Autor: Gheorghe Lungu, membru UZP
Taragotul este un instrument al nostru, specific muzicii populare din Banat. Prin sunetul pe care-l scoate în eter se interpretează perfect o doină, sau oricare altă melodie.
În satul Sacoșu Mare acest instrument de suflat se mai nmește “torogoată “, dar și “toroboată “ , spun cei mai bătrâni în special, atâția câți mai sunt.
Taragotul a fost adus în țară de către Luță Ioviță, căruia i s-au consacrat înregistrări foarte valoroase pe plăci de patefon și mai târziu magnetofon așa cum se făcea pe vremea lui. Melodiile interpretate de el la taragot, în special doinele, au fost iubite și placate. Oriunde s-ar fi aflat cântând, a fost ascultat cu drag și placer. Așa se face că și satul nostrum are legături cu acest mare taragotist.
Se spune că într-o zi de duminică, fiind două nunți la Buziaș, a cântat Moș Luță la una și Moș Ciubuloni la cealaltă. Întâmplător s-au întâlnit acolo, fapt ce aconstituit o mare bucurie. Taica Luță auzindu-l cântând pe Moș Ciubuloni “și-a ridica pălăria “ apreciindu-l foarte mult spune Valentin Izdrea. A recunscut că-I un interpret foarte bun la acest instrument de suflat.
În anul 1951 s-a întâlnit și Pavel Roșu cu genialul rapsod Luță Ioviță la Rugă tot în Buziaș, fiind de Sâmtămăria Mică (8 septembrie). Pavel Roșu numai ce învăase să cânte cu un an sau doi înainte la taragot. Ascultându-l Taica Luță pe Pavel i-a plăcut foarte mult cum a cântat, cu toate că erea un tânăr de 20 de ani. Tânărul nostru mărturisește , fiind înregistrat pe banda ce se află în posesia lui Valentin Izdrea, că a preluat multe din cântecele interpretate acolo la rugă, la Buziaș și le-a prelucrat așa cum aștiut mai bine.
ȘCOALA DE TARAGOTIȘTI DE LA SACOȘU MARE
Doresc să fac o pioasă aducere aminte a școlii de taragotiști din satul meu, care n-a fost instuționalizată într-o clădire anume cu un proces de învățământ bine stability, neavând o programă școlară și o metodologie precisă. Iată cum stau lucrurile legate de această “vestită școală “ despre care nu se cunosc prea multe chestiuni, deoarece nici nu sunt.
Aici în acest sat frumos așezat într-o zonă colinară a fost foarte multă ardoare în rândul tinerilor talentați pentru muzica interpretată la instrumentele de suflat: fluier (fluieroni) și taragot (torogoată). De menționat este că prima dată se învață la fluier să se cânte. Și Moș Gheorghe Cherciu (Ciubuloni) a învățat la fluier, apoi la taragot. El adesea spunea:
Eu mi-s Moș Ciubuloni
Și vă cânt la fluieroni!
Un foarte bun cântăreț la fluier a fostIon Ghilău. Îmi amintesc, fiind copil de 6-7 ani, că-l vedeam cu fluierul la brâu, pecare-l lua și-l punea la o nară dela nas. Sufla cu aerul scos pe nas, iar fluierul scotea sunetul său și cu degetele pe claviatura celor șase găuri cânta cțte o melodie. Era extraordinar cum știa să se facă plăcut între oameni. Păcat că nu și-a urmat cariera artistică pe care o merita și s-a dus la S.M.T.(Stațiunea de Mașini și Tractoare), făcându-se tractorist. Dar tot atunci a mai fost unul Moș Iană, care de fapt era considerat ‘cel mai bun fluieraș din Sacoșu Mare ‘ .
Să revenim la școala de taragotiști din sat, care a fost una independentă, particulară ce s-a desfășurat în mijlocul naturii, loc frumos și liniștit în care tinerii venți acolo repetau și repetau, antrenându-se ca la un oarecare sport. Numai că sportul lor era muzica și anume suflatul în iorogoată. Toți știau să cânte la fluier, dar i-a interesat mai mult taragotul, instrument confecționat de ei. Fiecare a încercat să-și facă un instrument de suflat din lemn de prun. A fost unul în sat, Pătru Prâsnea, care se pricepea la muștiuce ne-a spus Pavel Roșu. Așa că cei interesați, doritori și talentați și-au confecționat instrumentul și s-au întâlnit “pră Măgură “, un loc izolat și liniștit, începând să învețe a sufla și a cânta prin multe repetiții. Aceasta-I școala despre care se vorbește și nu se știe mai nimic.
Acești tineri de vârste diferite până-n 20 de ani, când urmau să meargă în armată, au învățat să cânte la taragot la așa numita “Școală de taragotiști de la Sacoșu Mare dân Geal “ pentru că ei acolo s-au inițiat, devenind mai târziu cântăreți. Foarte mulți au ajuns suflători de bună calitate, cântând pe scenă ca oricare interpret.
Elevii care au terminat această școală au format o adevărată promoție de absolvenți. Să-I numim că așa-I frumos, deoarece sunt mândria satului și Banatului: Pătru Șciopoane, Ion Dăină, Gheorghe Neagra, Păluț Boghe, Iacob Belgea, Ion Grelea, Pala Bușanu, Aurel Veala, Ion Cătană, Gheorghe Celau, Ion Juvan, Ghiță și Aurel Manciu. A mai fost Pavel George, care a cântat la clarinet în banda lui Pavel Micșoane. Iată o clasă de 15 elevi la o școală de muzică din sat care au absolvit-o cu “BINE! “ și “FOARTE BINE! “, calificative primate de la populația din sat, fiind ascultați în diferite ocazii. Unii dintre ei, cum ar fi Gheorghe Neagra și Păluț Boghe, au mai cântat și la alte serbări folclorice ținute la Buziaș, Lugoj, precum și-n Parcul Rozelor din Timișoara.
În Sacoșu Mare au existat două formații de muzică populară:
Banda Lui Ciubuloni
Banda lui Pavel Micșoane din Măgheșci, numită “Banda Mehălențâlor. “
Păcat, că interesul pentru acest instrument s-a diminuat cu vremea. În satul nostrum vestit pentru muzica populară puțini mai cântă la vreun instrument de suflat. Îi menționez pe Petru Drăgan , clarinet, Valentin Semeniuc, fluier, Gheorghe Șchiopu, fluier, Viorel Cherciu, fluier, Pavel Breban, fluier și saxofon, precum și mai tinerii Silviu și Ovidiu Drăgan, saxofon și Ionuț Groza, saxofon. Mai trebuie amintit, în încheiere, un tânăr învățăcel, care participă ca interpret la fluier cu echipa existentă-n sat la diferite evenimente cultural-artistice,de exemplu “ Lada cu zester.“ Este vorba de liceanul Cosmin Semeniuc. Cinste lor!