Autor: Ioan Mititean
Mă numesc Decebal, fiul lui Scorilo, rege al Daciei între anii 87-106, perioadă în care țara s-a aflat la apogeul puterii sale. Sunt EROU al României, unul dintre personajele fascinante din istoria românilor. Domnia mea de două decenii, a avut loc într-o perioadă în care Imperiul Roman se afla într-o continuă expansiune și reprezenta cea mai mare amenințare pentru poporul care stăpânea teritoriile actuale ale României. Cu toate că am fost înfrânt am rămas în istorie ca un adversar de temut chiar și pentru puternicul imperiu Roman.
În vremea mea, regatul dac a cuprins și Transilvania (deci și satul Hordou, satul poetului care prin versurile sale m-a onorat prin poezia „Decebal către popor”, cât și satul Mureșenilor -Rebrișoara, unde oamenii de cultură iubitori de istorie, de neam și țară prin Asociațiunea Transilvană, ca drept respect pentru un erou al neamului, m-au urcat pe soclu, stând câțiva ani de strajă obștei satului, iar trecătorii și în special școlarii își îmbogățeau cunoștiințele de istorie trecând prin fața mea).
Mă declar neîndreptățit! Din ambele localități am fost coborât de pe soclu, fiind considerat dușman al poporului fără intervenția istoricilor, a celor care conduc destinele culturii. La Hordou, locul meu a fost ocupat de poetul locului George Coșbuc, un lucru bun, dar mă gândesc că ambii puteam avea loc chiar dacă se făcea o colectă pe rândul satului. Totuși mă aflu sub scut, pe un coridor. M-aș bucura să fiu instalat în casa poetului, iar lângă mine să fie expusă poezia „Decebal către popor”:
„Eu nu mai am nimic de spus!
Voi brațele jurând le-ați pus,
Pe scut! Puterea este în voi
Și-n zei! Dar vă gândiți, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Dușmanii lângă noi!”
La Rebrișoara sunt batjocorit mai rău ca un trădător de țară, fiind aruncat lângă un gard, înconjurat de urzici și un mușuroi de furnici. Deci eroul de ieri de pe soclu, batjocorit în fața tuturor. Copiii se urcă pe capul meu, mă mâzgălesc pe față și pe paginile din manualul de istorie. Educatorii ce au de spus? Eram împăcat dacă mă duceau pe coridorul școlii sau în cabinetul de istorie, fiind folosit ca material didactic.
Școlarilor să li se spună, când vor relua cursurile că în vremea mea regatul dac a cuprins Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul și nordul Moldovei, fiind considerat mai puternic și mai bine organizat decât în vremea înaintașului meu Burebista, chiar dacă era mai puțin întins.
Aș dori să fiu scos din urzici și dus chiar cu o căruță (dacă rebrișorenii mai au cai) la Regia mea de la Sarmisegetusa din Munții Orăștiei. Numele meu de Decebal, înseamnă „cel curajos” sau „cel puternic”, nume primit după faima cucerită în războaiele de la Tapae, până atunci fiind strigat pe numele de Diurpaneus. Am luptat împotriva împăraților romani Domițian și Traian, pentru a păstra independența României de astăzi. Sub comanda mea Dacia a devenit un stat prosper, atât din punct de vedere demografic și cultural cât și economic. Acest lucru m-a ambiționat și mai mult de a o stăpâni.
Sunt considerat un erou național al României și nu accept să fiu batjocorit în acest hal! Sunt portretizat în numeroase opere literare, filme, sculpturi publice. Cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa o am pe unul dintre malurile fluviului Dunărea, având aproape 60 m înălțime, opera sculptorului italian Mario Galeotti, cu sprijinul omului de afaceri Iosif Constantin Drăgan, a șasea statuie din lume ca înălțime, construcție începută în anul 1994, finalizată în 2004, situată acolo unde Dunărea fierbe la Cazane.
Iată o pagină de istorie, dedicată mie, într-un paradis național.
Închei lunga mea scrisoare cu cuvintele istoricului roman Dio Cassius:
„Decebal era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucru el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”.
Semnează,
Decebal