veniți pe meleagurile noastre în acele timpuri.
În cele trei seri din Săptămâna Mare, Vodă mergea la biserica Curții Domnești cu toată boierimea și asculta denia – utrenia, care este slujba de dimineață, dar în Săptămâna Patimilor ea se oficiază seara.
Miercuri dimineața se făcea maslu- ungerea cu ulei sfințit, însoțită de rugăciuni. Maslul îl făcea mitropolitul , ajutat de arhierei și de preoții Curții.
În Joia Mare, domnitorul mergea din nou la biserica Curții, alături de toată boierimea. Joia era ziua împărtășaniei, iar Antim Ivireanul( cel care a scris Didahiile), spune că boierii se cuminecau unii joi, alții sâmbătă ori duminică.
După împărtășanie, urma ritualul “ spălării picioarelor”. Acest lucru se întâmpla numai la dorința voievodului , nefiind o ceremonie obligatorie.
Obiceiul spălării picioarelor se făcea în amintirea faptului că și Iisus a spălat picioarele Apostolilor, ucenicii săi, ținându-se un timp la Curtea Domnească din București.
Cel care săvârșea acest ritual era mitropolitul țării, după rânduiala bisericii. Mitropolitul își alegea preoții care urmau să joace rolurile celor 12 Apostoli. Cel care ținuse locul lui Iuda, primea zece lei și un postav care costa 1 leu cotul( cotul era o unitate de măsură a textilelor).
În Joia cea Mare, domnitorul își trecea în revistă straja domnească, în total garda număra în jur de 500 de oameni.
Cel care se ocupa de îmbrăcămintea ostașilor era marele agă. Ostașii se prezentau pe rând , cu armele în mână și își descărcau cu zgomot puștile. Cel căruia nu-i lua arma foc era șters de pe listă, iar dacă era bătrân și neputincios era iertat de slujbă.
Vineri dimineața , domnitorul și boierii se duceau din nou la biserică, unde se asculta Vecernia cu sărutarea Epitafului.
În Sâmbăta Mare, domnitorul mergea din nou la biserică, unde se împărțeau lumânări de ceară tuturor celor prezenți și se scotea Aerul, o bucată de pânză mare, brodată, cu scena punerii în mormânt a Mântuitorului. După obicei, se făcea și sărutarea Aerului de către toți cei de față.
Marile sărbători creștinești se făceau la Curtea Domnească. Domnitorii noștri au preluat toate obiceiurile , ceremoniile și alaiurile împăraților bizantini.
În noaptea Învierii, domnitorul , îmbrăcat în căbăniță(un veșmânt de mare preț purtat doar la ceremoniile foarte importante), se ducea la biserica Curții Domnești , împreună cu mitropolitul țării, arhiereii, egumenii mănăstirilor din București și toți boierii.
Împreună cu toți cei de față, Vodă se ducea la Divanul cel mare , unde se făcea cântarea Sfintei învieri.
Mitropolitul binecuvânta întreaga adunare, domnitorul săruta crucea și Evanghelia.
În cinstea ceremoniei Învierii , se auzeau tunurile , dar și puștile pe care le folosea armata . Muzica militară răsuna și ea cu putere.
După desfășurarea slujbei religioase, urma ospățul cu mâncăruri alese, bogate și variate, după moda franțuzească, nemțească și italienească.
Domnitorul oferea daruri scumpe boierilor și slujbașilor săi.
Unii așteptau cu emoție sosirea sărbătorilor, pentru că domnitorul le pregătea surprize.
Cu ocazia sărbătorilor de Paște, domnitorul avea obiceiul să ierte anumite pedepse date unor osândiți sau să hotărască micșorarea altora.
Astfel, în timpul mesei date în ziua de Înviere, mitropolitul spunea rugăciunea “Tatăl nostru…”, iar când ajungea la cererea : “Și ne iartă nouă greșalele noastre” se oprea, iar logofătul Curții Domnești citea lista celor care urmau a fi iertați și a celor cărora li se hotăra reducerea pedepsei. Acesta a fost un obicei care a rămas multă vreme la noi odată cu venirea Paștelui.
A doua zi de Paște, domnitorul era prezent la biserică, sărutând crucea și Evanghelia.
Conform unui vechi obicei, pentru a glumi cu boierii săi, nu le spunea când trebuie să fie la biserică. Se ducea singur și, cum constata lipsa vreunui boier, trimitea un slujbaș să-i ia acestuia un cal din grajd și să-l ducă în grajdul lui. Când domnitorul ieșea din biserică, boierii trebuiau să pună de la poarta bisericii până la ușa Spătăriei “ năfrămile” lor, iar în Spătărie, covoare.
A treia zi veneau la Curtea Domnească toți egumenii de la mănăstirile de la București și închinau domnitorului un miel gras ca plocon.
A patra zi, domnitorul însoțit de boieri mergea la Colentina să se întreacă la jocul halcalei și cel al geridului ( nume ale unui joc turcesc, în care călăreții aruncau , din galop,un băț în formă de suliță spre o țintă, care era un cerc din fier- halcaua). Vodă hotăra care dintre boieri trebuia să arunce cu sulițele. Acest obicei turcesc s-a păstrat mulți ani la noi în țară.
Multe obiceiuri din vremuri străvechi s-au mai păstrat și astăzi, iar unele s-au pierdut în negura vremii.
Sursa foto: ziarulunirea.ro