Savini Due, producătorul de mobilier de baie din Sebeș, își extinde capacitatea de producție cu două noi hale și prin retehnologizare

Spread the love

Loading

Începutul acestui an aduce schimbări importante pentru Savini Due, producătorul numărul 1 de mobilier de baie din România și unul dintre cei mai renumiți producători de mobilier de baie din Europa. Mai exact, în urmă unor investiții care s-au ridicat până la aproximativ 12 milioane de euro, compania își extinde capacitatea de producție cu două noi hale, a căror lucrări de construcție se apropie de final. Investițiile făcute au vizat retehnologizarea, automatizarea și digitalizarea procesului de producție, aspecte ce vor da companiei posibilitatea de a dezvolta noi produse, mult mai eficient și fără impact negativ asupra mediului înconjurător.
Dacă în anul 2021, cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 32 de milioane de euro, în acest an compania estimează că cifra de afaceri va crește până la aproximativ 39 milioane de euro. Potrivit companiei, construcția noilor hale a reprezentat o investiție mai mult decât necesară pe fondul creșterii cererii de mobilier de baie, atât la nivel intern, cât și internațional.
Noile hale vor crește semnificativ capacitatea de producție a companiei, astfel că spre deosebire de anul 2021, în anul curent este așteptat ca întreaga capacitate de producție să crească cu aproximativ 35-40%. În anul precedent, compania avea un număr de 284 de angajați, iar creșterea numărului acestora în 2022 este estimat că va fi între 5 și 10%, având în vedere că o mare parte din investiții s-au concentrat pe automatizare și robotizare. În urmă investițiilor realizate în cele două hale, suprafață de producție a companiei a crescut de 4 ori, astfel că în prezent aceasta totalizează 71.000 m².
“Tehnologiile de producție, care vor fi utilizate în noile hale, au 0 emisii de compuși organici volatili. Prin utilizarea noilor tehnologii, compania își propune să reducă cât mai mult posibil impactul asupra mediului și chiar să devină un model de urmat și pentru alte companii. În acest sens, anunțăm că noile produse dezvoltate integrează materiale inovative și eco-sustenabile. Întreagă gama de produse Savini Due (mobilier de baie, oglinzi de baie și capace de toaletă din MDF) sunt certificate FSC și atestă angajamentul companiei pentru utilizarea responsabilă a resurselor mediului înconjurător”, declară Piersante Savini, Proprietar al Savini Due.
Savini Due este o referință în industria mobilierului de baie nu doar în România, ci și în spațiul internațional, care și-a propus încă de la înființare, din anul 2003, să ridice calitatea în materie de produse de mobilier de baie la standarde cât mai înalte. Prin stabilirea unor obiective tangibile, dar și prin investițiile constante în tehnologii și automatizare, Savini Due a reușit să devină în scurt timp unul dintre cei mai mari producători de mobilier de baie din Europa. Reamintim totodată faptul că brandul românesc a fost implicată de-a lungul existenței sale în diferite proiecte locale care susțin educația, proiecte dedicate sportului prin implicarea în alături de echipa continentală de ciclism Giotti Victoria Savini Due, iar în ultimii ani a devenit sponsor oficial al emisiunii TV “Visuri la cheie”.

Persoană de contact
Nume: Ionut Bena
Functie: Marketing Manager
Telefon: +40723599331
Email: ionut.bena@savinidue.ro

Tagged: